Încheierea penală nr. 69/2013. Plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsura preventivă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 69/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 11 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial B. -Năsăud reprezentat prin procuror: POTOP ROMEO
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul I. A. L. , având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 C.p.p.).
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă petentul I. A. L., asist. de avocat Almaș Sonia, apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul DIICOT depune, la dosarul cauzei, "Programul de prezentare la sediul IPJ BN Serviciul de Investigații Criminale";, precum și Ordonanțele din data de_ și_ .
Petentul arată că în această dimineață s-a deplasat la Poliție, unde i s-a cerut să semneze Ordonanța din 26 septembrie, însă nu a semnat-o. Mai arată că nu i s-a adus la cunoștință că s-a prelungit interdicția de a părăsi țara, că a fost chemat să semneze, însă nu i s-a spus ce urmează să semneze. În continuare, arată că, în data de 30 septembrie, s-a deplasat la organul însărcinat cu supravegherea, pentru a le aduce la cunoștință faptul că nu i s-a mai comunicat vreo ordonanță de prelungire și pentru a întreba dacă mai trebuie să se prezinte la semnat, ocazie cu care i s-a spus că nici lor nu li s-a comunicat nimic. Arată că după o lună și jumătate a fost sunat și avertizat că dacă nu se prezintă la semnat va fi arestat preventiv.
Întrebat fiind ce vătămări procesuale sau de altă natură i-au fost cauzate prin necomunicarea celor două ordonanțe, petentul arată că a intenționat să plece într-o, vacanță în afara țării și că exista posibilitatea de a fi arestat dacă nu respecta măsura preventivă luată în privința sa.
Președintele completului de judecată arată că, din actele dosarului, rezultă că ordonanțele au fost comunicate celorlalte organe în drept.
Reprezentantul parchetului arată că nu crede că nu i s-au înmânat petentului ordonanțele, ci probabil că organul însărcinat cu supravegherea a omis să-i pună în vedere petentului să semneze.
Apărătorul petentului și reprezentantul DIICOT arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea plângerii.
Av. Almaș Sonia solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și, în principal, să se constate nulitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, cu consecința încetării de drept la data de_, ora 24. Arată că, potrivit art. 145 ind. 2 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, ordonanța de prelungire trebuie să fie comunicată inculpatului sau învinuitului în aceeași zi, iar organul de urmărire penală trebuie să aducă la cunoștința inculpatului faptul că, în cazul nerespectării obligațiilor corelative, împotriva sa se va lua măsura arestării preventive. Opinează că, în mod normal, fiind o infracțiune pentru care urmărirea penală se efectuează de către procuror, ordonanțele ar fi trebuit comunicate de acesta sau, cel mult, prin intermediul BCCO, însă nu au fost comunicate nici măcar de organul însărcinat cu supravegherea.
În ceea ce privește vătămările aduse petentului, arată că cea mai importantă dintre acestea este tocmai riscul de a se dispune arestarea sa preventivă. Opinează că petentul nu avea cum să aibă o atitudine conformă cu obligațiile impuse, atâta timp cât nu avea cunoștință că există astfel de obligații în sarcina sa. Mai arată că un alt drept care i-a fost încălcat petentului este dreptul de a se adresa instanței de judecată. Învederează instanței că în grafic există perioade în care petentul nu s-a prezentat la semnat, tocmai pentru că nu avea cunoștință despre această obligație și arată că nu are nici un dubiu că această împrejurare va fi folosită de către DIICOT la soluționarea pe fond a cauzei.
În continuare, arată că, potrivit art. 6 alin. 2 Cod procedură penală, organele de urmărire penală au obligația să asigure exercitarea drepturilor procesuale ale inculpatului, ceea ce nu s-a întâmplat în speță. Susține că este inadmisibil ca o măsura preventivă să se prelungească automat. Arată că, în opinia sa, prin necomunicarea ordonanțelor și prin neaducerea la cunoștința inculpatului a faptului că, în cazul în care își va încălca obligațiile, va fi arestat preventiv, au fost vătămate drepturile sale procesuale, vătămare care nu poate fi acoperită prin comunicarea ulterioară a ordonanțelor, motiv pentru care măsura a încetat de drept la data de_, ora 24.
Învederează instanței împrejurarea că o măsură preventivă nu poate fi pusă în executare decât după ce a fost comunicată inculpatului și că aceasta trebuie prelungită înainte de expirarea duratei pentru care a fost dispusă. Arată că între 22-26 septembrie s-a aflat, personal, la sediul DIICOT B. -Năsăud, putând fi chemată oricând pentru a i se aduce la cunoștință prelungirea măsurii.
În subsidiar, solicită revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, considerând că aceasta a fost prelungită netemeinic și nelegal. În ceea ce privește netemeinicia, arată că, la fiecare prelungire, trebuie să se reexamineze temeiurile și să se stabilească ce argumente există pentru ca o astfel de măsură să fie prelungită.
Întrucât în ambele ordonanțe, motivarea procurorului se întinde pe un singur paragraf, unde se învederează că "temeiurile se mențin";, în opinia sa ordonanțele nu sunt motivate. Faptul că "temeiurile se mențin";, lăsând la o parte faptul că nu se menționează care sunt acele temeiuri, nu justifică prelungirea măsurii. Arată că inculpatul, deși nu avea cunoștință despre prelungirea măsurii, a respectat toate obligațiile impuse, având o atitudine conformă conținutului ordonanțelor.
Arată că măsurile preventive sunt restrângeri ale unor drepturi garantate de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu pot fi dispuse decât în cazuri limitativ prevăzute de lege, măsura preventivă trebuind să fie proporțională cu scopul urmărit de legiuitor. Solicită a se avea în vedere faptul că petentul este
absolvent de drept și își va susține licența în luna februarie. De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că putea pur și simplu să plece din țară, însă nu a făcut-o. De asemenea, arată că, în ceea ce privește susținerea DIICOT cum că urmărirea penală nu a fost finalizată, opinează că această împrejurare nu este imputabilă inculpatului și nici nu este conformă cu dispozițiile legale.
Reprezentantul DIICOT solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată, atât în ceea ce privește constatarea nulității ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, cât și în ceea ce privește cererea de revocare a acesteia. În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității, arată că nu se pune această problemă atâta timp cât inculpatul s-a prezentat pentru a semna graficul, de unde rezultă cu certitudine că acesta avea cunoștință despre faptul că în sarcina sa există o măsură preventivă.
În ceea ce privește cererea subsidiară, solicită, de asemenea, respingerea acesteia, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și că există probe, nu doar indicii temeinice, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat. De asemenea, arată că, potrivit Codului de procedură penală, se impune luarea și menținerea unei măsuri preventive atunci când este în interesul urmăririi penale.
În replică, apărătorul petentului arată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mențin, deoarece dacă s-ar menține, petentul ar fi încă arestat.
Având ultimul cuvânt, petentul I. A. L. solicită să se analizeze toate probele din dosar și să se constate că, dacă lucrurile ar sta așa cum susține reprezentantul DIICOT, organul de poliție ar fi trebuit să-l înștiințeze pe procuror, care să propună arestarea sa preventivă. Mai arată că este de acord cu cele susținute de apărătorul sau.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin plângerea formulată împotriva Ordonanțelor procurorului din datele de_ și_, emise în dosarul nr. 129/D/P/2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial B. - Năsăud, inculpatul I. A. L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se constate nulitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara emise de procuror, să se dispună anularea acestora și pe cale de consecința să se constate încetarea de drept a măsurii la data de_ ora 00.00; în subsidiar, să se dispună revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, ca nelegală și nejustificată.
În motivarea plângerii, inculpatul I. A. L. arată că este cercetat în dosarul penal nr. 129/D/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. și efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
La data de_ prin Încheierea nr. 44/CC/2013 Tribunalul B. -Năsăud a dispus arestarea sa preventivă pentru o durată de 29 de zile, măsura a fost prelungită ulterior în mod succesiv.
La data de_ DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud a formulat împotriva sa propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv pentru încă 30 zile. Propunerea a fost admisă de către instanță prin Încheierea nr. 55/CC/2013 din data de_ . Împotriva încheierii amintite anterior inculpatul a formulat recurs în termenul legal.
Prin Încheierea nr. 1060/_ Curtea de Apel C. a admis recursul pe care l-a declarat și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligația de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de_ până în data de_ .
Se arată că la data de_ a depus și a înregistrat la DIICOT-Biroul Teritorial B. -Năsăud o cerere prin care a solicitat procurorului să constate încetarea de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara având în vedere faptul că nu i s-a comunicat prelungirea măsurii dispuse în privința sa de către instanță.
La data de_ procurorul de caz a comunicat prin fax Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_ și Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_, ordonanțe prin care s-a dispus succesiv prelungirea măsuri.
Având în vedere data la care au fost comunicate ordonanțele, apreciază că termenul prevăzut de art. 140 ind. 2 C. proc. pen. în care se poate formula plângere împotriva măsurii curge de la data de_ .
Se mai arată că ordonanțele procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara sunt nelegale pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 145 ind. 1 alin. 2 C proc. pen. raportat la art. 145 alin. 2 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara, în cursul urmăririi penale nu poate depăși 30 zile, afară de cazurile în care este prelungită în condițiile legii.
Potrivit acelorași dispoziții legale prelungirea măsurii se poate dispune de către procuror în caz de necesitate și motivat, cu respectarea dispozițiilor art. 145 alin. 2 ind. 1 C. proc. pen.
Din ansamblul reglementării rezultă că prelungirea măsurii nu poate fi dispusă decât înainte de expirarea măsurii anterior luate. Pentru a putea fi dispusă prelungirea obligării de a nu părăsi țara trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsurii.
Potrivit dispozițiilor art. 145 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 C. proc. pen.
Prelungirea, la fel ca și luarea măsurii, trebuie să fie adusă la cunoștința învinuitului sau inculpatului în aceeași zi în care a fost dispusă. Lipsa comunicării acesteia înainte de expirarea termenului pentru care a fost luată măsura, respectiv înainte de data de_, atrage încetarea de drept a măsurii, raportat la dispozițiile art. 140 alin, 1 lit. a C. proc. pen.
Comunicarea prelungirii măsurii are drept scop atragerea atenției inculpatului asupra obligațiilor care îi sunt impuse pe durata măsurii, precum și posibilitatea revocării acesteia în caz de nerespectare a obligațiilor.
Necomunicarea prelungirii măsurii în aceeași zi în care a fost dispusă lasă loc abuzurilor din partea organelor de urmărire penală. Măsurile preventive neprivative de libertate reprezintă limitări ale drepturilor garantate de Constituția României și
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, restrângeri care nu pot fi dispuse decât în cazuri temeinic justificate și cu respectarea strictă a legii.
Necomunicarea ordonanței prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive atrage imposibilitatea punerii ei în executare.
Conform doctrinei în materie, momentul de la care începe punerea în executare a măsurii, în situația în care a fost dispusă în lipsa inculpatului, este ziua în care organul de poliție înmânează inculpatului o copie de pe ordonanță în conformitate cu dispozițiile art. 182 C. proc. pen.
O interpretare contrară a dispozițiilor în materie ar permite în orice moment dispunerea în mod abuziv și automat a prelungirii măsurii de către organele de urmărire penală.
Raportat la situația particulară din prezenta cauză, Ordonanța nr. 129/D/P/2012 din data de_ prin care s-a dispus prelungirea măsurii începând cu data de_ până în data de_ nu a fost niciodată pusă în executare, fiind comunicată abia la data de_ . Ca atare măsura a încetat de drept la data de_ ora 00.00, prin nepunerea ei în executare. Pe de altă parte necomunicarea ordonanței de prelungire atrage nulitatea dispunerii măsurii în condițiile art. 194 alin. 1 și 4 C. proc. pen.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că măsura nu a fost pusă în executare nici măcar în cele 30 de zile pentru care a fost dispusă prelungirea, emiterea unei noi ordonanțe de prelungire necomunicată în termenul prevăzut de lege inculpatului este lovită de sancțiunea nulității.
Nerespectarea dispozițiilor relative la comunicarea prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi țara atrage încălcarea flagrantă a drepturilor procesuale ale inculpatului.
În primul rând, neaducerea la cunoștință a faptului că obligațiile inerente măsurii preventive îi incumbă în continuare inculpatului 1-a expus pe acesta riscului de a fi dispusă înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă. Inculpatul a fost în imposibilitate obiectivă de a adopta o atitudine conformă cu obligațiile impuse și de a conștientiza riscul înlocuirii măsurii cu arestarea preventivă.
Pe de altă parte, deși inculpatul s-a prezentat la organele de poliție după expirarea primelor 30 de zile, respectiv în data de 30 septembrie 2013, acestea nu i-au comunicat că măsura ar fi fost prelungită în lipsă.
În al doilea rând, prin necomunicarea ordonanței de prelungire inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a se adresa instanței de judecată cu plângere împotriva măsurii, drept garantat atât de dispozițiile art. 140 ind. 2 C. proc. pen., cât și de dispozițiile art. 5 C. proc. pen. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În al treilea rând, ca și consecință a neaducerii la cunoștință a prelungirii măsurii, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și în general dreptul la un proces echitabil, organele de urmărire penală privându-1 de deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile art. 6 alin. 2 C. proc. pen.
În aceste condiții, ordonanțele de prelungire atacate sunt lovite de nulitate în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 C. proc. pen. se impune anularea lor și, pe cale de consecință, constatarea că măsura obligării de a nu părăsi țara a încetat de drept la data de 26 septembrie 2013 ora 00.00
Potrivit art. 136 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara poate fi luată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală.
Totodată, art. 137 alin. 3 C. proc. pen. prevede că în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, actul prin care se ia această măsură trebuie să indice temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii.
În aceeași ordine de idei, potrivit art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2 C. proc. pen. ,măsura poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat".
Prin urmare, necesitatea prelungirii măsurii preventive trebuie să se raporteze la dispozițiile art. 136 alin. 1 C. proc. pen. Dispozițiile art. 145 alin. 2 C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 203 alin. 2 C. proc. pen., impun ca ordonanța prin care se dispune prelungirea obligației de a nu părăsi țara să fie motivată.
Procurorul are obligația ca de fiecare dată când apreciază asupra necesității prelungirii măsurii să reexamineze temeiurile care o pot justifica și, în special dacă temeiurile avute în vedere inițial mai există. Simpla referire Ia menținerea acestor temeiuri fără vreo analiză minimală a acestora nu poate fi considerată o justificare în sensul dispozițiilor legale a prelungirii măsurii. Or în cauză, raportat la conținutul ordonanței este lesne de observat,, pe de o parte, că procurorul nu a realizat o astfel de evaluare, în condițiile în care necesitatea prelungirii nu este motivată în raport cu dispozițiile legale, iar pe de altă parte toate circumstanțele cauzei și ale persoanei învinuitului demonstrează caracterul netemeinic al măsurii.
În primul rând, nu există niciun indiciu în sensul că în lipsa acestei măsuri preventive învinuitul ar părăsi țara, dimpotrivă buna-credință a inculpatului și neîmpiedicarea desfășurării urmăririi penale și aflării adevărului în cauză este evidentă. În acest sens, inculpatul a precizat faptul că, deși măsura preventivă a fost prelungită "în lipsă" și nu avea cunoștință de această interdicție și de existența obligațiilor aferente acesteia, nu a încălcat niciuna dintre obligațiile prevăzute de lege, nu a părăsit teritoriul țării deși, practic, avea această posibilitate, necunoscând despre existența interdicției.
Pe de altă parte, inculpatul a relevat că este student al Facultății de Drept din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, urmând să susțină examenul de licență in februarie 2014, astfel că interesul său principal este finalizarea studiilor.
Se susține că dreptul la libertate cu toate atributele sale, inclusiv la liberă circulație, astfel cum este el garantat de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, poate fi restrâns doar în situații excepționale, temeinic justificate, doar în cazul existenței unor minime indicii în sensul că acesta ar părăsi țara în scopul de a se sustrage urmării în lipsa acestei măsuri preventive.
Ca regulă generală, se arată că, urmărirea penală se desfășoară fără luarea unor măsuri preventive, care pot fi dispuse doar în cazuri strict reglementate de lege și cu o temeinică motivare, menționându-se că măsurile preventive, inclusiv obligarea de a nu părăsi țara, sunt măsuri facultative, iar necesitatea dispunerii acestora se raportează la elemente concrete cu referire la scopul pentru care pot fi dispuse.
Instituirea acestei măsuri preventive reprezintă o restrângere a libertății de mișcare a inculpatului, constituind o derogare de Ia dreptul de liberă circulație prev. De art. 24 din Constituția României și art. IT paragraf 1 și 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ca atare, ea poate fi dispusă doar în condiții de strictă legalitate, or astfel cum am arătat anterior prelungirea măsurii prin cele două ordonanțe atacate este vădit nelegală.
Mai mult decât atât, restrângerea libertății unei persoane trebuie să fie proporțională cu scopul pentru care este luată, ori în cauză, astfel cum s-a arătat anterior măsura a fost prelungită automat, pe o perioadă nedeterminată în condițiile în care nu a fost comunicată. În acest sens s-a precizat faptul că prelungirea măsurii a fost comunicată inculpatului prin avocat doar ulterior formulării unei cereri de constatare a încetării de drept a măsurii. În aceste circumstanțe este evident faptul că măsura a fost prelungită automat și fără a fi comunicată inculpatului.
Totodată, conduita pe care a adoptat-o pe tot parcursul urmăririi penale a demonstrat faptul că nu există niciun risc ca desfășurarea anchetei penale să fie afectată în lipsa unei măsuri preventive.
Având în vedere aceste considerente apreciază că simplul fapt că procurorul precizează că motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii de către instanță se mențin și că urmărirea penală nu este finalizată, fără vreun alt indiciu în sensul că I.
L. ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală, ori că ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal, nu este suficient pentru a motiva, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
În acest context, inculpatul I. A. L. subliniază faptul că nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu a influențat buna desfășurare a procesului penal și nu a încercat influențarea martorilor sau îngreunarea administrării mijloacelor de probă, relevând că, pe tot cursul desfășurării procedurii urmăririi penale, și-a exercitat drepturile procesuale cu bună-credință.
Totodată, apreciază că riscul sustragerii de la urmărire penală nu există, întrucât a cooperat cu organele de urmărire penală și nu a avut niciun moment intenția de a se sustrage de la cercetarea penală. De altfel, din actele de cercetare penală efectuate până în prezent nu au rezultat indicii ori date din care să rezulte un astfel de risc.
În fine, inculpatul arată că, a respectat cu strictețe toate obligațiile inerente măsurii preventive instituite în sarcina sa, cu toate că nu cunoștea obligativitatea respectării acestora ca urmare a celor două prelungiri.
Toate aceste împrejurări vin să sublinieze buna-credință și, mai mult decât atât, caracterul nejustificat al prelungirii acestei măsuri preventive. Atitudinea manifestată pe parcursul urmăririi penale, cu referire în special la buna-credință de care a dat dovadă în raporturile sale cu anchetatorii, relevă faptul că nu există niciun risc de periclitare a bunei desfășurări a procesului penal, ori de sustragere de la urmărirea penală.
Raportat la toate aceste considerente rezultă cu certitudine că la acest moment procesual prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara apare ca nejustificată si disproporționată în raport cu scopul acesteia, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
Se mai arată că, în cuprinsul ordonanțelor din datele de_ și_, se face referire la nefinalizare urmăririi penale, motiv pentru care se apreciază necesară prelungirea măsurii preventive față de inculpatul I. A. L. .
Aspectele avute în vedere de către procuror nu se raportează la dispozițiile art. 136 alin. 1 C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală. Chiar și în aceste condiții nefinalizarea urmăririi penale nu justifică prin ea însăși prelungirea măsurii.
În acest sens, se menționează faptul că în prezentul dosar penal sunt cercetate peste 19 persoane, el nefăcând parte din niciunul dintre grupurile infracționale cu privire la care se efectuează cercetări și că marea majoritate a actelor de urmărire penală nu îl privesc pe inculpat. De altfel, în cauză nu au mai fost efectuate acte referitoare la presupusa activitate ilicită desfășurată care îi este imputată de o lungă perioadă de timp, fapt ce impune, cu atât mai mult, revocarea măsurii preventive.
În aceste condiții, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, obligarea sa la respectarea măsurii de a nu părăsi țara nu mai este justificată.
Obligația de a nu părăsi țara este o măsură restrictivă de libertate ce poate fi luată doar în mod excepțional, iar necesitatea ei trebuie să se raporteze strict la scopul măsurilor preventive.
Totodată, relevă că circumstanțele sale personale sunt de natură să dovedească faptul că nu există riscul ca în lipsa unei măsuri preventive buna desfășurare a procesului penal să fie afectată și, mai mult, să se sustragă de la urmărirea penală.
În acest context, inculpatul precizează că este absolvent al Facultății de drept din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, având de susținut doar examenul de licență, este unicul sprijin al mamei sale care suferă de diabet, nu are antecedente penale și a dat dovadă de respect față de valorile sociale până în prezent.
Pe cale de consecință, susține că, independent de nelegalitatea ordonanțelor atacate, argumentele avute în vedere de procurorul de caz nu pot justifica prelungirea măsurii preventive.
Pentru toate aceste considerente, se solicită în principal să se constate nulitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii emise de procuror în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 C. proc. pen., să se dispună anularea acestora și pe cale de consecință să se constate, în temeiul art. 140 alin. 1 C. proc. pen. încetarea de drept a măsurii la data de_ ora 00.00.
În subsidiar, solicită să se dispună în temeiul art. 140 ind. 2 alin. 7 C proc. pen. revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara ca nelegală și nejustificată.
Analizând actele și lucrările dosarului nr. 129/D/P/3013 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, instanța reține în fapt următoarele:
Inculpatul I. A. L. este cercetat în dosarul penal nr. 129/D/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și efectuarea fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal. Împotriva inculpatului I. A. L. și a altor 8 inculpați cercetați în același dosar, procurorul din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost însușită de Tribunalul B. -Năsăud, prin Încheierea penală nr. 44/CC/_, măsură care, ulterior, a fost prelungită.
Împotriva Încheierii nr. 55/CC/_ a Tribunalului B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, inculpatul I. A. L. a formulat recurs, care a fost admis prin Încheierea nr. 1060/_ a Curții de Apel C.
, dispunându-se înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligația de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ până în data de_ .
Ulterior, prin Ordonanța din data de_, procurorul a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul I. A. L. și respectarea următoarelor obligații: să se prezinte la organele de urmărire penală ori de câte ori va
fi chemat sau, după caz, la instanța de judecată; să se prezinte la sediul poliției în a cărei rază teritorială își are domiciliul în vederea derulării programului de supraveghere care i se va întocmi sau ori de câte ori va fi chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu intre în legătură cu toți ceilalți inculpați care au fost arestați preventiv în cauză, precum și cu celelalte persoane cercetate în același dosar și să nu intre în contact cu persoane care au fost cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc sau mare risc, precum Duca D. Ionuț, Hojdea Darius A., Măierean V. Eugen, etc.
În cuprinsul acestei ordonanțe, procurorul a reținut că nu au dispărut motivele care au stat la baza luării de către instanță, a măsurii obligării de a nu părăsi țara și că această măsură se justifică a fi prelungită, întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, apreciindu-se, totodată, necesară menținerea acelorași obligații în sarcina inculpatului, astfel cum au fost ele stabilite de instanță.
Ordonanța emisă de procuror la data de_, aflată la filele 184-186 vol XII, a fost comunicată de procuror, conform art. 145 ind. 1 rap. la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală, organelor în drept: Direcția de Pașapoarte București (f.187), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (f.188), Inspectoratul Județean de Poliție
-Năsăud și Poliția municipiului B. (f.190).
Potrivit susținerilor procurorului (f.37 - dos. instanță), comunicarea Ordonanței din data de_ către inculpatul-petent revenea organelor de poliție, cărora li s-a comunicat și exemplarul ce urma a fi înmânat acestuia.
Din xerocopia graficului întocmit de organele de poliție în scopul îndeplinirii măsurilor de supraveghere, intitulat "Program de prezentare la sediul IPJ B. - Năsăud, Serviciul de Investigații Criminale (f.39-40 - dos. instanță), rezultă că inculpatul I. A. L. a semnat acest grafic în intervalul_ -_, după care nu s-a mai prezentat la organele de poliție desemnate cu supravegherea sa, până în data de_ . Raportat la probele dosarului, instanța apreciază că nesemnarea acestui grafic în perioada 27 septembrie 2013 - 26 octombrie 2013, pentru care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara prin Ordonanța din data de _
, nu este imputabilă inculpatului I. A. L., întrucât organele de poliție nu i-au comunicat ordonanța în cauză și nici graficul de prezentare. În acest context, este de observat că procurorul a comunicat Ordonanța din_ către IPJ B. -Năsăud, pe fax, la data de_, ora 14,38 (f.44 - dosar fond), organele de poliție preluând-o pentru "implementare în aplicație și măsuri de supraveghere judiciară";, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei de înaintare. Cu toate acestea, ordonanța în cauză nu a fost comunicată inculpatului, care, astfel, nu s-a mai prezentat pentru semnarea graficului ulterior datei de_ .
La data de 24 octombrie 2013, procurorul a emis o nouă Ordonanță, prin care a prelungit măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul I. A. L. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 octombrie 2013 și până în data de 25 noiembrie 2013, menținând, în sarcina inculpatului, aceleași obligații (f. 108-110 vol XIII).
Și de această dată, procurorul a comunicat Ordonanța de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, emisă la data de 24 octombrie 2013, tuturor organelor în drept: Direcția de Pașapoarte București, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
Poliția mun. B., Inspectoratul Județean de Poliție B. -Năsăud (f. 111-114 vol. XIII).
Potrivit dovezilor existente la dosar, procurorul a expediat pe fax, la data de_, ora 11,17, cu adresă de înaintare, Ordonanța din data de_, către IPJ B.
-Năsăud (f.41 - dos. instanță), în vederea comunicării unui exemplar inculpatului în cauză. Din mențiunile făcute pe adresă, rezultă că organele de poliție au dispus
"măsuri de verificare și supraveghere de îndată";. Ulterior, deși nu există dovezi că inculpatului i s-a comunicat Ordonanța emisă la_, acesta a semnat graficul de prezentare la programul de supraveghere, astfel cum rezultă din xerocopia aflată la dosar (f.40).
Împrejurarea că cele două Ordonanțe nu au fost comunicate inculpatului direct de către procurorul care le-a emis, respectiv faptul că organele de poliție desemnate cu supravegherea nu au înmânat petentului efectiv și de îndată fiecare din cele două ordonanțe înaintate în acest scop de către procuror (din motive care nu se justifică a fi analizate în acest cadru procesual) nu constituie un motiv care să atragă nelegalitatea ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Așa cum s-a arătat, cele două ordonanțe au fost comunicate tuturor organelor în drept, prevăzute la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală, la data emiterii lor, care au implementat măsurile dispuse. Necomunicarea efectivă a celor două ordonanțe inculpatului, care, în fapt, a semnat graficul de prezentare imediat după emiterea ordonanței din 24 octombrie 2013, nu justifică a se constata că ar fi lovite de nulitate în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală.
Lipsa comunicării ordonanțelor de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara nu atrage nulitatea lor, ci lipsa consecințelor în privința inculpatului, căruia, eventual, nu i se poate imputa că, în intervalul_ -_, nu a respectat obligațiile puse în sarcina sa (de a nu lua legătura cu celelalte persoane cercetate în cauză, de a se prezenta în vederea derulării programului de supraveghere, de a nu-și schimba locuința, etc).
Inculpatul nu a dovedit în fața instanței că, prin necomunicarea celor două ordonanțe, i s-a cauzat o vătămare, ci a susținut, la modul ipotetic, că ar fi putut fi arestat pentru nerespectarea obligațiilor puse în sarcina sa.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, solicitată în subsidiar de inculpat, instanța o apreciază, de asemenea, neîntemeiată. Din examinarea actelor existente în dosarul nr. 129/D/P/2013, instanța constată că există probe și indicii temeinice, în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul I. A. L. a comis infracțiunile pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul ordonanțelor care fac obiectul plângerii.
Raportat la complexitatea dosarului nr. 129/D/P/2013 și la numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională care face obiectul acestuia, instanța apreciază că, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului, se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpat. În acest context, este de menționat că interdicția ca inculpatul să nu ia legătura cu persoanele cercetate în dosar nu poate fi luată în cadrul niciunei alte măsuri preventive, iar interdicția este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. De altfel, măsura obligării de a nu părăsi țara este luată de procuror față de majoritatea inculpaților
cercetați în dosar nr. 129/D/P/2013, fiind considerată utilă cercetărilor penale, în condițiile în care o parte dintre inculpați nu recunosc săvârșirea faptelor.
Așadar, măsura preventivă luată față de inculpatul I. A. L. este justificată și proporțională cu interesul urmărit de organele judiciare de a afla adevărul și de a soluționa cu celeritate dosarul, fără ca prin menținerea ei să fie îngrădite drepturi legitime ale celui în cauză.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, conf. art. 140 ind. 2 alin. 6 Cod procedură penală, plângerea formulată de inculpatul I. A.
L. împotriva Ordonanțelor procurorului din data de_ și din data de_ .
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul-inculpat va fi obligat să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul I. A. L., fiul lui Pavel și Viorica M., născut la_, în B., jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. împotriva Ordonanțelor din data de_ și_ emise de procuror în dosar nr. 129/D/P/2012 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Obligă inculpatul-petent să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
L. | M. V. | N. | L. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 69/CC/2013
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul I. A. L., fiul lui Pavel și Viorica M., născut la_, în B., jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. împotriva
Ordonanțelor din data de_ și_ emise de procuror în dosar nr. 129/D/P/2012 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Obligă inculpatul-petent să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
L. M. V.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 69/CC/2013
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul I. A. L., fiul lui Pavel și Viorica M., născut la_, în B., jud. B. -Năsăud, domiciliat în B., str. U., nr. 2, jud. B. -Năsăud, CNP - 1. împotriva Ordonanțelor din data de_ și_ emise de procuror în dosar nr.
129/D/P/2012 al DIICOT - Biroul Teritorial B. -Năsăud, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Obligă inculpatul-petent să plătească în favoarea statului 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. N. L.
| ← Încheierea penală nr. 1569/2013. Plângere împotriva... | Sentința penală nr. 61/2013. Plângere împotriva ordonanţei... → |
|---|
