Încheierea penală nr. 16/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
Dosar nr. _
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.16/R/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. -A. C.
Judecător R. M. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul recurent M.
T. D. împotriva Încheierii penale nr.1/A/CC/_ a Judecătoriei D., având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul-recurent Moldovn T. D., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, av.Cornea C., cu delegație avocațială depusă la dosar,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. T. D., av. Coroi A. M., solicită instanței a constata încetat mandatul de asistență juridică din oficiu pentru inculpat, ca urmare a prezentării apărătorului ales. Depune la dosar referatul privind onorarul avocațial și solicită instanței a se pronunța asupra acestuia.
Deliberând, instanța stabilește onorariu parțial din oficiu în sumă de 50 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. T. D., av.Coroi A. M., ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
La întrebarea instanței, inculpatul recurent M. T. D. declară că își menține recursul formulat în cauză, și că își menține declarațiile date până în prezent iar în acest moment procesul nu are de făcut declarații suplimentare.
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat instanța acordă cuvântul în dezbatere judiciară a recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii penale atacate și reținând cauza spre rejudecare, solicită respingerea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Consideră că la dosar nu există indicii sau probe certe din care să rezulte că lăsat în libertate inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a susținut faptul că inculpatul a avut o atitudine nesinceră raportat la faptul că acesta cunoștea vârsta părții
vătămate, însă solicită a se observa faptul că din planșele foto nu reiese acest aspect foarte clar, inculpatul a luat-o drept prostituată, se afla sub influența băuturilor alcoolice iar fapta a fost comisă noaptea în jurul orelor 2.00. Consideră că inculpatul va plăti pentru fapta sa dacă va fi găsit vinovat dar în acest moment procesul nu se impune menținerea acestuia în stare de arest preventiv întrucât parchetul a administrat toate probele necesare în urmărirea penală, nu vede cum inculpatul ar mai putea influența în mod negativ bunul mers al procesului penal. In cel mai rău caz, apreciază că față de inculpat se poate lua o altă măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara cu obligațiile subsecvente acestei măsuri. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul M. T. D. ca neîntemeiat, menținerea încheierii penale atacate ca legală și temeinică, în mod corect s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului, instanța constatând că există date și indicii temeinice că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina lui și a apreciat că, raportat la natura și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică dacă ar fi lăsați în libertate.
Inculpatul-recurent M. T. D., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului cu consecința cercetării lui în stare de libertate întrucât este angajat și își va pierde serviciul dacă va fi menținut în stare de arest.
T R I B U N A L U L
Prin Încheierea penală nr.1/A/CC/_ a Judecătoriei D., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către apărătorul din oficiu al inculpatului, de luare față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
A fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej și, în consecință:
În baza art. 1491 raportat la art.148 lit.f din Cod proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. T. D., fiul lui GRIGORE și ANA, născut la_ în Năsăud jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în com. TELCIU nr. 1142 jud. B.N, posesorul CI seria XB nr. 2., CNP 1., fără antecedente penale, cetățenie română, studii 3 clase, pe o durată de 29 zile, începând cu data de_, ora 15,30 până la_, ora 15,30 inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, conform art.151 Cod proc.pen.
S-a stabilit onorariu pentru apărătorul din oficiu suma de 100 lei, care s-a achitat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_, ora 20,00 a fost începută urmărirea penală, prin rezoluția din data de_, ora 11 dispunându-se de către procuror confirmarea
începerii urmăririi penale privind comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art.198 alin.1 și 3 Cod penal, reținându-se faptul că în noaptea de 2/3 februarie 2013 M. T. D. a întreținut relații sexuale cu minora ZAGONI OZANELA D. în vârstă de 12 ani, la hotelul SOMEȘ din D., oferindu-i acesteia diferite sume de bani.
Prin ordonanța din data de_, ora 11, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului M.
T. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art.198 alin.1 și 3 Cod penal. Astfel, s-a reținut că în noaptea de 2/3 februarie 2013 inculpatul M. T. D. a întreținut relații sexuale cu minora ZAGONI OZANELA D. în vârstă de 12 ani, la hotelul SOMEȘ din D., oferindu-i acesteia diferite sume de bani.
Prin ordonanța din data de 03 februarie 2013, inculpatul M. T. D. (învinuit la acel moment), a fost reținut pe o durată de 24 de ore, începând cu data de_, ora 22,46.
Astfel, instanța a reținut că pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpaților, este necesar ca în cauză să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.1491 C.proc.pen., art.143 C.proc.pen. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile prevăzute de art.148 C.proc.pen.
În urma analizării datelor rezultate din urmărirea penală efectuată până la acest moment instanța concluzionează că la acest moment există indicii temeinice pentru a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de act sexual cu o minoră, constând în următoarele: în noaptea de 2/3 februarie 2013 a întreținut relații sexuale cu minora ZAGONI OZANELA D. în vârstă de 12 ani, la hotelul SOMEȘ din D., oferindu-i acesteia diferite sume de bani.
În cauză există indicii temeinice, în accepțiunea pe care art. 68¹ C.proc.pen. o dă acestei noțiuni, în sensul că inculpatul a comis faptele, indicii rezultând din declarațiile părții vătămate (Zagoni Ozanela D. ), ale martorilor audiați în cauză (Lăcătuș Monalisa, Lăcătuș Ana V. ), declarația învinuitului Todoran Victor, planșa fotografică, inclusiv poză parte vătămată.
Inculpatul M. T. D. a recunoscut faptele reținute, arătând că nu știa însă că partea vătămată este minoră. Instanța apreciază ca fiind nesinceră atitudinea inculpatului în acest sens, apreciind că din probele administrate în dosar până la acest moment (declarații martori, planșă fotografică) se desprinde în mod cert faptul contrar celui pretins, fiind evidentă, chiar și la o simplă analiză a fotografiei din dosar, starea de minoritate a părții vătămate.
Art. 148 alin.1 C.p.p. expune limitativ condițiile pentru a se putea lua măsura arestării preventive:
inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;
a¹. inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestor măsuri;
există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor, expert, ori distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;
inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune;
există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică˝.
Instanța constată că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 3 la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prev. de art.198 alin.1 și 3 Cod penal, iar în ceea ce privește condiția pericolului social, analizând datele cauzei, instanța ajunge la concluzia că și această condiție este îndeplinită în privința inculpatului.
Instanța apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni grave, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO, care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă. Astfel, instanța apreciază că în cauză există pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte.
Raportat la cele menționate anterior, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată cererea formulată în subsidiar de către apărătorul inculpatului, de luare față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, urmând a o respinge.
Față de aceste motive, văzând dispozițiile art.149 ind.1 C.proc.pen., art.148 lit.f C.proc.pen, art.151 C.proc.pen., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej și a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. T.
D., pe o durată de 29 zile, începând cu data de_, ora 15,30 până la _
, ora 15,30 inclusiv, emițând mandat de arestare preventivă a inculpatului în acest sens.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat recurs inculpatul recurent
M. T. D. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea propunerii de arestare
preventivă formulată împotriva sa și cercetarea în prezenta cauză în stare de libertate.
Motivele de recurs au fost susținute oral prin apărătorul său, astfel cum acestea sunt consemnate în încheierea de ședință din data de_ .
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Prin propunerea cu nr. 140/P/2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a solicitat Judecătoriei D. arestarea preventivă a inculpatului M. T. D., cercetat sub aspectul infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 al.1 și 3 C.pen., pe o durată de 29 de zile.
Prin încheierea penală recurată, cu nr.1/_, Judecătoria Dej a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej în sensul dispunerii arestării preventive a inculpatului M. T. D. pe o durată de 29 de zile, fiind reținute ca temeiuri de arestare dispozițiile art. 143 C.pr.pen. și art. 148 lit. f C.pr.pen..
Recursul inculpatului M. T. D., declarat împotriva acestei încheieri penale, este fondat.
Astfel, în ceea ce privește reținerea instanței de fond cu privire la întrunirea în cauză a condiției existenței unor probe sau indicii temeinice de comitere de către inculpat a faptei reținute în sarcina sa, prev. de art.143 C.pr.pen., tribunalul constată că aceasta este susținută de actele de urmărire penală întocmite până în acest moment. În acest sens sunt declarațiile martorilor audiați în cauză, planșa foto precum și declarațiile învinuitului și a inculpatului, aceste mijloace de probă furnizând indicii temeinice în ceea ce privește infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 al.1 și 3 C.pen., reținută în sarcina inculpatului M. T. D., față de care sub aspectul stării de fapt s-a reținut că în noaptea de 2/3 februarie 2013 a întreținut relații sexuale cu minora ZAGONI OZANELA D. în vârstă de 12 ani, la hotelul SOMEȘ din D., oferindu-i acesteia diferite sume de bani.
În ceea ce privește temeiurile de arestare preventivă prev. de art.143 lit.f C.p.p., reținute în sarcina inculpatului M. T. D., tribunalul apreciază că acesta nu este incident în cauză, având în vedere pe de o parte caracterul de excepție al măsurii preventive solicitate precum și atitudinea procesuală de recunoaștere de către inculpat a învinuirii aduse respectiv lipsa antecedentelor penale a acestuia.
În plus, la aprecierea gravității măsurii preventive dispuse asupra inculpatului, se impune a se avea în vedere și tratamentul juridic aplicat în cauză și altor persoane, respectiv învinuitului Todoran Victor, față de care nici măcar nu s-a formulat o propunere de arestare preventivă deși acest învinuit de află într-o situație identică, sub aspectul stării de fapt și de drept, cu cea în care se află inculpatul, respectiv mama părții vătămate minore Zagoni Ozanela, în condițiile în care din actele de la dosar rezultă indicii că aceasta era cea care o ducea pe partea vătămată în zonă gării din loc. D. în vederea practicării prostituției. Or, față de această persoană, nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi demarat cercetări ori ar fi sesizat organele judiciare competente să demareze cercetări în baza Legii nr. 678/2004.
De asemenea, se impune a se avea în vedere și scopurile măsurilor preventive, prev. de art. 136 C.pr.pen. respectiv asigurarea bune desfășurări a procesului penal. Or, din această perspectivă, este de remarcat că urmărirea este în mare parte finalizată astfel că dezideratul instituit prin dispunerea măsurilor preventive poate fi atins și prin lăsarea inculpatului în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut fapta imputată.
Față de cele de mai sus, concluzionând, tribunalul apreciază că nu se impune cercetarea inculpatului M. T. D. în stare de arest preventiv în prezenta cauză, față de caracterul excepțional al acestei măsuri preventive pe de o parte, respectiv fapta efectiv comisă, contextul în care aceasta a avut loc, respectiv persoana inculpatului și atitudinea procesuală manifestată pe de altă parte.
Astfel, în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală va admite recursul declarat de către inculpatul M. T. D. împotriva Încheierii penale nr.1 din data de_ a Judecătoriei D., pe care o va casa în totalitate și rejudecând cauza, în temeiul art.149/1 C.pr.pen. ,va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. T. D. formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej .
În temeiul art. 149 ind.1 al 12 C.pr.pen., art.146 al. 10 și al. 11 ind.
1 C.pr.pen. raportat la art. 145 ind.1 al.1 C.pr.pen. va dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul M. T. D. fiul lui Grigore și Ana, născut la data de_ în loc. Năsăud, jud.Bistrița Năsăud, domiciliat în loc.Telciu, nr. 1142, jud.Bistrița Năsăud, CNP 1., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 13 februarie 2013 și până la data de 14 martie 2013 inclusiv.
În temeiul art. 145 ind.1 al.2 rap. la art.145 al.1 ind.1 și al.1 ind.2 C.pr.pen. pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază de competență locuiește, conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
să nu se apropie de partea vătămată, membrii familiei acesteia, învinuitul și martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
V atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M. T. D. dacă nu este arestat în altă cauză.
av.Coroi A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În baza art. 38515pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală admite recursul declarat de către inculpatul M. T. D. fiul lui Grigore și Ana, născut la data de_, aflat în prezent în stare de arest preventiv în Arestul IPJ Cluj, împotriva Încheierii penale nr. 1 din data de_ a Judecătoriei D.
, pe care o casează în totalitate și rejudecând cauza:
În temeiul art.149/1 C.pr.pen. respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. T. D. fiul lui Grigore și Ana, născut la data de _
, formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej.
În temeiul art. 149 ind.1 al 12 C.pr.pen., art.146 al. 10 și al. 11 ind. 1 C.pr.pen. raportat la art. 145 ind.1 al.1 C.pr.pen. dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul :
M. T. D. fiul lui Grigore și Ana, născut la data de_ în loc. Năsăud, jud.Bistrița Năsăud, domiciliat în loc.Telciu, nr. 1142, jud.Bistrița Năsăud, CNP 1.
- pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 13 februarie 2013 și până la data de 14 martie 2013 inclusiv.
În temeiul art. 145 ind.1 al.2 rap. la art.145 al.1 ind.1 și al.1 ind.2 C.pr.pen. pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la secția de poliție în a cărei rază de competență locuiește, conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
să nu se apropie de partea vătămată, membrii familiei acesteia, învinuitul și martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M. T. D. dacă nu este arestat în altă cauză.
av.Coroi A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
Președinte Judecător Judecător
L. -A. C. R. M. I. -M. L.
Grefier
L. B.
Red.R.M./C.B.
2 ex./
Jud. fond: C. D. R.
← Încheierea penală nr. 1007/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 171/2013. Propunere de arestare... → |
---|