Încheierea penală nr. 1195/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1195/R/2013

Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: ANA C.

L.

M.

GREFIER

: G.

I. -B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism Serviciul Teritorial C. - reprezentant prin procuror DORU DOBOCAN

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. I., împotriva încheierii penale nr. 127/F/2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița Năsăud, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. I., în stare de arest preventiv, asistat de către apărător ales - avocat S. Vlad din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Inculpatul L. I. arată că își menține recursul formulat .

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului, solicită în temeiul art.38515alin.2 lit.d C.pr.pen. admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale recurate, iar rejudecând cauza să pronunțe o nouă hotărâre prin care să admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat. Apreciază că în speță sunt întrunite condiții prevăzute de art.1602și art.1608lit.a C.pr.pen.

Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a reținut gradul de pericol sociale al faptei și aspectul cu privire la faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Solicită instanței să aibă în vedere faptul că gradul de pericol social pe care inculpatul și fapta acestuia o prezintă, și să analizeze cu temeinicie recursul formulat de către inculpat.

În opinia sa, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală cu privire la ansamblul probator și cu privire la temeiurile reținute de prima instanță.

Nu contestă gravitatea faptei în sine, însă pentru admiterea cererii sunt întrunite condițiile prev. de art.1602C.pr.pen.

În încheierea penală recurată se face vorbire de antecedentele penale ale inculpatului, însă în opinia sa acestea nu justifică luarea sau prelungirea unei măsuri preventive. Nu există probe sau indicii că inculpat s-ar sustrage de la obligațiile care îi vor fi impuse.

Totodată, precizează faptul că în prezenta cauză este vorba de o cantitate relativ mică de substanțe etnobotanice, respectiv cca.24 grame.

Solicită instanței să constate că din totalul de aproximativ 7.000 file cât conține dosarul de urmărire penală, ceea ce îl privește pe inculpatul L. I., mai exact convorbirile telefonice sunt succint expus pe o întindere de cca.100 file.

În ceea ce privește situația personală a inculpatului, acesta așa cum reiese din dosarul cauzei filele 92-98 are un loc de muncă, există o adeverință și o caracterizare a acestuia de la locul de muncă; concubina acestuia este însărcinată iar mama sa este grav bolnavă.

Învederează faptul că inculpatul va respecta toate obligațiile care îi vor fi impuse și nu va influenta în vreun fel bunul mers al procesului penal, respectiv nu se va sustrage și nu va influenta depoziția vreunui martor sau parte din acest dosar.

Pentru toate considerente expuse, apreciază că, scopul măsurii arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurat și prin lăsarea acestuia în libertate sub control judiciar.

Reprezentantul M. ui P., în temeiul art.38515pct.1 lit. b C.p.p. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat. Apreciază încheierea penală recurată ca fiind legală, temeinică și laborios motivată.

În conformitate cu disp. art.1602alin.1 C.pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și a infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani. Din redactarea și lecturarea acestui text rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept absolut ci este o posibilitate dată instanței de judecate care poate să hotărască dacă inculpatul aflat în stare de arest poate fi liberat pe control judiciar, în acest sens trebuie analizate temeinicia și oportunitatea acesteia.

În ceea ce privește analiza de temeinicie Î. Curte de Casația și Justiție a statuat în repetare rânduri că, în mod evident trebuie să ne raportăm la existența unei stări de arest preventiv. În speță temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive există în continuare în cauză, dat fiind și faptul că s- a dispus prelungirea acestei masuri.

În ceea ce privește analiza de oportunitate, instanța trebuie să se raporteze la circumstanțele reale și personale din cauză, ori, potrivit art.1602alin.2 C.pr.pen care statuează că, liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea inculpatului de a săvârși noi infracțiuni.

Există riscul ca odată pus în libertate inculpatul să continue săvârșirea unor infracțiuni legate de droguri, sau să distrugă probele existente.

Raportat la motivele expuse și la perseverența infracțională a inculpatului apreciază că nu este oportună lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului și ca atare solicită respingerea recursului.

Inculpatul L. I., având ultimul cuvânt, arată că susține întrutotul concluziile apărătorului său ales. Solicită admiterea recursului formulat, cu mențiunea că va respecta toate obligațiile care îi vor fi impuse de către instanța de judecată și se va prezenta în fata organelor de urmărire penală și în fata instanței de judecată ori de câte ori va fi necesar.

C U R T E A :

Prin încheierea penală nr. 127 din 13 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în temeiul disp. art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală: s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat L. I., fiul lui

I. și A., născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. - Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1., în prezent aflat în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița - Năsăud, în dosarul penal nr. 129D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

Petentul a fost obligat la cheltuieli de judecată, conform art 192 alin 2 Cod procedură penală.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul L. I. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, prin care a solicitat să se dispună punerea în

libertate provizorie în baza disp. art. 160/8 al. 2 Cod procedură penală, cu stabilirea obligațiilor ce urmează a fi respectate. S-a mai menționat că îi sunt cunoscute dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.

În motivarea cererii s-a arătat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 160/2 Cod procedură penală și nu există și nu sunt indicii și îndoieli că după trei luni de arest preventiv ar avea intenția să se sustragă de la urmărirea penală. Mai mult, își ia angajamentul că nu va zădărnici aflarea adevărului sau va influența vreo parte din dosar. Pe timpul cercetărilor a dat dovadă de o bună colaborare cu organele de anchetă și apreciază că după această perioadă petrecută în detenție a conștientizat gravitatea faptelor iar în cazul în care va fi pus în libertate va respecta toate obligațiile ce-i vor fi impuse.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: Prin rezoluția din_ dată de procurorul din cadrul Direcției de

Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, a fost începută urmărirea penală față de numitul L. I. pentru comiterea

infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

Prin Încheierea penală nr. 44/CC/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul penal nr._, s-a admis propunerea formulată de procurorul din cadrul Direcției de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și în consecință :

S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. I. , zis "Piți";, fiul lui

I. și A., născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. - Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1., pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că :

- în primăvara anului 2013, inculpații L. I., Blenche A. I., Bența

R. Dan, Petruț I. C., C. V. Gelu și AN "S. "; s-au constituit într-un grup infracțional organizat coordonat de către inculpatul L. I., pe care ulterior l-au sprijinit și învinuiții Baias Tomas Ștefan, Hlodec G. G., în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-

Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele

49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare - "Super Gold";,

"Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

După ce inculpatul L. I. procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 grame pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun.C. - Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive primite de la L. I., învinuiții Blenche A. I., Bența R. Dan, Petruț I. C., C. V. Gelu și AN "S. "; se grupau câte doi- trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism închiriat - precum cel marca Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a. - pe raza mun.C. -Napoca și vindeau aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la L. I., iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, L. I. . În această modalitate, activitatea infracțională a continuat până la formularea propunerii de arestare, respectiv reținerii inculpatului.

Recursul declarat de inculpați împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă, inclusiv al inculpatului L. I. s-a respins, ca nefondat, prin încheierea penală nr. 976/R/17 iulie 2013 a Curții de Apel C. .

Prin încheierea penală nr. 50/CC/31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, inclusiv a inculpatului L. I., cu 30 de zile,

încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate în cauză.

Prin încheierea penală nr. 55/CC/26 august 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a mai multor inculpați, inclusiv a inculpatului L. I., cu 30 de zile,

încheiere rămasă definitivă prin încheierea penală nr.1060/R/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. la 28 august 2013.

Instanțele care au dispus arestarea preventivă și ulterior prelungirea măsurii preventive au reținut că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați și că sunt incidente disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor comise, caracterul organizat al activităților ilicite desfășurate, riscul ca inculpații să continue activitatea infracțională, cu atât mai mult cu cât, marea lor majoritate nu au o sursă licită de venituri, împrejurări de natură a crea în comunitatea locală un sentiment de insecuritate în situația în care organele judiciare nu ar reacționa prompt și eficient împotriva celor bănuiți ca autori ai unor astfel de infracțiuni.

În privința altor inculpați pericolul pentru ordinea publică a fost dedus și din faptul că aceștia au suferit, anterior, condamnări penale sau li s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ pentru fapte de natură penală (inculpații Varga A. Nicolaie, L. I., Kilin Robert Attila și Adam Arpad).

S-a mai reținut că pe parcursul urmăririi penale, s-a început urmărirea penală și s-au extins cercetările pentru alte acte materiale, componente ale acelorași infracțiuni în ceea ce-i privește pe inculpații Dioszegi Florin, Kilin Robert Attila, Iuoraș A. L., Varga A. Nicolaie, Năsășan Florin Mihai, Adam Arpad, L. I. și Petruț I. C. .

La menținerea stării de arest s-a avut în vedere și proliferarea fenomenului de trafic și consum de droguri sau substanțe cu efecte similare, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpaților, față de amploarea activității infracționale desfășurate, ar crea, în comunitatea locală, un sentiment de insecuritate, determinat de lipsa unei reacții prompte și eficiente a autorităților împotriva acelor bănuiți ca autori ai unor asemenea infracțiuni.

S-a ținut seama și de durata relativ scurtă scursă de la data arestării preventive a inculpaților, care nu justifică aprecierea că pericolul social pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaților s-ar fi diminuat considerabil.

Examinând cererea petentului instanța a constatat că formal toate condițiile prev. de art. 160 indice 2 Cod procedură penală sunt îndeplinite. Însă, pentru admiterea cererii, pe lângă condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea ei în principiu, este necesar ca aceasta să fie și întemeiată. Sub acest aspect, având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, precum și împrejurarea că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a apreciat că nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.

S-a considerat că aplicarea acestei instituții este admisibilă în cazul infracțiunilor grave doar în situația în care inculpații oferă garanții suficiente că lăsați în libertate nu vor împiedica buna desfășurare a procesului penal și nu vor săvârși alte fapte penale. Persoana inculpatului și antecedentele sale penale sunt de natură a conduce la concluzia că există posibilitatea ca, cercetat în stare de libertate, acesta să recidiveze în comportamentul infracțional, dată fiind ampla activitate infracțională ce i se impută, rolul său în coordonarea activității de distribuire/vânzare a substanțelor interzise, poziția adoptată cu privire la faptele imputate, perseverența de care a dat dovadă într-un comportament antisocial îndreptățesc instanța să aprecieze că, la acest moment procesual, se impune continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Cererea este lipsită de temeinicie, ținând seama de elementele concrete ale speței, referitoare la natura infracțiunilor comise, la gravitatea acestora și de persoana inculpatului, care a dovedit o perseverență infracțională nedorită.

Din cazierul inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.321 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, pedepse ce s-au contopit în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, prin sentința penală nr. 226/2012 a Judecătoriei C. -Napoca. Totodată, inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 26419/2011 a Judecătoriei C. -Napoca la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub

supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal. Prin ordonanța din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dată în dosar nr. 11.063/P/2010, i s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative de 100 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal.

Pe de altă parte, este de reținut că, în instrumentarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.

Or, în atari condiții, admiterea unei astfel de cereri, la nici 3 săptămâni de la data la care măsura preventivă a fost confirmată prin respingerea recursului declarat de petentul inculpat împotriva încheierii prin care s-a prelungit arestarea preventivă, ar goli de conținut riposta judiciară a autorităților.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de petentul inculpat prin apărătorul său, la nici trei luni de la luarea măsurii preventive față de acesta.

În ce privește aspectele invocate legate de situația familială a inculpatului, acestea vizează, eventual, un alt cadrul procesual, astfel că ele nu s-au analizat la acest moment, fiind irelevante în soluționarea cererii deduse judecății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L. I. solicitând instanței de recurs să admită calea de atac promovată, să caseze în întregime încheierea penală nr. 127/F/13 septembrie 2013, și rejudecând, să pronunțe o nouă hotărâre prin care să admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată și să dispună punerea sa de îndată în libertate.

S-a apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece cererea sa îndeplinește dis part 1602Cod procedură penală.

Faptul că are antecedente penale nu poate justifica respingerea cererii de liberare sub control judiciar, deoarece nu există probe sau indicii că s-ar sustrage de la obligațiile care i-ar fi impuse sau că ar împiedica în vreun fel buna desfășurare a procesului penal.

S-a mai susținut că pretinsa activitate infracțională a inculpatului recurent este relativ redusă, acesta deținând în mod nelegal o cantitate relativ mică de substanțe etnobotanice, cca. 24 gr.

Inculpatul este încadrat în muncă, concubina sa este însărcinată iar mama sa este grav bolnavă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, în mod legal și temeinic a procedat inițial la verificarea condițiilor formale prev. de art. 1602Cod procedură penală., respectiv s-a constatat că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul în prezentul dosar, sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, ori prin alte asemenea fapte.

Apoi, instanța fondului în conformitate cu Decizia pronunțată în recurs în interesul Legii 17/2011, care stipula: instanța de judecată în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, sau pe cauțiune, în

cazul în care constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar, a inculpatului, a procedat la verificarea oportunității liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului L.

.

Astfel, acest inculpat este cercetat în dosarul 129/D/P/2012 al DIICOT- BIROUL TERITORIAL BISTRIȚA-NĂSĂUD sub aspectul comiterii infracțiunilor, de constituire, aderare constituire a unui grup infracțional organizat prev de art 7 alin 1 din Legea nr. 39/2013, și de efectuarea fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev de art 16 alin 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal și art 33 lit a Cod penal.

Instanța fondului a relatat pe scurt starea de fapt reținută în sarcina acestui inculpat motiv pentru care nu vom mai reveni asupra ei.

Inculpatul L. I. a fost arestat prin încheierea penală nr. 44/C/5 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, această măsură fiind prelungită prin încheierea penală nr. 50/CFC/31 iulie 2013 și 55/CC/26 august 2013 ambele ale Tribunalului Bistrița-Năsăud, reținându-se ca temei al arestării incidenta dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Acest temei de arestare subzistă și în prezent, iar instanței de control judiciar îi revine sarcina de a analiza dacă liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului recurent L. I. este oportună în acest moment al procesului penal.

Apreciem și noi, asemenea instanței ierarhic inferioare că raportat la pretinsa activitate infracțională desfășurată de inculpatul L. I., la antecedentele penale ale acestuia, și la stadiul procesului penal, o astfel de măsură nu este oportună.

Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606alin.2 C.proc.pen.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602și 160/6 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.

În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R. iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

Antecedentele penale ale inculpatului îndreptățesc instanța de control judiciar să aprecieze că, odată lăsat în libertate acesta ar putea continua activitatea infracțională începută sau ar putea comite alte fapte antisociale.

În acest sens, sunt și numeroase decizii ale Curții Europene ale Drepturilor Omului care permit raportarea la antecedente penale ale inculpatului pentru menținerea unei detenții provizorii pentru o durată rezonabilă.

Afirmații inculpatului recurent cu privire la situația sa familială, la faptul că este încadrat în muncă și are o familie cu probleme, nu pot contribui la admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar deoarece o astfel de cerere este admisibilă doar în situația în care, nu există niciun fel de temere că odată lăsat în libertate, inculpatul ar comite alte fapte antisociale.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 38515pct 1 lit b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul L. I., fiul lui I. si A., născ.la_ în C. Napoca, aflat în prezent în Arestul IPJ Bistrița Năsăud, împotriva încheierii penale nr. 127/F din 13 septembrie 2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de

300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. Ș.

ANA C.

L.

M.

GREFIER

G. B. I.

Red.M.Ș.M.N.

3 ex./_

Jud.fond.-B. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1195/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar