Încheierea penală nr. 118/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.118/R/2013

Ședința publică din 13 noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.

Judecător: A. Ț. Judecător: M. L. Grefier: Dan-P. O.

S-a luat spre examinare recursurile declarat de inculpații A. V. -G. și P. A. -V. împotriva încheierii penale nr. 98 din data de_ a Judecătoriei Turda, cauza având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul A. V.

-G., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Paven E. ia cu delegație la dosar, av. David Dan în substituirea apărătorului ales al inculpatului

A. V. -G., av. David V. -A., cu împuternicire la dosar și inculpatul P.

A. -V., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. Pantea I. -A. cu delegație la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat prin procuror: G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. V. -G., respectiv av. Paven E. ia, întrucât în cauză s-a prezentat apărătorul ales al acestuia în persoana d-nului av. David Dan cu împuternicire la dosar.

Instanța urmează a se pronunța asupra onorariului parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului A. V. -G. .

La întrebarea instanței, inculpații arată că își mențin recursurile formulate și că doresc să dea declarații în fața instanței de recurs, prin urmare T. ul trece la audierea inculpaților A. V. -G. și P. A. -V., cele declarate fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosarul cauzei. (f.10, f.11).

La întrebarea instanței, părțile arată că nu au cereri de formulat ori excepții de invocat.

Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.

Apărătorul inculpatului A. V. -G. solicită admiterea recursului formulat și punerea de îndată în libertate a inculpatului, arătând că acesta a fost provocat de către partea vătămată, întrucât a mai existat o altercație între cei doi înaintea celei de la ora 22,oo.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul este unicul întreținător al familiei, este tatăl a 2 copii minori, iar menținerea lui în stare de arest preventiv ar crea prejudicii grave familiei sale.

Consideră că pericolul concret al faptei nu rezultă din pericolul social pentru ordinea publică, ci trebuie avută în vedere și persoana inculpatului, întrucât acesta nu are antecedente penale și prestează munci zilnice pentru a obține un venit.

Nu există nici o probă directă din care să rezulte că inculpatul a sustras vreo sumă de bani de la partea vătămată, ci există doar declarația dată de acesta sub presiunea organelor de poliție, cu atât mai mult cu cât apărarea avută din partea avocatului din oficiu nu a fost una efectivă.

Arată că inculpatul a fost lovit de către organele de poliție motiv pentru care s-a și formulat o plângere pentru purtare abuzivă. Consideră că inculpatul nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică și că această întâmplare a fost un accident, iar la dosar nu există date din care să rezulte că a fost comisă o faptă de tâlhărie, ci se poate vorbi despre o faptă de lovire sau alte violențe raportat la concluziile menționate în certificatul medico-legal eliberat părții vătămate de unde rezultă că acesta are nevoie de 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Solicită admiterea recursului formulat și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în situația în care instanța va consideră necesară luarea unei alte măsuri față de inculpat, solicită a se lua măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Apărătorul inculpatului P. A. -V. solicită admiterea recursului formulat și respingerea propunerii de arestare preventivă formulate, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art.148 lit.f C.pr.pen. Așa cum rezultă din declarațiile date, există serioase dubii că inculpatul a comis fapta de tâlhărie în forma complicității, întrucât acesta nu avea de unde să știe ce anume urma să facă inculpatul A. cu brișca pe care i-a înmânat-o.

Arată că pericolul social al faptei nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică întrucât nu există probe concrete din care să rezulte că inculpatul, lăsat în libertate, ar prezenta pericol pentru ordinea publică întrucât acesta nu este o persoană agresivă și nu a mai avut alte incidente de acest fel.

Arată că a existat o provocare din partea victimei, astfel că inculpatul P. a încercat să îi despartă pe cei doi.

Solicită a se avea în vedere participația redusă a inculpatului, faptul că acesta are un loc de muncă și se află la prima confruntare cu legea penală, astfel că ar fi mai potrivit luarea măsurii de a nu părăsi țara sau localitatea.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor formulate de cei doi inculpați ca nefondate și menținerea încheierii penale pronunțate de Judecătoria Turda, apreciind că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați pentru infracțiunea de tâlhărie. Consideră că din probele administrate la dosar rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

La dosar există indicii și chiar probe temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au comis faptele imputate. Apreciază că sunt îndeplinite în cauză prevederile art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta imputată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică raportat la modalitatea de comitere a faptei. Faptul că inculpații nu au antecedente penale este un aspect ce urmează a fi avut în vedere de către instanța de fond în situația în care se va dispune trimiterea celor doi în judecată.

Arată că inculpații au revenit azi asupra declarațiilor date inițial, iar deși inculpatul A. a arătat că nu a folosit brișca asupra părții vătămate, acest lucru este contrazis de concluziile certificatului medico-legal existent la dosar și de planșele fotografice. Consideră că declarația dată azi, este una nesinceră, întrucât inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor imputate, iar la acest moment încearcă să minimalizeze contribuția adusă.

Inculpatul P. A. -V., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele comise.

Inculpatul A. V. -G., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală nr.98/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.149/1 C.pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților A. V. -G. , fiul lui Aurel și I., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2/1 lit.a și b C.pen. și P. A. -V. , fiul lui Nicolae-Ilie și A. -Viorica, născut la data de_ în Câmpia Turzii, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art.26 C.pen. rap. la art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2/1 lit.a și b C.pen., pe o durată de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de ambii inculpați și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații

A. V. -G. și P. A. -V. care au criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor de îndată în libertate, în motivare arătând în esență că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, iar cercetarea lor în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică sau pentru bunul mers al procesului penal, întrucât amândoi își câștigă existența prin muncă, nu posedă antecedente penale și sunt bine integrați în societate (în plus, inculpatul A. V. -G. având doi copii minori și fiind unicul întreținător al familiei).

Analizând recursurile formulate de inculpați, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt nefondate.

Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de ambii inculpați, întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina lor (fapte constând în aceea că, în seara zilei de_, în jurul orei 22,00, în localitatea Petreștii de Jos, jud. Cluj, ajutat de inculpatul P. A. -V., inculpatul A. V. -G., prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate Sămărtinean Gligor, inclusiv prin folosirea unui briceag care i-a fost pus la dispoziție de către coinculpat, i-a sustras victimei suma de 500 lei), în acest sens fiind declarațiile părții vătămate Sămărtinean Gligor, planșele fotografice privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigării locului faptei, respectiv cu ocazia examinării corpului și îmbrăcămintei inculpaților, concluziile preliminarii formulate de

I.M.L. Cluj-Napoca, declarațiile martorilor audiați în cauză și declarațiile date de cei doi inculpați.

Pe de altă parte , inculpații sunt acuzați că au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă (pe timp de noapte, de două persoane împreună și în baza unei înțelegeri prealabile, prin folosirea unui briceag cu care victima fost tăiată în zona gâtului), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune (ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ) ar crea o stare de insecuritate socială gravă în rândul comunității din care fac parte, respectiv de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat (cercetarea în stare de libertate a inculpaților putând reprezenta chiar o încurajare pentru alte persoane care au astfel de tendințe antisociale, văzând lipsa de fermitate a organelor judiciare).

Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. V. -G. și P. A. -V. împotriva încheierii penale sus-menționate.

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pantea I. -A. ), care se avansa din F.M.J. Totodată, se stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av. Paven E. ia), care se va avansa din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul P. A. -V. va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs (din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu), iar inculpatul A. V. -

G. va fi obligat la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs (din care 50 lei reprezintă onorariul avocațial parțial din oficiu).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. V. -G. , fiul lui Aurel și I., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj și P. A. -V.

, fiul lui Nicolae-Ilie și A. -Viorica, născut la data de_ în Câmpia Turzii, jud. Cluj, ambii deținuți în prezent în Arestul I.P.J. Cluj, împotriva încheierii penale nr.98/_ a Judecătoriei Turda.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pantea I. -A. ), care se avansează din F.M.J.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av. Paven E. ia), care se avansează din F.M.J.

Obligă inculpatul P. A. -V. la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Obligă inculpatul A. V. -G. la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 50 lei reprezintă onorariul avocațial parțial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S.

T. A.

Ț.

DAN-P. O.

M. L.

Red. M.L./B.C.

2 ex./_

Jud. fond: O. M. -M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 118/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului