Încheierea penală nr. 13/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA P. Ă NR.13/R/2013

Ședința publică de la 06 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE SS

Judecător A. -L. I. Judecător I. N. B. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații recurenți C. M. -I. și C. C. -A. împotriva Încheierii penale nr.14 din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind. 1. C.p.p.).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M. I., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Borz A.

  1. , cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul C. C. A., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu ales, av. B. Ildiko, cu delegație avocațială la dosar.

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații arată că-și mențin recursurile declarate în cauză și sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.

    Totodată, arată că sunt de acord să dea declarații și în fața instanței de recurs.

    S-a procedat la ascultarea inculpaților C. C. A. și C. M. I.

    , declarațiile acestora fiind consemnate conform proceselor verbale depuse la dosar.

    Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

    Apărătorul inculpatului C. M. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art.148 lit f C.pr.pen., teza II-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, raportat la conduita inculpatului care a recunoscut o parte din actele materiale, având o atitudine sinceră, iar cu privire la celelalte acte materiale, consideră că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Consideră că în acest moment procesual o măsura mai puțin restrictivă, cum ar fi măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ar fi suficientă pentru derularea în bune condiții a procesului penal. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

    Apărătorul inculpatului C. C. A. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate, cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate. În acest moment procesual, consideră că față de inculpat se poate lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau judecată. Raportat la prevederile art.148 lit.f C.pr.pen. în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive, pericolul social nu mai poate fi reținut în sarcina inculpatului. În conformitate cu art.5 din CEDO, regula este ca o persoană să fie cercetată în libertate, iar arestarea este o măsură de excepție. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului.

    Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun cercetarea inculpaților în continuare în stare de arest preventiv. Sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143 C.pr.pen. și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, sunt incidente și disp.art.148 lit.f C.pr.pen.. Solicită respingerea recursurilor cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

    Inculpatul C. M. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în continuare în stare de libertate, chiar dacă a avut alte condamnară dorește să-și facă o familie.

    Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, și dorește să-și angajeze un avocat pentru a-și pute dovedi nevinovăția.

    T R I B U N A L U L

    Asupra recursului declarat în cauză,

    Analizând actele și lucrările dosarului_, înregistrat la Tribunalul Cluj în data de 1 februarie 2013, instanța constată că prin Încheierea penală nr.14/C/A/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în același dosar, în temeiul art. 1491alin. 9 Cod procedură penală, raportat la art. 143 Codul de procedură penală și la art. 148 lit. f din Codul de procedură penală s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

    S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. M. I. , fiul lui M. și A., născut la data de_ în mun. Brașov, jud. Brașov, CNP 1., cu domiciliul în sat Straja, nr. 710, jud. Suceava și reședința în loc. Codlea, str. Târgului, nr. 2, jud. Brașov și a inculpatului C. C. A. , fiul lui M. și A., născut la data de_ în mun. Brașov, jud. Brașov, CNP 1., cu domiciliul în loc. Codlea, str. Nordului, nr. 17, ap. 1, jud. Brașov și reședința în loc. Cluj-Napoca, str. Calea Florești, nr.62, ap.98, jud. Cluj pe o perioada de 29 de zile începând cu data de 30 ianuarie 2013 și până la data de 27 februarie 2013, inclusiv.

    S-au respins cererile formulate de către apărătorii inculpaților de luare față de aceștia a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

    În temeiul art. 192 alin.3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

    În temeiul art.189 Codul de procedură penală onorariul apărătorilor desemnați din oficiu - av. Stan L. și av. Vesa C. A., fiecare în sumă de 100 lei, s-a avansat din FMJ.

    Analizând propunerea formulată în raport cu actele de urmărire penală și cu dispozițiile legale în materie, judecătorul investit cu propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele:

    Prin rezoluția din 29 ianuarie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții C. M. I. și C. C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal, respectiv cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 37 lit. b din Codul penal.

    Prin ordonanța din data de 30 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați, pentru comiterea faptelor indicate anterior.

    Analizând actele de urmărire penală efectuate până la acest stadiu al cercetărilor (percheziția domiciliară a numitului P. DP, ocazie cu care au fost identificate bunurile sustrase de inculpați, plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților) judecătorul a constatat că rezultă indicii referitoare la faptul că inculpații C. M. I. și C. C. A. au săvârșit infracțiunea de furt calificat.

    Sub aspectul temeiului prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, s- a reținut că prima teză este îndeplinită în cauză, infracțiunea de furt calificat pentru care inculpații sunt cercetați fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani.

    Cu privire la teza a II-a a art. 148 lit.f Cod procedură penală s-a apreciat că există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la: numărul actelor materiale, frecvența cu care acestea au fost comise, natura, modul și mijloacele de comitere a infracțiunii sub aspectul căreia aceștia sunt cercetați - respectiv săvârșirea de două persoane împreună a mai multor infracțiuni de furt calificat prin pătrunderea în locuința, garajul sau curții interioare, aparținând unor părți vătămate.

    În ceea ce privește persoana inculpatului C. M. I. s-a reținut că acesta a fost condamnat începând cu anul 1996 până în prezent de 11 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni patrimoniale (furturi calificate, violări de domiciliu, ultraj, distrugere, amenințare, dar și tâlhărie), executarea pedepselor făcându-se prin privare de libertate, ultima dată fiind liberat condiționat în luna noiembrie 2010. În plus, acesta este cercetat în prezent de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov într-un alt dosar penal pentru săvârșirea altei fapte de furt calificat, situație în care se poate aprecia că inculpatul dă dovadă de o perseverență infracțională și că nesocotește - prin menținerea conduitei ilicite -

    avertismentele date până în prezent de organele judiciare, săvârșirea de infracțiuni devenind în acest fel o modalitate la îndemână de obținere a veniturilor necesare traiului zilnic, fără a lua în considerare efectele comiterii de infracțiuni asupra părților vătămate.

    Aceste concluzii își păstrează valabilitatea și în cazul inculpatului C.

  2. A. care, a fost până în prezent condamnat de 8 ori pentru comiterea unor infracțiuni preponderent patrimoniale fiind liberat condiționat la data de_ .

Cei doi nu au un loc de muncă care să le asigure venituri licite, iar inculpatul C. M. I. se confruntă și cu probleme locative și de adicții. Astfel, chiar dacă acesta susține că locuiește în Codlea, jud. Brașov, unde lucrează ocazional la persoanele care îl solicită în acest sens, din declarațiile martorei Harko Emma Aniko rezultă că acesta stă într-un adăpost încropit pe marginea râului Someș, în spatele magazinului C. din Cluj-Napoca, că are probleme de comportament pe fondul consumului excesiv de alcool - când se manifestă violent față de ceilalți și că nu are un loc de muncă care să-i asigure cele necesare traiului.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca au declarat recurs cei doi inculpați.

În motivarea recursurilor promovate, inculpații au arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit.f, teza a II-a Cod procedură penală referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, raportat la conduita sinceră pe care au avut-o pe parcursul urmăririi penale.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Analizând propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat arestarea preventivă a inculpaților C. M.

I. și C. C. A., judecătorul investit cu soluționarea cauzei a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit.f Cod procedură penală.

În reglementarea art. 681din Codul de procedură penală, pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar ca la dosarul cauzei să existe indici temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează cercetări a săvârșit fapte.

În același sens sunt și prevederile art. 5 alin.1 lit.c CEDO, care permit luarea măsurii arestării preventive atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Din jurisprudența CEDO rezultă că, motivele verosimile se referă la fapte ori informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite fapte pentru care se ia măsura și care nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau fundamentarea unei acuzații (cauza Erdagoz c /T. ia).

Or, din mijloacele de probă administrate până în acest stadiu al cercetărilor putem reține, chiar în condițiile în care inculpații nu au recunoscut toate actele materiale de furt pentru care sunt cercetați, existența unor date din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis în perioada_ -_ actele materiale reținute în sarcina lor.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 148 lit.f, temei reținut la arestarea celor doi inculpați, judecătorul care a dispus luarea acestei măsuri a reținut în mod judicios că prima teză este îndeplinită în cauză, infracțiunea de furt calificat pentru care inculpații sunt cercetați este sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani.

Susținerile inculpaților referitoare la faptul că cercetarea lor în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, sunt nefondate, raportat la numărul actelor materiale, frecvența cu care au fost comise, natura, modul și mijloacele de comitere a infracțiunii sub aspectul căreia aceștia sunt cercetați.

Această stare de pericol rezultă și din datele ce caracterizează persoana inculpaților, astfel, în ceea ce privește persoana inculpatului C. M. I. s-a reținut că acesta a fost condamnat începând cu anul 1996 până în prezent de 11 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni patrimoniale (furturi calificate, violări de domiciliu, ultraj, distrugere, amenințare, dar și tâlhărie), executarea pedepselor făcându-se prin privare de libertate, ultima dată fiind liberat condiționat în luna noiembrie 2010. În plus, acesta este cercetat în prezent de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov într-un alt dosar penal pentru săvârșirea altei fapte de furt calificat, situație în care se poate aprecia că inculpatul dă dovadă de o perseverență infracțională și că nesocotește - prin menținerea conduitei ilicite - avertismentele date până în prezent de organele judiciare, săvârșirea de infracțiuni devenind în acest fel o modalitate la îndemână de obținere a veniturilor necesare traiului zilnic, fără a lua în considerare efectele comiterii de infracțiuni asupra părților vătămate.

Aceste concluzii își păstrează valabilitatea și în cazul inculpatului C.

C. A. care, a fost până în prezent condamnat de 8 ori pentru comiterea unor infracțiuni preponderent patrimoniale fiind liberat condiționat la data de_ .

Cei doi nu au un loc de muncă care să le asigure venituri licite, iar inculpatul C. M. I. se confruntă și cu probleme locative și de adicții. Astfel, chiar dacă acesta susține că locuiește în Codlea, jud. Brașov, unde lucrează ocazional la persoanele care îl solicită în acest sens, din declarațiile martorei Harko Emma Aniko rezultă că acesta stă într-un adăpost încropit pe marginea râului Someș, în spatele magazinului C. din Cluj-Napoca, că are probleme de comportament pe fondul consumului excesiv de alcool - când se manifestă violent față de ceilalți și că nu are un loc de muncă care să-i asigure cele necesare traiului.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, T. ul, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C. M. I. și C. C. A. împotriva Încheierii penale nr. 14/C/A din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Potrivit articolului 189 Cod procedură penală, onorariile avocațiale din oficiu, în sumă de câte 100 lei, cuvenite av. B. Ildiko și Borz A. B., se va suporta de la F.M.J.

În temeiul articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, fiecare dintre inculpați vor fi obligați să plătească câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul articolului 385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C. M. I. (fiul lui M. și A., născut la_, reținut în Arestul IPJ Cluj) și C. C.

A. (fiul lui M. și A., născut la_, reținut în Arestul IPJ Cluj) împotriva încheierii penale nr. 14/C/A din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Potrivit articolului 189 Cod procedură penală, onorariile avocațiale din oficiu, în sumă de câte 100 lei, cuvenite av. B. Ildiko și Borz A. B., se suportă de la F.M.J.

În temeiul articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, fiecare dintre inculpați e obligat să plătească câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

SS

A.

L.

I.

I.

N. B.

GREFIER

L. B.

Red. 4 ex./S.S./D.M.

_

Jud.fond: M. D. A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 13/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului