Încheierea penală nr. 172/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
| Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _ cod operator 2618
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 172/R
Ședința publică din 16 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. M. - judecător
JUDECĂTORI: S. F. A.
R. A. C. - vicepreședintele instanței
GREFIER: V. E.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror B. I. V.
de la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 1664 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului M. B. A. (CNP 1., fiul lui A. și C., născut la_ în B. M., domiciliat în B. M. str. M. nr. 24/13 județul M. ).
La apelul nominal se prezintă intimatul-inculpat M. B. A. asistat de avocat ales Mic S. L. .
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătoarea intimatului-inculpat, avocat ales Mic S. L., susține că s-au administrat probe de la momentul soluționării propunerii de arestare prevntivă și ar fi util ca aceste probe să ajungă la dosar.
Reprezentantul parchetului arată că acum aude pentru prima oară acest lucru că s-ar fi administrat și alte probe, dacă se va suspenda dezbaterea cauzei pentru câteva minute se poate informa.
Întrebată fiind ce probe s-au administrat, apărătoarea inculpatului arată că este vorba de o reconstituire la fața locului din data de_ .
Instanța respinge cererea în probațiune formulată ca nefiind relevantă în soluționarea recursului.
Președintele completului de judecată întreabă inculpatul dacă dorește să dea declarație și îi aduce la cunoștință că poate să se prevaleze de dreptul la tăcere și că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Intimatul-inculpat M. B. A. arată că dorește să dea declarație.
A fost audiat intimatul-inculpat M. B. A., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului și casarea încheierii penale nr. 1664 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare iar în rejudecare admiterea propunerii și arestarea preventivă a inculpatului; ca temei al arestării sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală; inculpatul este cercetat pentru două infracțiuni, tâlhărie în formă calificată prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal și distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. În motivarea recursului arată, pe scurt, că în primul rând trebuie să se țină seama de faptul că este vorba de infracțiuni grave, fără motiv justificat, în plină stradă inculpatul lovind-o pe partea vătămată în cap cu un obiect metalic. Deși acesta susține altceva, există concluziile preliminare ale medicului legist prin care se arată că loviturile au fost produse cu un corp contondent. Susținerile inculpatului nu concordă cu realitatea, partea vătămată arătând că a încercat să evite incidentul dar inculpatul l-a urmărit și l-a agresat. O discuție se impune în legătură cu rucsacul părții vătămate care susține că inculpatul a plecat cu rucsacul în spate și nu a văzut încotro a plecat acesta. Este adevărat că partea vătămată a arătat că a doua zi și-a găsit rucsacul la poartă însă se poate deduce că inculpatul a auzit că a fost reclamat la poliție și a încercat să-și îndrepte fapta. A se reține că prima instanță nici nu a motivat încheierea pe inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și consideră că aceasta în mod nejustificat a respins propunerea de arestare preventivă în condițiile în care inculpatul a comis infracțiunea de tălhărie în plină stradă pe timp de zi. Partea vătămată a susținut că nu și-a mai găsit cartela telefonică iar inculpatul nu a oferit vreo explicație în acest sens. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și arestarea preventivă a inculpatului.
Apărătoarea inculpatului, avocat ales Mic S. L., solicită respingerea recursului; consideră că nu sunt indicii concludente pentru
comiterea infracțiunii de tâlhărie, intenția principală a inculpatului fiind aceea de a se răzbuna pe partea vătămată, luarea rucsacului fiind ulterioară. Într-adevăr inculpatul a agresat-o pe partea vătămată în plină zi; aceasta a lăsat bicicleta și rucsacul pe marginea drumului; inculpatul din răzbunare i-a distrus bicicleta și i-a aruncat rucsacul, dar nu a avut intenția de a-și însuși acele obiecte. Inculpatul și partea vătămată au fost prieteni ani de zile însă acesta din urmă a intrat în legătură cu o domnișoară cu care inculpatul a avut o relație de 8 ani. Partea vătămată a spus că inculpatul l-a amenințat prin telefon. Inculpatul a avut o reacție firească deși a depășit limitele unei asemenea reacții. Consideră că este vorba despre infracțiunea de lovire sau alte violențe și distrugere.
Reprezentantul parchetului arată că infracțiunea de tâlhărie se consumă în momentul deposedării și nu în care se intră în posesia bunului. Inculpatul a luat bunul și a plecat cu el în altă parte. La dosar există un proces verbal de cercetare la fața locului, acel rucsac nefiind găsit, deci nu este reală susținerea inculpatului că l-ar fi aruncat.
Apărătoarea inculpatului, avocat ales Mic S. L., arată că după soluționarea propunerii de arestare preventivă s-a luat o declarație unui martor pe nume Zsolt, prieten al inculpatului - care a confirmat că a luat rucsacul și l-a dus părții vătămate. Acest martor confirmă susținerile inculpatului.
Intimatul-inculpat M. B. A., având ultimul cuvânt, arată că nu și-a însușit rucsacul și a făcut ce a făcut la nervi; îi parte foarte rău că a ajuns în fața instanței. Întrebat fiind, arată că are studii de grafică și de economie. Doar după comiterea faptei a realizat ce a făcut.
T.
Asupra cauzei penale de față.-
Prin încheierea penală nr. 1664 din_ a Judecătoriei B. M., în temeiul art.149 ind.1 Cod procedură penală, s-a respins propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă J. B. M. privind pe inculpatul M. B. A., cercetat în dos. nr. 2937/P/2013, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c Cod penal și art. 217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 149 ind.1 alin.12, art.145 și art. 136 al.4 Cod procedură penală, s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi localitatea B. M., județul M., pe o durată de 30 de zile.
În temeiul art.145 al .1 ind.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea B. M.
, județul M. să respecte următoarele obligații:
a.) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori
este chemat;
b.) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu
supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c.) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura ;
d.) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie
de arme .
În temeiul art.145 al.2 ind.2 Cod procedură penală, i s-a atras
atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse mai sus, se va lua față de el măsura arestării preventive.
În motivarea încheierii, s-au reținut următoarele:
Prin propunerea înregistrată sub nr. 2937/P/2013 din data de_, P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat instanței luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. B. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. c din Codul penal și art. 217, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33, lit. a din Codul penal.
În propunerea P. ui s-a reținut că, în data de_, în jurul orei 11:15, în apropiere de Eurohotel, pe Bd. București din B. M., inculpatul
M. B. A. a deposedat-o pe partea vătămată Lazea A., prin lovire cu pumnii în zona capului, de un rucsac pe care partea vătămată îl avea asupra sa și în care se aflau îmbrăcăminte și un telefon mobil. Totodată, în timpul agresiunii părții vătămate i-a fost distrusă bicicleta.
După agresiunea fizică, inculpatul, cu piciorul, a distrus parțial bicicleta părții vătămate (scaun și roată spate).
Prin ordonanța din data de_, Poliția municipiului B. M. a dispus față de inculpatul M. B. A. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând cu ora 13:05.
Prin ordonanța din 10 iulie 2013 a P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul M.
B. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. c din Codul penal și art. 217, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33, lit. a din Codul penal.
Analizând propunerea formulată prin prisma dispozițiilor art. 149, indice 1 raportat la art. 148, lit. f Cod procedură penală, instanța de fond a respins-o, pentru următoarele considerente:
Art. 5, lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni. Noțiunea de "motive verosimile"; a fost interpretată de Curtea Europeană în sensul existenței unor date, informații, care să convingă un observator obiectiv că e posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul judecății. Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.
Art. 143 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 148 și următoarele din Codul de procedură penală, impune exigența existenței de probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în vederea luării față de acesta a unei măsuri preventive.
În cauză, presupunerea rezonabilă că persoana față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală ar fi comis fapte de natură penală rezultă din mijloacele de probă administrate până la acest moment. La această concluzie conduc: plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal de conducere în teren, declarația martorului B. A. și declarațiile inculpatului.
Proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român, cât și cel al art. 5 din Convenția Europeană a drepturilor omului este asigurarea că nicio persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur contra Franței). Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile autorităților judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privări de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Regula de bază a desfășurării procesului penal, o reprezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, garantându-se astfel dreptul la libertate prevăzut de art. 23 din Constituția României și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, potrivit art. 136, alin. 8 Cod procedură penală, alegerea unei măsuri preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În fine, din ansamblul
reglementării măsurii preventive a arestării unei persoane, instanța reține că aceasta trebuie să intervină ca o măsură procesuală excepțională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea strictă a cerințelor de formă și de fond impuse de lege și numai în cazurile în care desfășurarea în bune condiții a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului.
În legislația națională, motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispozițiile art. 148 din Codul de procedură penală. Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă întemeiată pe prevederile art. 148, alin. 1, lit. f din Codul de procedură penală, se observă că măsura privativă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă să fie închisoarea mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aplicând toate aceste considerații teoretice la situația din speță, prima instanță a apreciat că luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive nu se impune la acest moment, prevenția putându-se realiza și în alt mod prevăzut de lege.
Este adevărat că infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. c din Codul penal se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani. În ceea ce privește însă infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217, alin. 1 din Codul penal, condiția nu este îndeplinită, această infracțiune nefiind pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită în sensul solicitat de art. 148, alin. 1, lit. f din Codul de procedură penală.
Pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului nu se poate confunda cu pericolul social al faptei de a cărei săvârșire este acuzat. Pericolul social generic al unei infracțiuni nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient pentru a dispune măsura arestării preventive, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Prin urmare, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din probele administrate pentru constituirea conținutului constitutiv al infracțiunii, precum și din alte probe certe, altele decât cele prin care se probează infracțiunea, care să evidențieze comportamentul periculos.
Instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptele de care este acuzat inculpatul, neputând ignora aspectul că relevanța penală a faptelor imputate nu exclude de plano orice critici. Chiar și în acest moment al
cercetărilor, prima instanță a considerat că se impune o examinare mai amănunțită a naturii juridice a acțiunilor întreprinse de către inculpat și evidențierea în mod corect dincolo de orice dubii a caracterului acestora.
În soluționarea propunerii de arestare preventivă nu pot fi deci ignorate împrejurările săvârșirii faptei: inculpatul și partea vătămată se cunosc de mai mulți ani. Din cursul lunii aprilie - mai 2013, partea vătămată a dezvoltat o relație de prietenie cu numita Marciuc A., fosta iubită a inculpatului. Din acest motiv, între inculpat și partea vătămată s-a născut o stare conflictuală, inculpatul amenințându-i atât pe Lazea A., cât și pe Marciuc A. cu săvârșirea de agresiuni. În data de 08 iulie 2013, întâlnindu-se cu partea vătămată, inculpatul l-a agresat pe partea vătămată Lazea A., pe fondul stării de tensiune deja existente între ei. Din probele administrate până în acest moment, a rezultat că intenția principală a inculpatului a fost aceea de a se răzbuna pe partea vătămată și nu de a o tâlhări, luarea rucsacului fiind o acțiune ulterioară agresiunii comisă fără intenția însușirii pe nedrept. Inculpatul a abandonat rucsacul în curtea unui bloc; ulterior l-a recuperat, după ce a aflat că partea vătămată a formulat plângere împotriva sa și i l-a restituit.
Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere și elementele ce caracterizează persoana inculpatului. Din certificatul de cazier judiciar, rezultă că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere fără permis, fiind împlinit termenul de reabilitare pentru pedeapsa anterioară de 10 luni închisoare, astfel încât aceasta nu poate atrage interdicții, decăderi sau incapacități. Prin urmare, chestiunea circumstanțelor personale se poziționează în favoarea inculpatului.
Analizând starea de lucruri concretă, instanța de fond a considerat că luarea unei măsuri preventive se impune, iar aceasta constă în obligarea de a nu părăsi localitatea. O atare măsură își găsește justificarea chiar în dispozițiile art. 136 din Codul de procedură penală, fiind de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Oportunitatea luării acestei măsuri preventive față de inculpat rezidă în proporționalitatea acestei măsuri cu scopul urmărit prin dispunerea măsurii preventive. Această condiție decurge din cea a necesității și presupune, în scopul garantării libertății de circulație a persoanei și a evitării arbitrariului, existența unei proporționalități, a unui just echilibru, între restricția libertății de circulație și scopul urmărit prin dispunerea măsurii preventive, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei.
Având în vedere că pentru luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea trebuie îndeplinite exigențele prevăzute la art. 143, alin. 1 din Codul de procedură penală, prima instanță a reținut faptul că probele și
indiciile temeinice existente în prezenta cauză conduc la reținerea unei suspiciuni rezonabile care să convingă un observator obiectiv și imparțial că inculpatul a săvârșit o faptă de natură penală; gravitatea faptei și situația personală a acestuia conduc însă, în raport de criteriul proporționalității, spre luarea acestei măsuri restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea
B. M., județul M. față de inculpat pe o durată de 30 de zile, în temeiul art. 149, indice 1, alin. 12, art. 145 și art. 136, alin. 4 din Codul de procedură penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, solicitând luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. B. A. pe o perioadă de 29 de zile.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Din probele administrate până în prezent în cauză rezultă existența unor date care să justifice presupunerea că inculpatul, în data de_, în jurul orei 11.15, pe bd. București din B. M., în apropiere de Eurohotel, a deposedat-o pe partea vătămată Lazea A., prin lovire cu pumnii, de un rucsac pe care acesta din urmă îl avea asupra sa, în care se aflau îmbrăcăminte și un telefon mobil; totodată, în timpul agresiunii, inculpatul a distrus bicicleta părții vătămate. Există, în consecință, indicii în sensul celor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că este întemeiată aprecierea primei instanțe în sensul că, deși există indicii temeinice că inculpatul a comis fapta ce i se reține în sarcină, faptă sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, nu rezultă în cauză că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. La acest moment nu se justifică arestarea preventivă a inculpatului prin prisma rezonanței sociale a faptei.
Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut fapta pe care se presupune că a comis-o, iar la aprecierea pericolului pe care-l prezintă lăsarea sa în libertate nu poate fi avut în vedere doar pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, ci și persoana și conduita inculpatului.
Așa cum corect a constatat și instanța de fond inculpatul a recunoscut și regretat fapta și ceea ce este foarte important, nu are antecedente penale.
În consecință, știut fiind că starea de arest este una de excepție, ea putând fi luată doar în cazuri excepționale și observând că nu se poate
reține o stare de primejdie actuală ce ar putea fi creată de inculpat, tribunalul apreciază că procesul penal se poate desfășura în condiții normale cu inculpatul în stare de libertate. De asemenea, măsura obligării de a nu părăsi localitatea este suficientă, intimatului-inculpat impunându-i-se și obligația de a nu se apropia de partea vătămată și de membrii familiei acestuia și de a nu comunica cu aceștia, direct sau indirect.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet va fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, tribunalul însușindu-și argumentele primei instanțe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, conform dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 1664 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ .
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iulie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
S. L. R. M. S. F. A. | R. A. C. | V. | E. |
Red. SL/T.red.VE 1_
ex.3.-
J. ecător la fond: F. aș M.
-copie-
Tribunalul Maramureș cod operator 2618
Dosar nr._ Minută
Înch. pen. nr. 172/R din _
Dispune:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 1664 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ .
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iulie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil
pentru conformitate
Tribunalul Maramureș cod operator 2618
Dosar nr._ Minută
Înch. pen. nr. 172/R din _
Dispune:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 1664 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ .
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iulie 2013. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
| ← Încheierea penală nr. 12/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 67/2013. Propunere de arestare... → |
|---|
