Încheierea penală nr. 127/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal:3184
ÎNCHEIEREA P. Ă Nr. 127/R/2013
Ședința publică de la 18 Decembrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE R. M.
Judecător L. -A. C. Judecător A. -C. Ț. Grefier M. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. C. M., împotriva încheierii penale nr. 105/C/A din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care s-a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului C. C. M. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C. M., aflat în stare de arest preventiv în cadrul Arestului IPJ Cluj, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Leahu M., cu delegație avocațială la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PROD. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la solicitarea instanței, inculpatul declară că, își menține recursul declarat, își menține declarațiile date anterior și dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de recurs.
Instanța procedează la audierea inculpatului C. C. M., declarația acestuia fiind consemnată la fila 6 de la dosarul cauzei.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr.105/C/A/_, prin care s-a dispus arestarea preventivă al inculpatului, cu consecința casării încheierii recurate. Rejudecând cauza, solicită instanței respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în consecință, să dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită instanței luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, respectiv cea de a nu părăsi
localitatea aflată în județul Timiș, considerând că această măsură ar garanta buna desfășurare a procesului penal. Solicită instanței să țină seama de faptul că faptele inițiale îi aparțin numitului P. ovici, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentanta M. ului Public solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, considerând că încheierea instanței de fond este temeinică și legală.
La dosarul cauzei există probe care dovedesc faptul că, inculpatul a săvârșit 11 acte materiale de furt.
Consideră că, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei, împrejurările care țin de săvârșirea faptei, considerând că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune arestarea preventivă a inculpatului.
Inculpatul C. C. M., având ultimul cuvânt, învederează instanței faptul că dorește să fie acasă de sărbători.
T R I B U N A L U L
Prin încheierea penală nr. 105/C/A din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul C. C. M., fiul lui Ștefan P. și Aurelia, născut la data de_ în municipiul Timișoara, județul Timiș, cu domiciliul în sat Cerneteaz, str. Veseliei, nr. 29, comuna Giarmata, județul Timiș, posesor al CI seria TZ nr. 0., CNP 1. ,
În baza art.149 ind.1 Cod procedură penală, raportat la art.148 lit.f, art.143 si art.136 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.
C. M., fiul lui Ștefan P. și Aurelia, născut la data de_ în municipiul Timișoara, județul Timiș, cu domiciliul în sat Cerneteaz, str. Veseliei, nr. 29, comuna Giarmata, județul Timiș, posesor al CI seria TZ nr. 0., CNP 1., pe o durată de 29 ( douăzeci si noua) zile cu începere din data de_ și până la data de_ inclusiv, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (11 acte materiale), prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
A fost respinsă cererea formulata de apărătorul inculpatului și însușita de către inculpat de a se lua fata de el măsura de prevenție a obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.193 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta încheiere au rămas în sarcina acestuia, cheltuieli in care s-a inclus si onorariul apărătorului din oficiu av. Kis I. in suma de 200 lei, onorariu care s-a achitat din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
În noaptea de 21 septembrie 2013, inculpatul C. C. M. pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui P. OVICI P., prin utilizarea unui card ce aparține numitului ARMEAN A. V., alimentat de către acesta în municipiul Timișoara, a extras bani sau a încercat să extragă bani din bancomat, astfel încât operațiunea să nu se regăsească în extrasul de cont al ATM-ului, respectiv:
în_, in jurul orei 23:03, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank din Cluj-Napoca, strada Traian Vuia nr.140, inculpatul C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, cauzând un prejudiciu de 40 de euro, care reprezintă valoarea distrugerilor aduse ATM-ului, in timp ce P. OVICI P. s-a aflat in apropierea locului comiterii faptei in vederea supravegherii acestuia.
în_, in jurul orei 23:37, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Volksbank din Cluj-Napoca, strada Aurel V. u nr.1, inculpatul C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat in apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în_, în jurul orei 21:46, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, cauzând un prejudiciu de 152,46 de lei care reprezintă contravaloarea distrugerilor aduse ATM- ului, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în_, în jurul orei 23:28, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând BRD, situat in Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie, nr. 137, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. încercat să sustragă bani, fără a reuși, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în_, în jurul orei 21:05, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a numerarului de la A.T.M-ul băncii Piraeus Bank, situat în Cluj-Napoca, P-ța. M. Viteazul, nr. 11-13, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. a sustras suma de 340 de lei, și a cauzat distrugeri ATM -ului în contravaloare de 49,60 euro, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
În data de 3-_, inculpatul C. C. M. pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui P. OVICI P. prin utilizarea unui card ce aparține numitei ENACHE STANUȚA, au extras bani sau au încercat să extragă bani din bancomate, astfel încât operațiunea să nu se regăsească în extrasul de cont al ATM- ului, respectiv:
în_, in intervalul 23:32-23:35 prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul de la A.T.M-ul băncii Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ta. M. Viteazu, nr. 11-13, jud. Cluj. C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în_, între orele 23,40-23,50, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. a sustras 1800 de lei si au provocat distrugeri cauzând un prejudiciu de 1800 de lei si 49,60 euro, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în 0_, intre orele 00.07 - 00.10, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank din Cluj-Napoca strada Primăverii nr.1, inculpatul C. C. M., a sustras 1.800 de lei și a provocat distrugeri cauzând un prejudiciu de 1.800 de lei si 40 de euro, în timp ce P. OVICI P. s-a aflat în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în 0_, intre orele 00.27 - 00.35, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank din Cluj-Napoca, strada Traian Vuia, nr. 140, inculpatul C. C. M. a sustras suma de 1.800 lei si a provocat distrugeri cauzând un prejudiciu de 1800 de lei și 49,60 euro, în timp ce P. OVICI P. se afla în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
În data de_, inculpatul C. C. M., pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui CHIRIAC COSTICĂ și M. IONUȚ prin utilizarea unui card ce aparține numitei R. S R. C., au încercat să extragă bani din bancomate, astfel încât operațiunea nu se regăsește în extrasul de cont al ATM-ului, respectiv:
în_, în intervalul orar 19:32-19:33, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul de la A.T.M-ul băncii Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ta. M. Viteazu, nr. 11-13, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, provocând distrugeri în valoare de 49,60 euro, în timp ce numiții CHIRIAC COSTICĂ și M. IONUȚ se aflau în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
în_, în intervalul orar 19:51-19:54, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând de la ATM Piraeus Bank, situat în Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj, inculpatul C. C. M. a încercat să sustragă bani, fără a reuși, provocând distrugeri în contravaloare de 34.10 euro, în condițiile în care numiții CHIRIAC COSTICĂ și M. IONUȚ se aflau în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
In drept, s-a reținut in sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, e si g C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal.
Instanța a apreciat ca inculpatul se află in situația prevăzută de art. 148 lit. f C.pr.pen. întrucât a săvârșit o infracțiune, iar pentru aceasta legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe și indicii certe că, lăsarea lui in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Dispozițiile art. 148 lit. f din C.p.p. nu contravin nici CEDO care în art. 5 par. 1 lit. c prevede că o persoană poate fi reținută sau arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a- l împiedica să săvârșească o nouă infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privarea preventiva de libertate prin dispunerea arestării preventive trebuie sa se încadreze in anumite situații din care sa rezulte existenta pericolului de sustragere, pericol de influențare a anchetei penale si pericol de comitere a unei alte infracțiuni, pericol care trebuie sa fie actual si care presupune dovedirea sa la fiecare moment când se dispune asupra privării de libertate dar nu in ultimul rând nu se poate ignora împrejurarea potrivit căreia posibilitatea privării de libertate se poate dispune numai daca efectele unei astfel de masuri asupra personalității si dezvoltării persoanei supuse anchetei nu ar fi disproporționate față de scopul legitim urmărit prin luarea măsurii
Instanța a reținut că lăsarea in libertate a inculpatului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce rezulta din modul in care a acționat pentru sustragerea bunurilor pe timp de noapte si prin efracție, alături de alte persoane, prin deplasarea acestora in diferite localități din tara pentru a comite faptele. De asemenea instanța a reținut ca inculpatul a fost cercetat si arestat preventive pentru fapte similare comise in Italia, iar după revenirea sa in tara a continuat sa săvârșească fapte similare folosind același mod de operare, respective folosind dispozitivele artizanale achiziționate din străinătate.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpat cât și de către persoane care au această tendință văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte, cu atât mai mult cu cât inculpatul a învățat modus operandi-ul din străinătate, putând reitera cu ușurință acest comportament infracțional.
Față de aspectele prezentate, instanța a constatat îndeplinite condițiile legale de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului existând probe concludente ca acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat, fapta ce este sancționata de legea penala cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând dovezi convingătoare ca lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
Atitudinea de recunoaștere a inculpatului nu poate fi reținuta in ceea ce privește pericolul social, putând reprezenta un element de circumstanțiere la soluționarea pe fond a cauzei.
Pentru aceste considerente instanța de fond a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul C. C. M., si in baza art.1491 Cod procedură penală, raportat la art.148 lit.f, art.143 si art.136 lit.d Cod procedură penală, va dispune arestarea preventivă a inculpatului C. C. M. pe o durată de 29 ( douăzeci si noua) zile cu începere din data de_ și până la data de_ inclusiv, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (11 acte materiale), prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța a respins cererea formulata de apărătorul inculpatului si însușită de către inculpat de a se lua fata de el măsura de prevenție a obligării de a nu părăsi localitatea, măsura pe care o considera insuficienta in raport cu modul de operare si persoana inculpatului.
În baza art.193 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta încheiere vor rămâne în sarcina acestuia, cheltuieli in care se include si onorariul apărătorului din oficiu av. Kis I. in suma de 200 lei, onorariu care s-a achitat din FMJ.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat recurs în termen legal inculpatul
C. C. M. solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea încheierii penale recurate cu consecința cercetării în stare de libertate.
Analizând recursul formulat pe baza actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin Încheierea penală nr.105/C/A /_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus, în temeiul art.1491C.pr.pen. rap. la art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen, arestarea preventivă a inculpatului C. C. M. , fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, art. 209 al.1 lit. e, g și i, C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. (11 acte materiale).
Față de mijloacele de probă administrate până la acest moment procesual, tribunalul reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că se impune arestarea preventivă a inculpatului și, pe cale de consecință, recursul declarat în cauză, față de motivele invocate, este nefondat.
Astfel, din procesele - verbale de cercetare la fata locului, planșe fotografice, procesul verbal de efectuare acte premergătoare, declarațiile inculpatului, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, instanța constată că față de inculpatul C. C. M. există indicii temeinice în sensul art.143 C.pr.pen respectiv suspiciuni în măsură să convingă un observator obiectiv și imparțial, în sensul art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din care se poate presupune că este posibil ca acesta să fi săvârșit fapta de comiterea căreia este învinuit, constând în aceea
că în luna septembrie 2013, inculpatul C. C. M. pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui P. OVICI P., prin utilizarea unui card ce aparține numitului ARMEAN A. V., alimentat de către acesta în municipiul Timișoara, a
extras bani sau a încercat să extragă bani din bancomat, astfel încât operațiunea să nu se regăsească în extrasul de cont al ATM-ului, respectiv în noaptea de_, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând părților vătămate Volksbank din Cluj- Napoca, strada Aurel V. u nr.1, Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj, BRD, situat in Cluj-Napoca, str. 21 Decembrie, nr. 137, jud. Cluj inculpatul a încercat să sustragă bani, fără a reuși, cauzând doar prejudiciu care reprezintă contravaloarea distrugerilor aduse ATM-urilor. De asemenea, în data de 3-_, inculpatul C. C. M. pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui
P. OVICI P. prin utilizarea unui card ce aparține numitei ENACHE STANUȚA, au extras bani sau au încercat să extragă bani din bancomate, astfel încât operațiunea să nu se regăsească în extrasul de cont al ATM-ului, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul de la A.T.M-ul băncii Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ta. M. Viteazu, nr. 11-13, jud. Cluj, Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj, Piraeus Bank din Cluj-Napoca strada Primăverii nr.1, inculpatul C. C.
M., sustrăgând suma de circa 3.600 de lei și a provocat distrugeri la aparatele ATM. La data de 0_, intre orele 00.27 - 00.35, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul aparținând Piraeus Bank din Cluj-Napoca, strada Traian Vuia, nr. 140, inculpatul C. C. M. a sustras suma de 1.800 lei si a provocat distrugeri cauzând un prejudiciu de 1800 de lei și 49,60 euro, în timp ce P. OVICI P. se afla în apropierea locului comiterii faptei în vederea supravegherii acestuia.
S -a reținut în sarcina sa și că în data de_, inculpatul C. C. M., pe timp de noapte, beneficiind de complicitatea lui CHIRIAC COSTICĂ și M. IONUȚ prin utilizarea unui card ce aparține numitei R. S R. C., au încercat să extragă bani din bancomate, astfel încât operațiunea nu se regăsește în extrasul de cont al ATM-ului, prin utilizarea unui instrument special confecționat ("furculiță";) și prin forțarea fantei de eliberare a banilor de la bancomatul de la A.T.M-ul băncii Piraeus Bank, situat in Cluj-Napoca, P-ta. M. Viteazu, nr. 11-13, jud. Cluj, și Piraeus Bank, situat în Cluj-Napoca, P-ța Mărăști, nr. 3, jud. Cluj și fără a reuși, provocând distrugeri în valoare de 49,60 euro.
În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., în mod corect prima instanță a reținut că este incident în cauză.
Astfel, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor de comiterea căreia este învinuit inculpatul - furt calificat, în formă continuată -, modalitatea de comitere a faptei de furt - din loc public, după o prealabilă deplasare din orașul de domiciliu situat la mare distanță, în scopul evident de a îngreuna identificarea autorilor, prin distrugerea aparatelor ATM, pe timp de noapte și prin complicitatea și a altor persoane, numărul actelor materiale - 11 până în prezent-, cuantumul ridicat al prejudiciului creat și rămas nerecuperat, consecințele faptelor comise . De asemenea, la aprecierea pericolului social concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea acestuia în stare de libertate, o deosebit de mare relevanță o prezintă datele
referitoare la persoana sa, care s-a implicat în comiterea de fapte similare în mai multe orașe din țară și chiar în străinătate unde de altfel a și fost arestat și condamnat, aspecte ce denotă perseverența infracțională și periculozitatea deosebită a acestuia.
La acest moment procesual nu pot fi avute în vedere aspectele relatate de către inculpat cu ocazia audierii, legate de o eventuală constrângere în vederea participării la comiterea actelor materiale de către numitul P. OVICI P. întrucât nu sunt dovedite în vreun fel iar pe de altă parte nici nu sunt în măsură a înlătura propria vinovăție la comiterea presupuselor acte materiale. Pe parcursul urmăririi penale respectiv al judecății, în funcție de probele administrate se vor eventual stabili adevăratele raporturi dintre cei doi și valorifica cu ocazia deliberării.
Față de aceste considerente, tribunalul reține ca fiind corectă concluzia instanței de fond cu privire la existența în mod evident a pericolului social concret pentru ordinea publică pe care îl prezenta lăsarea în stare de libertate a inculpatului și constatând că Încheierea penală nr.105/C/A /_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul recurent C. C. M. , fiul lui Ștefan P. și Aurelia, născut la data de_, aflat în prezent în stare de stare de arest preventiv în Arestul IPJ Cluj .
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul C. C. M. , fiul lui Ștefan P. și Aurelia, născut la data de_, aflat în prezent în stare de stare de arest preventiv în Arestul IPJ Cluj împotriva Încheierii penale nr.105/C/A /_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca.
În temeiul art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei din care în suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul special al M. ului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av.Leahu M. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte | Judecători | |||
R. | M. | L. -A. | C. | A. -C. Ț. |
Grefier Malin B.
Red.R.M./C.B./2 ex. Jud fond: O. Chirilă
← Încheierea penală nr. 44/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 411/2013. Propunere de arestare... → |
---|