Încheierea penală nr. 15/9. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 15 9/F/2013

Ședința publică din data de 14 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D. GREFIER: N. L.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, reprezentat prin POTOP ROMEO, procuror

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul A. A. .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a dezbătut în fond la data de_, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, petentul A. A. , fiul lui A. și Ileana, născut la data de_, în C. -Napoca, jud. C., domiciliat în C. -Napoca, str. Tipografiei, nr. 21, ap. 6, jud. C., CNP - 1., a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, prin care a solicitat să se dispună punerea în libertate provizorie în baza disp. art. 160/8 al. 2 Cod procedură penală, cu stabilirea obligațiilor ce urmează a fi respectate. Menționează că îi sunt cunoscute dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.

În motivarea cererii arată că sunt întrunite condițiile prev. de art. 160/2 Cod procedură penală și nu există indicii și îndoieli că după trei luni de arest preventiv ar avea intenția să se sustragă de la urmărirea penală. Mai mult, își ia angajamentul că nu va zădărnici aflarea adevărului sau va influența vreo parte din dosar. Pe timpul cercetărilor a dat dovadă de o bună colaborare cu organele de anchetă și apreciază că după această perioadă petrecută în detenție a conștientizat gravitatea faptelor iar în cazul în care va fi pus în libertate va respecta toate obligațiile ce-i vor fi impuse.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :

Prin Încheierea penală nr. 44/CC/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița- Năsăud în dosarul penal nr._, s-a admis propunerea formulată de procurorul

din cadrul Direcției de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud și în consecință:

S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. A. , fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun. C. Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. -Napoca, str. Tipografiei nr.21, ap.6, jud. C. ,CNP 1., recidivist, cetățenia română, studii 4 clase, zilier, concubinaj, 1 copil minor, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., art. 33 lit. a C.p. și art. 37 lit. a C.p.

Pentru a pronunța această hotărâre, în ceea ce îl privește pe inculpatul A. A., tribunalul a reținut următoarele:

Prin Rezoluția din data de_, procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud a dispus începerea urmăririi penale față de numiții: Varga A. Nicolaie, A. A., Kilin Robert Attila, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. (f.255 vol.I).

- la sfârșitului anului 2012- începutul anului 2013, învinuiții Dioszegi Florin zis Piki sau Pici, Varga A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin Robert Attila zis Kily și Robi s-au constituit într-un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și învinuiții Galiș Vicențiu D., Lingurar Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin, coordonat de către învinuitul Dioszegi Florin, în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC ( 4- Metiletcatinonă), J_ 210

(calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr. 2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare - " Super Gold";, " Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

După ce învinuitul Dioszegi Florin zis Piki sau Pici procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 gr. pe care le punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori

din C. -Napoca sau din alte localități, care veneau în mun. C. - Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, învinuiții Varga A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin Robert Attila zis Kily și Robi și Galiș Vicențiu D. zis Dani se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism - precum cel marca Ford cu nr. de înmatriculare_ și Citroen Saxo cu nr. de înmatriculare 3174 BJN, Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a puse la dispoziție de către învinuiții Lingurar Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin - pe raza mun. C. Napoca și a vinde aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi de câte opt ore. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la Dioszegi Florin, iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, Dioszegi Florin, iar cei care lucrau ca șoferi erau plătiți cu circa 50 lei/schimb. În acest fel activitatea a continuat până la data de 11 aprilie 2013 când învinuitul Dioszegi Florin a fost reținut și apoi arestat în cauza nr. 12D/P/2013 a DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara, soluționată prin rechizitoriul cu același număr din data de_, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 16 al.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

Ulterior, au continuat să desfășoare activități de comercializare a unor substanțe susceptibile și învinuiții Varga A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, și Killin Robert Attila zis Kily și Robi, sprijiniți de alți membrii pe care i-au cooptat în grupul infracțional din care făceau parte precum sunt numiții "Vulpe";, "Boacteru";,

"Trifu"; ș.a., activitatea desfășurându-se conform aceluiași sistem de organizare până în prezent, desigur în perioadele în care procurau astfel de substanțe.

Recursul declarat de inculpați împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă, inclusiv al inculpatului A. A. s-a respins, ca nefondat, prin încheierea penală nr. 976/R/17 iulie 2013 a Curții de Apel C. .

Prin încheierea penală nr. 50/CC/31 iulie 2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, inclusiv a inculpatului A. A., cu 30 de zile, încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate în cauză.

Prin încheierea penală nr. 55/CC/26 august 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a mai multor inculpați, inclusiv a inculpatului A. A., cu 30 de zile, încheiere rămasă definitivă prin încheierea penală nr.1060/R/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. la 28 august 2013.

Prin încheierea penală nr. 62/CC/27 septembrie 2013 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a mai multor inculpați, inclusiv a petentului inculpat A. A., cu 30 de zile, încheiere rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 1250/R/2013 pronunțată de Curtea de Apel C. la_, prin respingerea recursurilor declarate în cauză.

Prin încheierea penală nr. 67/CC/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița- Năsăud la 30 octombrie 2013 în dosar Nr._ s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților Lingurar I. și A. A., până la 30 noiembrie 2013 inclusiv și respectiv până la 1 decembrie 2013 inclusiv, încheiere rămasă definitivă prin

respingerea recursurilor declarate de inculpați, ca nefondate, de către Curtea de Apel

C., prin încheierea penală nr. 1434/R/2013, pronunțată la 31 octombrie 2013.

Instanțele care au dispus arestarea preventivă și ulterior prelungirea măsurii preventive au reținut că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați și că sunt incidente disp. art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor comise, caracterul organizat al activităților ilicite desfășurate, riscul ca inculpații să continue activitatea infracțională, cu atât mai mult cu cât, marea lor majoritate nu au o sursă licită de venituri, împrejurări de natură a crea în comunitatea locală un sentiment de insecuritate în situația în care organele judiciare nu ar reacționa prompt și eficient împotriva celor bănuiți ca autori ai unor astfel de infracțiuni.

În privința altor inculpați pericolul pentru ordinea publică a fost dedus și din faptul că aceștia au suferit, anterior, condamnări penale sau li s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ pentru fapte de natură penală(inculpații Varga A. Nicolaie, Lingurar I., Kilin Robert Attila și A. A. ).

S-a mai reținut că pe parcursul urmăririi penale, s-a început urmărirea penală și s-au extins cercetările pentru alte acte materiale, componente ale acelorași infracțiuni în ceea ce-i privește pe inculpații Dioszegi Florin, Kilin Robert Attila, Iuoraș A.

L., Varga A. Nicolaie, Năsășan Florin Mihai, A. A., Lingurar I. și Petruț I. Cătălin.

La menținerea stării de arest s-a avut în vedere și proliferarea fenomenului de trafic și consum de droguri sau substanțe cu efecte similare, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpaților, față de amploarea activității infracționale desfășurate, ar crea, în comunitatea locală, un sentiment de insecuritate, determinat de lipsa unei reacții prompte și eficiente a autorităților împotriva acelor bănuiți ca autori ai unor asemenea infracțiuni.

S-a ținut seama și de durata relativ scurtă scursă de la data arestării preventive a inculpaților, care nu justifică aprecierea că pericolul social pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaților s-ar fi diminuat considerabil.

În analiza cererii deduse judecății s-a pornit de la premisa că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă - fapt statuat cu consecvență în practica instanțelor naționale -, că aceasta întrunește condițiile legale cuprinse în disp. art. 160/2 alin. 1 C.pr.pen. și că în cauză nu este dat niciunul din cazurile legale menționate în alin. 2 al textului precizat, care să împiedice acordarea liberării provizorii.

Cu toate acestea, se apreciază că cererea este lipsită de temeinicie, ținând seama de elementele concrete ale speței, referitoare la natura infracțiunilor comise, la gravitatea acestora și de persoana inculpatului, care a dovedit o perseverență infracțională nedorită.

În ceea ce privește persoana inculpatului este de reținut că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1, 2 lit. a, b, c, al. 2/1 lit. a, c Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2, 75 lit. c, 74 lit. a, 76 lit. d Cod penal. În baza art. 86/5 raportat la art. 85 al. 1

Cod penal a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 834/2008 a Judecătoriei C. -Napoca și în baza art. 36 al. 2, 35/1, 34/b Cod penal au fost contopite și s-a dispus executarea a 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 al. 2, 64/a teza a II a Cod penal, prin Sentința penală 851/_ dosar_ a Judecătoriei C. -Napoca definitivă prin Decizia penală 225/_ a Curții de Apel C. la_ . Inculpatul a fost arestat la_, și eliberat la_ (suspendare sub supraveghere) conform HT 165/2007 a Tribunalului C. .

De asemenea, inculpatul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere conform art. 86 indice 1, 2 Cod penal pe timp de 5 ani pentru art. 211 al. 1, 2 lit. b, al. 2 indice 1, lit. c Cod penal, prin Sentința penală nr. 834/_, dosar nr._ a Judecătoriei C. -Napoca, definitivă la _

, și a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru art. 211 al.1, 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 lit. b Cod penal.

În baza art. 86/5 Cod penal a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 834/_ a Judecătoriei C. -Napoca, ce a fost contopită cu pedeapsa aplicată, dispunându-se a se executa 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, i Cod penal cu aplicarea art. 37/a, art. 75/c, art. 74/c Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art. 33/a, art. 34/b Cod penal fiind contopite cele două pedepse și dispunându-se a se executa 3 ani și 6 luni închisoare, sporită până la 4 ani închisoare.

Prin Sentința penală nr. 931/_, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla, definitivă prin Decizia penală 492/_ a Tribunalului C., au fost descontopite pedepsele contopite prin Sentința penală 851/2009 a Judecătoriei C. - Napoca și prin Sentința penală 629/2009 a Judecătoriei C. -Napoca și înlăturat sporul de 6 luni, în baza art. 36 Cod penal fiind contopite pedepsele stabilite prin sentințele penale ale Judecătoriei C. -Napoca-3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală 629/2009, 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală 851/2009, 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală834/2007, dispunându-se a se executa 4 ani închisoare, cu spor 5 luni, în final execută 4 ani și 5 luni închisoare. Inculpatul a fost arestat la data de_, și eliberat la data de_, condiționat, cu un rest de 474 zile închisoare.

Antecedentele penale multiple ale inculpatului, împrejurarea că în prezenta cauză se reține în sarcina acestuia că imediat după liberarea condiționată acesta a reintrat în câmpul infracțional, faptul că este bănuit că a participat activ la grupul format din el, Killin Robert, Varga A. și Crișan V. Gelu și că mai mult, alături de coinculpații Killin și Varga au continuat activitatea infracțională și după arestarea inculpatului Dioszegi Florin, continuând să comercializeze astfel de substanțe, respectiv cele care nu au fost găsite la perchezițiile domiciliare din data de 12 aprilie 2013, conduc instanța la concluzia că în acest moment procesual, se impune continuarea cercetărilor în ceea ce îl privește în stare de arest preventiv.

Pe de altă parte, este de reținut că, în instrumentarea unor astfel de cauze, trebuie păstrat justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procedurale ale persoanei cercetate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor

arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.

Or, în atari condiții, admiterea unei astfel de cereri, la un interval de 2 săptămâni de la data la care măsura preventivă a fost confirmată prin respingerea recursului declarat de inculpatul petent împotriva încheierii prin care s-a prelungit arestarea preventivă, ar goli de conținut riposta judiciară a autorităților.

Având în vedere soluția preconizată și, văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun. C. Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. -Napoca, str. Tipografiei nr.21, ap.6, jud. C., CNP 1., aflat în prezent în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Acordă apărătorului din oficiu Vlad Crina C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B.

D.

N.

L.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR. _

Către,

ARESTUL IPJ BISTRIȚA-NĂSĂUD

În conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă înaintăm copia Încheierii penale motivate, nr. 159/F/_, pronunțată în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul A. A. .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B.

D.

N.

L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 159/F/2013

În temeiul disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun. C. Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. -Napoca, str. Tipografiei nr.21, ap.6, jud. C., CNP 1., aflat în prezent în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Acordă apărătorului din oficiu Vlad Crina C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

B. D.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 159/F/2013

În temeiul disp. art. 160 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun. C. Napoca, jud. C., domiciliat în mun. C. -Napoca, str. Tipografiei nr.21, ap.6, jud. C., CNP 1., aflat în prezent în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Acordă apărătorului din oficiu Vlad Crina C. onorariu în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul la plata sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei cu titlu de onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. D. N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 15/9. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar