Încheierea penală nr. 112/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.112/C/2013
Ședința Camerei de consiliu din 28 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Judecător I. N. B. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatul C. I., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, în formă continuată, prev. de art.197 alin.1 și 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și tentativă de viol, prev.de art.20 rap. la art.197 alin.1 și 3 teza I Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, se prezintă inculpatul C. I., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, av. N. A. B., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Iancu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului motivul pentru care a fost prezentat în fața instanței.
De asemenea, arată faptul că, propunerea Parchetului a fost însoțită de ordonanța de schimbare a încadrării juridice din data de 27 noiembrie 2013, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, în sensul reținerii în sarcina acestuia și a circumstanței agravante prev. de art.197 alin.2 lit.a Cod penal.
Nefiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul asupra propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj privind prelungirea durate arestării preventive a inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită ca, în conformitate cu dispozițiile art.155 și urm. Cod procedură penală, să se admită propunerea și să dispună prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 5 decembrie 2013 și până la data de 03 ianuarie 2014, având în vedere că, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate, lăsarea inculpatului în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică. Existența pericolului concret pentru ordinea publică este generată de pericolul social pe care îl prezintă faptele reclamate și materializate de către inculpat, de
perseverența infracțională dovedită de caracterul repetat al acestora, de circumstanțele obiective în care aceasta a fost săvârșită, de valorile sociale lezate, de reacția publică la comiterea unui astfel de act infracțional și de posibilitatea încurajării la comiterea unor infracțiuni similare, în ipoteza lipsei unor reacții corespunzătoare și proporționale față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. În cazul de față, fapta săvârșită de către inculpat este deosebit de gravă, având în vedere vârsta victimei, incapacitatea acesteia de a-și exprima în mod valid voința și de a se apăra în mod ferm, dincolo de ascendentul pe care i-l acorda vârsta de 47 de ani și experiența de viață, inculpatul săvârșind infracțiunea cu complicitatea mamei părții vătămate și folosindu-se de vulnerabilitate pe care aceasta o prezintă pe fondul afecțiunilor psihice de care suferea, aspecte care conturează un profil comportamental deviant al inculpatului și o periculozitate socială ridicată a acestuia.
În cauză se impune completarea urmăririi penale cu identificarea și audierea unor martori, testarea la poligraf a inculpatei, efectuarea unor eventuale confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală, activități care în mod obiectiv nu pot fi finalizate până la termenul prevăzut de lege pentru legala sesizare a instanței în cazul inculpatului C. I., a cărui arestare preventivă expiră la data de 04 decembrie 2013. Pentru aceste considerente, solicită admiterea propunerii, cu consecința prelungirii arestării preventive a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul, solicită respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că, actele de urmărire penală prevăzute în referatul parchetului pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate. De asemenea, învederează că, lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordine publică, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, avea un domiciliu stabil, era integrat în societate, avea un loc de muncă la momentul arestării; chiar dacă era divorțat de soția sa, inculpatul locuiește împreună cu aceasta și cu copiii; astfel, familia ar fi afectată prin pierderea sprijinului moral și financiar. Dacă totuși instanța va aprecia că se impune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive, solicită a lua măsura interdicției de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că, în acest moment procesual ar fi suficientă pentru ca instanța să poată avea un control asupra acestuia.
Inculpatul C. I., având ultimul cuvânt, solicită respingerea propunerii formulată de parchet și cercetarea în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Prin propunerea înregistrată sub nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C. I. , pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de_ până la data de_, inclusiv, arătând în motivare în esență faptul că, temeiurile care
au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, menținerea ei fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Analizând propunerea în raport cu actele dosarului de urmărire penală și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
La data de_, prin rezoluția 1264/P/2013 a Parch. de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a dispus confirmarea începerii urmăririi penale față de învinuitul C. I., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă continuată, prev. de art.197 al.1 și 3 teza I C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p. și tentativă la viol, prev. de art.20 rap. la art.197 al.1 și 3 teza I C.p., totul cu aplic. art.33 lit.a C.p.
Prin ordonanța cu numărul de mai sus, s-a dispus la data de_ punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C. I., pentru comiterea infracțiunilor anterior amintite.
În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut în esență că, în primăvara anului 2013, la intervale de timp diferite, profitând de faptul că, pe fondul unei relații de concubinaj, frecventa locuința numitei Gal C., situată în com. Florești, str. Horea nr. 55, bl. A 23, ap. 1, jud. Cluj, a constrâns-o pe fiica acesteia Gal A. Silvana, în vârstă de 13 ani, prin amenințare, profitând de vârsta mică a acesteia, de starea de sănătate psihică și de imposibilitatea acesteia de a manifesta o opoziție fermă, să întrețină raporturi sexuale anale și orale.
Totodată, la data de_, în jurul orei 14,00, sus-numitul a intenționat să săvârșească o nouă infracțiune de viol asupra minorei Gal A. Silvana, care împlinise vârsta de 14 ani, scop în care prin constrângerea acesteia, a dezbrăcat- o și s-a dezbrăcat la rândul său, a determinat-o să-l urmeze în pat cu intenția de a întreține raporturi sexuale, activitatea infracțională acestuia fiind, însă, întreruptă de intervenția numitei Gal C., alertată de strigătele fiicei sale.
Prin Încheierea penală nr. 106/C/_ a Trib. Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
Ulterior, din cercetările penale efectuate în cauză a rezultat faptul că, toată aceasta activitate de abuz sexual asupra minorei Gal A. Silvana a fost facilitată de mama acesteia, Gal C. care, pe fondul relației de concubinaj cu inculpatul C.
I., i-a înlesnit acestuia întreținerea de acte sexuale cu fiica sa minora, Gal A. Silvana, în vârstă de 13 și, respectiv, 14 ani, la domiciliul său din com. Florești, str. Horea nr. 55, bl. A 23, ap. 1, jud. Cluj, prin convingerea minorei în acest sens, prin diferite modalități, profitând de influența pe care o avea asupra acesteia dată fiind calitatea de mamă a învinuitei și faptul că minora este foarte ușor de manipulat pe fondul afecțiunilor psihice de care suferă.
Toate aceste aspecte coroborate cu faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a relațiilor pe care le avea cu diferiți bărbați pe care îi aducea la domiciliu, precum și cu inculpatul C. I., învinuita a creat un cadru familial conflictual de natură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorei Gal A. Silvana, astfel cum rezultă și din sesizările Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj-Napoca care avea în evidență minora și din Raportul de E.
luare Psihologică întocmit în cauză de D.G.A.S.P.C. - Centrul de Intervenție pentru Copilul Abuzat Cluj.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că, partea vătămată Gal A. Silvana este luată în evidență Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj-Napoca de la vârsta de 10 ani cu diagnosticul "Tulburare hiperkinetică de conduită (heteroagresivitate fizică). Tulburare obsesiv-compulsivă în remisie. Ataicuri motorii cronice. Retard psihic ușor QI-68";, iar în perioada septembrie-octombrie 2013 aceasta s-a prezentat în mod repetat pentru a fi internată pe fondul unor episoade de agitație psihomotorie, auto și heteroagresivitate, survenite și pe fondul conflictelor avute cu mama sa.
Drept urmare, prin ordonanța procurorului din data de_, s-a dispus extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale și, ulterior, la data de_, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatei GAL C. , pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la viol în formă continuată, prev. de art. 26 C.p. rap. la art.197 al.1,2 și 3 teza I C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p. și rele tratamente aplicate minorului, prev. de art.306 C.p., cu aplic. art.33 lit.a C.p.
Totodată, prin aceeași ordonanță, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului C. I., din infracțiunile de viol în formă continuată, prev. de art. 197 al.1 și 3, teza I C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p. și tentativă de viol, prev. de art. 20 rap. la art.197 al.1 și 3 teza I C.p., totul cu aplic. art.33 lit.a C.p., într-o singură infracțiune de viol în formă continuată, prev. de art. 197 al.1 și 3 teza I C.p., cu aplic. art.41 al.2 C.p., săvârșită în perioada primăvara- toamna 2013.
Prin Încheierea penală nr. 110/C/_ a Trib. Cluj, s-a dispus arestarea preventivă și a inculpatei Gal C. pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
Ulterior, la data de_, prin ordonanța 1264/P/2013 a Parch. de pe lângă Trib. Cluj, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, în sensul reținerii și a circumstanței agravante prev. de art.197 al.2 lit.a C.p.; iar în cazul inculpatei Gal C. și a formei agravante prev. de art.197 al.2 lit.b/1 C.p.
În cauză subzistă indiciile temeinice prev. de art.68/1C.p.p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că, inculpatul este autorul pretinselor fapte pentru care sunt cercetat; aceste indicii sunt relevate de declarația părții vătămate, declarațiile martorilor direcți și indirecți audiați în cauză, rapoartele de constatare tehnico- științifică întocmite la data de_ de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj - Serviciul Criminalistic - în urma examinării cu tehnica poligraf a inculpaților C.
și Gal C. -, înscrisurile întocmite de psihologi și medicii specialiști, raportul de evaluare psihologică, mesajele identificate pe telefoanele mobile aparținând inculpaților, declarațiile inculpaților C. I. și Gal C. .
Temeiul prev. de art. 148 al.1 lit.f C.p.p. subzistă, având în vedere că, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracțiunea de care este acuzat sus-numitul;
Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică; probele în acest sens rezidă mai întâi din natura și gravitatea faptelor pretins comise, perseverența infracțională dovedită de caracterul repetat al acestora; circumstanțele obiective în care au fost săvârșite, urmările produse; nu în ultimul rând, valorile sociale lezate, sentimentul de insecuritate creat în rândul comunității, în cazul în care organele judiciare nu iau măsuri prompte împotriva celor bănuiți ca autori ai unor fapte de o asemenea gravitate.
Totodată, urmărirea penală nu a fost finalizată, pentru justa soluționare a cauzei și aflarea adevărului se impune completarea acesteia cu identificarea și audierea unor martori, testarea la poligraf a inculpatei Gal C., efectuarea unor eventuale confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală.
Față de cele arătate, instanța apreciază propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Trib. Cluj ca fiind întemeiată pentru buna desfășurare a procesului penal și, pe cale de consecință, o va admite.
În baza art.155 și urm. C.p.p., va dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C. I., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de_ și până la_, inclusiv.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite propunerea formulată de Parch. de pe lângă Trib. Cluj.
În baza art.155 și urm. C.p.p., dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul C. I., fiul lui Mihail și Iolanta, ns. la data de_ în mun. Aiud, jud. Alba, deținut în prezent în Arestul IPJ Cluj, CNP 1. ,
- pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR GREFIER
A N. B. L. B.
← Încheierea penală nr. 79/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 42/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|