Încheierea penală nr. 19/2013. Prelungirea arestului preventiv

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIERE NR. 19/CC/2013

Ședința publică din data de 20 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B. D.

GREFIER: N. L.

Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Biroul Teritorial B. -N., reprezentat prin POTOP ROMEO, procuror

Pe rol fiind soluționarea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive luate față de inculpații A. D., T. D. și T. D. D. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații A. D. și T.

D., aflați în stare de arest, asist. de av. R. O. Sergiu, din oficiu și inculpatul T.

D. D., aflat în stare de arest, asist. de av. Jîrghiuță Nandor, apărător ales. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se aduce la cunoștința inculpaților faptul că s-a formulat împotriva lor propunere de prelungire a măsurii arestării preventive cu 30 de zile, de către DIICOT

- Biroul Teritorial B. -N. .

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri în circumstanțiere, în ceea ce-l privește pe inculpatul T. D. .

Reprezentantul DIICOT și apărătorii inculpaților arată că nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul DIICOT solicită admiterea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive luate față de inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data la care expiră măsura arestării preventive, pentru motivele invocate în referat. Mai arată că se impune prelungirea acestei măsuri pentru a se evita posibilitatea ca inculpații să intre în contact direct cu persoanele care au fost sau urmează a fi audiate în cauză. De asemenea, cei trei sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat iar prin prelungirea măsurii arestării s-ar evita posibilitatea ca aceștia să-și sugereze reciproc modalitățile în care vor da declarații.

Av. Jîrghiuță Nandor, pentru inculpatul T. D. D., solicită respingerea propunerii formulate de către DIICOT, cu consecința cercetării în stare de libertate a inculpatului pe care îl asistă iar, în subsidiar, solicită aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, dintre cele prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. b și c Cod procedură penală. În susținere, arată că există două grupe de motive pentru care măsura arestării preventive a inculpatului T. D. D. nu ar trebui prelungită, și anume: motivele de drept, în speță modul în care a fost prezentat referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, care nu prezintă nici un motiv, dintre cele prevăzute de lege, ci reiterează motivele avute în vedere la luarea

măsurii. Mai arată că, din lecturarea referatului se poate trage o singură concluzie, potrivit căreia se solicită prelungirea măsurii, chiar dacă nu sunt probe. Opinează că, în cazul prelungirii măsurii arestării preventive, este nevoie să existe temeiurile prevăzute de lege, trebuie să se vină cu o motivare care să justifice această prelungire, iar cele expuse în referat nu se încadrează în motivele prevăzute de lege, pentru care s-ar putea prelungi această măsură.

Raportat la starea de fapt, arată că, din declarațiile date de inculpatul T. D.

D., coroborate cu alte probe, rezultă faptul că acestui inculpat i se impută că ar fi vândut, unui investigator sub acoperire, la data de_, 5 gr. de hașiș, pentru suma de 200 lei, însă, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, la domiciliul acestuia nu s-a găsit nicio substanță interzisă. În plus, substanța despre care s-a făcut vorbire nu face parte din categoria drogurilor de mare risc, motiv pentru care, în opinia sa, inculpatul T. D. D. ar putea fi cercetat în stare de libertate. Mai arată că este vorba despre o singură vânzare, pericolul social fiind minim.

În continuare, arată că observă o tendință a DIICOT de a "umfla"; acest dosar, arătând "cât de periculoși"; sunt inculpații, că există pericolul să se influențeze reciproc, însă consideră că instanța deține instrumentele necesare pentru a împiedica acest lucru chiar și în cazul cercetării inculpatului în stare de libertate, prin intermediul obligațiilor corelative măsurilor neprivative de libertate, prev. de art. 136 alin. 1 lit b și c.

Av. R. Sergiu, pentru inculpatul T. D., solicită respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de către DIICOT, opinând că nu sunt temeiuri noi, care să justifice privarea de libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Solicită acordarea onorariului pentru apărător din oficiu. Aceleași cereri le formulează și pentru inculpatul A. D. .

Având ultimul cuvânt, inculpatul T. D. D. solicită cercetarea sa în stare de libertate și arată că, în cazul în care va fi pus în libertate, va respecta cu strictețe toate îndatoririle care i se vor impune.

Având ultimul cuvânt, inculpatul T. D. arată că este unicul întreținător al familiei, că soția sa este încadrată într-un grad de handicap iar fiica sa este operată de plămâni. Promite că nu se va sustrage de la urmărire sau de la judecată și consideră că nu reprezintă un pericol social, fiind la prima abatere.

Având ultimul cuvânt, inculpatul A. D. arată că îi pare rău de ceea ce a făcut, solicită cercetarea sa în stare de libertate și promite că se va prezenta la organul de urmărire penală sau la instanță ori de câte ori este nevoie.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele :

Prin referatul înaintat la această instanță și înregistrat sub nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial

B. -N. a solicitat prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive față de inculpații A. D. , fiul lui Petru și Felicia, născut la data_ în comuna Prundu - Bârgăului, domiciliat în comuna Josenii Bârgăului, sat Mijlocenii - Bârgăului nr. 400, jud. B. N., CNP 1. ; T. D. , fiul lui I. și Rafila, născut la data de_ în comuna Prundu - Bârgăului, domiciliat în B., str. Subcetate, nr. 10, sc. A, ap. 11, județul B. - N., CNP 1. și T. D. -D. , fiul lui D. și Felicia,

născut la data de_ în B., cu același domiciliu, str. Piața Centrală nr. 33, jud.

B. N., CNP 1., cercetați pentru comiterea infracțiunilor de constituire în grup organizat, prev. de art.8 din Legea nr. 39/2003 și trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit.";a"; Cod penal.

În motivarea propunerii de prelungire a măsurii preventive s-a reținut că, prin rezoluția din data de_ s-a început urmărirea penală față de învinuiții T. D. ,

T. D. -D., T. Ancuța C. și A. D. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 al. 2 C.p.

Totodată, s-a arătat că prin rezoluția din data de_ s-a început urmărirea penală față de învinuiții A. D., T. D., T. D. -D. și T. Ancuța C. pentru comiterea infracțiunii de grup infracțional, faptă prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, iar prin ordonanța din aceeași dată s-au extins cercetările penale față de susnumiți-învinuiți pentru același gen de fapte.

Prin ordonanțele din datele de_ și_ s-a dispus reținerea învinuiților, după care prin ordonanțele din aceeași zi s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia pentru comiterea infracțiunilor enumerate mai sus.

S-a mai arătat că faptele comise de inculpați constau în următoarele:

Prin procesul verbal de sesizare din data de_, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate B. -N. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpații T. D., T. D. -D., zis

"D. ț"; și T. Ancuța C. comit infracțiunea de trafic de droguri de risc prin aceea că inculpatul T. D. procură drogurile din Spania, iar apoi le comercializează pe raza județului B. -N., atât prin intermediul celor doi copii ai săi, inculpații T.

D. -D. și T. Ancuța-C., cât și prin intermediul altor persoane, printre care și inculpatul A. D. . Drogul este vândut sub forma de "ou"; în greutate de circa 5 grame cu suma de 250 lei, dar prețul variază în funcție de cantitatea comandată. Cei trei numiți dețin o cantitate de drog la locuință, dar dețin o cantitate mai mare ascunsă la o casă din comuna Josenii Bîrgăului.

Prin adresele nr. 2303385 și 2303386 din data de_, lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate B. -N. au solicitat introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, precum și a unui colaborator al acestuia în vederea procurării de către aceștia a drogului de risc presupus a fi hașiș, ori a oricăror alte tipuri de droguri de la inculpații T. D., T. D. -D. și T. Ancuța-

  1. , ori de la persoane ce acționează în legătură cu acestuia.

    Deoarece din informațiile obținute de poliție a rezultat că inculpații acționează în mod precaut, distribuind sau valorificând drogurile numai persoanelor de încredere, împrejurări în care este foarte dificilă stabilirea pe bază de probe certe a activității infracționale în alt mod decât prin introducerea în cauză a unui nou investigator sub acoperire și a unui colaborator al acestuia, prin ordonanța emisă la aceeași dată procurorul a autorizat procurarea de droguri de către doi investigatori sub acoperire și de către doi colaboratori ai acestuia de la inculpați ori de la orice persoană aflată în legătura cu acesta a drogului de risc, presupus a fi hașiș sau a oricărui alt tip de drog .

    Având în vedere și datele puse la dispoziție tot de organele de poliție a rezultat că făptuitorii utilizează în vederea efectuării convorbirilor și comunicărilor telefonice în desfășurarea activităților infracționale cartelele SIM cu nr. 0757.514.313 -

    utilizator T. D., 0747.776.444 - utilizator T. D. -D. și 0757.256.923 și 0741.497.617 - utilizatoare T. Ancuța-C. ținând seama de imposibilitatea probării prin alte mijloace procedurale a activității infracționale ale inculpaților, de necesitatea stabilirii stării de fapt și a identificării persoanelor care acționează în legătură cu aceștia, la data de_ s-a solicitat Tribunalului B. -N. autorizarea interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de făptuitori pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_, referat ce a fost aprobat prin Încheierea penală nr. 64/CI/2012 din_ a Tribunalului B. N. .

    După punerea în exploatare a autorizației, a rezultat faptul că numitul T. D. -

  2. continuă activitatea infracțională și se află în legătură infracțională pe linia traficului și consumului ilicit de droguri cu o persoană pe nume "D. ";, ce a fost identificată ca fiind numitul A. D. și care utilizează în activitatea infracțională postul telefonic cu numărul 0754.692.771. Și pentru acest utilizator a fost solicitată autorizarea interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de acesta, solicitare ce a fost admisă de instanța de judecată.

Având în vedere că există date și indicii temeinice privind săvârșirea de către făptuitori a infracțiunii de trafic de droguri de risc, infracțiune gravă în cazul căreia urmărirea penală se efectuează din oficiu, în scopul stabilirii corecte a stării de fapt, a identificării și localizării tuturor participanților și stabilirii gradului de implicare a făptuitorilor și a altor persoane în săvârșirea infracțiunii, la data de_ s-a solicitat Tribunalului B. -N. prelungirea autorizării interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice ce se vor purta de către inculpații T. D. prin utilizarea cartelei SIM cu nr. 0757.514.313, T. D. -D., zis "D. ț"; prin utilizarea cartelei SIM cu nr. 0747.776.444, T. ANCUȚA-C. prin utilizarea cartelelor SIM cu nr. 0757.256.923 și 0741.497.617 , prelungirea autorizării localizării acestor persoane, precum și prelungirea autorizării înregistrării de imagini foto-video a respectivelor persoane pentru o perioadă de 30 de zile, prelungire care a fost autorizată de Tribunalul B. -N. prin Încheierea Penală nr. 77/CI/2012 din data de_ .

Ulterior, la data de_ s-a solicitat Tribunalului B. N. reînnoirea autorizării interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice, reînnoirea autorizării înregistrărilor în mediu ambiental și imagini foto-video, precum și a localizării celor patru inculpați, solicitare care a fost admisă de această instanță de judecată prin Încheierea Penală nr. 6/CI/2013 din data de_ .

Totodată, din actele existente la dosar rezultă că au fost efectuate și următoarele cumpărări de droguri:

  • la data de 16 noiembrie 2012, investigatorul sub acoperire cu numele de cod

    "Horvath Adi"; a cumpărat de la inculpata T. Ancuța-C. cu suma de 200 lei cantitatea de 4,9 grame, rezină de cannabbis (hașiș)

    În urma analizei de laborator, în proba predată la data de_ în greutate de 4,9 grame s-a dovedit a fi, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345714 din_ al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca, s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

  • la data de 19 noiembrie 2012, investigatorul sub acoperire cu numele de cod

    "R. Paul"; a cumpărat de la inculpatul T. D. -D. cu suma de 200 lei cantitatea de 5,1 grame, rezină de cannabbis (hașiș)

    În urma analizei de laborator, în proba predată la data de_ în greutate de 5,1 grame s-a dovedit a fi, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345715 din_ al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca, s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

  • la data de 22 noiembrie 2012, investigatorul sub acoperire cu numele de cod

    "Horvath Adi"; a cumpărat de la inculpata T. Ancuța-C. cu suma de 200 lei cantitatea de 4,9 grame, rezină de cannabbis (hașiș)

    În urma analizei de laborator, în proba predată la data de_ în greutate de 4,9 grame s-a dovedit a fi, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345743 din_ al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca, s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

  • la data de 10 ianuarie 2013, investigatorul sub acoperire cu numele de cod

"Horvath Adi"; a cumpărat de la inculpații T. D. și A. D. cu suma de 1.050 lei cantitatea de 24,8 grame, rezină de cannabbis (hașiș)

În urma analizei de laborator, în proba predată la data de_ în greutate de 24,8 grame s-a dovedit a fi, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 1812519 din_ al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca, s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

În data de_, inculpatul T. D. a vândut cu suma de 5.000 lei investigatorului sub acoperire cu numele de cod "Horvath Adi"; cantitatea de circa 125 grame, substanță solidă cu aspect de rezină de cannabis.

Apreciindu-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit. f C.pr.pen., respectiv infracțiunile comise sunt pedepsite cu închisoare mai mare de patru ani, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică constând în aceea că oricând ar putea vinde alte substanțe psihotrope, s-a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 29 în ce-i privește pe inculpații majori și pentru o perioadă de 20 de zile în ce o privește pe inculpata minoră.

La data de 26 ianuarie 2013, prin încheierea penală nr. 10/CC/2012 Tribunalul

B. -N. a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților A. D., T.

D. și T. D. -D. pentru 29 de zile.

După arestarea inculpaților organele de urmărire penală au procedat la identificarea și a altor persoane care au cunoștință despre activitatea infracțională a inculpaților și condițiile în care ea s-a desfășurat, de asemenea, s-a continuat întocmirea proceselor verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice.

S-a mai invocat și împrejurarea că, din motive obiective, până în prezent nu s-a putut finaliza urmărirea penală, urmând să se efectueze în cauză mai multe acte, printre care: reaudierea inculpaților arestați, audierea pe formular tipizat a persoanelor audiate cu privire la activitățile infracționale desfășurate de inculpați, identificarea și a altor persoane care au cunoștință despre activitatea infracțională a inculpaților(cunoscute doar după poreclă), prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare al instanței.

S-a apreciat, de către organul de urmărire penală care a formulat propunerea de prelungire a arestării preventive, că prelungirea măsurii preventive se impune, în

interesul urmăririi penale, pentru a evita contactul inculpaților cu persoanele cu privire la care există suspiciunea că aceștia le-ar fi vândut drogul de risc cannabis sau rezină de cannabis, precum și pentru a evita posibilitatea ca inculpații să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată.

S-a solicitat ca instanța să aibă în vedere pericolul concret al faptelor săvârșite de către inculpați, reieșit și din limitele ridicate a pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunilor ce li se rețin în sarcină, de faptul că inculpații nu desfășurau activități remunerate, veniturile necesare traiului zilnic fiind asigurate și din vânzarea de droguri, că au implicat în activitatea de comercializare a drogurilor și pe inculpata minoră T. Ancuța C. și nu în ultimul rând, amploarea pe care a luat-o traficul de droguri pe plan mondial și la noi în țară.

Analizând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de procuror în raport cu actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 138/D/P/2012, precum și cu susținerile orale ale părților, formulate la data la care s-a dezbătut propunerea în fond, instanța constată că aceasta este întemeiată, astfel că o va admite, cu motivarea de mai jos :

Instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților cu privire la care s-a formulat propunerea de prelungire a arestării a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

Astfel, s-a reținut că din probațiunea administrată rezulta că inculpatul A. D. obținea drogul de risc rezină de cannabis din Spania și îl valorifica sub formă de

"ouă";, în greutate de aproximativ 5 grame, fie personal, fie prin intermediul celorlalți trei inculpați, pe care i-a atras în această activitate ilicită. Totodată, probațiunea a relevat că inculpatul T. D. a vândut personal, în două ocazii, la 10 ianuarie 2013 și la_, investigatorului sub acoperire cu numele de cod

"Horvath Adi";, cantitățile de 24,8 gr.(pentru suma de 1.000 lei) și respectiv aproximativ 125 gr. rezină de cannabis (pentru suma de 5.000 lei), ultima dată fiind surprins în flagrant, dar și că acest inculpat și-a determinat fiica minoră (inculpata T. Ancuța C. ) să vândă, aceluiași investigator sub acoperire, la datele de 16 și respectiv 22 noiembrie 2012, câte 4,9 gr. rezină de cannabis, cu câte 200 lei.

Tot pe baza actelor dosarului s-a reținut că inculpatul T. D. D. a vândut, la data de 19 noiembrie 2012, investigatorului sub acoperire cu numele de cod " R. Paul"; cantitatea de 5, 1 gr. hașiș, cu suma de 200 lei dar și că, în cursul anului 2012, acesta a vândut, în mai multe ocazii, învinuitului Târziu Șot Andrei-Radu, "ouă"; de hașiș, la prețul de 200 lei /ou.

Relevante sub aspectul stabilirii vinovăției inculpaților s-au reținut a fi următoarele probe: raportul investigatorului sub acoperire cu numele de cod";R. Paul";(f.18); procesele - verbale de constatare a efectuării unor acte premergătoare (f.19,31,41,51,61,178,179) procesele - verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu numele de cod " Horvath Adi";(f.20-26); procesul - verbal de prindere în flagrant (f.180); rapoartele de constatare tehnico-științifică prin care s-a pus în evidență existența tetrahidrocannabinolului (THC) în probele obținute de la inculpați (f.34-39,44-49,54-59,64-69); transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpați, precum și declarațiile olografe date de aceștia.

În cauză s-a reținut că sunt întrunite și cerințele disp. art. 148 alin. 1 lit. "f"; Cod procedură penală în raport de inculpații majori, deoarece pedepsele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina acestora sunt mai mari de 4 ani închisoare și

există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Acest din urmă aspect a fost apreciat raportat la gravitatea faptelor comise (chiar dacă pericolul social al faptei nu se confundă cu pericolul concret pentru ordinea publică, în analiza acestuia din urmă nu poate fi ignorat gradul de pericol social al faptei), dar și datorită ușurinței cu care s-au comis aceste infracțiuni, din faptul că cei în cauză nu realizează venituri licite, împrejurare ce îndreptățește temerea că aceștia ar putea continua activitatea infracțională, dar și din faptul că nu au ezitat să atragă într-o astfel de activitate pe minora T. Ancuța-C. .

Încheierea Tribunalului B. -N., prin care s-a dispus arestarea celor trei inculpați s-a menținut în calea de atac a recursului, de către Curtea de Apel C., prin încheierea penală nr. 140/R/ 30 ianuarie 2013.

Potrivit art. 155 Cod procedură penală arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Examinând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de procuror în raport de probele administrate în cauză până în momentul de față, instanța constată că aceasta este întemeiată, întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Astfel, sunt în continuare întrunite cerințele art.143 Cod procedură penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, cele avute în vedere de instanța care a luat măsura arestării preventive nefiind răsturnate prin dovada contrară și fiind în continuare relevante sub aspectul îndeplinirii acestor condiții.

Totodată sunt întrunite în continuare condițiile prev.de art.148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare, și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, reflectat de numărul de acte materiale de trafic de droguri reținute în sarcina acestora, durata de timp în care au săvârșit actele materiale, natura și gravitatea ridicată a faptelor pretins comise de aceștia (infracțiuni care afectează sănătatea populației, gravitatea lor fiind reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege), de reacția publică dezaprobativă la comiterea unor astfel de infracțiuni și de posibilitatea săvârșirii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive (obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea) este inadecvată la acest moment procesual, de la data luării măsurii arestării preventive scurgându-se un interval de timp relativ scurt și de altminteri, din perspectiva disp. art. 139 al.1 Cod procedură penală, pentru a se dispune o măsură mai puțin restrictivă, este necesar a se efectua dovada că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, ceea ce nu s-a realizat.

Pe de altă parte, urmărirea penală nu a putut fi în mod obiectiv finalizată, impunându-se efectuarea unor alte acte de către organele de urmărire penală pentru a identifica toate persoanele implicate în activitatea infracțională a inculpaților, a

clarifica împrejurările și condițiile în care aceștia au acționat, de natură a conduce la aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Prelungirea măsurii arestării preventive este necesară pentru a sigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a preveni săvârșirea de alte infracțiuni, fiind îndeplinite cerințele disp. art.136 Cod procedură penală.

Apreciind că subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în temeiul art. 155 Cod procedură penală, se va admite propunerea formulată în cauză și se va dispune prelungirea măsurii arestării inculpaților cu 30 de zile, începând cu data expirării măsurii anterioare, în conformitate cu dispozitivul prezentei încheieri.

Se va stabili în favoarea apărătorului din oficiu pentru inculpații A. D. și T.

D., avocat R. O. Sergiu, onorariu în cuantum de 200 lei(în total, câte 100 lei pentru fiecare inculpat), care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 189 Cod procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 155 și urm. Cod procedură penală.

Admite propunerea formulată de DIICOT - Biroul Teritorial B. -N. ca fiind întemeiată și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate față de inculpații A. D. ,

fiul lui Petru și felicia, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -

N., domiciliat în com. Josenii Bârgăului, sat Mijlocenii Bârgăului, nr. 400, jud. B.

-N., CNP - 1., T. D., fiul lui I. și Rafila, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -N., domiciliat în B., str. Subcetate, nr. 10, sc. A, ap. 11, jud. B. -N., CNP - 1. și T. D. D., fiul lui D. și Felicia, născut la data de_ în B., domiciliat în B., Piața Centrală, nr. 33, jud. B. -N., CNP - 1., toți aflați în A. ul IPJ B. -N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpatul

A. D. și începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpații T. D. și T. D. D. .

Acordă apărătorului din oficiu pentru inculpații A. D. și T. D., av. R.

  1. Sergiu, onorariile avocațiale în cuantum total de 200 lei (100 lei x 2), ce vor fi suportate din fondurile Ministerului justiției.

    Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013, orele 14,00

    PREȘEDINTE, GREFIER

    1. D. N. L.

      ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA PENALĂ DOSAR P. NR. _

      Către,

      1. IPJ B. -N.

În conformitate cu disp. Art. 360 alin. ultim Cod procedură penală, vă

înaintăm copia Încheierii penale motivate, din data de 20 februarie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._ privind pe inculpații A. D., T. D. și T. D. D.

.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

B.

D.

N.

L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA ÎNCHEIERII PENALE NR. 19/CC/2013

În baza art. 155 și urm. Cod procedură penală.

Admite propunerea formulată de DIICOT - Biroul Teritorial B. -N. ca fiind întemeiată și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate față de inculpații A. D. ,

fiul lui Petru și felicia, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -

N., domiciliat în com. Josenii Bârgăului, sat Mijlocenii Bârgăului, nr. 400, jud. B.

-N., CNP - 1., T. D., fiul lui I. și Rafila, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -N., domiciliat în B., str. Subcetate, nr. 10, sc. A, ap. 11, jud. B. -N., CNP - 1. și T. D. D., fiul lui D. și Felicia, născut la data de_ în B., domiciliat în B., Piața Centrală, nr. 33, jud. B. -N., CNP - 1., toți aflați în A. ul IPJ B. -N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpatul

A. D. și începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpații T. D. și T. D. D. .

Acordă apărătorului din oficiu pentru inculpații A. D. și T. D., av. R.

O. Sergiu, onorariile avocațiale în cuantum total de 200 lei (100 lei x 2), ce vor fi suportate din fondurile Ministerului justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013, orele 14,00.

PREȘEDINTE,

B. D.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 19/CC/2013

În baza art. 155 și urm. Cod procedură penală.

Admite propunerea formulată de DIICOT - Biroul Teritorial B. -N. ca fiind întemeiată și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate față de inculpații A. D. ,

fiul lui Petru și felicia, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -

N., domiciliat în com. Josenii Bârgăului, sat Mijlocenii Bârgăului, nr. 400, jud. B.

-N., CNP - 1., T. D., fiul lui I. și Rafila, născut la data de_ în com. Prundu Bârgăului, jud. B. -N., domiciliat în B., str. Subcetate, nr. 10, sc. A, ap. 11, jud. B. -N., CNP - 1. și T. D. D., fiul lui D. și Felicia, născut la data de_ în B., domiciliat în B., Piața Centrală, nr. 33, jud. B. -N., CNP - 1., toți aflați în A. ul IPJ B. -N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpatul

A. D. și începând cu_ și până la_ inclusiv pentru inculpații T. D. și T. D. D. .

Acordă apărătorului din oficiu pentru inculpații A. D. și T. D., av. R.

O. Sergiu, onorariile avocațiale în cuantum total de 200 lei (100 lei x 2), ce vor fi suportate din fondurile Ministerului justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013, orele 14,00.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. D. N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 19/2013. Prelungirea arestului preventiv