Încheierea penală nr. 1379/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

ROMA. A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.1379/R/2013

Ședința publică din 23 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP

SS

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. M. , împotriva încheierii penale nr.100/C din 16 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect propunerea de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ Cluj, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ilea I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Deși în parte se justifică măsura arestării preventive, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare, la dosar nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Raportat la scopul pentru care sunt prevăzute aceste măsuri preventive, susține că urmărirea penală se poate realiza cu inculpatul în stare de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect instanța de fond a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol, pentru care se prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

C U R T E A

Prin încheierea penală nr.100 din 16 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, în temeiul art.149/1 C.pr.pen. raportat la

art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. M., pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de_ până la data de_ .

Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Chilea M. -I. ), care se avansează din F.M.J.

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de_ inculpatul C. M. a fost reținut pe o durată de 24 de ore (până la data de _

, ora 21,00), iar la data de_ a fost audiat de procuror (în prezența apărătorului desemnat din oficiu) și a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, emisă în dosarul nr.1171/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art.197 alin.1 și 3 teza I C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în noaptea de 13/_, în jurul orelor 24,00, prin constrângerea fizică a minorei U. Ana-A., în vârstă de 14 ani (victima fiind născută la data de_ ), a întreținut cu aceasta un act sexual normal, fapta fiind comisă în municipiul Dej, pe malul râului Someș

Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, pentru aceasta legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului C. M., având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.

Astfel, în primul rând, în cauză există indicii temeinice și chiar probe în sensul că inculpatul C. M. a săvârșit fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina lui, acestea fiind relevate de declarațiile părții vătămate U. Ana-A., declarațiile martorei Mureșan Jeannina-Romela, declarațiile martorei Fercu M., declarațiile martorului asistent U. C. an, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de conducere la fața locului a victimei minore și planșele fotografice anexe, certificatul de naștere al victimei minore, procesul-verbal de conducere la fața locului a inculpatului și planșele fotografice anexe, concluziile provizorii medico-legale și declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptei date de inculpat.

În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l- ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și împrejurările în care a fost comisă (inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, lovind cu palma pesta față, în mod repetat, victima minoră în vârstă de 14 ani în scopul de a o determina să întrețină cu el raporturi sexuale, după care folosind forța fizică a constrâns-o să-l urmeze pe malul Someșului, unde a

întreținut cu aceasta un raport sexual normal, împotriva voinței acesteia), din perseverența infracțională manifestată de inculpat (care a mai fost condamnat

anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unei persoane care a comis o astfel de infracțiune, ce a ajuns la cunoștința opiniei publice producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.

În consecință, apreciind că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art.149/1 C.pr.pen. propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj urmează a fi admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ .

Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Chilea M. -I. ), care se va avansa din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C. M. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă propunerea de arestare preventivă, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În motivele de recurs s-a arătat că la dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul lăsat în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, iar raportat la scopul măsurilor preventive apreciază că ar fi suficientă luarea unei măsuri neprivative de libertate, cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Analizând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. respectiv sunt indicii din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a luat măsura arestării preventive (declarațiile părții vătămate U. Ana A., declarațiile martorilor Mureșan Jeannina, Fercu M. și U. C., precum și declarațiile inculpatului) potrivit cărora inculpatul prin constrângere ar fi întreținut relații sexuale cu minora U. Ana A. în vârstă de 14 ani, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus a fi comisă de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupusei fapte reținute în sarcina inculpatului, a relațiilor sociale lezate, precum și urmările acesteia asupra psihicului părții vătămate .

Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul C. M. împotriva încheierii penale nr.100 din_ a Tribunalului Cluj urmează să fie respins, ca nefondat.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M., detinut în Arestul IPJ Cluj împotriva încheierii penale nr. 100 din 16 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul M. ui Justiției, av. Ilea M. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V. G.

D.

P.

SS

GREFIER

DS

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./_ Jud.fond.M. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1379/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului