Încheierea penală nr. 1569/2013. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsura preventivă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1569/R/2013
Ședința publică din 21 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. reprezentant prin Doru Dobocan, procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul I. A.
L. împotriva încheierii penale nr. 69/CC din data de 11 noiembrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive ( art. 1402Cod procedură penală ).
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă petentul I. A.
L. asistat de apărător ales, avocat Almaș Sonia, din cadrul S.C.P.A. Iordăchescu & Asociații - Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială nr. CJ/684607/B/2013 la dosar ( f. 6 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul inculpatului I. A. L. depune la dosar practică judiciară ca notă de probatorii.
Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității căii de atac.
Apărătorul ales al inculpatului I. A. L. consideră că este admisibilă calea de atac prin aplicarea directă a dispozițiilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud doar în ceea ce privește cererea formulată în principal, respectiv cererea de constatare a încetării de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul I. A.
L. . În acest sens, confirmă că, potrivit dispozițiilor art. 1403alin. 1 teza finală, încheierile anterior redate nu pot fi atacate cu recurs, dar opinează că dispozițiile Codului de procedură penală sunt în contradicție cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, astfel că, în circumstanțele expuse, conform dispozițiilor art. 20 din Constituția României, solicită să se facă aplicarea directă a dispozițiilor europene care reglementează drepturi fundamentale și care au prioritate față de reglementările interne mai puțin favorabile inculpatului.
Ca atare, arată că nu insistă cu privire la efectul direct al dispozițiilor europene față de instanțele naționale, întrucât sunt aspecte arhicunoscute și vizate chiar în deciziile de practică judiciară depuse cu privire la soluții în cazul
altor recursuri inadmisibile, care au fost analizate pe fond tocmai făcându-se aplicarea dispozițiilor Convenției Europene.
În consecință, opinează că au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 5 paragraf 4, art. 6 și art. 2 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul M. ui P. consideră că excepția inadmisibilității este întemeiată și apreciază că normele de procedură, care sunt de aplicabilitate imperativă, respectiv art. 1403alin. ultim teza finală Cod procedură penală, prevede că nu există cale de atac împotriva încheierii instanței de fond prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanțelor procurorului din speță.
Ca atare, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Petentul I. A. L., având ultimul cuvânt, subscrie concluziilor anterior expuse de către apărătorul său ales.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr. 69/CC din_ pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud în dosar nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul I. A. L., fiul lui Pavel și V. M., născut la_, în B.
, jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. împotriva Ordonanțelor din data de_ și_ emise de procuror în dosar nr. 129/D/P/2012 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
A fost obligat inculpatul-petent să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea formulată împotriva Ordonanțelor procurorului din datele de_ și_, emise în dosarul nr. 129/D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial B. - Năsăud, inculpatul I. A. L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se constate nulitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara emise de procuror, să se dispună anularea acestora și pe cale de consecința să se constate încetarea de drept a măsurii la data de_ ora 00.00; în subsidiar, să se dispună revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca nelegală și nejustificată.
În motivarea plângerii, inculpatul I. A. L. a arătat că este cercetat în dosarul penal nr. 129/D/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. și efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
La data de_ prin Încheierea nr. 44/CC/2013 Tribunalul B. - Năsăud a dispus arestarea sa preventivă pentru o durată de 29 de zile, măsura a fost prelungită ulterior în mod succesiv.
La data de_ DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud a formulat împotriva sa propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv pentru încă
30 zile. Propunerea a fost admisă de către instanță prin Încheierea nr. 55/CC/2013 din data de_ . Împotriva încheierii amintite anterior inculpatul a formulat recurs în termenul legal.
Prin Încheierea nr. 1060/_ Curtea de Apel C. a admis recursul pe care l-a declarat și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligația de
a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de_ până în data de_ .
S-a arătat că la data de_ a depus și a înregistrat la DIICOT-Biroul Teritorial B. -Năsăud o cerere prin care a solicitat procurorului să constate încetarea de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara având în vedere faptul că nu i s-a comunicat prelungirea măsurii dispuse în privința sa de către instanță.
La data de_ procurorul de caz a comunicat prin fax Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_ și Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_, ordonanțe prin care s-a dispus succesiv prelungirea măsuri.
Având în vedere data la care au fost comunicate ordonanțele, a apreciat că termenul prevăzut de art. 140 ind. 2 C. proc. pen. în care se poate formula plângere împotriva măsurii curge de la data de_ .
S-a mai arătat că ordonanțele procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara sunt nelegale pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 145 ind. 1 alin. 2 C proc. pen. raportat la art. 145 alin. 2 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara, în cursul urmăririi penale nu poate depăși 30 zile, afară de cazurile în care este prelungită în condițiile legii.
Potrivit acelorași dispoziții legale prelungirea măsurii se poate dispune de către procuror în caz de necesitate și motivat, cu respectarea dispozițiilor art. 145 alin. 2 ind. 1 C. proc. pen.
Din ansamblul reglementării a rezultat că prelungirea măsurii nu poate fi dispusă decât înainte de expirarea măsurii anterior luate. Pentru a putea fi dispusă prelungirea obligării de a nu părăsi țara trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri.
Potrivit dispozițiilor art. 145 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 C. proc. pen.
Prelungirea, la fel ca și luarea măsurii, trebuie să fie adusă la cunoștința învinuitului sau inculpatului în aceeași zi în care a fost dispusă. Lipsa comunicării acesteia înainte de expirarea termenului pentru care a fost luată măsura, respectiv înainte de data de_, atrage încetarea de drept a măsurii, raportat la dispozițiile art. 140 alin, 1 lit. a C. proc. pen.
Comunicarea prelungirii măsurii are drept scop atragerea atenției inculpatului asupra obligațiilor care îi sunt impuse pe durata măsurii, precum și posibilitatea revocării acesteia în caz de nerespectare a obligațiilor.
Necomunicarea prelungirii măsurii în aceeași zi în care a fost dispusă lasă loc abuzurilor din partea organelor de urmărire penală. Măsurile preventive neprivative de libertate reprezintă limitări ale drepturilor garantate de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, restrângeri care nu pot fi dispuse decât în cazuri temeinic justificate și cu respectarea strictă a legii.
Necomunicarea ordonanței prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive atrage imposibilitatea punerii ei în executare.
Conform doctrinei în materie, momentul de la care începe punerea în executare a măsurii, în situația în care a fost dispusă în lipsa inculpatului, este ziua în care organul de poliție înmânează inculpatului o copie de pe ordonanță în conformitate cu dispozițiile art. 182 C. proc. pen.
O interpretare contrară a dispozițiilor în materie ar permite în orice moment dispunerea în mod abuziv și automat a prelungirii măsurii de către organele de urmărire penală.
Raportat la situația particulară din prezenta cauză, Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_ prin care s-a dispus prelungirea măsurii
începând cu data de_ până în data de_ nu a fost niciodată pusă în executare, fiind comunicată abia la data de_ . Ca atare măsura a încetat de drept la data de_ ora 00.00, prin nepunerea ei în executare. Pe de altă parte necomunicarea ordonanței de prelungire atrage nulitatea dispunerii măsurii în condițiile art. 194 alin. 1 și 4 C. proc. pen.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că măsura nu a fost pusă în executare nici măcar în cele 30 de zile pentru care a fost dispusă prelungirea, emiterea unei noi ordonanțe de prelungire necomunicată în termenul prevăzut de lege inculpatului este lovită de sancțiunea nulității.
Nerespectarea dispozițiilor relative la comunicarea prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi țara atrage încălcarea flagrantă a drepturilor procesuale ale inculpatului.
În primul rând, neaducerea la cunoștință a faptului că obligațiile inerente măsurii preventive îi incumbă în continuare inculpatului 1-a expus pe acesta riscului de a fi dispusă înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă. Inculpatul a fost în imposibilitate obiectivă de a adopta o atitudine conformă cu obligațiile impuse și de a conștientiza riscul înlocuirii măsurii cu arestarea preventivă.
Pe de altă parte, deși inculpatul s-a prezentat la organele de poliție după expirarea primelor 30 de zile, respectiv în data de 30 septembrie 2013, acestea nu i-au comunicat că măsura ar fi fost prelungită în lipsă.
În al doilea rând, prin necomunicarea ordonanței de prelungire inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a se adresa instanței de judecată cu plângere împotriva măsurii, drept garantat atât de dispozițiile art. 140 ind. 2 C. proc. pen., cât și de dispozițiile art. 5 C. proc. pen. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În al treilea rând, ca și consecință a neaducerii la cunoștință a prelungirii măsurii, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și în general dreptul la un proces echitabil, organele de urmărire penală privându-1 de deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile art. 6 alin. 2 C. proc. pen.
În aceste condiții, ordonanțele de prelungire atacate sunt lovite de nulitate în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 C. proc. pen. se impune anularea lor și, pe cale de consecință, constatarea că măsura obligării de a nu părăsi țara a încetat de drept la data de 26 septembrie 2013 ora 00.00
Potrivit art. 136 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara poate fi luată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală.
Totodată, art. 137 alin. 3 C. proc. pen. prevede că în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2 C. proc. pen., măsura poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat".
Prin urmare, necesitatea prelungirii măsurii preventive trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 136 alin. 1 C. proc. pen. Dispozițiile art. 145 alin. 2
C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 203 alin. 2 C. proc. pen., impun ca ordonanța prin care se dispune prelungirea obligației de a nu părăsi țara să fie motivată.
Procurorul are obligația ca de fiecare dată când apreciază asupra necesității prelungirii măsurii să reexamineze temeiurile care o pot justifica și, în special dacă temeiurile avute în vedere inițial mai există. Simpla referire Ia menținerea acestor temeiuri fără vreo analiză minimală a acestora nu poate fi considerată o justificare în sensul dispozițiilor legale a prelungirii măsurii. Or în cauză, raportat
la conținutul ordonanței este lesne de observat, pe de o parte, că procurorul nu a realizat o astfel de evaluare, în condițiile în care necesitatea prelungirii nu este motivată în raport cu dispozițiile legale, iar pe de altă parte toate circumstanțele cauzei și ale persoanei învinuitului demonstrează caracterul netemeinic al măsurii.
În primul rând, nu există niciun indiciu în sensul că în lipsa acestei măsuri preventive învinuitul ar părăsi țara, dimpotrivă buna-credință a inculpatului și neîmpiedicarea desfășurării urmăririi penale și aflării adevărului în cauză este evidentă. În acest sens, inculpatul a precizat faptul că, deși măsura preventivă a fost prelungită "în lipsă" și nu avea cunoștință de această interdicție și de existența obligațiilor aferente acesteia, nu a încălcat niciuna dintre obligațiile prevăzute de lege, nu a părăsit teritoriul țării deși, practic, avea această posibilitate, necunoscând despre existența interdicției.
Pe de altă parte, inculpatul a relevat că este student al Facultății de Drept din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, urmând să susțină examenul de licență in februarie 2014, astfel că interesul său principal este finalizarea studiilor.
S-a susținut că dreptul la libertate cu toate atributele sale, inclusiv la liberă circulație, astfel cum este el garantat de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, poate fi restrâns doar în situații excepționale, temeinic justificate, doar în cazul existenței unor minime indicii în sensul că acesta ar părăsi țara în scopul de a se sustrage urmării în lipsa acestei măsuri preventive.
Ca regulă generală, s-a arătat că urmărirea penală se desfășoară fără luarea unor măsuri preventive, care pot fi dispuse doar în cazuri strict reglementate de lege și cu o temeinică motivare, menționându-se că măsurile preventive, inclusiv obligarea de a nu părăsi țara, sunt măsuri facultative, iar necesitatea dispunerii acestora se raportează la elemente concrete cu referire la scopul pentru care pot fi dispuse.
Instituirea acestei măsuri preventive reprezintă o restrângere a libertății de mișcare a inculpatului, constituind o derogare de Ia dreptul de liberă circulație prev. De art. 24 din Constituția României și art. IT paragraf 1 și 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ca atare, ea poate fi dispusă doar în condiții de strictă legalitate, or astfel cum am arătat anterior prelungirea măsurii prin cele două ordonanțe atacate este vădit nelegală.
Mai mult decât atât, restrângerea libertății unei persoane trebuie să fie proporțională cu scopul pentru care este luată, ori în cauză, astfel cum s-a arătat anterior măsura a fost prelungită automat, pe o perioadă nedeterminată în condițiile în care nu a fost comunicată. În acest sens s-a precizat faptul că prelungirea măsurii a fost comunicată inculpatului prin avocat doar ulterior formulării unei cereri de constatare a încetării de drept a măsurii. În aceste circumstanțe este evident faptul că măsura a fost prelungită automat și fără a fi comunicată inculpatului.
Totodată, conduita pe care a adoptat-o pe tot parcursul urmăririi penale a demonstrat faptul că nu există niciun risc ca desfășurarea anchetei penale să fie afectată în lipsa unei măsuri preventive.
Având în vedere aceste considerente a apreciat că simplul fapt că procurorul precizează că motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii de către instanță se mențin și că urmărirea penală nu este finalizată, fără vreun alt indiciu în sensul că I. A. L. ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală, ori că ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal, nu este suficient pentru a motiva, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
În acest context, inculpatul I. A. L. a subliniat faptul că nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu a influențat buna desfășurare a procesului penal și nu a încercat influențarea martorilor sau îngreunarea administrării mijloacelor de probă, relevând că, pe tot cursul desfășurării procedurii urmăririi penale, și-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credință.
Totodată, a apreciat că riscul sustragerii de la urmărire penală nu există, întrucât a cooperat cu organele de urmărire penală și nu a avut niciun moment intenția de a se sustrage de la cercetarea penală. De altfel, din actele de cercetare penală efectuate până în prezent nu au rezultat indicii ori date din care să rezulte un astfel de risc.
În fine, inculpatul a arătat că, a respectat cu strictețe toate obligațiile inerente măsurii preventive instituite în sarcina sa, cu toate că nu cunoștea obligativitatea respectării acestora ca urmare a celor două prelungiri.
Toate aceste împrejurări vin să sublinieze buna-credință și, mai mult decât atât, caracterul nejustificat al prelungirii acestei măsuri preventive. Atitudinea manifestată pe parcursul urmăririi penale, cu referire în special la buna-credință de care a dat dovadă în raporturile sale cu anchetatorii, relevă faptul că nu există niciun risc de periclitare a bunei desfășurări a procesului penal, ori de sustragere de la urmărirea penală.
Raportat la toate aceste considerente a rezultat cu certitudine că la acest moment procesual prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara apare ca nejustificată si disproporționată în raport cu scopul acesteia, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
S-a mai arătat că, în cuprinsul ordonanțelor din datele de_ și_, se face referire la nefinalizare urmăririi penale, motiv pentru care s-a apreciat necesară prelungirea măsurii preventive față de inculpatul I. A. L. .
Aspectele avute în vedere de către procuror nu se raportează la dispozițiile art. 136 alin. 1 C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală. Chiar și în aceste condiții nefinalizarea urmăririi penale nu justifică prin ea însăși prelungirea măsurii.
În acest sens, s-a menționat faptul că în prezentul dosar penal sunt cercetate peste 19 persoane, el nefăcând parte din niciunul dintre grupurile infracționale cu privire la care se efectuează cercetări și că marea majoritate a actelor de urmărire penală nu îl privesc pe inculpat. De altfel, în cauză nu au mai fost efectuate acte referitoare la presupusa activitate ilicită desfășurată care îi este imputată de o lungă perioadă de timp, fapt ce impune, cu atât mai mult, revocarea măsurii preventive.
În aceste condiții, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, obligarea sa la respectarea măsurii de a nu părăsi țara nu mai este justificată.
Obligația de a nu părăsi țara este o măsură restrictivă de libertate ce poate fi luată doar în mod excepțional, iar necesitatea ei trebuie să se raporteze strict la scopul măsurilor preventive.
Totodată, a relevat că circumstanțele sale personale sunt de natură să dovedească faptul că nu există riscul ca în lipsa unei măsuri preventive buna desfășurare a procesului penal să fie afectată și, mai mult, să se sustragă de la urmărirea penală.
În acest context, inculpatul a precizat că este absolvent al Facultății de drept din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, având de susținut doar examenul de licență, este unicul sprijin al mamei sale care suferă de diabet, nu are antecedente penale și a dat dovadă de respect față de valorile sociale până în prezent.
Pe cale de consecință, a susținut că, independent de nelegalitatea ordonanțelor atacate, argumentele avute în vedere de procurorul de caz nu pot justifica prelungirea măsurii preventive.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat în principal să se constate nulitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii emise de procuror în condițiile art.
197 alin. 1 și 4 C. proc. pen., să se dispună anularea acestora și pe cale de consecință să se constate, în temeiul art. 140 alin. 1 C. proc. pen. încetarea de drept a măsurii la data de_ ora 00.00.
În subsidiar, a solicitat să se dispună în temeiul art. 140 ind. 2 alin. 7 C proc. pen. revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara ca nelegală și nejustificată.
Analizând actele și lucrările dosarului nr. 129/D/P/3013 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, instanța a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul I. A. L. este cercetat în dosarul penal nr. 129/D/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și efectuarea fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. Împotriva inculpatului I. A. L. și a altor 8 inculpați cercetați în același dosar, procurorul din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial B. - Năsăud a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost însușită de Tribunalul B. -Năsăud, prin Încheierea penală nr. 44/CC/_, măsură care, ulterior, a fost prelungită.
Împotriva Încheierii nr. 55/CC/_ a Tribunalului B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, inculpatul I. A.
L. a formulat recurs, care a fost admis prin Încheierea nr. 1060/_ a Curții de Apel C., dispunându-se înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligația de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ până în data de_ .
Ulterior, prin Ordonanța din data de_, procurorul a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul I. A. L. și respectarea următoarelor obligații: să se prezinte la organele de urmărire penală ori de câte ori va fi chemat sau, după caz, la instanța de judecată; să se prezinte la sediul poliției în a cărei rază teritorială își are domiciliul în vederea derulării programului de supraveghere care i se va întocmi sau ori de câte ori va fi chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu intre în legătură cu toți ceilalți inculpați care au fost arestați preventiv în cauză, precum și cu celelalte persoane cercetate în același dosar și să nu intre în contact cu persoane care au fost cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc sau mare risc, precum Duca D. Ionuț, Hojdea Darius A., Măierean V. Eugen, etc.
În cuprinsul acestei ordonanțe, procurorul a reținut că nu au dispărut motivele care au stat la baza luării de către instanță, a măsurii obligării de a nu părăsi țara și că această măsură se justifică a fi prelungită, întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, apreciindu-se, totodată, necesară menținerea acelorași obligații în sarcina inculpatului, astfel cum au fost ele stabilite de instanță.
Ordonanța emisă de procuror la data de_, aflată la filele 184-186 vol.
XII, a fost comunicată de procuror, conform art. 145 ind. 1 rap. la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală, organelor în drept: Direcția de Pașapoarte București (f.187), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (f.188), Inspectoratul Județean de Poliție B. -Năsăud și Poliția municipiului B. (f.190).
Potrivit susținerilor procurorului (f.37 - dos. instanță), comunicarea Ordonanței din data de_ către inculpatul-petent revenea organelor de poliție, cărora li s-a comunicat și exemplarul ce urma a fi înmânat acestuia.
Din xerocopia graficului întocmit de organele de poliție în scopul îndeplinirii măsurilor de supraveghere, intitulat "Program de prezentare la sediul IPJ B. - Năsăud, Serviciul de Investigații Criminale (f.39-40 - dos. instanță), rezultă că inculpatul I. A. L. a semnat acest grafic în intervalul_ -_, după care nu s-a mai prezentat la organele de poliție desemnate cu supravegherea sa, până în data de_ . Raportat la probele dosarului, instanța a apreciat că nesemnarea acestui grafic în perioada 27 septembrie 2013 - 26 octombrie 2013, pentru care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara prin Ordonanța din data de_, nu este imputabilă inculpatului I.
A. L., întrucât organele de poliție nu i-au comunicat ordonanța în cauză și nici graficul de prezentare. În acest context, a fost de observat că procurorul a comunicat Ordonanța din_ către IPJ B. -Năsăud, pe fax, la data de _
, ora 14,38 (f.44 - dosar fond), organele de poliție preluând-o pentru
"implementare în aplicație și măsuri de supraveghere judiciară";, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei de înaintare. Cu toate acestea, ordonanța în cauză nu a fost comunicată inculpatului, care, astfel, nu s-a mai prezentat pentru semnarea graficului ulterior datei de_ .
La data de 24 octombrie 2013, procurorul a emis o nouă Ordonanță, prin care a prelungit măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul I. A.
L. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 octombrie 2013 și până în data de 25 noiembrie 2013, menținând, în sarcina inculpatului, aceleași obligații (f. 108-110 vol XIII).
Și de această dată, procurorul a comunicat Ordonanța de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, emisă la data de 24 octombrie 2013, tuturor organelor în drept: Direcția de Pașapoarte București, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Poliția mun. B., Inspectoratul Județean de Poliție B. - Năsăud (f. 111-114 vol. XIII).
Potrivit dovezilor existente la dosar, procurorul a expediat pe fax, la data de_, ora 11,17, cu adresă de înaintare, Ordonanța din data de_, către IPJ B. -Năsăud (f.41 - dos. instanță), în vederea comunicării unui exemplar inculpatului în cauză. Din mențiunile făcute pe adresă, a rezultat că organele de poliție au dispus "măsuri de verificare și supraveghere de îndată";. Ulterior, deși nu există dovezi că inculpatului i s-a comunicat Ordonanța emisă la_, acesta a semnat graficul de prezentare la programul de supraveghere, astfel cum rezultă din xerocopia aflată la dosar (f.40).
Împrejurarea că cele două Ordonanțe nu au fost comunicate inculpatului direct de către procurorul care le-a emis, respectiv faptul că organele de poliție desemnate cu supravegherea nu au înmânat petentului efectiv și de îndată fiecare din cele două ordonanțe înaintate în acest scop de către procuror (din motive care nu se justifică a fi analizate în acest cadru procesual) nu constituie un motiv care să atragă nelegalitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Așa cum s-a arătat, cele două ordonanțe au fost comunicate tuturor organelor în drept, prevăzute la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală, la data emiterii lor, care au implementat măsurile dispuse. Necomunicarea efectivă a celor două ordonanțe inculpatului, care, în fapt, a semnat graficul de prezentare imediat după emiterea ordonanței din 24 octombrie 2013, nu justifică a se constata că ar fi lovite de nulitate în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală.
Lipsa comunicării ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara nu atrage nulitatea lor, ci lipsa consecințelor în privința inculpatului, căruia, eventual, nu i se poate imputa că, în intervalul_ -_, nu a respectat obligațiile puse în sarcina sa (de a nu lua legătura cu celelalte persoane cercetate în cauză, de a se prezenta în vederea derulării programului de supraveghere, de a nu-și schimba locuința, etc.).
Inculpatul nu a dovedit în fața instanței că, prin necomunicarea celor două ordonanțe, i s-a cauzat o vătămare, ci a susținut, la modul ipotetic, că ar fi putut fi arestat pentru nerespectarea obligațiilor puse în sarcina sa.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, solicitată în subsidiar de inculpat, instanța a apreciat-o, de asemenea, neîntemeiată. Din examinarea actelor existente în dosarul nr. 129/D/P/2013, instanța a constatat că există probe și indicii temeinice, în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul I. A. L. a comis infracțiunile pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul ordonanțelor care fac obiectul plângerii.
Raportat la complexitatea dosarului nr. 129/D/P/2013 și la numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională care face obiectul acestuia, instanța a apreciat că, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului, se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpat. În acest context, este de menționat că interdicția ca inculpatul să nu ia legătura cu persoanele cercetate în dosar nu poate fi luată în cadrul niciunei alte măsuri preventive, iar interdicția este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. De altfel, măsura obligării de a nu părăsi țara este luată de procuror față de majoritatea inculpaților cercetați în dosar nr. 129/D/P/2013, fiind considerată utilă cercetărilor penale, în condițiile în care o parte dintre inculpați nu recunosc săvârșirea faptelor.
Așadar, măsura preventivă luată față de inculpatul I. A. L. s-a apreciat că este justificată și proporțională cu interesul urmărit de organele judiciare de a afla adevărul și de a soluționa cu celeritate dosarul, fără ca prin menținerea ei să fie îngrădite drepturi legitime ale celui în cauză.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins, ca neîntemeiată, conf. art. 140 ind. 2 alin. 6 Cod procedură penală, plângerea formulată de inculpatul I.
A. L. împotriva Ordonanțelor procurorului din data de_ și din data de_ .
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul-inculpat a fost obligat să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul I. A. L. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, iar pe fondul cauzei să se admită plângerea formulată împotriva Ordonanțelor procurorului din datele de 25 septembrie 2013 și 24 octombrie 2013, să se constate nulitatea acestora pe considerentul că nu i-au fost comunicate și nici nu a fost înștiințat de existența lor și, pe cale de consecință, să se constate că măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă și prelungită față de el, a încetat de drept în data de 26 septembrie 2013.
Pe cale de excepție, la primul termen de judecată fixat pentru soluționarea recursului, Curtea a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarate prin prisma prevederilor art. 140/3 alin. 1 Cod procedură penală.
Apărătorul inculpatului a solicitat respingerea excepției invocate din oficiu, arătând că prevederile susmenționate sunt în contradicție cu prevederile art. 5 paragraf 4 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv.
Examinând excepția invocată din oficiu, Curtea va dispune admiterea acesteia, constatând că prin plângerea împotriva ordonanțelor procurorului formulate de către inculpat în temeiul prevederilor art. 140/2 Cod procedură penală s-a solicitat să se constate că măsura obligării de a nu părăsi țara instituită față de inculpat a încetat de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 140/3 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, încheierea prin care judecătorul respinge în timpul urmăririi penale revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Din această perspectivă nu pot fi primite susținerile apărării în sensul că aceste dispoziții legale contravin flagrant drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, deoarece dreptul la un recurs efectiv și la un proces echitabil ocrotit prin prevederile art.5 paragraf 4 și art. 6 din CEDO nu trebuie interpretat stricto sensu ( ca și acces la un dublu grad de jurisdicție ), ci în sens larg. În acest context jurisprudența CEDO a fost constată în sensul că dreptul la un recurs efectiv vizează noțiunea de acces la o instanță independentă și imparțială, care este în măsură să cenzureze măsurile procesuale dispuse de către acuzare împotriva acuzatului și să garanteze respectarea drepturilor acestuia. Ori inculpatului recurent i s-a respectat acest drept prin faptul că a atacat în instanță, potrivit prevederilor art. 140/2 Cod procedură penală, actele procurorului, respectiv ordonanțele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul I. A.
L. ( fiul lui Pavel și V. M., născut la_, în B., jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. ) împotriva încheierii penale nr. 69/CC din 11 noiembrie 2013 a Tribunalului B. Năsăud.
De asemenea, va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul I. A. L. ( fiul lui Pavel și V. M., născut la_, în B., jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. ) împotriva încheierii penale nr. 69/CC din 11 noiembrie 2013 a Tribunalului B. Năsăud.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
M. R. | M. | B. | A. D. L. |
GREFIER,
L. A. S.
Red.A.D.L./dact.L.C.C.
3 ex./_
Jud.fond: L. M. V.
| ← Sentința penală nr. 57/2013. Plângere împotriva ordonanţei... | Încheierea penală nr. 69/2013. Plângere împotriva... → |
|---|
