Încheierea penală nr. 296/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.296/R/2013
Ședința publică din 4 martie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător JUDECĂTORI: ANA C.
L. M. GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR: V. TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva încheierii penale nr.17/CC din_ a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpatul S. LS, având ca obiect propunere arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. LS, asistat de către apărător ales av.M. Laurențiu D. din cadrul Baroului B. Năsăud, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul ales al inculpatului S. L.
, depune la dosar un set de acte care cuprinde: o decizie de speță a Î.C.C.J., certificatul medico-legal nr.349/I/a/100 din_ din care rezultă că inculpatul prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna, necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale, evaluări psihologice ale inculpatului, declarații date în circumstanțierea acestuia de către preotul paroh, două cadre didactice și vecini, o adeverință privind încadrarea în muncă și acte din care rezultă competențele profesionale ale inculpatului.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul S. LS arată că dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 57.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. , susține recursul declarat în cauză, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, în consecință, a se dispune arestarea inculpatului, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale din perspectiva temeiurilor și a necesității derulării procesului penal în bune condiții.
Apreciază că situația prezentată de instanță în cuprinsul sentinței nu corespunde principiilor legate de instituția arestării preventive și nu reflectă situația din dosarul cauzei iar împrejurările pe care inculpatul își va sprijini apărarea solicită a fi interpretate din perspectiva coroborărilor cu celelalte elemente care nu confirmă concluzia lipsei necesității arestării inculpatului.
Consideră că propunerea de arestare făcută în cauză are la bază îndeplinirea condițiilor legale privind pericolul pentru ordinea publică și existența unor probe legate de comiterea de către inculpat a infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală, care în opinia sa justifică în continuare solicitarea de a dispune privarea de libertate a inculpatului.
Critică soluția primei instanțe pornind de la motivarea acesteia, susținând că există o contradicție între ceea ce instanța a constatat cu ocazia analizei materialului probator ce a fost pus la dispoziție în vederea dării unei soluții și dispoziția finală pe care a și pronunțat-o prin dispozitivul ce face obiectul recursului de față. Astfel, la fila 5 din motivare se arată că probațiunea administrată în cauză nu conduce la concluzia că există indiciile temeinice prev.de art.143 C.pr.pen. Precizează că în măsura în care instanța a tras o astfel de concluzie cu ocazia deliberării, trebuia să dispună respingerea propunerii parchetului în materialitatea sa.
Pe de altă parte, se face o analiză a materialului probator administrat până în momentul în care s-a formulat propunerea de arestare, din perspective pe care nici inculpatul prezent personal și prin apărătorul ce i-a fost desemnat, nu le-a invocat și care nu ar avea valoarea arătată de către instanță.
Astfel, se înlătură întreg materialul probator din dosarul cauzei pe motiv că acesta nu ar fi fost administrat corect, lăsându-se să se înțeleagă de către
instanță că întreaga procedură a fost derulată în condiții care nu corespund dispozițiilor procedurale.
Totodată, se arată că nu se pot lua în considerare declarațiile victimei și ale martorei, prietena acesteia. în ceea ce privește victima, se face referire la inexistența unui raport de valoare, care există la dosarul cauzei și a fost produs, deși în condițiile procedurii vizând arestarea preventivă și de altfel în condițiile administrării probațiunii în astfel de cauze, un asemenea referat nu este obligatoriu. El apare ca o necesitate din perspectiva verificării efectelor activității infracționale asupra victimelor și nu din perspectiva verificării credibilității acestora pentru că legiuitorul nu pune judecătorul în imposibilitatea de constatare obiectivă și personală a acestor aspecte, lăsând-le la latitudinea unui psiholog sau psihiatru.
În ceea ce privește martora minoră, arată că aspectul legat de depunerea ca martor în condițiile de strânse relații de rudenie este guvernat de o nulitate relativă care trebuie invocată într-un anumit termen, aspect ce nu se regăsește nici la dezbaterea în fond a cauzei.
Nu în ultimul rând, consideră că ansamblul material probator administrat, trebuia analizat principial pornindu-se de la declarațiile inculpatului. Are în vedere și apărarea formulată de inculpat în această fază procesuală care în opinia sa ar trebui privită de instanță și din perspectiva bunei desfășurări a procesului penal în continuare.
Susține că la dosar există mai multe declarații ale inculpatului care recunoaște comiterea faptelor în materialitatea lor, cu precizarea că minora a fost cea care a avut inițiativa actului sexual.
Nu consideră că există vreun element care nu se coroborează cu declarația victimei și declarația martorului, cu datele din raportul de evaluare depus în cauză și care nu confirmă situația premisă. De altfel, nu există vreo probă din dosarul cauzei care să conducă la concluzia că ipoteza arătată de inculpat s-a bazat pe un element obiectiv, fiind greu de crezut că o fetiță de 6 ani ar putea avea o astfel de conduită.
Apreciază că în cauză există suficiente elemente din care rezultă că inculpatul a procedat în modul arătat în propunerea de arestare, aspecte pe care le-a relevat cu amănunte în declarațiile sale și în acest moment se pune problema semnificației precizărilor făcute de către inculpat legate de cercetarea sa abuzivă și de imposibilitatea de a da o declarație în condiții de libertate deplină care să poată fi apreciate ca probe.
Consideră că până în acest moment susținerile inculpatului nu sunt dovedite din mai multe considerente :
În primul rând, până în prezent nu rezultă că s-au exercitat violențe fizice asupra inculpatului și nu a existat nici o măsură legală luată de către inculpat, respectiv o depunere de plângere penală în sensul celor arătate care să susțină conduita de bună credință procesuală raportat la aceste circumstanțe.
Pe de altă parte, astfel de aspecte nu au fost relevate deși inculpatul a fost audiat în prezența unui apărător în toate fazele procesuale. Nu în ultimul rând, solicită a se observa că certificatul medico-legal datează din data de_, când a fost examinat fizic inculpat, pentru leziuni care au fost cauzate în data de _
, cu privire la care legiștii se pronunță fără caracter de certitudine. Se întreabă retoric, de ce judecătorul cauzei nu a constatat situația în care se afla inculpatul, cu atât mai mult cu cât în ultimul aliniat din acest certificat se afirmă că în data de_, inculpatul acesta mai acuza încă dureri și scăderea activității auditive. Susține că nu există nici o circumstanță și nici o probă în dosarul cauzei,
care să confirme astfel de împrejurări.
Prin urmare, solicită a se avea în vedere că aceste elemente nu au legătură cu fapta pentru care inculpatul este cercetat. Cât timp nu există un element care să conducă la concluzia că întreaga urmărire penală efectuată până în momentul propunerii este nulă absolut din astfel de considerente și să existe un motiv de anulare a întregii probațiuni, nu vede de ce un astfel de argument a stat la baza unei soluții în acest moment procesual.
Susține că se impune privarea de libertate a inculpatului din considerente ce rezultă din probațiunea administrată în dosarul cauzei și care confirmă indiciile de vinovăție raportat la împrejurările descrise chiar de către inculpat.
Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică este evident în speță, cât timp inculpatul, în condițiile în care i s-a încredințat pe baza unei încrederi supravegherea unei minore, a lezat activități cu efecte substanțiale în plan social și în planul vieții intime a acesteia.
Din toate aceste perspective, consideră că privarea de libertate a inculpatului este justificată și necesară.
Prin urmare, solicită admiterea propunerii de arestare și a se dispune ca
atare.
Curtea constată că s-a prezentat originalul certificatului medico-legal
nr.349/I/A/100 din_ eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală B. Năsăud și s-a făcut o mențiune în acest sens pe documentul depus azi de către apărătorul ales al inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului S. LS , solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că pe de o parte există varianta părții vătămate minore în vârstă de 6 ani, care nu este susținută de nici o altă probă și declarațiile părinților acesteia.
Face referire la raportul de evaluare depus în dosarul de urmărire penală f.60-62, după pronunțarea sentinței atacate, în care se reține faptul că minora a fi fost supusă unei agresiuni, fără a percepe actul în sine ca un abuz sexual. Pe de altă parte, se reține că minora nu prezintă vreun sindrom post traumatic. Prin urmare, susține că este o contradicție în a se pretinde că s-a săvârșit asupra unei minore de 6 ani o faptă foarte gravă, fără urmări.
Cu excepția susținerilor minorei, preluate de către părinți, arată că în cauză nu există nici o dovadă sau indiciu temeinic care să justifice luarea unei măsuri preventive cu caracter excepțional cum este cea a arestării.
Susține că a formulat plângere pentru denunț calomnios.
În ceea ce privesc indiciile și cauzele temeinice, din punctul său de vedere poate avea loc o discuție raportat la speța de față referitoare la claritatea normei
de încriminare. Depune la dosar decizia de speță a Î.C.C.J., prin care se încearcă a se lămuri când se consumă actul sexual obiect material al infracțiunii de viol.
Din punctul său de vedere, raportat la circumstanțele faptei, soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul S. LS , având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și solicită cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A :
Prin încheierea civilă nr. nr. 17/CC din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Bistrița Năsăud s-a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud.
În baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111și art. 145 Cod procedură penală,s-a dispus luarea față de inculpatul S. LS, fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_, în mun. B., jud. B. Năsăud, cu domiciliul în mun. B., str. Bulevardul Decebal, nr. 11, sc. A, ap.3, jud. B.
- Năsăud, CNP.1. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile.
Conform art. 145 aliniat 11Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la I.P.J. B. Năsăud, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea procurorului sau a instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte și obligația prev. de art. 145 alin 12lit. c Cod procedură penală, respectiv să nu se apropie de partea vătămată și să nu comunice cu aceasta sau cu părinții acesteia, direct sau indirect.
A fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor articolului 145 aliniatul 3 Cod procedură penală.
S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor prevăzute de articolul 145 aliniatul 21Cod procedură penală.
S-a acordat avocatului din oficiu Săsărman M. onorariu în sumă de 200 lei, ce se va suporta din fondurile M. ui Justiției.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin rezoluția din 14 februarie 2013 emisă de Poliția municipiului B. - Biroul de Investigații Criminale în dosarul nr.126/P/2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S. LS pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin 1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal, rezoluție ce a fost confirmată prin rezoluția din 14 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă tribunalul B. -Năsăud.( f.3,4)
Tot la data de 14 februarie 2013 organele poliției judiciare au procedat la reținerea învinuitului, pentru 24 de ore, măsură ce a expirat în data de 15 februarie 2013 orele 13,40.
Ulterior, prin ordonanța din 15 februarie 2013, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 și al. 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal(6 acte materiale), constând
în aceea că în perioada ianuarie - februarie, profitând de imposibilitatea părții vătămate Moldoveanu A. I. în vârstă de 6 ani de a-și exprima valabil consimțământul a determinat-o în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale.
Prin propunerea de arestare preventivă s-a arătat că în cauză sunt întrunite disp. art. 143 Cod procedură penală, existând probe (indicii temeinice) că inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate, această împrejurare fiind dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile învinuitului, declarațiile martorilor Moldoveanu M., Moldoveanu M. Erika și S. G. .
Din analiza prevederilor art.143, art.145, art.1451, art.146, art.1491Cod procedură penală a rezultat că pentru luarea oricăreia dintre măsurile preventive arătate în art. 136 Cod procedură penală este necesar să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Deși legea nu o prevede în mod expres este evident că pentru luarea măsurii arestării preventive, cea mai severă dintre măsurile preventive, și având caracter de excepție, indiciile temeinice de care face vorbire art. 143 Cod procedură penală trebuie să aibă o puternică forță probantă nelăsând nici un dubiu cu privire la realitatea comiterii faptei.
De altfel, art.5 paragraf 1 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului condiționează luarea măsurii arestării preventive de existența unor motive verosimile de a bănui că cel privat de liberate a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de "motive plauzibile"; este o noțiune autonomă dezvoltată de Curtea europeană în mai multe cauze ( Brogan ș.a c/Regatul Unit, Fox, Campbell și Hartley c/Regatului Unit etc ) reținându-se că ceea ce poate fi considerat
"plauzibil"; depinde de circumstanțele fiecărei cauze, însă presupune existența unor fapte sau a unor informații nu doar sincere și autentice, ci de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată.
În prezenta cauză existența " indiciilor temeinice"; a fost dedusă de procuror având în vedere declarațiile părții vătămate minore Moldoveanu A. I. și a martorilor Moldoveanu M. și Moldoveanu M. Erika, părinții acesteia, cărora minora le-a relatat cele întâmplate.
De menționat este faptul că la dosar există 3 declarații ale părții vătămate ( f.11-16) dintre care 2 date în fața organului de cercetare penală și una la procuror, între acestea existând, însă, anumite contradicții.
Astfel, la organele de poliție minora a arătat că la momentul la care l-a masturbat pe inculpat, la cererea lui, acesta se afla așezat pe scaun, în timp ce, la procuror, precizează că inculpatul stătea în picioare în spatele scaunului pe care era ea așezată.
Totodată, în primele două declarații partea vătămată arată că inculpatul i-a cerut să-l masturbeze în 5-6 rânduri, dintre care o dată chiar la ea acasă, la procuror declarând că aceasta s-a întâmplat de 6 ori, la locuința acestuia.
La rândul sau inculpatul atât la procuror, cât și audiat în fața instanței, a prezentat propria sa versiune asupra celor întâmplate arătând că minora i-a atins organul genital din greșeală, s-a ridicat de pe scaun și a ejaculat aflându-se cu spatele la partea vătămată, precizând că partea vătămată i-a povestit că l-a văzut și pe tatăl său dezbrăcat, i-a pus acestuia mâna pe penis și i l-a sărutat.
În aceste condiții, este evident că în cauză se impune efectuarea unui raport de evaluare de către un psiholog specializat care, prin metode specifice, să deceleze realitatea susținerilor părții vătămate, care dintre variante este cea corectă, cu atât mai mult cu cât de aceasta depinde și încadrarea juridică a faptei
și să verifice și aspectele susținute de inculpat referitoare la cele ce i-au fost relatate de către minoră.
Aceeași modalitate de ascultare ar trebui urmată și față de minora S. G. Erzsebet, nepoata de frate a inculpatului, ce a fost audiată de organele de poliție în prezența unui părinte ( f.16), nerezultând însă că, acesteia sau părintelui, i s- au pus în vedere dispozițiile art.80 Cod procedură penală rap. la art.149 Cod penal, astfel că declarația acesteia nu poate fi luată în considerare.
Față de cele de mai sus tribunalul a apreciat că deși în cauză există indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul, acestea nu au caracterul unor "motive plauzibile"; în sensul art. 5 din CEDO care să justifice luarea măsurii arestării preventive.
Prin propunerea de arestare preventivă s-a mai arătat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, inculpatul săvârșind fapte pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Într-adevăr, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, însă pentru ca textul de lege mai sus arătat să fie incident în cauză este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un astfel de pericol.
Tribunalul a apreciat că, față de particularitățile prezentei cauze și în raport de probele administrate până în prezent, existența pericolului public pe care l-ar prezenta inculpatul nu poate fi dedus, doar teoretic, din natura juridică a infracțiunii pentru care este cercetat acesta și circumstanțele în care s-ar fi comis fapta, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt cu certitudine stabilite.
Mai mult, este evident că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în varianta reținută de organele de cercetare, nu poate fi considerată ca un temei pentru a se aprecia că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, câtă vreme dreptul la apărare este garantat oricărei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni, iar alegerea modului de exercitare a acestui drept este la latitudinea titularului său.
De asemenea, inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale și nici un istoric de abuz sexual, este încadrat în muncă, aspecte care conduc, alături de cele de mai sus, la concluzia că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin luarea unei alte măsuri preventive, detenția preventivă având un caracter excepțional ( CEDO cauza Wemhoff c/Germaniei).
Pentru toate aceste considerente tribunalul a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul
-Năsăud.
Totodată, în baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111 și art. 145 Cod procedură penală, a dispus luarea față de inculpatul S. LS a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile.
Conform art. 145 aliniat 11Cod procedură penală inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la I.P.J. B. Năsăud, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea procurorului sau a instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme, ca și pe cea prev. de art. 145 alin 12lit. c Cod procedură penală, respectiv să nu
se apropie de partea vătămată și să nu comunice cu aceasta sau cu părinții acesteia, direct sau indirect.
Totodată, inculpatul a fost atenționat asupra dispozițiilor articolului 145 aliniatul 3 Cod procedură penală și s-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor prevăzute de articolul 145 aliniatul 21Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud solicitând instanței de control judiciar să constate că acesta este nelegală și netemeinică deoarece la dosar cauzei există probe sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în dosarul parchetului nr. 126/P/2013 și sunt îndeplinite și cerințele art. 148 alin.1 lit. f C. pr. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracțiune de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pr. pen. este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol, concret pentru ordinea publică, pericol ce poate fi dedus din împrejurarea în care se presupune că s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia si elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Analizând recursul declarat, din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până la acest moment și a dispozițiilor art. 3856alin.3 C.pr. pen., Curtea constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Instanța fondului a reținut în încheierea recurată că la momentul formulării propunerii de arestare preventivă existau probe și indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul care insă nu aveau caracterul unor motive plauzibile în sensul arătat de art. 5 din CEDO și care să justifice luarea fată de inculpatul S. LS, considerând că se mai impuneau a fi administrate și alte probe precum un raport de evaluare de către un psiholog specializat care prin metode științifice să deceleze susținerile părții vătămate care până la acest moment a dat trei declarații în prezentul dosar declarații între care există anumite contradicții.
De asemenea, instanța fondului a apreciat că nu a fost respectată modalitatea de audiere a martorei minore S. G. Erzsebet, nepoata de frate a inculpatului și ca urmare această declarație este lipsită de orice valoare juridică.
S-a mai apreciat că, raportat la particularitatea cauzei și la persoana inculpatului, existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, nu există decât teoretic.
Cu toate acestea instanța fondului a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea față de inculpat a măsurii de a nu părăsi localitatea
B. pe o perioadă de 30 zile, deși raționamentul formulat de aceasta ar fi justificat respingerea propunerii de arestare preventivă și neluarea nici unei alte măsuri preventive, deoarece în esență s-a reținut că nu există probe sau indicii suficiente pentru a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat, deoarece declarațiile minorelor nu pot fi luate în considerare, iar pe de altă parte nici că lăsarea în libertate al inculpatului ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.
Amintim că de la momentul la care instanța fondului s-a desesizat ca urmare a pronunțări încheieri recurate în cauză au mai fost administrate probe, respectiv a mai fost audiat inculpatul în data de 15 februarie, au fost audiați martorii Dani Dezideriu, Moldoveanu Ana, Kociș Suzana și Lupșa N., a fost întocmit un referat de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică psihoeducațională care a relevat că partea vătămată Moldoveanu A. I. în vârstă de 6 ani a fost supusă
la un comportament sexual neadecvat de către inculpat, că nu a perceput actul în sine ca un abuz fizic sexual sau de altă natură, și că nu prezintă nici un simptom specific tulburării de stres posttraumatic, recomandându-se ședințe de consiliere psihologică individuală. Aceste raport de evaluare a fost întocmit de către doi psihologi.
De asemenea, la dosar mai există atașată și redarea înregistrării audio-video a declarației părții vătămate minore.
Raportat la aceste noi probe administrate de către organele de urmărire penală, coroborate cu cele care au fost produse până la acest moment procesual, Curtea constată că există suficiente probe și indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul S. LS, în perioada ianuarie - februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate, minoră în vârstă de 6 ani, de a-și exprima valabil consimțământul, a determinat în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să îl masturbeze în scopul obținerii unei satisfacții sexuale.
Analiza făcută probelor administrate în faza de urmărire penală până la momentul sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă nu este conformă cu cadrul procesual respectiv cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă. Constatarea nulității absolute sau relative a probelor este apanajul instanței investite cu soluționarea fondului, instanța sesizată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive având doar obligația legală de a verifica dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în prezentul dosar.
În acest sens s-a pronunțat în mod constat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în numeroase decizii, a arătat că pentru a se dispune față de o persoană o măsură preventivă nu este necesar ca probele să aibă aceeași forță ca și acelea care ar conduce la o soluție de condamnare. Este important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit. c, este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau prin îndepărtarea bănuielilor concrete care au justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, care au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute.
Raportat la cele de mai sus, Curtea apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. pr. pen.
Urmează să analizăm în continuare dacă în speța dedusă judecății există motivul de arestare prev. de art. 148 lit. f C. pr. pen.
Astfel, vom observa ca că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în sarcina inculpatului, respectiv art. 197 alin.1 și 3 este închisoarea de la 10 - 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Apărătorul inculpatului a învederat instanței de control judiciar că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este greșită putându-se eventual vorbi de infracțiunea de perversiuni sexuale cu un minor. Chiar dacă organele de urmărire penală, urmare a continuării cercetărilor, vor constată că acesta ar fi încadrarea juridică corectă, la acest moment instanța de recurs fiind ținută de încadrarea juridică dată faptei prin ordonanța procurorului, tot suntem în prezenta unei infracțiuni aspru sancționată de legiuitul român.
De asemenea constatăm, contrar celor reținute de instanța fondului că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment al procesului penal prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce derivă, nu doar din gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat ci și din împrejurarea din care se
susține că acesta a fost săvârșită - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani sub pretextul de a i permite accesul la calculator înșelând grav încredere părinților fetitei care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu
- de consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă penală le-ar putea avea asupra părții vătămate, de faptul că se susține că s-au comis 6 acte materiale, dar și de reacția comunității la lipsa unei acțiuni ferme din partea organelor investite cu menținerea ordinii de drept.
Infracțiunile privitoarea la viata sexuală având ca victime minori, prin atingerea gravă pe care le aduc valorilor ocrotite de legea penală creează în rândul comunități o rezonantă socială extremă, o puternică tulburare deoarece majoritatea cetățenilor au o sensibilitate sporită la aflarea că cele mai vulnerabile persoane, copii, sunt supuși unor asemenea acțiuni ilicite.
Inculpatul a depus în fața instanței de control judiciar numeroase caracterizări, o evaluare psihologică din data de_, și numeroase diplome care atestă competentele sale profesionale. De asemenea a mai depus și un certificat medico-legal din care rezultă că a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a susținut că a fost agresat de organele de poliție și ca atare declarațiile pe care le-a dat în fața acestora, de recunoaștere parțială a faptei reținute în sarcina sa sunt nereale fiind obținute prin constrângere fizică, urmând a formula plângere penală pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă împotriva autorilor.
Instanța de recurs nu analizează la acest moment veridicitatea susținerilor inculpatului deoarece nu are cadrul procesual adecvat și nici elemente suficiente în acest sens, însă apreciază că aceste aspecte nu au relevantă pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, deoarece așa cum am arătat anterior există probe sau indicii temeinice, în afara declaraților inculpatului care sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că se impune casarea în întregime a încheierii recurate cu consecința admiterii propunerii de arestare preventivă, conform dispozitivului.
Constatăm de asemenea că urmărirea penală este aproape finalizată și ca atare, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de doar 15 zile, este suficientă în această fază a procesului penal, motiv pentru care s-a dispus în consecință.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva încheierii penale nr. 17/CC din_ a Tribunalul Bistrița Năsăud, pe care o casează în întregime.
Rejudecând cauza, în baza art. 1491Cod procedură penală raportat la art.
148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului S. LS (CNP 1., fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_ în B., județul B. -Năsăud, domiciliat în B., B- dul Decebal nr.11, sc. A, ap.3, județul B. -Năsăud) pe o durată de 15 zile începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 25 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.L. Kinga, sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
M. Ș. | ANA C. | L. | M. M. | B. |
Red.M.Ș./dact.V.R.
2 ex./_
Jud.fond: P. L. E.
| ← Încheierea penală nr. 44/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 11/2013. Propunere de arestare... → |
|---|
