Încheierea penală nr. 411/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
ROMA. A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.411/R/2013
Ședința publică din 27 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | C. | , președinte secție |
JUDECĂTORI: V. | G. | |
D. | P. | |
GREFIER: D. | S. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:
DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații Z.
T. C., D. D. I., B. A. C., C. LS și C.
I. M. împotriva încheierii penale nr.35/C din 23 martie 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în Arestul IPJ Cluj, asistați de apărător ales, av.M. Horea, din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului D. D., av.Borz B., care solicită acordarea parțială a onorariilor avocațiale pentru toți avocații din oficiu ai inculpaților, pentru studierea dosarului.
Întrebați fiind, inculpații arată că-și mențin declarațiile date până în prezent și nu au de făcut completări la acestea.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Arată că pentru a se putea dispune arestarea preventivă trebuie să fie îndeplinite condițiile prev.de art.143 și 148 C.pr.pen. În privința art.143 C.pr.pen., arată că la dosar nu există indicii și probe din care să rezulte că inculpații sunt autorii faptelor reținute în sarcina lor. În declarațiile date, inculpații au arătat cum s-au prezentat la organele de poliție, că au fost chemați tot a doua zi pentru cercetări, ceea ce indică o intenție a acestora de a-și dovedi nevinovăția și de colaborare pentru aflarea adevărului. Nu se poate susține că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, cât timp aceștia și-au îndeplinit obligațiile stabilite de organele de cercetare penală. În propunerea de arestare se face vorbire despre posibili autori, despre un grup de subiecți, deci doar de prezumții, ori conform legii trebuie să existe indicii temeinice și probe din care să rezulte că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor. Este adevărat că inculpații și-au petrecut timpul
împreună la locuința unui coinculpat, care se află în zona unde s-a comis infracțiunea, dar asta nu înseamnă că au și comis faptele
imputate. Nu se poate susține că inculpații nu au fost sinceri, iar faptul că nu au făcut precizări pe placul M. ui P. nu poate duce la arestarea lor preventivă.
Referitor la înregistrările audio în mediu ambiental realizate la 20 martie 2013 în încăperea în care se aflau inculpatul Z. și martorul Purece G., arată că nu a reușit să identifice ceea ce se susține în propunerea de arestare preventivă. Faptul că inculpatul a discutat cu un coleg de celulă anumite aspecte legate de infracțiune, nu are relevanță, deoarece nu se poate știi dacă inculpatul le cunoștea direct sau prin alte surse. Infracțiunea de omor deosebit de grav a fost pusă în sarcina inculpaților, în mod nelegal și doar pentru a stabili o gravitate a faptei. Nu s-a reușit să se dovedească faptul că inculpații au mers deliberat la locuința victimei pentru a-i suprima viața și pentru a o tâlhări.
În subsidiar, solicită luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că aceștia au familii întemeiate, unii cu copii, alții așteaptă venirea pe lume a unor copii, s-aui prezentat la organele de cercetare penală ori de câte ori au fost chemați, nu s-au sustras și nu ar putea zădărnici aflarea adevărului și să împiedice cercetările în acest dosar.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, deoarece faptele comise sunt deosebit de grave și pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Inculpatul Z. T. C., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat.
Inculpatul D. D. I., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Inculpatul B. A. C., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat, are un copil minor și este singurul întreținător al familiei.
Inculpatul C. LS, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat și are doi copii.
Inculpatul C. I. M., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.35/C din_, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art.149 ind.1 al.9-11, 148 al.1 lit.f C.pr.pen.a dispus arestarea preventivă a inculpaților:
Z. T. C., fiul Tadius și Sansa M., născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, cetățenia română, fără ocupație, studii 9 clase, cu domiciliul în Turda, str. A. Sever, nr. 27, jud. Cluj, C.N.P. 1. .
D. D. -I., zis "Gyula/D. i";, fiul I. și M. Varvara, născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, cetățenia română, fără ocupație, studii 5 clase, cu domiciliul în Turda, str. 22 Decembrie 1989 nr. 8 A, jud. Cluj, C.N.P. 1. .
- B. A. C., zis "Sandor";, fiul A. și M., născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj,cetățenia română, fără ocupație, studii 5 clase, cu domiciliul în Turda, str. N. Teclu nr. 5, apt. 39, jud. Cluj,
f.f.l. - mun. Turda, str. Republicii nr. 50, jud. Cluj, C.N.P. 1. .
- C. LS, zis "Bebe";, fiul L. și Ana, născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, cetățenia română, fără ocupație, studii 8 clase, cu domiciliul în Turda, str. S. ca Suluțiu nr. 3, apt. 7, jud. Cluj,
f.f.l. - mun. Turda, str. Calea V. iei nr. 132, etaj 3, apt. 42, jud. Cluj,
C.N.P. 1. .
- C. I. -M., zis "Țucu";, fiul C. M. și Enache A., născut la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, cetățenia română, fără ocupație, studii 8 clase, cu domiciliul în Turda, str. Calea V. iei nr. 132, apt. 42, jud. Cluj, CNP 1., pe o durată de 29 zile, începând cu data de 23 martie 2013 și până la 20 aprilie 2013.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția organelor de cercetare penală ale Poliției Municipiului Turda din data de_, confirmată de procuror la_, a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.a și b și alin.21lit. a, b și c din C.pen., urmare a faptului că la data de_, în jurul orei 2015, patru persoane necunoscute au pătruns în locuința părții vătămate P. A E., în vârstă de 93 ani, domiciliată în mun. Turda, str. Castanilor nr.23, jud. Cluj, locuință în care se afla și sora acesteia, victima CERGHIZAN M., în vârstă de 92 ani, unde prin imobilizare și exercitare de violențe fizice asupra celor două părți vătămate, au sustras dintr-un sertar suma de 700 lei, un telefon mobil Nokia Slide 2220, iar de la gâtul părții vătămate P. A E., un lănțișor din aur cu medalion, bunuri în valoare totală de aproximativ 2100 lei.
În urma agresiunii, partea vătămată P. A E. a suferit leziuni corporale ce au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale potrivit raportului de constatare medico-legală nr.1547/II/a/49/_ . Conform concluziilor preliminare transmise prin adresa Institutului de Medicină Legală Cluj- Napoca nr.1555/II/9/51 din_, victima Cerghizan M. prezintă leziuni care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur (de exemplu pumn), urmate de cădere pe un plan dur, leziunile necesită îngrijiri medicale de peste 60 de zile, viața victimei fiind pusă în pericol.
Ținând cont de aceste împrejurări, prin ordonanța din_, pronunțată în dosar 689/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoare Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Prin ordonanța din _
, pronunțată în dosarul nr.267/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale împotriva A.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.192 alin.2 din C.pen., art.211 alin.1, 2 lit.a, b și alin.21lit. a, b, c și art.20 rap. la art.176 alin.1 lit.d din C.pen.
La_, ca urmare a loviturilor primite, victima agresiunii CERGHIZAN M. a decedat în spital. Așa cum a rezultat din constatările preliminare formulate de către medicii legiști din cadrul I.M.L. Cluj- Napoca, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței pluriorganice survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral cu
hemoragie, contuzie și dilacerare meningo -cerebrală.
Leziunile
traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur și pot data din_ . Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate, moartea datează din_ .
Astfel, prin ordonanța din_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor față de A.N. în infracțiunile prev.de art.192 alin.2 din C.pen., art.211 alin.1, alin.2 lit.a, b și alin.21lit. a, b, c, respectiv art.176 alin.1 lit.d din C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a din C.pen.(f. 94 dos. u.p.)
Cercetările efectuate în cauză au conturat indicii temeinice privind existența unui grup de suspecți, posibili autori ai infracțiunilor precizate mai sus, în persoana numiților: Z. T. -C. (zis"CIOCUȘU" sau C. ";), B. A. -C. (zis "SANDOR/";BIȚCHI";), D. D. -I. (zis "DA. ";),
C. LS (zis "BEBE";) și C. I. -M. (zis "ȚUCU";). Dată fiind imposibilitatea penetrării informative a mediilor frecventate de către presupușii autori ai faptelor, în contextul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, în condițiile în care orice întârziere ar fi putut aduce prejudicii grave și iremediabile activității de urmărire penală, prin încheierea penală nr. 34/C/P/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, s-a autorizat pe o perioadă de 30 zile, începând cu _
, înregistrarea audio-video în mediu ambiental a discuțiilor purtate de către suspecți, între ei sau cu terțe persoane, în temeiul art.914din C.pr.pen.
Cu ocazia punerii în aplicare a autorizației nr. 95/_ emisă în baza încheierii penale nr. 34/C/P/_, s-au obținut date esențiale de interes operativ care, coroborate cu datele și informațiile primite de la structurile de poliție specializate, au conturat presupunerea rezonabilă potrivit căreia suspecții Z. T. -C., B. A. -C., D. D. -
I., C. LS și C. M. I. ar putea fi autorii faptelor menționate mai sus.
Astfel, înregistrările audio în mediu ambiental realizate la_ de către structurile specializate din cadrul M.A.I., în încăperea aparținând I.P.J. Cluj- Centrul de Reținere și Arest Preventiv, încăpere în care se aflau numiții Purece G. -Indrei (arestat preventiv în altă cauză) și Z. T. -C. (reținut în altă cauză) au surprins discuțiile purtate între cei doi, ocazie cu care Z. T. -C. i-a relatat lui Purece G. -Indrei aspecte esențiale legate modul în care au fost săvârșite faptele descrise mai sus, numărul persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor (cinci la număr), precum și informații legate de modul în care au părăsit câmpul infracțional și au valorificat lănțișorul de aur sustras părții vătămate P. a E., context în care Z. T. -C. recunoaște fără nicio ezitare implicarea sa directă, în calitate de autor, în săvârșirea faptelor. Totodată acesta relatează aspecte legate de modul în care au acționat autorii faptelor, aceștia purtând pe cap ciorapi de damă de culoare neagră. Z. T. -C. afirmă de asemenea că hainele purtate de autori au fost arse, în întregime, mai puțin ciorapul de damă purtat pe cap de acesta, pe care l-a aruncat "în curte la "Bițchi";. În acest sens afirmă: "No, ăla mi l-o găsit în curte la ăsta, la Bițchi";. Această ultimă informație, învederată de către numitul Z. T. C. lui P.
Indrei, coroborată cu faptul identificării și ridicării de către organele de poliție, de pe terenul situat în spatele imobilului de pe str. Republicii nr. 50 (adresă la care locuiește inculpatul B. A. C., cunoscut sub poreclele de "Șandor"; sau "Bițchi";) a unor articole de
îmbrăcăminte constând în: un ciorap damă culoare închisă, cu dim. 30 cm x 10 cm, ce prezintă urme de distrugere - rupere, cu diametrul de 2 cm și mai multe fragmente de vestimentație de culoare închisă, ce prezintă urme de ardere - secționare, ce au fost ambalate și sigilate în plicuri, în vederea examinării criminalistice, a condus la concluzia potrivit căreia numitul Z. T. C. a acționat împreună cu alte trei persoane, precum și cu înregistrările video surprinse la data de_ de camerele de luat vederi amplasate pe imobilul situat pe str. A. Sever nr. 25 A din mun. Turda, care evidențiază prezența a patru persoane care se îndreaptă dinspre adresa victimelor situată pe str. Castanilor nr. 23, spre terenul viran situat în spatele imobilului de pe str. Republicii nr. 50, unde au fost găsite resturile articolelor de vestimentație, confirmă veridicitatea celorlalte afirmații făcute de către Z. T. C. în prezența lui Purece G. Indrei.
Analiza materialului furnizat în urma redării înregistrărilor în mediul ambiental, coroborat cu celelalte date furnizate pe cale operativă, relevă faptul că numitul C. I. -M., zis "Țucu"; (așa cum este evidențiat de către Z. T. C. ca fiind fratele concubinei sale C.
), după înțelegerea anterioară avută cu numiții Z. T. -C. ,
D. D. -I., B. A. C. și C. LS, i-a așteptat pe aceștia ca, după finalizarea activității infracționale (constând în deposedarea de către ceilalți patru inculpați, prin violență, a victimelor de banii și valorile găsite în imobilul acestora) să revină la domiciliul lui
B. C. (zis "Șandor";) situat pe str. Republicii nr. 50 din mun. Turda de unde urmau toți cinci să se deplaseze cu taximetrele la locuința lui D.
D. -I. situată pe str. 22 Decembrie 1989 (cunoscută și sub numele de Armata Roșie), plecând în ordine cronologică într-un grup de două, respectiv trei persoane, din ultimul făcând parte și inculpatul Z. T.
C. . Această împrejurare este surprinsă și de către camerele de luat vederi amplasate pe str. Republicii, care evidențiază faptul că la ora 2032din imobilul situat pe str. Republicii nr. 50 ies doi tineri care se îndreaptă spre standul taxi, urmați la ora 2035de un alt grup format din trei tineri, care se îndreaptă în aceeași direcție. Astfel a fost posibilă identificarea numiților D. D. I., B. C., C. LS ca făcând parte din grupul infracțional ce a acționat la data de_ în
locuința victimelor P. a E. și Cerghizan M. . Conținutul discuțiilor înregistrate ambiental a fost reiterat, cu lux de amănunte, de către martorul Purece G. Indrei cu ocazia audierii sale de către procuror la_ .
În data de_, în urma valorificării informațiilor furnizate, pe cale operativă, s-a reușit identificarea și recuperarea telefonului mobil marca Nokia Slide 2220, serie IMEI 356239047035280, sustras din locuința victimelor. Telefonul se afla în posesia martorului R. C. Silviu, domiciliat în mun. Turda, care a declarat că l-a achiziționat în urmă cu aproximativ două săptămâni, contra sumei de 50 lei și a unei perechi de pantofi sport de la inculpații Z. T. C. și B. A.
, care s-au prezentat în acest sens la domiciliul acestuia, oferindu-i telefonul spre vânzare.
De asemenea, relevant este faptul că numiții Z. T. -C. ,
D. -I., B. A. C. au prezentat reacții specifice
comportamentului simulat la întrebările relevante cauzei formulate cu
ocazia testării poligr af , aspect ce a rezultat din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr.706729/_ și nr. 706.965/_ întocmite de
către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj. Inculpatul C. L.
S. nu a putut fi supus testării poligraf, acesta suferind de tuberculoză.
Ca atare, s-a dispus la_ începerea urmăririi penale față de numiții Z. T. -C., D. D. -I., B. A. -C. și C. L.
S., reținându-se în sarcina fiecărui învinuit săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 din C.pen., a două infracțiuni prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b și alin. 21lit. a, b, c din C.pen., respectiv a infracțiunii prev. de art. 176 alin. 1 lit. d din C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a din C.pen. Totodată, s-a reținut în sarcina învinuiților Z. T.
C., respectiv B. A. C. starea de recidivă postcondamnatorie, iar în sarcina învinuitului D. D. -I. starea de recidivă postexecutorie. De asemenea, la aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului C. I. M., sub aspectul săvârșirii inf. prev. de art. 26 din C.pen. rap. la art. inf. art. 192 alin. 2 din C.pen., respectiv art. 26 din C.pen. rap. două infr. prev. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b și alin. 21lit. a, b, c din C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a din C.pen.
La_, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva celor cinci inculpați, dispunându-se totodată reținerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de_ .
Pentru a dispune asupra sesizării formulate, în sensul luării măsurii arestului preventiv, instanța trebuie să analizeze anumite aspecte. Astfel, în cauză subzistă situația prevăzută de art. 136 alin. 1 C.pr.pen., respectiv se impune luarea măsurii arestării preventive pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se
împiedica sustragerea inculpaților de la urmărirea penală, fiind incident cazul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., în sensul că aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate în cauză au rezultat indicii cu privire la vinovăția inculpaților, după cum au fost detaliate și analizate anterior.
Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, respectiv un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor, datorită gravității faptelor comise. Neluarea unei măsuri preventive în acest caz ar crea sentimentul pasivității organelor judiciare în fața infracțiunilor contra vieții. Faptele inculpaților au fost deosebit de violente, de natură a crea un răsunet puternic în comunitate și o stare accentuată de nesiguranță, raportat la condițiile de săvârșire ale faptelor, de numărul inculpaților care au fost prezenți, multitudinea loviturilor aplicate, intensitatea loviturilor și zona corpului vizată, vârsta părții vătămate și a victimei, faptul că erau persoane lipsite de apărare, singure, aspecte care denotă din partea inculpaților o gravă lipsă de respect față de viața omului, de valorile sociale supreme ocrotite de norma penală. Pe de altă parte, la aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică trebuie avut în vedere nu doar împrejurările în care s-a comis fapta, modul în care a fost concepută acțiunea infracțională, pregătirea acesteia, ci și modul în care aceasta a fost comisă, aspecte care denotă că inculpații vădesc o neobișnuită lipsă de compasiune, afecțiune, față de persoanele în viață și în general lipsa oricărui atașament și respect pentru valorile sociale legate de viață și prin acestea un mare potențial criminogen. Nu în
ultimul rând datele care caracterizează persoana inculpaților care nu se află la prima confruntare cu legea penală.
Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, existând probe care dovedesc faptul că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind întrunite totodată condițiile prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea faptelor săvârșite, impunându-se astfel cercetarea lor în stare de arest preventiv.
Pe cale de consecință, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și în temeiul art.149 ind.1 al.9- 11, 148 al.1 lit.f C.pr.pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților
Z. T. C., D. D. -I., B. A. C., C. LS și
C. I. -M., pe o durată de 29 zile, începând cu data de 23 martie 2013 și până la 20 aprilie 2013.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs inculpații Z. T.
C., D. D. I., B. A. C., C. LS si C. I. M. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Criticile recurenților în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.proc.pen.
În susținerea recursurilor inculpatii, prin avocat, au susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
În concret, inculpații au susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C.proc.pen., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C.proc.pen., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În fine, inculpații au criticat încheierea și cu referire la neanalizarea de către judecător, cu prioritate, a oportunității altei măsuri restrictive de libertate, ca o alternativă la arestare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C.proc.pen., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.proc.pen.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.proc.pen.
Cu referire la termenul "indicii temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.proc.pen.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.
Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146 C.proc.pen., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.
Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
Astfel, recurenții sunt parte în procesul penal, față de aceștia fiind pusă în mișcare acțiunea penală.
Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că au comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.
În acest sens, potrivit art.68/1 C.proc.pen. "sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de "probe sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de "motive verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește sensul sintagmei "motive verosimile"; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații la data de_, în jurul orei 2015, au pătruns în locuința părții vătămate P. A E., în vârstă de 93 ani, domiciliată în mun. Turda, str. Castanilor nr.23, jud. Cluj, locuință în care se afla și sora acesteia, victima CERGHIZAN M., în vârstă de 92 ani, unde prin imobilizare și exercitare de violențe fizice asupra celor două părți vătămate, au sustras dintr-un sertar suma de 700 lei, un telefon mobil Nokia Slide 2220, iar de la gâtul părții vătămate P. A E., un lănțișor din aur cu medalion, bunuri în valoare totală de aproximativ 2100 lei, fiind întrunite astfel cerințele art. 143 Cod procedură penală. În acest sens sunt indicii că aceștia ar fi autorii infracțiunilor de violare de domiciliu prev.de art.192 alin.2 C.pen., tâlhărie prev.de art.211 alin.1, 2 lit.a, b și alin.2/1 lit.a, b, c și tentativă la omor deosebit de grav prev.de art.20 rap.la art.176 lit.d C.pen.
La_, ca urmare a loviturilor primite, victima agresiunii CERGHIZAN M. a decedat în spital. Așa cum a rezultat din constatările preliminare formulate de către medicii legiști din cadrul I.M.L. Cluj- Napoca, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței pluriorganice survenită în evoluția unui traumatism cranio-cerebral cu
hemoragie, contuzie și dilacerare meningo -cerebrală.
Leziunile
traumatice s-au putut produce prin loviri active repetate cu corp dur și pot data din_ . Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate, moartea datează din_ .
Astfel, prin ordonanța din_ s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor față de A.N. în infracțiunile prev.de art.192 alin.2 din C.pen., art.211 alin.1, alin.2 lit.a, b și alin.21lit. a, b, c, respectiv art.176 alin.1 lit.d din C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a din C.pen.(f. 94 dos. u.p.)
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca "un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit).
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpați a infracțiunilor pentru care sunt cercetați. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa
în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).
Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpaților Z. T.
C., D. D. I., B. A. C., C. LS și C. I. M.
, măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.proc.pen.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpaților li se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul "probă"; se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C.proc.pen. ";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul "indicii temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente "atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații-recurenți au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt următoarele: procesul verbal de cercetare a locului faptei, declarația martorului Purece G. Indrei, conținutul înregistrărilor în mediul ambiental.
În speță, în mod judicios judecătorul sesizării parchetului a stabilit că există indiciile săvârșirii unor infracțiuni, în raport de declarațiile din dosarul de urmărire penală, raportul de constatare medico-legală al victimei și planșele fotografice atașate, interceptările convorbirilor telefonice din mediul ambiental.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpații au comis o infracțiune, care în jurisprudența CEDO (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 CEDO a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
În fața Tribunalului, cei cinci inculpați-recurenți nu au dorit să facă declarații, uzând de prev.art.70 C.proc.pen.
Împrejurarea că inculpații nu-și asumă recunoașterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpaților.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.proc.pen.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art.174 și 176 lit.d C.pen., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că faptele pentru care sunt cercetați recurenții, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod judicios Tribunalul Cluj a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.
Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte îndreptate împotriva vieții precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din _
"Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de Tribunal și însușit de Curtea de Apel.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3 din CEDO. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului,
antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și omorul deosebit de grav, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Toți recurenții sunt fără ocupație, cu un grad de școlarizare extrem de redus, au fost nesinceri și nu au regretat comiterea faptelor, astfel, Curtea apreciază că presupusa atitudine adoptată de inculpați, și descrisă în considerentele încheierii denotă un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin lăsarea în libertate la acest moment procesual.
Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani
închisoare pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpaților, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de îndoială la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpații-recurenți.
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care a fost săvârșită pretinsa infracțiune de omor deosebit de grav.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Lăsarea în libertate a inculpaților ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpaților Z. T. C., D. D. I., B. A. C.
, C. LS și C. I. M., prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumiți, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurenților, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate recursurile inculpaților în baza art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpați constatându-se a fi neîntemeiate.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj- suma de câte 25 lei onorariu parțial pentru apărători din oficiu, ce se va plăti din fondul
M. ui Justiției, conform art.189 C.proc.pen.
În baza art.192 alin.2 C.proc.pen. vor fi obligați inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorar avocațial pentru cei cinci avocați din oficiu ai acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații Z. | T. | C. | |
, D. | D. I., B. A. C., C. LS si C. | I. M. | , |
deținuți în Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 35/C din 23 martie 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de câte 25 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte
500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial, pentru cei cinci avocați din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER | ||||
V. | C. V. | G. | D. | P. | DS |
red.PD/CA 7 ex. - _
jud.fond.I. A.
← Încheierea penală nr. 127/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 194/2013. Propunere de arestare... → |
---|