Încheierea penală nr. 170/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 170/R/2013
Ședința publică din 07 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. | L. |
: M. | B. | ||
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj reprezentant prin Doru Dobocan, procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. L. C. împotriva încheierilor penale nr. 14/C din data de 5 februarie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul_, având ca obiect prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale ( art. 156 și următoarele Cod procedură penală ).
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul C. L. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Bădău C. E., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 9 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Inculpatul C. L. C. arată că își menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu al inculpatului C. L. C., solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii nr. 14/2013 cu consecința respingerii propunerii de arestare formulată de către Parchet.
Raportat la poziția procesuală avută de către inculpat, respectiv aceea de recunoaște, conform declarației date în data de 4 februarie 2013, aflată la fila nr. 35-38 din dosar, consideră că nu există indicii temeinice care să justifice privarea de libertate, având în vedere descrierile amănunțite a săvârșirii faptelor care au produs consecințe juridice.
De asemenea, consideră că nu există în prezent indiciile temeinice care au fost avute în vedere în momentul propunerii de arestare și că inculpatul nu ar constitui un pericol real și actual pentru ordinea publică în ipoteza în care s-a afla în stare de libertate. Apreciază că acesta nu va încerca influențarea martorilor sau a părților vătămate sub nicio formă.
Consideră că, în speță, măsura arestului preventiv este una destul de gravă având în vedere faptul că aceasta este una de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. Apreciază că măsura arestării preventive trebuie avută în vedere doar în situația în care s-ar considera că celelalte măsuri mai puțin restrictive ar fi neîndestulătoare și că inculpatul ar prejudicia în vreun fel aflarea adevărului.
Susține că instanța poate analiza și posibilitatea luării altor măsuri ca obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, neprivative de libertate și, pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului formulat în cauză. Cu onorariu FMJ.
Reprezentantul M. ui P. solicită, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a recursului formulat de către inculpat împotriva încheierii penale nr. 14 din data de 5 februarie 2013 a Tribunalului Cluj.
Apreciază că încheierea penală recurată este legală, temeinică și amplu motivată. Susține că, în mod corect instanța fondului a prelungit durata arestării preventive a inculpatului apreciind că temeiurile care au determinat inițial luarea acestei măsuri subzistă în continuare în cauză, respectiv că sunt întrunite cumulativ atât condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat. În acest sens precizează faptul că este vorba despre un număr mare de infracțiunii, respectiv trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, proxenetism prev. de art. 329 Cod penal, șantaj prev. de art. 194 Cod penal și acces neautorizat și modificarea datelor prev. de art. 42-44 din Legea nr. 161/2002.
De asemenea, mai arată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că sunt întrunite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prezumată a fi săvârșită de către inculpat, respectiv aceea de trafic de persoane, dar și aceea de proxenetism, este mai mare de 4 ani închisoare, precum și că cercetarea în acest moment a inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La pagina 7 din încheierea penală recurată instanța de fond a arătat în detaliu mijloacele de probă din care rezultă indiciile și probele care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat. De altfel, susține că existența acestor indicii și probe a fost analizată atât de către instanța de fond, la data luării măsurii arestării preventive, dar și de către instanța de control judiciar, care prin încheierea penală nr. 58/R din data de 17 ianuarie, a respins recursul formulat de către inculpat împotriva încheierii penale nr. 4 din 10 ianuarie 2013, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. Ca urmare, în acest context, apreciază existența acestor indicii și probe au intrat în puterea autorității de lucru judecat. Raportat la acest aspect precizează că în jurisprudența CEDO s-a statuat că atunci când se discută despre luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive față de o persoană care este bănuită că a săvârșit o faptă sancționată de legea penală, aceste indicii și probe nu trebuie să aibă forța
juridică de a duce la condamnarea persoanei respective, ci doar la bănuiala rezonabilă că ar fi săvârșit faptele respective.
Cu privire la dispozițiile art. 148 lit. f cod procedură penală arată că, în mod corect, instanța de fond, Tribunalul Cluj, a reținut faptul că sunt îndeplinite cumulativ, respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile grave reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare și cercetarea sa în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Raportat la pericolul concret pentru ordinea publică solicită a se avea în vedere, în concordanță cu instanța fondului, dincolo de limitele mari de pedeapsa, modalitățile de acțiune ale inculpatului cu privire la partea vătămată, începând de la exercitarea unor acte de violență și amenințări până la punerea sub control a mijloacelor de comunicare prin sisteme informatice folosite de către aceasta, respectiv ștergerea conversațiilor de pe contul de facebook, iar ulterior supravegherea acestor conversații și amenințările adresate părții vătămate după
întoarcerea în țară a acesteia. În acest context susține că instanța fondului a reținut în mod corect atât pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, dar și riscul că lăsat sau cercetat în stare de libertate, în acest moment în care urmărire penală nu este finalizată, acesta ar încerca influențarea părții vătămate.
Ca urmare, pentru motivele expuse solicită respingerea recursului.
Inculpatul C. L. C., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut comiterea faptelor, că nu dorește să se sustragă și că a conștientizat faptul că a greșit.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.14/C din data de 05 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
În baza art. 155 și urm. C.p.p., s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive luată față de inculpații J. L. D., și C. L. C., ambii deținuți în prezent în Arestul IPJ Cluj, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art.189 C.p.p., s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial parțial din oficiu în sumă de 50 lei cuvenit av. Bara S. și onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Bădău C. E., ce se avansează din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inculpații J. L.
D. și C. L. C. sunt cercetați alături de alți coinculpați în dosarul nr. 119/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj -
Prin rezoluția nr.119/D/P/2012 din data de_, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numiții J. L. D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.329 al.1 C.p. și art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 modif., fiecare cu aplic. art.41 al.2 C.p., totul cu aplic. art.33 lit.a C.p. și C. L. C.
, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.12 al.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 modif., art.194 al.1 C.p., art.329 al.1 C.p., art.42 al.1 și 3 și 44 din Legea nr.161/2003 modif., fiecare cu aplic. art.41 al.2 C.p., totul cu aplic. art. 33 lit.a C.p.
Prin ordonanța nr.119/D/P/2012 din data de_ a Parch. de pe lângă ÎCCJ - DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj - s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de sus-numiți, cercetați pentru comiterea infracțiunilor mai sus amintite.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut în sarcina inculpaților în esență faptul că, partea vătămată M. M. C. l-a cunoscut pe inculpatul C. în urmă cu aproximativ 6 luni, prin intermediul rețelei de socializare facebook. Treptat, cei doi au comunicat din ce în ce mai mult, atât telefonic, cât și prin facebook. Partea vătămată a dobândit o "totală încredere"; în inculpat, povestindu-i tot ceea ce avea pe suflet și toate problemele personale. În acest mod, inculpatul a aflat că partea vătămată are o fetiță în vârstă de aproximativ 4 ani și că nu are un loc de muncă, situație ce-i creează probleme de natură financiară. Profitând de aceste împrejurări, inculpatul s-a oferit să o ajute, spunându-i că poate să-i
găsească un loc de muncă în străinătate, respectiv ca ospătar la un restaurant, unde se putea câștiga în jur de 3.000 de euro lunar, cu tot cu bacșiș.
Într-un final, partea vătămată a acceptat ajutorul oferit de inculpat, deși iubitul ei, martorul A. A. F., nu a fost de acord, deoarece nu avea încredere în acesta.
În perioada sfârșitul lunii august - începutul lunii septembrie 2012, partea vătămată s-a deplasat cu inculpatul, ce conducea autoturismul marca VW Golf de culoare albă, cu nr. de înmatriculare CJ…CIP, din Jibou în Dej, fiind cazată de către acesta la pensiunea "DOMINICA";, pe o perioadă de două săptămâni, timp în care, zilnic, a fost dusă la ore de engleză. În această perioadă, partea vătămată a aflat că urma să lucreze ca și dansatoare într-un club, nu ca și ospătar. Deoarece nu a fost de acord, inculpatul a exercitat acte de agresiune fizică și psihică asupra acesteia, sucindu-i gâtul și amenințând-o că, dacă se opune, i se va întâmpla ceva rău ei și fetiței sale.
În intervalul de timp în care a fost cazată la pensiunea "DOMINIKA";, partea vătămată și-a accesat adresa de facebook în prezența inculpatul C., context în care acesta a aflat parola. Pentru ca partea vătămată să nu poată comunica cu persoanele din "lista de prieteni";, inculpatul a accesat fără drept adresa acesteia de facebook și a schimbat parola de acces. Probabil în aceeași perioadă, acesta a șters toate discuțiile (arhivate) pe care le-a purtat cu partea vătămată pe facebook, precum și contul lui din "lista de prieteni"; ai părții vătămate. Tot în perioada în care a fost cazată la pensiunea sus-menționată, după comiterea acestor infracțiuni informatice, partea vătămată a încercat să-și acceseze adresa de facebook, dar nu a reușit, primind un mesaj prin care a fost informată că parola tastată este greșită.
Partea vătămată a fost transportată în Germania de către cei trei inculpați. Transportul s-a realizat cu autoturismul inculpatului J. L. D. . În localitatea Dusseldorf, partea vătămată a fost obligată să se prostitueze în clubul Dolce Vita, o perioadă de mai bine de trei săptămâni. În acest interval de timp, partea vătămată a fost supravegheată de către inculpata Zob A., căreia îi remitea toți banii câștigați prin întreținerea de relații sexuale contra cost, sumele de bani intrând, ulterior, în posesia inculpatului J. . Totodată, s-a întâmplat de mai multe ori ca partea vătămată să fie amenințată, atât în mod direct, cât și telefonic, cu producerea unor fapte păgubitoare în dauna sa și a familiei sale, inclusiv cu moartea, inculpatul J. susținând că, nu acceptă comentarii, că sancționează orice abatere de la scopul pentru care a dus-o în club, respectiv că nu-i este frică de poliție și că știe mai multe persoane în Germania, chiar și în clubul Dolce Vita, care pot să-i facă rău, încât nimeni să nu mai știe nimic despre ea.
În aceste condiții, partea vătămată a trăit într-o stare de permanentă temere pentru viața sa și a membrilor familiei sale.
Cu ajutorul inculpatului C., a reușit să fugă din clubul Dolce Vita, după aproximativ o lună, dar acesta a dus-o în alte cluburi în care se practica prostituția, din localitățile Dusseldorf și Nurnberg, împreună cu persoana vătămată D. D., promițându-le că o să le aducă în țară în luna decembrie 2012. Totodată, i-a luat toți banii pe care a reușit să-i economisească, respectiv suma de 700 de euro, deși ar fi vrut să-i trimită fetiței sale.
Într-un final, partea vătămată și persoana vătămată au ajuns în clubul FKK Oasis din Nurnberg, unde se practica prostituția. Nu i-a mai trimis inculpatul C.
, care s-a întors în România, nici o sumă de bani, deși acesta a amenințat-o telefonic în acest scop. În urmă cu aproximativ două săptămâni, a reușit să fugă și să se întoarcă în țară, cu ajutorul unui client - "MIKE";, stabilindu-se la locuința părinților săi.
După ce a revenit în țară, și-a schimbat numărul de telefon. Totodată, cu ajutorul martorului A. A. -F., a reușit să-și recupereze contul de facebook, respectiv i-a comunicat acestuia răspunsurile la întrebările de control și l-a rugat să seteze din nou parola. După recuperarea contului, martorul A.
F. A. i-a schimbat parola, cu acordul ei. Acest martor a declarat cu ocazia audierii din data de_ că (din câte crede) a salvat mesajele prin care a realizat operațiunile de mai sus.
La aproximativ trei zile de la revenirea în țară, a fost căutată la locuința părinților săi de către inculpatul C., care i-a pretins suma de 1.700 de euro, ce ar fi reprezentat contravaloarea cazării la pensiunea "DOMINICA"; și a orelor de engleză. Deoarece persoana vătămată a refuzat, acesta a amenințat-o, spunându- i că data viitoare nu o să mai aibă ocazia să vorbească cu el. În aceeași seară, a fost contactată telefonic de către inculpat (nu s-a stabilit până în acest moment cum a aflat inculpatul noul număr al persoanei vătămate), care i-a cerut din nou suma de 1700 de euro și a amenințat-o. inculpatul a utilizat postul telefonic cu nr. 0749-6. . Fiindu-i frică, l-a rugat să o aștepte aproximativ o săptămână pentru a putea face rost de bani. După circa o săptămână, inculpatul a contactat-o telefonic din nou, cu același scop, exercitând din nou amenințări la adresa acesteia și a familiei sale. Totodată, i-a trimis un mesaj pe adresa de facebook, spunându-i că, din banii datorați, o să cumpere lumânări pentru fetiță și un scaun cu rotile pentru ea, respectiv a transmis amenințări și la adresa prietenului ei. Deoarece s-a speriat foarte tare din cauza acestui mesaj, a sesizat în următoarea zi poliția, atât raportat la infracțiunea de șantaj, cât și cu privire la
infracțiunea de trafic de persoane.
În data de_, a expirat un alt termen stabilit de inculpat pentru remiterea sumei de 1700 de euro.
În data de_, inculpatul, utilizând numărul de telefon 0754-8. , a apelat-o din nou pe partea vătămată. Discuția a durat aproximativ 40 de minute, context în care inculpatul a amenințat-o din nou, în același scop. Această convorbire a fost înregistrată de martorul A. A. F., care era împreună cu partea vătămată. La începutul discuției, partea vătămată a selectat opțiunea
"difuzor"; iar martorul a înregistrat această convorbire cu telefonul personal, neavând altă posibilitate de înregistrare. Martorul a pus pună la dispoziția organului de cercetare penală această înregistrare, stocată pe un CD marca
"copyme"; (f. 134, 136). Convorbirea telefonică a fost redată în cuprinsul procesului-verbal de la f. 292-312.
Partea vătămată a pus la dispoziția poliției un CD marca "Copyme";, pe care sunt stocate mai multe documente care au fost analizate de către un lucrător de poliție desemnat în acest scop. Astfel, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de_ (f. 138-140), rezultă că partea vătămată a primit un mesaj de la facebook, în data de _, la ora 7:10 PM, pe adresa de e-mail claudiapascuta@yahoo.com, prin care era informată că, la data și ora sus- menționate, i-a fost schimbată parola de acces la contul ei de facebook de la IP-ul 188.27.225.77, din Dej; totodată, partea vătămată a primit mai primit un mesaj de la facebook, în data de _, la ora 8:22 PM, pe adresa de e-mail claudiapascuta@yahoo.com, prin care era informată că, la data și ora sus- menționate, i-a fost schimbată parola de acces la contul ei de facebook de la IP-ul 188.27.225.101, din Dej. Folosindu-se rețeaua globală internet și site-ul www.geektools.com, au fost verificate cele două adrese de IP, rezultând că aparțin provider-ului de internet RCS&RDS România ( f. 226-230).
Din datele deținute de către organele de poliție, rezultă că, inculpatul C. este în relații apropiate cu inculpatul J. . C. a stabilit cu J. ca, acesta din urmă să organizeze transportul și găzduirea părții vătămate M. M. C. în
Germania, precum și plasarea ei la un club în care se practică prostituția, urmând să împartă banii pe care tânăra îi va câștiga în acest mod.
Inculpatul J. este plecat de mai mulți ani în Germania, unde este implicat în exploatarea sexuală a unor tinere, pe care le racolează din România și le plasează la bordeluri din Germania. În acest scop, are legături cu alți suspecți, printre care și J. M. Constantin (cei doi sunt verișori), care a racolat-o pe Boldea LS în scopul exploatării sexuale, promițându-i un loc de muncă la un hotel în Germania, deplasarea în străinătate fiind programată pentru data de_ .
Există date că, inculpatul J. exploatează în prezent mai multe tinere, a căror identitate nu a putut fi stabilită, dar și că, în această activitate infracțională, sunt implicate și alte persoane. Una dintre aceste persoane este inculpatul Fărcaș Mihai A. .
În data de_, persoana vătămată Chereși Ana M. a formulat o plângere penală, înregistrată cu nr.119 D/P/2012, în cuprinsul căreia a arătat următoarele:
În cursul lunii februarie 2012, a fost racolată de către învinuitul P. Mihai
D., cu care a avut o relație de prietenie. Acesta a pretins că este îndrăgostit de ea și că dorește să-și realizeze un viitor alături de ea, context în care i-a propus să se deplaseze cu el în Germania, pentru a munci la cules de căpșuni, propunere ce a fost acceptată.
Învinuitul a transportat-o pe persoana vătămată din România în Germania, cu autoturismul aparținând inculpatului J. L. D., un autoturism de lux, de culoare neagră (nu-și amintește marca și nici numărul de înregistrare al acestuia). În Germania, a cazat-o la locuința inculpatului J. L. D. și la un hotel. Ulterior, prin constrângere fizică și psihică, învinuitul P. a obligat-o să practice prostituția la clubul FKK Oase, situat în apropierea orașului Frankfurt, banii câștigați în acest mod fiind însușiți de către acesta.
În cursul lunii mai 2012, partea vătămată a reușit să fugă din club și să se întoarcă în România, fiind ajutată de către "I. "; (o altă fată care se prostitua în clubul sus-menționat) și de către un taximetrist, care a cazat-o la un hotel pentru o noapte, i-a cumpărat un bilet la autocar pe ruta Frankfurt - Dej și i-a dat o sumă de bani pentru cheltuială.
Din datele obținute de către organele de cercetare penală, rezultă că P. Mihai D. și J. L. D. ar fi sprijiniți la comiterea faptelor de către Fărcaș Mihai
A. și Jăcan Vlad. Astfel, Jăcan Vlad frecventează cluburile și barurile de pe raza municipiului Dej, aflându-se aproape de fiecare dată în compania unor fete despre care se cunoaște că se deplasează în Germania, în localitatea Krefeld, str. Ostwald, nr. 26, unde se presupune că se află o locație în care fetele se prostituează. P. Mihai D. și J. L. D. au o relație apropiată Jăcan Vlad, realizând planuri de racolare a tinerelor care urmează apoi să fie transportate cu autoturismele proprii în Germania, Austria și Elveția, țări în care acționează Fărcaș Mihai A. .
În vara anului 2011, învinuitul Jăcan Vlad a racolat-o, prin inducere în eroare, pe martora/victima Bozoșan B. C., în scopul exploatării sexuale, în beneficiul său. Învinuitul i-a propus martorei să o ducă în străinătate, sub pretextul oferirii unui loc de muncă la un hotel, deși, în realitate, urmărea să o plaseze ca și prostituată la un club de noapte din Germania, în scopul obținerii de beneficii. În acest sens, la înțelegere cu inculpații J. și Zob, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii octombrie 2011, învinuitul a transportat-o pe martora Bozoșan în Germania cu avionul, fiind așteptați la aeroport de către inculpatul J. . Învinuitul și inculpatul au transportat-o pe martoră din localitatea Dortmund, cu autoturismul celui din urmă și au cazat-o la locuința
inculpaților J. și Zob din localitatea Krefeld, urmând să o plaseze toți trei într- un club de noapte ca și prostituată. După aproximativ două săptămâni, profitând de neatenția învinuitului și a inculpaților, victima a reușit să fugă din locuință și să se întoarcă în România cu ajutorul unei cunoștințe.
Prin Încheierea penală nr.4/C/_ a Tribunalului Cluj, definitivă prin Încheierea penală nr.58/R/_ a Curții de Apel Cluj, s-a dispus în temeiul art.149/1, 148 lit.f C.p.p., arestarea preventivă a inculpaților J. L. D. și C.
L. C., pe o perioadă de câte 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În cauză există indicii temeinice în sensul art.68/1 C.p.p. și chiar probe în sensul disp. art.68 C.p.p. care fac rezonabilă presupunerea că, sus-numiții sunt autorii pretinselor fapte pentru care sunt cercetați; în acest sens sunt plângerile și declarațiile părților vătămate; depozițiile martorilor audiați în cauză; convorbirile telefonice interceptate și transcrise la dosarul cauzei; investigațiile financiare privind transferul unor sume de bani; perchezițiile domiciliare și auto efectuate în cauză; procesele-verbale de recunoaștere după fotografii judiciare; procesul-verbal privind analiza informatică a suportului optic depus la dosar de partea vătămată M. M. C. și cele 5 anexe privind discuțiile purtate de aceasta pe rețeaua internet cu inculpatul C. L. C. și fratele acestuia, C.
L., procesul-verbal de redare a unei convorbiri telefonice purtată de aceeași parte vătămată cu același inculpat și înregistrată de martorul A. A. F., cu acordul acesteia; informațiile puse la dispoziție, până în prezent, de către autoritățile germane; toate coroborate cu declarațiile date de învinuiți și inculpați; situație în care, condițiile prev. de art.143 C.p.p., subzistă.
Totodată, cerințele temeiului prev. de art.148 lit.f C.p.p. subzistă, având în vedere că, pentru pretinsele infracțiuni reținute în sarcina sus-numiților, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare 4 ani; lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor de care sunt acuzați, concretizate în modul și împrejurările de săvârșire, respectiv, aria și intervalul mare de timp în care s-au implicat în activitatea ilegală, numărul victimelor racolate; modalitatea de recrutare a victimelor, acestea fiind atent selecționate, căutându-se persoane vulnerabile din cauza situației lor familiale, materiale, a nivelului de școlarizare, a naivității specifice vârstei, speculându-se și atașamentul emoțional pe care îl aveau raportat la inculpați, prin folosirea de violențe fizice sau psihice și chiar amenințări cu moartea;
Astfel, în ce-l privește pe inculpatul J. L. D., instanța de judecată a reținut că, acesta a adoptat drept stil de viață asigurarea mijloacelor de subzistență din desfășurarea activităților ilegale de către inculpata Zob A., fără a depune diligențe pentru a obține personal și în mod legal mijloace financiare, preferând un mod de viață parazitar. În plus, acesta s-a implicat în deplasarea în Germania în vederea practicării prostituției a tuturor persoanelor vătămate din prezenta cauză - Cheresi Ana-M., B. B. C., B. L. L.
, M. M. C. - cunoscând mijloacele insidioase în care s-a ajuns la convingerea părților vătămate de a pleca în străinătate; în plus, în Germania acesta a primit în locuința sa persoane vătămate, facilitând în final angajarea acestora în diverse cluburi și chiar a solicitat găsirea în țară a unor fete care să fie duse în Germania în vederea practicării prostituției.
Pericolul social pe care îl prezintă inculpatul C. L. C. rezultă în special din implicarea sa activă în racolarea părții vătămate M. M. C., în vederea plecării în Germania pentru a practica prostituția - prin numeroase discuții private cu aceasta, cazarea la pensiune și plata unor ore de limba engleză, asigurarea cazării și a transportului în străinătate, mutarea acesteia în
Germania, de la un club la altul, implicarea acestuia în facilitarea practicării prostituției de către D. D., aspecte ce denotă intenția acestuia de a adopta drept mod de viață desfășurarea unor activități ilegale. Este de reținut de asemenea modalitatea în care a convins partea vătămată să se deplaseze în străinătate, profitând de insuficienta maturitate a acesteia și situația financiară precară în care se afla.
Nu pot fi reținute aspectele invocate în apărare, în sensul că, în Germania prostituția este legalizată și prin urmare, pericolul social este inexistent în condițiile în care activitățile s-au desfășurat pe teritoriul acestui stat, întrucât, inculpații, fiind cetățeni români, sunt obligați să respecte legile țării, indiferent pe teritoriul cărui stat se află, potrivit art.4 C.p.p.
Nu în ultimul rând, stilul de viață pe care inculpații au înțeles să îl adopte, reliefat anterior, conduce la suspiciunea rezonabilă că, lăsați în libertate, există un real risc în sensul reluării activității de care sunt acuzați sau chiar să părăsească țara, în condițiile în care, din probele administrate rezultă că, sus- numiții beneficiază de sprijinul altor persoane implicate în activități similare, care i-au susținut și ar putea să-i susțină financiar pentru a se refugia în terțe țări, de unde aducerea lor în fața organelor judiciare din România ar presupune proceduri îndelungate și costisitoare.
În plus, având în vedere complexitatea cauzei, urmărirea penală nu a putut fi finalizată, fiind necesară efectuarea și a următoarelor activități: finalizarea perchezițiilor informatice și analiza datelor care au rezultat și vor rezulta din realizarea acestor activități procedurale; analiza și coroborarea tuturor informațiilor rezultate din activitățile realizate în baza Legii nr.82/2012, cu cele rezultate din citirea memoriei telefoanelor și cartelelor telefonice, precum și cu cele care au rezultat și vor rezulta din realizarea perchezițiilor informatice; audierea tuturor victimelor care au fost identificate până în prezent (nu a fost posibilă audierea tuturor, deoarece o parte sunt plecate în străinătate); audierea tuturor martorilor; traducerea actelor depuse la dosar în limba germană; obținerea tuturor actelor privind investigațiile financiare dispuse în cauză; întocmirea tuturor proceselor-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice relevante, interceptate în baza autorizațiilor emise de instanța de
judecată; prezentarea materialului de urmărire penală; redactarea actului de sesizare a instanței.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat propunerea formulată de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj - ca fiind întemeiată pentru buna desfășurare a procesului penal și pe cale de consecință, a admis-o.
În baza art. 155 și urm. C.p.p., a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive luată față de inculpații J. L. D. și C. L. C., pe o perioadă de câte 30 zile, începând cu data de_ și până la_, inclusiv.
Potrivit art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina statului.
În baza art.189 C.p.p., s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial parțial din oficiu în sumă de 50 lei cuvenit av. Bara S. și onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Bădău C. E., ce au fost avansate din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.
L. C., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că față de atitudinea sa sinceră nu există riscul că odată lăsat în libertate ar influența în
vreun fel martorii sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului și mai mult inculpatul egretă comiterea faptei și nu a încercat să se sustragă urmăriri penale și nici nu va încerca.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Din probele administrate până în prezent în cursul urmăririi penale ( probe avute în vedere de către instanța de fond și enumerate în cuprinsul încheierii atacate) rezultă existența unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C.p.p. care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent este autorul faptelor pentru care este cercetat.
Fără a antama fondul cauzei se poate observa că infracțiunea de comiterea căreia este bănuit inculpatul prezintă un pericol social ridicat, cu atât mai mult cu cât la dosar există date că inculpatul s-a implicat activ în racolarea părții vătămate M. M. C., în vederea plecării în Germania pentru a practica prostituția - prin numeroase discuții private cu aceasta, cazarea la pensiune și plata unor ore de limba engleză, asigurarea cazării și a transportului în străinătate, mutarea acesteia în Germania, de la un club la altul și apoi s-a implicat în facilitarea practicării prostituției de către D. D., aspecte ce denotă intenția acestuia de a adopta drept mod de viață desfășurarea unor activități ilegale. Este de reținut de asemenea modalitatea în care a convins partea vătămată să se deplaseze în străinătate, profitând de insuficienta maturitate a acesteia și situația financiară precară în care se afla.
Raportat la toate aceste aspecte, la faptul că din motive obiective urmărirea penală nu s-a putut finaliza, se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere faptul că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă în continuare.
Astfel, împărtășim argumentația instanței de fond referitoare la existența condițiilor cerute de art.148 lit.f C.p.p. și anume faptul că, pentru pretinsele infracțiuni reținute în sarcina acestuia, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare 4 ani; iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor de care este acuzat, concretizate în modul și împrejurările de săvârșire, respectiv, aria și intervalul mare de timp în care s-au implicat în activitatea ilegală, numărul victimelor racolate; modalitatea de recrutare a victimelor, acestea fiind atent selecționate, căutându-se persoane vulnerabile din cauza situației lor familiale,
materiale, a nivelului de școlarizare, a naivității specifice vârstei, speculându-se și atașamentul emoțional pe care îl aveau raportat la inculpați, prin folosirea de violențe fizice sau psihice și chiar amenințări cu moartea.
Mai mult, jurisprudența CEDO admite posibilitatea de a li se recunoaște autorităților judiciare naționale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află bine plasate să evalueze situația de fapt. Astfel, în acord cu reglementările europene care precizează că săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană reprezintă, în general, un temei suficient pentru luarea unei măsuri preventive, legea română a introdus garanții suplimentare menite a înlătura arbitrariul, prelungirea măsurii arestului preventiv în condiții legale nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bădău C. .
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. L. C., aflat în Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 14/C din 5 februarie 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bădău C. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 februarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. R. | A. | D. | L. | M. B. |
GREFIER
L. A. S.
Red.M.R./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond. I.N. B.
← Încheierea penală nr. 20/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 80/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|