Încheierea penală nr. 13/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 13
Camera de Consiliu Ședința din 14 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător
GREFIER: B. -L. E.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror C. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 2/P/2013, privind pe inculpatul V. C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. ), cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul V. C. I., în stare de reținere, asistat de apărător ales, avocat C. S. I., din cadrul Baroului M.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al inculpatului V. C. I., domnul avocat C. S. I.
, depune la dosar delegația de substituire.
Instanța procedează la verificarea identității inculpatului și face cunoscut acestuia conținutul propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Instanța aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul V. C. I. arată că își menține declarațiile date anterior și nu dorește să facă alte declarații.
Apărătorul ales al inculpatului V. C. I., domnul avocat C. S. I.
, arată că la dosarul de urmărire penală este depusă o împuternicire avocațială și solicită instanței a verifica dacă aceasta este suficientă sau trebuie să depună și în acest dosar o împuternicire. Totodată, după ce
instanța a verificat împuternicirea avocațială, arată că înțelege să se prezinte în calitate de apărător ales al inculpatului V. C. I. .
Instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat, acordă cuvântul asupra propunerii de față.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, pe cale de consecință, solicită instanței arestarea preventivă a inculpatului V. C. I. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ . Solicită instanței a reține că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, infracțiune pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, inculpatul fiind reținut pe o durată de 24 de ore.
Arată că, în sarcina inculpatului, se reține faptul că, în seara zilei de_, a suprimat viața victimei Borodi I., prin aplicarea unei lovituri cu un cuțit de bucătărie, agresiunea având loc în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33. Precizează că agresiunea a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale între părți, inculpatul și victima locuind la aceeași adresă, într-un imobil comun, în părți diferite. Mai precizează că starea conflictuală este determinată de partajarea și folosința unor terenuri, materializată în mai multe litigii civile și penale. Arată că, în seara zilei de_, în jurul orei 20:00, nepoata victimei, martora Mocian Denisia Andrada, a venit la victimă, a parcat în fața casei și a anunțat victima că dorește să parcheze mașina în curte; victima a ieșit în curte, s-a întâlnit cu soția inculpatului, între ei având loc un schimb de cuvinte; apoi, victima și-a continuat deplasarea înspre stradă, însoțită fiind de prietenul nepoatei sale, martorul Alexandru E. ; inculpatul se afla în locuința sa și, auzind schimbul de cuvinte, a presupus că are loc o ceartă între victimă și soția sa și a ieșit în curte, având în mână un cuțit de bucătărie, ulterior stabilindu-se că acesta avea o lungime de 30 cm, iar lama avea lungimea de 17 cm și lățimea maximă de 3 cm; inculpatul a coborât treptele și a mers după victimă, în urma victimei venind martorul Alexandru E., care a atenționat-o pe aceasta că inculpatul are un cuțit asupra sa; martorul a încercat să-l deposedeze pe inculpat de cuțit; toți au căzut la pământ și ulterior martorul Alexandru E. a reușit să-l deposedeze pe inculpat de cuțit; martorul a fugit cu cuțitul la poliție, unde l-a predat; apoi a fost chemată ambulanța și personalul acesteia a constatat decesul victimei. Arată că este stabilit faptul că inculpatul a efectuat mai multe acte de lovire cu cuțitul către victimă, una chiar în zona inimii.
Precizează că, potrivit concluziilor provizorii, se confirmă faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii interne masive, leziunile putându-se produce prin lovirea victimei cu un corp înțepător- tăietor, iar poziția agresorului față de victimă a fost de față în față.
Arată că și inculpatul a suferit leziuni superficiale, excoriații la nivelul capului, coatelor și genunchilor, care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, însă solicită instanței a reține faptul că se încerca deposedarea inculpatului de cuțitul de bucătărie.
Solicită instanței a observa că starea de fapt este confirmată de probele administrate până în prezent, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexe, procesul-verbal de examinare a cuțitului corp delict, declarațiile martorilor Mocian Denisia Andrada, Alexandru E. și soția victimei, care ieșise din locuință când a auzit schimbul de cuvinte și a văzut agresiunea, dar și declarațiile martorilor indirecți, respectiv soția și fiul inculpatului și încă doi martori care se aflau întâmplător în preajmă.
Mai arată că inculpatul nu este cel care a fost atacat, ci el a ieșit din locuință cu un cuțit de bucătărie, iar leziunile cauzate acestuia s-au putut produce în contextul încercării de a fi deposedat de cuțit.
Solicită instanței a reține că sunt incidente în cauză prevederile art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul a comis anterior tot o infracțiune de violență, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 666/P/2012 din_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, cauză care are termen fixat chiar în această lună. Arată că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni tot împotriva aceleiași victime, fiind înjunghiată cu un cuțit de grădină. Referitor la litera f, solicită instanței a reține că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în acest sens solicitând instanței a avea în vedere infracțiunea comisă, pericolul acesteia, dar și rezonanța socială negativă pe care o are în comunitatea în care trăiește. Mai arată că cercetarea inculpatului în stare de arest se justifică în condițiile în care revenirea sa în comunitate ar constitui un alt temei de conflicte, având în vedere că locuiește în același imobil cu soția victimei.
Apărătorul ales al inculpatului V. C. I., domnul avocat C. S. I.
, solicită instanței, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar, luarea față de inculpat a măsurii prevăzute de art. 145 Cod procedură penală, apreciind că aceasta este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Arată că este adevărat că fapta pentru care este cercetat inculpatul este gravă, acest lucru reflectându-se în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, însă apreciază că acest aspect nu poate constitui singur un element pentru arestarea preventivă. Solicită instanței a reține că, potrivit jurisprudenței Curții, detenția este justificată doar dacă sunt dovedite următoarele aspecte: pericolul de a săvârși noi infracțiuni, de a distruge probe, de a influența martori, de a tulbura ordinea publică sau de dispariție a inculpatului. Arată că, potrivit hotărârii nr. R/80/2011 a Comisiei de Miniștri a Consiliului European, punctul 3, detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă sunt
motive serioase, respectiv următoarele: fuga inculpatului, obstrucționarea justiției sau există presupunerea că inculpatul ar săvârși noi infracțiuni. Precizează că nu există dovezi cu privire la existența unui pericol în aprecierea C.E.D.O. sau a Comisiei de Miniștri a Consiliului European pentru a justifica arestarea preventivă a inculpatului. Referitor la pericolul pentru ordinea publică, solicită instanței a avea în vedere că păstrarea ordinii publice este apreciat ca fiind un element suficient pentru a se dispune arestarea preventivă, însă trebuie dovedit că, dacă ar fi liberat, ar fi tulburată ordinea publică. În acest sens, solicită instanței a reține faptul că inculpatul are 71 de ani, până să se pensioneze a fost cadru didactic, neavând probleme cu elevii sau cu alte persoane, nu a fost implicat în vreun scandal, singurul conflict fiind doar cu victima, conflict care datează de mai bine de 10 ani. Arată că s-au depus la dosar înscrisuri referitoare la acest aspect, respectiv sesizările inculpatului la organele competente împotriva victimei, soluționate prin aplicarea unor sancțiuni administrative acesteia.
Mai arată că, potrivit art. 5 pct. 1 lit. c din C.E.D.O., este permisă restrângerea drepturilor dacă sunt motive verosimile că inculpatul a săvârșit infracțiunea, fără a aduce prejudicii prezumției de nevinovăție. Precizează că în momentul de față se discută despre arestarea preventivă și nu despre o condamnare, iar dacă se va stabili că inculpatul este vinovat, acesta probabil va fi condamnat și își va executa pedeapsa. Solicită instanței a observa și două hotărâri C.E.D.O., în cauzele Scudeanu și Jiga împotriva României, în care se constată faptul că există suficiente probe că s-a comis infracțiunea, însă acest lucru nu este suficient pentru a se dispune arestarea preventivă. De asemenea, face referire și la hotărârea Letelier contra Franței, în care se constată că la luarea în considerare a pericolului social trebuie să se indice magnitudinea acestuia. Apreciază că în acest caz nu este dovedită existența pericolului social, invocând și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, sens în care consideră că nu se justifică aplicarea măsurii arestării preventive.
Apreciază că judecarea în libertate a inculpatului este regula, iar privarea de libertate are un caracter excepțional, acest caracter nefiind aplicabil în cazul de față, considerând totodată că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza în contextul luării unei măsuri preventive mai puțin restrictive, cea prevăzută de art. 145 Cod procedură penală fiind suficientă.
Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpatul V. C. I., prin apărător, de a se dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea acestei cereri, fiind neîntemeiată și nejustificată.
Inculpatul V. C. I., la ultimul cuvânt, arată că nu a avut nimic cu nimeni, singura persoană cu care a avut probleme fiind victima, pe care, de altfel, a adus-o în locuința sa întrucât nu avea unde să locuiască. Mai arată
că din anul 2000 a tot avut procese cu victima. Precizează că probabil a tăiat- o pe victimă în timp ce el era pus la pământ, în timp ce tot îl loveau, apoi probabil s-a întors și atunci a lovit-o pe victimă. Arată că nici în momentul de față nu poate să-și dea seama când a lovit-o pe victimă. Mai arată că nu merită să fie închis pentru 29 de zile, că nu are unde să meargă și că dorește să se termine tot procesul.
T.
Prin sesizarea adresată acestei instanțe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat arestarea preventivă a inculpatului V. C.
I. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 14 ianuarie 2013 până la data de 11 februarie 2013, acesta fiind cercetat în dosarul nr. 2/P/2013 sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de_, pe fondul unei stări conflictuale care datează de mai mulți ani, inculpatul a suprimat viața victimei Borodi I., prin aplicarea unei lovituri cu un cuțit de bucătărie, în zona hemitoracelui anterior stâng (zona inimii), fapta având loc pe strada M. Viteazu din Sighetu Marmației.
În propunerea de arestare preventivă a inculpatului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a făcut referire la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. d și f din Codul de procedură penală, ca posibile temeiuri pentru arestarea preventivă a acestuia.
Procedând la soluționarea propunerii formulate în baza probelor administrate până în prezent în activitatea de urmărire penală, tribunalul reține următoarele:
Prin rezoluția din data de 4 ianuarie 2013, dată în dosarul nr. 2/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, iar la data de 14 ianuarie 2013 față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru aceeași infracțiune și s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore.
Potrivit dispozițiilor art. 1491Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia arătând
temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.
Potrivit art. 681Cod procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că
persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Din toate probele administrate până în această fază a urmăririi penale, tribunalul reține că există indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, respectiv că în seara zilei de_, pe fondul unei stări conflictuale care datează de mai mulți ani, inculpatul a suprimat viața victimei Borodi I., prin aplicarea unei lovituri cu un cuțit de bucătărie, în zona hemitoracelui anterior stâng (zona inimii), fapta având loc pe strada M. Viteazu din Sighetu Marmației.
Potrivit concluziilor provizorii nr. 2/_ formulate de Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmației: "1. Moartea numitului Borodi I. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat unei hemoragii interne masive - hemotorax stg. post plagă-înțepată-tăiată în regiunea spațiului 7 intercostal stg. pe linia axilară anterioară, cu interesare pleurală și pătrundere în 1/3 inferior a peretelui anterior al ventricolului stg. 3. Leziunile sus-menționate s-au produs prin lovirea victimei cu un corp înțepător-tăietor (lama unui cuțit). 4. Poziția agresorului față de victimă a fost de față în față";.
În raport de aceste împrejurări instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1491din Codul de procedură penală referitoare la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din Codul de procedură penală și că există în mod corespunzător unul din cazurile prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală.
Așa fiind, se constată că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol social relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere împrejurările reținute drept cadru a comiterii faptei, or, având în vedere aceste împrejurări, lăsarea în libertate a inculpatului, în condițiile în care este acuzat de comiterea unei infracțiuni grave, ar crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunității și, totodată, convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm împotriva faptelor de acest gen.
În raport de considerentele mai sus arătate, se va admite propunerea de arestare preventivă și se va dispune arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile, împotriva căruia se va emite mandat de arestare preventivă cu începere de la data de 14 ianuarie 2013 până la data de 11 februarie 2013, inclusiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în consecință:
În temeiul art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului V.
C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M.
) pe o durată de 29 zile, începând din data de 14 ianuarie 2013 până la 11 februarie 2013, inclusiv, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Respinge cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul V. C. I., prin apărător.
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |||
S. | L. Ramona M. | B. | -L. | E. |
Red. S.L.R.M. / T-red. B.L.E.
4 ex. / 15 ianuarie 2013
Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută DOSAR NR._ Înch.pen. nr. 13/_
DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în consecință:
În temeiul art. 1491Cod procedură penală raportat la art. 148 alin. 1
lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului V.
C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M.
) pe o durată de 29 zile, începând din data de 14 ianuarie 2013 până la 11 februarie 2013, inclusiv, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Respinge cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul V. C. I., prin apărător.
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
DOVADĂ
Subsemnatul
din cadrul
I.P.J. M., azi, 14 ianuarie 2013, am primit un exemplar din mandatul de arestare preventivă nr. 2/U/14 ianuarie 2013, emis de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul V. C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. ) pentru a fi predat la locul de deținere odată cu arestatul.
Semnătura,
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
PROCES-VERBAL
încheiat azi, 14 ianuarie 2013, ora 1510
În prezența inculpatului V. C. I. și a apărătorului ales al acestuia, domnul avocat C. S. I., s-a făcut pronunțarea soluției dată la propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
I s-au adus la cunoștință inculpatului prevederile art. 1371Cod procedură penală, acesta declarând că despre măsura luată împotriva sa dorește să fie anunțată soția sa, numita V. Aurelia, care locuiește în Sighetu
Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. .
Inculpatul V. C. I. arată că declară recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea sa preventivă.
Un exemplar al mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 14 ianuarie 2013 a fost înmânat inculpatului care a semnat de primire.
PREȘEDINTE | G. | IER | ||||
S. | L. | Ramona M. | B. | -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Către
V. AURELIA
Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M.
Vă facem cunoscut că la data de 14 ianuarie 2013, prin încheierea penală nr. 13/2013, Tribunalul Maramureș a luat măsura arestării preventive împotriva inculpatului V. C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. ) pe un interval de 29 de zile, cu începere de la
14 ianuarie 2013 până la 11 februarie 2013, inclusiv), pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Acesta se află depus la Arestul I.P.J. M. .
PREȘEDINTE | GREFIER | ||||
S. | L. | Ramona M. | B. | -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Către
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Alăturat, vă trimitem, în copie:
încheierea penală nr. 13 din 14 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat,
mandatul de arestare preventivă nr. 2/U/14 ianuarie 2013 privind pe inculpatul V. C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. ), cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Menționăm faptul că dosarul dvs. nr. 2/P/2013 se află atașat la dosarul instanței nr._, care a fost înaintat la Curtea de Apel C., în vederea soluționării recursului declarat de inculpat.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||||
S. | L. | Ramona M. | B. | -L. | E. |
ROMÂNIA Cod operator - 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Secția penală
DOSAR NR. _
din 14 ianuarie 2013
Către
CURTEA DE APEL CLUJ
Alăturat prezentei, vă înaintăm dosarul cu numărul mai sus indicat, privind pe inculpatul V. C. I. (C.N.P. - 1., fiul lui P. și Ana, născut la data de_ în București, domiciliat în Sighetu Marmației, str. M. Viteazu nr. 33, județul M. ), cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal, având ca obiect propunere de arestare preventivă, în vederea soluționării recursului declarat oral de către inculpat (conform procesului-verbal fila
) împotriva încheierii penale nr. 13 din 14 ianuarie 2013.
Dosarul conține un număr de
file și dosarul de urmărire
penală nr. 2/P/2013 al Pachetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
PREȘEDINTE | G. | IER | ||||
S. | L. | Ramona M. | B. | -L. | E. |
R O M Â N I A 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
MA. T DE ARESTARE PREVENTIVĂ NR. 2/U
Anul 2013, Luna ianuarie, Ziua 14
Judecător S. L. Ramona M. , de la această instanță Tribunalul Maramureș .
Având în vedere încheierea nr. 13 din _ prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V. C. I. , născut în anul 1942, luna 10, ziua 12, în București, fiul lui P. și al Ana, CNP 1. , de cetățenie română, studii superioare, ocupația
pensionar, domiciliat în Sighetu Marmației,
str. M. Viteazu, nr.
33, județul M. , antecedente penale fără, pentru următoarea faptă:
În seara zilei de_, pe fondul unei stări conflictuale care
datează de mai mul ți ani, inculpatul a suprimat viața victimei
Borodi I., prin aplicarea unei lovituri cu un cuțit de bucătărie, în zona hemitoracelui anterior stâng (zona inimii), fapta având loc pe
strada M. Viteazu din Sighetu Marmației , care constituie infracțiunea de omor calificat.
În drept această faptă este prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 15
la 25 de ani și interzicerea unor drepturi .
Văzând că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, întrucât a săvârșit o
infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică
Pentru aceste motive,
În baza art. 1491, 148 lit. f, 151 C.pr. penală
D I S P U N :
Arestarea preventivă a inculpatului V. C. I. .
Organele de poliție îl vor reține și preda pe inculpatul V. C. I. la Arestul I.P.J. M. .
Administrația locului de deținere îl va primi și reține pe inculpatul V. C. I. timp de 29 de zile, cu începere de la 14 ianuarie 2013, mandatul fiind valabil până la data de 11
februarie 2013, inclusiv, înaintând la instanță dovada de executare a măsurii arestării preventive.
PREȘEDINTE,
Numele și prenumele S. L. Ramona M. Semnătura și ștampila
Am primit un exemplar al mandatului Inculpat V. C. I.
← Încheierea penală nr. 103/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 135/2013. Propunere de arestare... → |
---|