Încheierea penală nr. 181/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Cod operator 2618

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 181/R

Ședința publică din 23 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale

JUDECĂTORI: B. C.

H. M.

GREFIER: C. M.

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR:B. I. V. de la

P. de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA MARE împotriva încheierii penale nr. 1744 din 18 iulie 2013 a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect propunere de arestare preventivă privind pe inculpatul V. A. R., (fiul lui A. și I., născut la_ în B. M., jud. M., CNP 1. domiciliat în B. M., str. O., nr. 1/44, jud. M. ).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-inculpat

V. A. R., asistat de av. ales C. Cuc G. C. din cadrul Baroului C.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța arată că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător S. -F. A., cerere care a fost admisă, motiv pentru care în componența completului a intrat d-na judecător H. M. .

Instanța solicită intimatului-inculpat să precizeze dacă dorește să dea declarație, aducându-i la cunoștință faptul că, potrivit dispozițiilor legale, are posibilitatea să nu dea declarație, iar ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Intimatul-inculpat V. A. Rafel arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond.

Apărătorul intimatului-inculpat V. A. R., avocat ales C. Cuc G.

C. arată că dacă instanța consideră că se impune a se discuta anumite aspecte, inculpatul va răspunde la orice întrebare.

Intimatul-inculpat V. A. Rafel arată că este de acord să dea declarație.

Instanța procedează la audierea intimatului-inculpat V. A. R., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, care, după citire și semnare s-a atașat la dosar.

Constatând că nu s-au formulat alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea încheierii nr. 1744 din 18 iulie 2013 a Judecătoriei B. M. și rejudecând, admiterea propunerii de arestare preventivă așa cum a fost formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva inculpatului. S-au invocat trei temeiuri și anume cele prevăzute de art. 148 lit. a, d și f cod procedură penală. Studiind încheierea atacată a constatat că se impun anumite discuții în legătură cu incidența sau neincidența temeiurilor în baza cărora s-a formulat propunerea de arestare preventivă.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală - că după săvârșirea faptei inculpatul a încercat să se sustragă de la răspunderea penală, instanța de fond a înlăturat acest temei motivat de faptul că inculpatul a plecat după 2-3 zile de la comiterea faptei, înainte de a fi citat (4 iulie, 5 iulie 2003) și că plecarea sa în străinătate era programată dinainte astfel că nu se poate reține că s-a sustras de la răspundere penală. Consideră că lucrurile trebuie interpretate altfel. Chiar dacă și-a programat anterior plecarea și a comis fapta cu o zi înainte, este clar că a urmărit să se sustragă urmăriii penale și procesului penal, știa data la care pleca astfel că rezultă că a urmărit acest scop. Din moment ce a fost sunat și i s-a cerut să restituie banii, în mod evident avea cunoștință că este în atenția autorităților, că partea vătămată le-a sesizat, așadar rezultă că a dorit să se sustragă. Mai mult, la momentul respectiv se afla în Satu mare astfel că era simplu să se întoarcă și să lămurească problema. Acest temei a fost în mod greșit înlăturat. S-a arătat că a fost citat la 2-3 zile după comiterea faptei, dar organele de urmărire penală au manifestat o diligență maximă, au făcut demersuri pentru depistarea autorului și recuperarea pagubei.

În ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, în motivare se arată, citează "...deși din analizarea fișei de cazier această condiție apare a fi îndeplinită, față de inculpat se impune luarea unei alte măsuri preventive, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea";. Dacă temeiul este îndeplinit, de ce s-a luat o altă măsură ? Temeiul este incident, inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr. 210/P/2008 denumit "pânza de păianjen";, dosar care s-a restituit de două ori, în prezent aflându-se din nou la parchet, pentru infracțiunile prevăzute de art. 323 Cod penal și art. 279 Cod penal. Și în

care inculpatul a fost arestat preventiv în perioada_ -_ . în mod evident, această condiție privind săvârșirea unei noi infracțiuni este îndeplinită. Mai mult, așa cum rezultă din fișa de cazier, inculpatul a mai avut și alte condamnări astfel că în mod nejustificat instanța de fond l-a înlăturat.

Temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală a fost și el în mod greșit înlăturat, instanța de fond nu se referă în mod expres la acest temei, nu precizează că este incident, referindu-se doar la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică raportat la intervalul scurt de timp în care au fost comise faptele (_ și_ ), la manifestarea dorinței inculpatului de a recupera paguba și poziția acestuia de recunoaștere.

Consideră că aceste argumente nu pot fi acceptate, sunt nesemnificative în raport de modalitatea comiterii infracțiunii. Solicită a se avea în vedere condițiile concrete, faptul că inculpatul a profitat de încrederea familiei, dl. avocat Ciolte împrumutându-i mașina pentru diverse deplasări, ocazie cu care inculpatul a făcut copii ale cheilor, iar apoi a pătruns în apartament, a folosit un tricou pentru a nu lăsa urme pe obiectele atinse și a plecat imediat din zonă pentru a nu se putea lua vreo măsură asupra lui. Faptele sunt grave, au fost comise în mod repetat, prejudiciul în cuantum de 10.900 lei este important, astfel că nu există nici un argument pentru respingerea propunerii de arestare preventivă.

Apărătorul intimatului-inculpat V. A. Rafel, avocat C. Cuc G.

C. solicită respingerea recursului și menținerea încheierii nr. 1744 din_ a Judecătoriei B. M. ca legală și temeinică. Din concluziile reprezentantului parchetului a observat că acestea sunt mai mult pe fondul cauzei. Se va limita strict la cele trei temeiuri în baza cărora s-a formulat propunerea de arestare preventivă.

În ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală, în mod corect prima instanță a reținut că inculpatul nu se sustrage de la urmărire penală și nici de la cercetările din această fază a procesului penal pornit împotriva sa. În mod clar, acesta și-a luat concediu cu mult timp înainte de data de 3 iulie 2013 și împrejurarea că a comis fapta la data de 2 iulie nu înseamnă nimic, nu pot fi interpretate lucrurile altfel decât au fost săvârșite în mod concret. Dacă cele două fapte nu ar fi fost descoperite la data de 2 iulie, în 3 iulie era deja în concediu. Este adevărat că s-au demarat cercetările dar când a plecat din țară, pe rolul parchetului nu se afla încă plângerea astfel că inculpatul nu avea cunoștință că atunci când a avut acea convorbire telefonică și i s-a spus să aducă banii, era cercetat. Relațiile de prietenie i-au dat credința că nu se va demara nimic pentru câteva zile, nu credea că se va depune plângere penală. ea personal abia cu o zi două înainte de termenul de judecată în recurs a aflat cine este partea vătămată, inițial a înțeles că este vorba despre un furt, abia ulterior și-a dat seama de ce a luat o asemenea amploare. Temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală nu are nici o susținere, în mod

corect fiind îndepărtat de către instanța de fond. Inculpatul nu putea să rămână în țară doar pentru că se gândea că va fi un dosar pe rol.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, dosarul la care s-a făcut referire și în care inculpatul a fost arestat preventi în anul 2009, dacă ar fi fost un dosar care avea temeiuri, până în 2013 era soluționat, dar datele existente nu conduc la vinovăția inculpatului, care beneficiază de prezumția de nevinovăție. În acel dosar au fost cercetate mai multe persoane "la pachet"; și pentru s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni au fost cu toții arestați. Durata arestării preventive a inculpatului a fost scurtă, ceea ce demonstrează că totul a fost doar "un balon de săpun";. Mai arată că inculpatul a fost condamnat în 2005, 2006 pentru două infracțiuni de vătămare corporală, la o pedeapsă cu amenda și respectiv 1 lună închisoare cu suspendare. Solicită a se observa că inculpatul este sportiv și în general aceștia

"mai împart pumni";. Nu au fost infracțiuni grave, nu s-a bătut în așa fel încât să bage pe cineva în spital, doar a împărțit niște pumni.

În ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că trebuie să existe probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Solicită a se observa că nu există nici o probă în acest sens, pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei, sunt două lucruri distincte. Lăsarea inculpatului în libertate nu va tulbura ordinea publică, nu rezultă din nici o probă sau indicii că s-ar perturba liniștea orașului. Buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată prin măsura pe care instanța de fond a considerat-o temeinică. Arestarea preventivă se dispune pentru a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni, pentru ca cercetarea penală să se desfășoare în bune condiții dar nici unul dintre aceste aspecte nu se aplică în cauză. Inculpatul a recunoscut, ce să mai împiedice, de ce să fie arestat? Arestându-l, s-ar anticipa o pedeapsă, pedeapsă care în final i se va aplica și o va executa.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca legală și temeinică.

Reprezentanul Ministerului Public, în replică, cu privire la temeiul prevăzut de art. 148 lit. a Cod procedură penală arată că acest text de lege nu privește condiția ca inculpatul să plece din țară înainte de a avea reprezentarea că este cercetat ci aceea de a fugi în scopul de a se sustrage.

Apărătorul intimatului-inculpat V. A. Rafel, avocat C. Cuc G.

C. arată că parchetul nu a indiciat nici o probă sau un indiciu în acest sens, este o simplă supoziție, nu un fapt.

Recurentul-inculpat V. A. R., la ultimul cuvânt solicită respingerea recursului. A aflat că este căutat abia când a venit acasă.

Asupra recursului de față,

Prin încheierea penală nr. 1744 din 18 iulie 2013, Judecătoria Baia Mare a respins propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 2855/P/2013 și, în temeiul art. 149¹alin.12, art.145 și art. 136 alin. 4 Cod procedură penală, a dispus luarea față de inculpatul V. A. R. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. M., județul M., pe o durată de 30 de zile. În temeiul art. 145 alin.1¹Cod procedură penală, a obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea B. M., județul M. să respecte următoarele obligații:

a.) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

b.) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c.) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura ;

d.) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme . În temeiul art.145 alin.22Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor

impuse mai sus, se va lua față de el măsura arestării preventive.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut următoarele:

Prin propunerea înregistrată sub nr. 2855/P/2013 din data de_, P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a solicitat instanței luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul V. A. R. , pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

În propunerea P. ui s-a reținut că, partea vătămată Șimonca M. domiciliază în B. M. împreună cu fiul acesteia C. B., care este student în

C. -Napoca, și cu prietenul acesteia Cioltea Octavian. Partea vătămată este administrator al unui restaurant din B. M., locație pe care o frecventează în mod curent și prietenul acesteia, împreună cu mai mulți amici din cadrul Asociației Sportive "F. C. Prietenia"; B. M. .

Prietenul părții vătămate împrumuta frecvent autoturismul proprietatea amicilor săi din cadrul asociației sportive, printre care și inculpatul V. A.

R., pentru a se deplasa prin oraș, autoturism în care se aflau și cheile de la locuința părții vătămate.

Din profitul obținut de la restaurant, partea vătămată a economisit suma de 10.000 lei și 1400 euro, bani pe care, în mod provizoriu, i-au depozitat în locuință, într-un corp de mobilier, situat în camera mică a apartamentului și care urmau să fie depuși la bancă, în data de 14 iulie 2013.

Începând din data de_, din banii depozitați au început să lipsească diverse sume de bani. Aproximativ în data de 17 iunie 2013, partea vătămată a observat că lipsește, din suma totală depozitată, o sumă de 4200 lei și o sumă de

600 euro. După câteva zile, aproximativ în 21 iunie 2013, partea vătămată, efectuând verificări, a constatat că mai lipsește o sumă de 200 euro, iar în data de 1 iulie 2013, a constatat că mai lipsește suma de 500 lei. Dat fiind că niciunul dintre locatarii imobilului nu a luat sumele de bani, partea vătămată s- a prezentat la poliție, unde a depus plângere.

În data de_, fiul părții vătămate a montat în locuință două laptop-uri prevăzute cu supraveghere video, unul în bucătărie care avea vizibilitate spre intrarea în locuință, și unul în camera mică a imobilului, unde erau depozitați banii. În același corp de mobilier unde fuseseră depozitați banii sustrași, a fost lăsat de către partea vătămată un plic, conținând suma de 4700 lei.

În jurul orei 20:30 în data de 2 iulie 2013, fiul părții vătămate a fost sunat de către inculpat, care l-a întrebat ce face și cât timp stă prin oraș. De asemenea, acesta a mai fost sunat de către inculpat de două ori în aceeași zi, inculpatul întrebându-l și de prietenul mamei sale.

Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe cele două laptop-uri din locuința părții vătămate a rezultat că, la ora 20:31, din data de 2 iulie 2013, în apartamentul părții vătămate a pătruns inculpatul, a intrat în camera mică a imobilului, unde erau depozitați banii, a luat un tricou de pe pat pe care l-a utilizat pentru a deschide ușile de la corpurile de mobilier, a luat un plic de hârtie, din care a scos o sumă de bani, pe care a introdus-o în buzunarul de la pantaloni. Ulterior, inculpatul a deschis ușile altor corpuri de mobilier, după care a revenit în camera mică. A mai luat din același plic o sumă de bani, după care a șters plicul cu tricoul, apoi, a părăsit locul faptei, cu suma sustrasă asupra sa.

În jurul orei 20:50 din aceeași zi, inculpatul s-a prezentat la localul părții vătămate. În jurul orei 00:30, partea vătămată, împreună cu prietenul acesteia și cu fiul său, s-au deplasat la domiciliu, au constatat că din plicul cu bani lipsește suma de 2000 lei. Vizionând imaginile, au constatat că persoana care a sustras banii este inculpatul V. A. R., prieten de familie. Imaginile au fost puse la dispoziția organelor de poliție, care au efectuat demersuri în vederea audierii inculpatului, însă nu au reușit, inculpatul fugind, cu scopul de a se sustrage urmăririi penale.

Prejudiciul total cauzat prin comiterea faptei este în sumă de 10.900 lei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă în cauză.

Prin rezoluția din data de 5 iulie 2013 emisă de Poliția municipiului B.

M., ulterior confirmată, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cod penal, iar prin ordonanța din 15 iulie 2013 a P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul V. A. R., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Analizând propunerea formulată prin prisma dispozițiilor art. 149¹raportat la art. 148 lit. a, d și f Cod procedură penală, instanța a respins-o, în ceea ce îl privește pe inculpat, pentru următoarele considerente:

Art. 143 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 148 și următoarele din Codul de procedură penală, impune exigența existenței de probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în vederea luării față de acesta a unei măsuri preventive.

Instanța a apreciat că probele administrate până în prezent relevă presupunerea rezonabilă, conform prevederilor art. 68¹din Codul de procedură penală, că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, însă reține că măsura preventivă a arestării are un caracter excepțional, în nici un caz ea nu anticipează o pedeapsă asupra fondului, după cum a decis, în cauza Wemhoff contra Germaniei, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului. Prin prisma dispozițiilor art. 5, paragraful 1, lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arestarea preventivă poate fi dispusă în situațiile în care se relevă existența unui deziderat social, a unei nevoi imperioase de efectuare a cercetărilor cu inculpatul aflat în stare de deținere, nevoie ce are caracter prioritar față de regula generală a cercetării în stare de libertate.

În considerarea probelor existente la dosar, precum și a faptelor concrete care au determinat formularea propunerii de arestare, instanța a apreciat că în speță nu se relevă temeiuri care să justifice luarea celei mai grave măsuri preventive față de inculpat.

Regula de bază a desfășurării procesului penal, o reprezintă judecarea inculpatului în stare de libertate, garantându-se astfel dreptul la libertate prevăzut de art. 23 din Constituția României și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, potrivit art. 136, alin. 8 Cod procedură penală, alegerea unei măsuri preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În fine, din ansamblul reglementării măsurii preventive a arestării unei persoane, instanța a reținut că aceasta trebuie să intervină ca o măsură procesuală excepțională pe parcursul procesului penal, numai cu respectarea strictă a cerințelor de formă și de fond impuse de lege și numai în cazurile în care desfășurarea în bune condiții a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului.

În legislația națională, motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispozițiile art. 148 din Codul de procedură penală. Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă întemeiată pe prevederile art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală, se observă că măsura privativă de libertate poate fi luată

dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă să fie închisoarea mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Aplicând toate aceste considerații teoretice la situația din speță, instanța a apreciat că luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive nu se impune la acest moment, prevenția putându-se realiza și în alt mod prevăzut de lege.

Este adevărat că infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din Codul penal se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani.

Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a reținut că nu este îndeplinită în sensul solicitat de art. 148 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală.

Pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului nu se poate confunda cu pericolul social al faptei de a cărei săvârșire este acuzat. Pericolul social generic al unei infracțiuni nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient pentru a dispune măsura arestării preventive, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

Prin urmare, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din probele administrate pentru constituirea conținutului constitutiv al infracțiunii, precum și din alte probe certe, altele decât cele prin care se probează infracțiunea, care să evidențieze comportamentul periculos.

În soluționarea prezentei propuneri de arestare nu pot fi ignorate împrejurările săvârșirii faptelor. Inculpatul a comis toate faptele de care este acuzat într-un interval relativ scurt de timp, iar inculpatul și-a manifestat dorința de a recupera prejudiciul cauzat.

Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și elementele ce caracterizează persoana inculpatului. Din certificatul de cazier judiciar, rezultă că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală, la pedeapsa de o lună de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și la pedeapsa amenzii penale, însă aceste condamnări au survenit în anul 2005, respectiv 2006, deci cu aproximativ 7 ani în urmă. De asemenea, față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală în dosarul 210/P/2008 al

P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Din datele existente la dosar, instanța a apreciat că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și fără luarea celei mai grave măsuri preventive.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, și-a asumat responsabilitatea pentru faptele sale, manifestând regret față de propria conduită, astfel că instanța a apreciat că riscul de recidivă în acest moment nu apare a fi plauzibil și pertinent, în ceea ce îl privește pe inculpat.

Propunerea P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare a vizat și temeiul prevăzut de art. 148 lit. d Cod procedură penală, respectiv temeiul că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că, deși din analizarea fișei de cazier această condiție apare a fi îndeplinită, față de inculpat se impune luarea unei alte măsuri preventive, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

În ceea ce privește temeiul prevăzut la art. 148 lit. a Cod procedură penală, instanța a avut în vedere faptul că, la momentul plecării sale din țară, față de inculpat nu erau începute cercetările, din cunoștințele acestuia, nefiind până la acel moment citat sau căutat de organele judiciare. Din declarația martorului Elek V. audiat de organele de poliție, rezultă că acesta i-a închiriat inculpatului un autoturism pentru 6 zile. Martorul a purtat diverse conversații cu inculpatul, după ce acesta a aflat de comiterea faptei, iar inculpatul i-a transmis că mașina îi va fi restituită martorului conform înțelegerii, ceea ce s-a și întâmplat. De asemenea, inculpatul a declarat în fața instanței că plecarea sa din țară a fost planificată de mai mult timp. Din aceste împrejurări, instanța a apreciat că nu rezultă intenția inculpatului de a se sustrage de la cercetări.

Pentru a putea fi reținut acest temei de arestare, este necesar ca din probele sau indiciile temeinice existente la dosar să rezulte că, inculpatul, ce avea cunoștință de existența unui proces penal în care era acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, s-a sustras în mod efectiv procedurilor. În acest sens, instanța a apreciat că această condiție nu este îndeplinită, în contextul în care demersurile de găsire în prezentul dosar au fost efectuate după plecarea din țară a inculpatului. Astfel, prima citație a fost emisă în data de 4 iulie 2013, iar din procesul verbal de căutare din 5 iulie, rezultă că inculpatul era deja plecat de la domiciliu de aproximativ 2 - 3 zile.

De asemenea, la analizarea posibilității inculpatului de a se sustrage, instanța trebuie să aibă în vedere circumstanțele cauzei, respectiv natura și gravitatea infracțiunii de care este acuzat, pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată acestuia în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, domiciliul, profesia, resursele financiare de care dispune, vârsta, starea de sănătate, personalitatea, relațiile de familie sau legăturile de orice fel cu țara în care este supus urmăririi penale sau judecății. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul este angajat, obținând venituri, fiind antrenor de fotbal la un club sportiv privat din municipiul B. M. și locuiește împreună cu sora sa.

Toate aceste circumstanțe fundamentează convingerea că în speță măsura arestării preventive ar fi disproporționată față de scopul procesului penal, însă analizând starea de lucruri concretă, instanța a considerat că luarea unei măsuri preventive se impune, iar aceasta constă în obligarea de a nu părăsi localitatea. O atare măsură își găsește justificarea chiar în dispozițiile art. 136 din Codul de procedură penală, fiind de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Având în vedere că pentru luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea trebuie îndeplinite exigențele prevăzute la art. 143, alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța a reținut faptul că probele și indiciile temeinice existente în prezenta cauză conduc la reținerea unei suspiciuni rezonabile care să convingă un observator obiectiv și imparțial că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală; gravitatea faptelor și situația personală a acestuia conduc însă, în raport de criteriul proporționalității, spre luarea acestei măsuri restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea.

Pe cale de consecință, instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare și a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. M., stabilind în sarcina acestuia obligațiile arătate în dispozitiv.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă

Judecătoria Baia Mare, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și, în rejudecare, a se admite propunerea de arestare preventivă a inculpatului. În motivare s-a arătat că din materialul probator administrat în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este nefondat.

Ca stare de fapt instanța a reținut că inculpatul, în perioada_ -_

, folosind chei potrivite, a pătruns de 4 ori în locuința numitei Șimonca M., iar din interior a sustras suma de 7.300 lei și 800 euro, cauzând un prejudiciu total de 10.900 lei.

În cauză rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor, planșa foto conținând imagini privind comiterea furtului din data de_ și DVD conținând imagini și nu în ultimul rând declarațiile inculpatului de recunoaștere a comiterii faptelor.

T. apreciază că în mod corect Judecătoria Baia Mare a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului având în vedere că motivul care stătea la baza luării unei astfel de măsuri preventive deosebit de restrictive era reprezentat de tulburarea ordinii publice determinat de gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul.

În acest sens trebuie avută însă în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, recunoaște că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie cel puțin pentru un anumit timp. Totuși, acest factor nu ar fi pertinent și suficient

decât dacă s-ar baza pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura realmente liniștea publică (cauza Degeratu c/a România, 6 iulie 2010; cauza Scundeanu c/a România, 2 februarie 2010). Altfel spus, instanțele nu trebuie să se mărginească doar la a face în mod abstract referire la gravitatea faptelor și tulburarea ordinii publice fără să motiveze caracterul cert și actual al atingerii ordinii publice și fără să precizeze cum anume eliberarea reclamantului ar avea un asemenea efect.

Raportat la toate aceste aspecte tribunalul apreciază că, în concret, în raport de persoana inculpatului și fapta comisă și recunoscută integral de inculpat, care nu are antecedente penale, organul de urmărire penală nu a reușit să furnizeze instanței de fond și nici instanței de recurs suficiente elemente care să fie avute în vedere pentru a contura periculozitatea sporită a inculpatului.

De asemenea, se are în vedere, faptul că măsura arestării preventive este o măsură excepțională, iar privarea de libertate a inculpatului poate avea loc doar în situația în care se realizează o analiză reală a celorlalte măsuri preventive care ar putea fi luate față de acuzat și doar în lipsa eficienței acestora să se dispună arestarea preventivă.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de Parchet va fi respins ca nefondat, iar cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, conform dispozițiilor art. 192 alin.3 C.pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva încheierii penale nr. 1744 din 18 iulie 2013 a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE			JUDECĂTORI		GREFIER
G. O. M.	B.	C.	H. M. C.	M.

Red. G.O.M./T-red.C.M.

_ ; Ex.3

J. ecător la fond:F. aș M. E.

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar penal nr._ Minută

Înch. pen. nr. 181/R/_

Dispune:

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar penal nr._ Minută

COPIE Înch. pen. nr. 181/R/_

Dispune:

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

s.s. indescifr. s.s. indescifr. s.s. indescifr. pt. conf.

← Încheierea penală nr. 10/15. Propunere de arestare preventiva...		Încheierea penală nr. 21/2013. Propunere de arestare... →

Încheierea penală nr. 181/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 181/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului