Încheierea penală nr. 14/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 14/ÎR/2013
Ședința publică din data de 16 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
: P. A. D. ,președinte secția penală
: L. M. V., judecător
GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul G. I. A., împotriva, Încheierii penale nr. 1 din 12 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă inculpatul recurent G. A. în stare de arest asist. de av. R. A. din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Inculpatul-recurent G. A. arată că își menține recursul declarat.
Apărătorul inculpatului, reprezentanta parchetului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea recursului.
Apărătorul inculpatului, av. R. A., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, respingerea propunerii de arestare preventivă luată față de acesta, constatând că tot prejudiciul cauzat prin infracțiunea de furt de care este învinuit a fost recuperat iar cercetările pot continua cu inculpatul în stare de libertate, acesta a recunosc integral faptele.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Reprezentanta parchetului, solicită respingerea recursului declarat ca nefondat, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că există pericol concret pentru ordinea publică lăsarea acestuia în libertate, având în vedere că acesta este recidivist, fapta a fost comisă în timpul liberării condiționate, iar prejudiciul este ridicat, respectiv 98.000 lei.
Inculpatul-recurent G. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin Încheierea penală nr. 1/CC/12 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a admis propunerea de arestare preventivă
formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, ca fiind întemeiată și pe cale de consecință:
În baza dispozițiilor art. 149/1 alin.10 Cod procedură penală, rap. la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus:
- luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul G. A. , fiul lui I. și
M., născut la data de_ în municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, cu domiciliul în com. Josenii Bârgăului, nr. 443, județul Bistrița-Năsăud, posesor al CI seria XB nr. 1., eliberată de SPCLEP Bistrița, CNP 1., recidivist postcondamnatoriu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i C.penal, cu aplic. art. 37, lit. a C.penal, pentru o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 12 ianuarie 2013, ora 17,00 și
până la 09 februarie 2013, ora 17,00.
S-a stabilit onorariu avocat oficiu de 200 lei pentru avocat R. A., ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
S-a dispus emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul G. A. .
Potrivit art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin propunerea înregistrată sub dosar numărul_ al Judecătoriei Bistrița, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a solicitat, în conformitate cu disp.art.149/1 Cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive pe timp de 29 zile față de inculpatul G. A. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i C.penal, cu aplic. art. 37, lit. a C.penal, reținându-se în sarcina acestuia că: în noaptea de 11/_, inculpatul G. A. s- a hotărât să pătrundă în sediul firmei SC AWAOFUCE SRL Bistrița situat pe strada Gheorghe Șincai, unde știa că administratorul acesteia, partea vătămată Ulsamer Mihail Elian deținea mai multe bunuri de valoare într-unul din birouri. Astfel, in jurul orei 22:00, după ce în prealabil s-a asigurat că nu este nimeni în sediul firmei, a intrat în curte pe poarta de acces dinspre str. Lupeni si, știind că imobilul este supravegheat video, a întrerupt curentul prin dezactivarea siguranței de la tabloul electric.
In continuare cu un levier pe care îl avea supra sa, a spart un lacăt, reușind astfel să pătrundă în scara imobilului. De acolo, s-a deplasat către biroul părții vătămate, unde, cu același levier, a distrus cablul de legătura al unei camere de supraveghere si a forțat ușa biroului, reușind astfel să pătrundă in biroul unde știa că se află bunurile de valoare. Din interiorul acestuia a sustras mai multe ceasuri de mâna, respectiv 3 ceasuri marca Patek Philippe, 4 ceasuri marca Vacheron Constantin, două ceasuri marca Breitling, un ceas marca Rolex Daytona, un ceas marca Casio, un ceas marca Mercedes Benz, un ceas marca Diesel, un ceas marca Calvin Klein, 4 telefoane mobile marca Nokia, 2 telefoane mobile marca Huawei, 12 monede machete mărci germane din metal alb cu diametrul de 42 mm împreună cu certificatul de autenticitate al acestora, o monedă din metal galben reprezentând capul lui John F. Kennedy cu diametrul de 30 mm, o monedă din metal alb de 10 DM cu diametrul de 32 mm, un aparat foto-digital marca Olympus, o brățară din piele cu inserție de metal marca Diesel, producând un prejudiciu de aproximativ 98.000 lei.
Toate bunurile sustrase au fost băgate de către inculpat intr-un rucsac pe care îl luase de acasă pentru a transporta bunurile. De asemenea, acesta a purtat mănuși
pentru a nu lăsa amprente. In continuare, inculpatul a părăsit imobilul ieșind in strada Lupeni si s-a deplasat cu toate bunurile sustrase asupra sa la o cunoștință de-a acestuia pe nume Linder Florin I., căruia i-a dat cadou 2 ceasuri si o brățară din bunurile sustrase, respectiv un ceas marca Breitling, un ceas marca Calvin Klein si o brățară din piele marca Diesel, spunându-i acestuia că a fost plecat în Spania si că bunurile sunt cadouri din partea lui. Levierul folosit la comiterea furtului a fost aruncat de către inculpat imediat ce a părăsit locul faptei și găsit ulterior de către organele de poliție, în locul indicat. De asemenea, imediat ce a ajuns acasă, inculpatul a ars pantofii si mănușile purtate în noaptea respectivă, aruncându-le in focarul centralei. Tot în focarul centralei, acesta a ars si certificatul de autenticitate ce însoțea monedele germane sustrase. In rucsacul folosit la comiterea furtului, organele de poliție au găsit si o cutie metalică pentru țigări in care se aflau 14 bucăți de substanță solidă de culoare maro cu greutatea de aprox 20,23 gr, ambalate in folii de plastic despre care inculpatul declară că este hașiș pe care 1-a cumpărat la sfârșitul anului 2012 din Germania.
Raportat la aceste probe și indicii existente în dosar, în data de_, Biroul de Investigații Criminale Bistrița s-a luat față de inculpatul G. A. măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, măsura urmând să expire în data de_, ora 07:00.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița din data de_, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Din materialul probator administrat în cauză (declarații parte vătămată Ulsamer Mihail Elian, declarații martor Linder Florin loan, înscrisuri, fișă cazier judiciar,, declarație inculpat prin care recunoaște in totalitate fapta comisă), rezultă indicii temeinice și probe în sensul că inculpatul G. A. a săvârșit fapta pentru care este cercetat, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cpp la care face referire art. 148 alin. 1 Cpp
Totodată, procurorul a susținut că este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. întrucât pentru infracțiunea în privința căreia există indicii temeinice și probe că inculpatul a săvârșit-o, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (infracțiunea de furt calificat fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului G. A. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică procurorul a avut în vedere modul concret de comitere a faptei, pe timpul nopții, folosind mănuși pentru a nu lăsa amprente, nu a ezitat să pătrundă în sediul firmei părții vătămate folosind un levier pentru a distruge lacătele si dispozitivele de închidere a ușilor si să caute bunuri în vederea sustragerii), de scopul urmărit, și mai ales de persoana inculpatului, care se află în termenul de încercare al liberării condiționate din pedeapsa de 2 ani si 2 luni la care fost condamnat prin SP 96/_ definitivă prin DP 627/R/_ pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, dovedind astfel perseverență și specializare infracțională.
De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în 1996, condamnare pentru care a fost, însă, reabilitat. Specializarea inculpatului in mediul infracțional reiese și din încercarea acestuia de a zădărnici
aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă. Astfel, acesta și-a ars mănușile si pantofii folosiți ia comiterea furtului.
Existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, din reacția publicului la comiterea unor astfel de infracțiuni, gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului impunând o reacție promptă și eficientă din partea organelor judiciare, inclusiv prin cercetarea persoanelor împotriva cărora există probe privind săvârșirea faptelor, în stare de arest preventiv, pentru a reda încrederea în siguranța colectivă.
Examinând propunerea parchetului precum și actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 96/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, instanța reține în fapt următoarele :
Prin ordonanța organului de cercetare penală - Poliția Municipiului Bistrița- Biroul Investigații criminale, emisă în data de 12 ianuarie 2013, s-a dispus reținerea pe timp de 24 ore a învinuitului G. A., începând cu data de 12 ianuarie 2013, ora 13,40, din care se deduce perioada cât a fost condus la sediul poliției, până în data de 13 ianuarie 2013, ora 07,00, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i C.penal, cu aplic. art. 37, lit. a C.penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 11/_, a pătruns prin efracție în incinta punctului de lucru al SC AWAOFUCE SRL Bistrița de unde a sustras mai multe ceasuri de colecție, 6 telefoane mobile, 12 monede machete mărci germane din metal alb, o monedă din metal galben reprezentând cap J.F.Kennedy, alta din metal alb de 10 DM emisia 1998, un aparat foto digital marca Olympus, în valoare de aproximativ 98.000 lei, bunuri aparținând părții vătămate Ulsamer Mihail Elian.
Prin ordonanța procurorului din data de 12 ianuarie 2013, emisă în dosarul nr. 96/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul G. A. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i C.penal, cu aplic. art. 37, lit. a C.penal.
Examinând propunerea formulată de parchet, prin prisma probatoriului administrat în cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate Ulsamer Mihail Elian, cele ale martorului Linder Florin I., declarațiile inculpatului date în fața organelor de cercetare penală, a procurorului, cât și în fața instanței, prin care acesta recunoaște săvârșirea faptei în mod detaliat, instanța de fond a apreciat că există date și indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, fiind întrunite prev. art. 143 alin. 1 C..p.p. rap. la art. 68/1 C.p.p.
Astfel, în noaptea de 11/_, inculpatul G. A. a luat hotărârea infracțională de a pătrunde în sediul firmei SC AWAOFUCE SRL Bistrița situat pe strada Gheorghe Șincai, unde partea vătămată Ulsamer Mihail Elian-administratorul firmei, deținea mai multe bunuri de valoare într-unli din birouri, aspect cunoscut de către acesta.
În realizarea deciziei sale, inculpatul a luat asupra sa un rucsac în care a introdus un levier, și-a luat mănuși, și-a acoperit capul cu o căciulă și un fular pentru a evita să fie descoperit de camera de luat vederi și in jurul orei 22:00, după ce în prealabil s-a asigurat că nu este nimeni în sediul firmei, a intrat în curte pe poarta de acces dinspre str. Lupeni si, cunoscând faptul că imobilul este supravegheat video, a întrerupt curentul prin dezactivarea siguranței de la tabloul electric, apoi cu levierul a
spart un lacăt, reușind astfel să pătrundă în scara imobilului, s-a deplasat către biroul părții vătămate, unde, cu același levier, a distrus cablul de legătura al unei camere de supraveghere si a forțat ușa biroului, a pătruns în incinta în care știa că se află bunuri de valoare
Din interior a sustras mai multe ceasuri de mâna, respectiv 3 ceasuri marca Patek Philippe, 4 ceasuri marca Vacheron Constantin, două ceasuri marca Breitling, un ceas marca Rolex Daytona, un ceas marca Casio, un ceas marca Mercedes Benz, un ceas marca Diesel, un ceas marca Calvin Klein, 4 telefoane mobile marca Nokia, 2 telefoane mobile marca Huawei, 12 monede machete mărci germane din metal alb cu diametrul de 42 mm împreună cu certificatul de autenticitate al acestora, o monedă din metal galben reprezentând capul lui John F. Kennedy cu diametrul de 30 mm, o monedă din metal alb de 10 DM cu diametrul de 32 mm, un aparat foto-digital marca Olympus, o brățară din piele cu inserție de metal marca Diesel, cauzând un prejudiciu de aproximativ 98.000 lei.
Bunurile sustrase au fost introduse de către inculpat în rucsacul pe care îl luase de acasă pentru a le transporta.
Acesta a purtat mănuși pentru a nu lăsa amprente.
Inculpatul a părăsit imobilul ieșind in strada Lupeni si s-a deplasat cu toate bunurile sustrase asupra sa la o cunoștință de-a acestuia, martorul Linder Florin I., căruia i-a dat cadou 2 ceasuri si o brățară din bunurile sustrase, respectiv un ceas marca Breitling, un ceas marca Calvin Klein si o brățară din piele marca Diesel, spunându-i acestuia că a fost plecat în Spania si că bunurile sunt cadouri din partea lui.
Levierul folosit la comiterea furtului a fost aruncat de către inculpat imediat ce a părăsit locul faptei și găsit ulterior de către organele de poliție, în locul indicat.
De asemenea, imediat ce a ajuns acasă, inculpatul a ars pantofii si mănușile purtate în noaptea respectivă, aruncându-le in focarul centralei, precum și certificatul de autenticitate ce însoțea monedele germane sustrase, iar rucsacul cu lucrurile sustrase le-a ascuns într-o magazie, în respectivul rucsac fiind descoperită, de către organ ele de poliție și o cutie metalică pentru țigări in care se aflau 14 bucăți de substanță solidă de culoare maro cu greutatea de aprox 20,23 gr, ambalate in folii de plastic despre care inculpatul declară că este hașiș pe care 1-a cumpărat la sfârșitul anului 2012 din Germania.
Instanța de fond a reținut că față de inculpat sunt incidente dispozițiile.art.148 alin.1, lit.f C.proc.pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus comisă de acesta este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere împrejurările, circumstanțele concrete în care s-a consumat fapta.
La aprecierea gradului de pericol concret pentru ordinea publică instanța de fond a avea în vedere complexul de împrejurări, circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta, inculpatul acționând cu premeditate, urmând un plan bine stabilit, luând asupra sa un levier, un rucsac pentru transportul bunurilor pe care urma să le sustragă dintr-un loc în care știa că acestea se află, din modul derulării activității infracționale rezultând fără echivoc periculozitatea inculpatului care, pe timpul nopții, folosind mănuși pentru a nu lăsa amprente, a pătruns in sediul firmei părții vătămate, nu înainte de a întrerupe curentul prin dezactivarea siguranței de la tabloul electric, prin distrugerea lacătelor si dispozitivelor de închidere a ușilor cu ajutorul levierului.
Periculozitatea inculpatului derivă și din împrejurarea că a încercat să acopere urmele comiterii faptei prin arderea pantofilor și mănușilor purtate, precum și a certificatului de autenticitate a monedelor sustrase, aruncarea levierului utilizat, ascunderea rucsacului în magazie.
Apoi, pericolul social concret rezultă și din faptul că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru fapte similare, precum și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor în anul 1996, condamnare pentru care însă a intervenit reabilitarea, apoi prin SP nr.96/2009 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin DP 627/R/_ a Curții de Apel C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală fiind presupus comisă în termenul de încercare, deci în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a Cod penal, aspecte ce relevă cu certitudine perseverența acestuia în câmpul infracțional și un potențial criminogen ridicat.
Specializarea inculpatului in sfera ilicitului reiese și din încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă., astfel cum s-a reținut mai sus.
Așa fiind, constatând îndeplinite cerințele art.143 Cod proc.penală, precum și incidența cazului prev.de art.148 alin.1 lit.f Cod proc.penală, în baza art.149/1 al.10 Cod procedură penală, instanța de fond a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița ca fiind întemeiată față de inculpatul G. A. și, în consecință, va dispune luarea măsurii arestului preventiv față de acesta, pe o durată de 29 de zile, începând de la data de 12 ianuarie 2013, ora 17,00 și până la 08 februarie 2013, ora 17,00 și va dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul G. A. .
S-a stabilit onorariu avocat oficiu, pentru avocat R. A., în sumă de 200 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.
S-a dispus ca în baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare să fie suportate de către stat.
Împotriva aceste hotărâri, inculpatul G. A. a formulat recurs, în termen legal, solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă,în principal, iar în subsidiar să se procedeze la înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Recursul declarat în cauză este nefondat astfel încât, în temeiul disp. art.
385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală va fi respins ca atare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și examinând, potrivit disp. art. 385/6 Cod procedură penală întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce nu este afectată de nici un viciu care să atragă reformarea acesteia.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală se relevă cu evidență faptul că, în cauză, sunt întrunite cerințele legale cuprinse în disp. art. 143 și art. 148 lit. "f"; Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul este autorul faptelor ce i se impună; că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută este închisoarea mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la gradul de
pericol social ridicat al faptei, la modalitatea concretă de săvârșire a acesteia dar și la persoana inculpatului care nu se află la prima încălcare a normelor penale, acesta fiind recidivist.
Din această perspectivă nu se poate aprecia că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive ar fi de natură a asigura realizarea scopului acestora, astfel cum este acesta definit în cuprinsul disp. art. 136 alin.1 Cod procedură penală.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală:
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G. A., împotriva Încheierii penale nr. 1/CC/ 12 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, prin care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu, av. R. A., onorariu în cuantum de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
B. DP | A. | D. -L. M. | V. C. M. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 14/ÎR/2013
T R I B U N A L U L ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G. A., împotriva Încheierii penale nr. 1/CC/ 12 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, prin care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu, av. R. A., onorariu în cuantum de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
B. DP | A. D. -L. M. | V. C. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 14/ÎR/2013
În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. "b"; Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G. A., împotriva Încheierii penale nr. 1/CC/ 12 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, prin care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpat.
Acordă apărătorului din oficiu, av. R. A., onorariu în cuantum de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. | D. | P. | A. | D. -L. | M. V. |
← Încheierea penală nr. 102/2013. Propunere de arestare... | Decizia penală nr. 10/3. Propunere de arestare preventiva a... → |
---|