Încheierea penală nr. 238/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ nr. 238/ÎR/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. L. E. ,
vicepreședinte tribunal
: B. D., judecător
: P. A. D. ,
președinte secția penală
GREFIER: M. C. N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații L. H. și N. I. D., împotriva încheierii penale nr. 34/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații în stare de arest L.
H. asistat de av. Feier Mihai apărător ales și N. I. D. asistat de av. Coman A. apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Avocat Coman A. depune la dosar mai multe caracterizări privind pe inculpatul recurent N. I. D. .
Inculpații recurenți arată că își mențin recursurile astfel cum au fost acestea formulate.
Apărătorii inculpaților recurenți, ca și aceștia personal arată că nu mai au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.
Avocat Feier Mihai pentru inculpatul recurent L. H. solicită în baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului formulat, casarea Încheierii atacate și rejudecând să se respingă propunerea privind prelungirea măsurii arestului preventiv, în principal, iar în subsidiar solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
De asemenea, arată că a observat din considerentele încheierii atacate că motivele invocate de către apărare nu au fost reluate, nu au fost avute în vedere
de către instanța de fond. Crede că se intră deja, după luarea măsurii arestului preventiv când într-adevăr se face o verificare temeinică asupra temeiurilor, se intră într-o anumită rutină și până la momentul în care organul de urmărire penală înțelege să finalizeze urmărirea penală, nu se mai face efectiv nici o verificare.
Astfel, solicită instanței de recurs să aibă în vedere caracterul excepțional al măsurii arestului preventiv. Legiuitorul stabilește o limită până la care măsura arestului preventiv poate fi dispusă, respectiv 30 de zile, iar această măsură și posibilitatea de a o prelungii trebuie să fie motivată și trebuie să fie temeinic justificat. În aprecierea sa, se merge pe argumentele standard, organul de urmărire penală mai are acte de urmărire penale de efectuat, însă acestea trebuie observate raportat la mai multe aspecte, cum ar fi perseverența în care organul de urmărire penală înțelege să-și îndeplinească atribuțiile. În prezentul dosar actele sunt datate însă nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală de la data măsurii arestului preventiv.
La pericolul concret pe care fapta îl prezintă, trebuie observat faptul că inculpatul pe care îl reprezintă este fără antecedente penale, este la prima faptă, probabil în necunoștință de cauză la momentul respectiv a săvârșit această faptă, însă în momentul de față conștientizează consecințele faptei respective și cu siguranță în momentul de față regretă cele întâmplate. De asemenea, arată că, inculpatul a manifestat regretul încă de la început și este cu atât mai sincer cu cât sunt deja vreo 35 de zile de arest preventiv. Este posibil ca acest termen să nu pară foarte mult, însă pentru o persoană care nu a mai avut niciodată tangență cu săvârșirea de infracțiuni, această perioadă de privare de libertate este imensă.
De asemenea, arată că nu s-au avut în vedere argumentele invocate se către apărare în sensul diminuării pericolului concret pentru ordinea publică pe care starea de libertate a inculpatului le-ar prezenta. Totodată, arată că au depus la dosarul cauzei 4 caracterizări, dar nu se face nici cea mai mică referire la acestea. Din acestea rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană bine văzută în societate, despre care nu s-a știut niciodată că ar fi creat probleme, iar în acest sens există declarațiile primarului din localitatea respectivă și a unor vecini care îl cunosc personal și foarte îndeaproape și toți indică faptul că, inculpatul este o persoană muncitoare, harnică, că niciodată nu a săvârșit genul acesta de fapte penale. Din caracterizări nu rezultă că opinia publică în momentul de față este siderată de faptul că s-a săvârșit o asemenea fapte, cu dimpotrivă faptul că un băiat bun, harnic, muncitor, care își face între timp casă, care muncește în fiecare zii, este în continuare privat de libertate în urma săvârșirii unui singur act material, a unei singure infracțiuni și aceasta împotriva patrimoniului. De asemenea, apreciază că se dă o importanță deosebită infracțiunilor contra patrimoniului în detrimentul infracțiunilor contra persoanelor.
În ce privește celălalt argument folosit de instanța de fond, este efectuarea unor acte de urmărire penală de către parchet, care urmează să fie făcute. Se întreabă în ce măsură acestea impun privarea de libertate a inculpatului, luarea de declarații părții vătămate pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului, deoarece s-a invocat că tot ce s-a pretins că s-a sustras ar fi fost din aur, iar
ulterior s-a dovedit că nu e așa? Și pe de altă parte nu înțelege de ce este nevoie de menținerea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă nedeterminată, deoarece parchetul nu lasă să se înțeleagă că se vor epuiza în următoarele 30 de zile pentru care s-a admis prelungirea arestului preventiv.
În ce privește reconstituirea au arătat că este singurul act care i-ar implica, dar refuză să participe pentru a nu fi discuții că se impune ca inculpatul să fie prezent și să fie adus, astfel vor refuza să participe la reconstituire.
În ce privește audierea martorilor nu știe în ce măsură ar impieta reaudierea martorilor, lăsarea în libertate a inculpatului dacă s-ar lua o măsură alternativă, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și obligațiile sucsecvente, inclusiv obligația de a nu lua legătura cu anumite persoane care pot fi identificate în măsura în care este util urmăririi penale poate complini acest aspect chiar și în măsura în care inculpatul ar fi lăsat în libertate.
Așa fiind, pentru toate motivele invocate apreciază că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii în una dintre variante respectiv respingerea sau înlocuirea măsurii preventive.
Avocat Coman A. pentru inculpatul N. I. D., solicită ca în baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d Cod procedură penală, să se admită recursul declarat de inculpat împotriva încheierii atacate, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în principal, să se respingă propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, și continuarea urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate, iar în subsidiar să se înlocuiască măsura arestării preventive cu una din măsurile prev. de art. 136 lit. b sau c Cod procedură penală.
Din considerentele încheierii atacate rezultă că s-a admis cererea de prelungire a arestării preventive, motivat de faptul că ar exista pericolul concret ca inculpatul să săvârșească noi infracțiuni și de asemenea, din considerentele încheierii atacate rezultă că cercetarea penală impune ca inculpatul să fie arestat întrucât trebuie să se facă în cauză o expertiză dactiloscopică, să se audieze una dintre părțile vătămate, de asemenea, să se stabilească prejudiciul cauzat și să se identifice bunurile sustrase de către inculpați.
Așa fiind, arată că în aprecierea sa temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai impun în continuare privarea de libertate, iar scopul măsurii preventive, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, implicit a urmăririi penale poate fi atins și prin lăsarea în libertatea inculpatului, ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive cu una din măsurile prev.de art. 136.
Mai arată că este real că există în continuare pericolul abstract a săvârșirii unui astfel de gen de infracțiuni însă acesta trebuie urmat de un pericol concret. Apreciază că în prezent nu se poate concluziona faptul că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă un grad accentuat de pericol pentru ordinea publică, noțiune care semnifică o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile. Trecerea unei perioade de timp de aproximativ o lună, de la data când se reține că s-a săvârșit fapta a atenuat, nu gravitatea acestei fapte ci ecoul și rezonanța negativă, percepția comunității și implicit reacția acesteia. Nu se poate susține că în prezent lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o
stare de neliniște și de insecuritate comparată cu cea care a existat atunci când faptele în comunitate erau încă recente și proaspete în memoria comunității.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală și că potrivit datelor deținute acesta nu este cercetat în prezent pentru săvârșirea altor fapte penale. Să s e mai aibă în vedere și faptul că, chiar dacă nu este angajat în muncă, are domiciliul stabil, nu s-au relevat atitudini periculoase sau violente ale acestuia, are o bună comportare fapt ce rezultă și din caracterizările depuse la dosar, din care rezultă că inculpatul este o persoană muncitoare, că a fost angajat în muncă și că a dat dovadă de seriozitate. Apreciază că prelungirea stării de detenție semnifică și întreruperea legăturilor de familie.
Consideră că toate aceste elemente constituie garanții suficiente că inculpatul nu va persevera în activitatea infracțională și că nu se va sustrage continuării urmăririi penale. Pe lângă toate cele menționate și anterior solicită să se aibă în vedere faptul că, administrarea celorlaltor probe nu necesită menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, procesul penal se poate desfășura în continuare în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
Apreciază că modificându-se temeiurile care au determinate arestarea preventivă a inculpatului, în sensul diminuării semnificative a pericolului concret pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpatului se impune, înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Reprezentantul ministerului Public solicită în baza disp.art. 385 ind. 15 pct.1 lit.";b"; Cod procedură penală solicită respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate. De asemenea, solicită menținerea Încheierii penale cu nr. 34 din 20 septembrie 2013 pronunțată în camera de consiliu de Judecătoria Bistrița, ca fiind temeinică și legală, aceasta fiind o încheiere penală de prelungire a măsurii arestului preventiv a inculpaților pe perioada 24 septembrie 2013 - 23 octombrie 2013. De asemenea, solicită obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Consideră că încheierea penală nr. 34 din 20 septembrie 2013 a instanței de judecată, este temeinică și legală, întrucât în cauză sunt întrunite prevederile art. 143 Cod procedură penală existând probe din care rezultă că inculpații au săvârșit infracțiunea de furt calificat pentru care au fost arestați preventiv, în sensul că în data de 20 spre 21 iulie 2013, împreună au pătruns la domiciliul unei părți vătămate de unde au sustras bunuri de peste 7.000 euro. De asemenea, apreciază că pentru amândoi inculpații sunt întrunite prevederile disp.art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este închisoarea de peste 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, solicită a se avea în vedere că inculpații au sustras bunuri în lipsa părții vătămate despre care știau că se află în Franța, au sustras bijuterii din aur și un aparat TV, parte din bijuterii fiind amanetate, acestea fiind în greutate de 200 grame, au pătruns în imobil prin efracție, pe timp de noaptea având asupra lor un topor cu care au forțat accesul în imobil.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că cercetările penale nu sunt finalizate până în prezent urmând a se efectua probe, constând în identificarea, recuperarea, evaluarea tuturor bunurilor reclamate ca fiind sustrase de partea
vătămată și pe care inculpații nu le-au recunoscut în totalitate, în cursul urmăririi penale având o conduită nesinceră. De asemenea, urmează să se efectueze o expertiză dactiloscopică cu privire la urmele găsite la fața locului, să se efectueze o reconstituire, apoi audierea unei părți vătămate și a martorilor. Urmează a se proceda la prezentarea materialului de urmărire penală și a întocmirii actului de sesizare a instanței și apreciază că toate acestea justifică prelungirea arestului preventiv și respectiv respingerea prezentului recurs.
Așa fiind, consideră în mod concret că privarea de libertate în continuare contribuie la buna desfășurare a urmăririi penale și la prevenirea săvârșirii de către inculpați, în viitor, de noi fapte penale. Temeiurile care au determinat arestarea preventivă justifică pe mai departe și în prezent privarea de libertate a ambilor inculpați.
inculpatul recurent L. H. având ultimul cuvânt arată că regretă cele întâmplate și că este de acord să plătească bunurile nerecuperate, de asemenea solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Inculpatul recurent N. I. D., având ultimul cuvânt arată că regretă faptele întâmplate și solicită să fie cercetat în libertate.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată :
Prin Încheierea penală cu nr. 34/CC/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița ca fiind întemeiată și, în baza art. 155 și urm. C.pr.pen. și s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv față de inculpații
L. H. , fiul lui M. și M., născut la data de_, în Mun. Bistrița, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în Com. Livezile, nr. 615/A, Jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., posesor CI seria XB nr.3., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. si ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g și i Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24 septembrie 2013 și până în data de 23 octombrie 2013 inclusiv și N. I.
D. , fiul lui I. și E. S., născut la data de_, în Mun. Bistrița, Jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în com. Livezile, nr. 112/B, jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., posesor CI seria XB nr. 2., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. si ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g și i Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 24 septembrie 2013 și până în data de 23 octombrie 2013 inclusiv, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin propunerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr._, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a solicitat prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată față de inculpații: L. H. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. si ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g și i Cod penal și N. I. D. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. si ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g și i Cod penal.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, ce conține propunerea de prelungire a arestării preventive față de cei doi inculpați, este expusă următoarea stare de fapt: în noaptea de 20/_, după o înțelegere prealabilă, la inițiativa inculpatului L. H., s-au deplasat la locuința părții vătămate Vinay M. G. ta, din localitatea Livezile, nr. 592/A și cunoscând faptul că proprietarii sunt plecați de la domiciliu în Franța, au pătruns, prin efracție, pe timp de noapte, în curtea imobilului, iar de aici, forțând sistemul de închidere-asigurare al ușii secundare de acces, au pătruns în locuință, de unde au sustras bijuterii din aur, în greutate de aproximativ 200 g și un televizor LCD marca Touschwood de culoare neagră, cu diagonala de 81 cm. Valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptei este de 7200 euro.
Astfel, la data susmenționată, în jurul orelor 24,15 - 24.30, inculpații au pătruns, prin smulgerea unui grătar fixat cu cuie, într-o anexă (șură) a locuinței familiei Vinay, din localitatea Livezile, 592/A. În continuare, ajungând în curtea imobilului, cu ajutorul unui topor, au forțat sistemul de închidere al ușii de acces în locuință și au pătruns împreună în casă, de unde au sustras bijuterii din aur în greutate de aproximativ 200 g (lănțișoare, inele, ceasuri, monede, medalioane, brățări și alte piese - conform fotografiei puse la dispoziție de partea vătămată) și un televizor LCD marca Teachwood, cu diagonala de 81 cm.
Ulterior, inculpatul L. H. a valorificat o parte din bunurile sustrase, dintre acestea organele de poliție recuperând de la casa de amanet SC Silverhouse SRL, în data de_, un inel din aur de 18k, în greutate de 21,23 g, bijuteria fiind amanetată de către L. H., în temeiul contractului de amanet nr.4001/_, în schimbul sumei de 1925,10 lei.
N. I. D. a beneficiat de suma de 500 de lei primită de la L. H., în urma valorificării bunurilor sustrase.
Totodată, în cauză, prin încheierea penală nr. 17/CCPJ/2013 din_, emisă în dosarul nr._, Judecătoria Bistrița a încuviințat efectuarea unor percheziții domiciliare iar cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de_, la locuința inculpatului L. H. a fost identificată și ridicată o brățară din metal de culoare galbenă cu lățimea de 2 cm și diametrul 6 cm, prevăzută pe suprafața exterioară cu un nr. de 6 pietre de culoare albă, dispuse uniform, care corespunde caracteristicilor uneia dintre bijuteriile sustrase din locuința părții vătămate, precum și sumele de 1760 Euro și 320 lei, a căror proveniență legală nu a putut fi dovedită.
Inculpatul L. H. a fost reținut de organele de poliție pe o durată de
24 de ore la data de_, ora 16.00, din care se deduce reținerea administrativă de 6 ore (conducerea la sediul poliției), măsura urmând a expira în data de_, orele 10.00.
Inculpatul N. I. D. a fost reținut de organele de poliție pe o durată de
24 de ore la data de_, ora 16.30, din care se deduce reținerea administrativă de 6 ore și 30 de minute (conducerea la sediul poliției), măsura urmând a expira în data de_, orele 10.00.
Prin Încheierea penală nr. 30/27 august 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița dată în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: L. H. și N. I. D. , pentru o perioadă de 29 zile, cu
începere de la data de 27 august 2013, ora 10,30 și până la 24 septembrie 2013, ora 10,30.
În opinia reprezentantului Ministerului Public, temeiurile care au impus arestarea inițială subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Astfel, sunt întrunite prevederile art. 143 C.p.p., existând indicii temeinice și probe că aceștia au săvârșit infracțiunile descrise mai sus, respectiv: plângere penală, declarații învinuiți, declarații inculpați, declarații martori (Costin Tobias, Szekely A., N. Lucreția, Someșan G., U. M. V., Dragu Ana, Stețco G., Butelie A. M. ) - din care rezultă faptul că inculpatul L. H., anterior comiterii faptei, s-a interesat cu privire la data plecării în concediu a părților vătămate și ulterior a valorificat o parte din bunurile sustrase, proces verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, proces-verbal de stabilire a prejudiciului, proces-verbal de ridicare bunuri, mijloace materiale de probă.
De asemenea, sunt aplicabile prevederile art. 148 al.l lit. f C.p.p., deoarece inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații, raportat la prejudiciul ridicat cauzat, modalitatea concretă de comitere a faptei, prin efracție, de două persoane împreună, în timpul nopții, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 15 ani. Inculpatul L. H. a acționat cu premeditare, atrăgându-1 în câmpul infracțional și pe inculpatul N. I. D., aceștia așteptând lăsarea întunericului pentru a comite fapta, împrejurări ce conferă infracțiunii o gravitate extrem de mare.
Pericolul pentru ordinea publică reiese și din faptul că inculpații nu au loc stabil de muncă, fiind predispuși la comiterea de fapte antisociale, acest pericol fiind reflectat și de sentimentul de insecuritate socială, resimțit în rândul societății civile, raportat, în general, la infracțiunile contra patrimoniului.
De asemenea, pericolul public rezultă și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare, în ceea ce-1 privește pe inculpatul L. H., martorul Tobias Costin declarând că în trecut, acesta i-a cerut să participe la comiterea unui furt pe raza localității Unirea, de unde rezultă o preocupare infracțională a inculpatului înspre comiterea infracțiunilor de furt, predispoziția pentru comiterea de furturi a acestuia, rezultând și din declarația martorului Szekely A.
.
Temeiurile care impun prelungirea arestării preventive sunt aplicabile și în cazul coinculpatului N. I. D., aflându-ne în prezența unei infracțiuni unice, comise de ambii coautori cu intenție directă, fapta fiind aceeași sub aspectul laturii obiective și subiective.
Pentru finalizarea cauzei, în propunerea parchetului se arată că prelungirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați este necesară, astfel, pentru finalizarea în condiții optime a cercetărilor, pentru a face posibilă prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare al instanței. În cauză mai urmează a fi efectuate următoarele acte de urmărire
penală: efectuarea unei expertize dactiloscopice criminalistice privind urmele ridicate cu ocazia cercetării locului faptei și compararea acestora cu cele ale inculpaților; audierea părții vătămate Vinay M. G. ta, identificarea detaliată bunurilor sustrase, stabilirea prejudiciului cauzat, suma cu care aceasta se constituie parte civilă, identificarea unor documente privind proveniența bunurilor, stabilirea tuturor locurilor din locuință unde se aflau acestea; cercetări pentru recuperarea altor bunuri sustrase; realizarea unei reconstituiri; audierea tuturor martorilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, coroborate cu dispozițiile legale în materie, instanța mai reține următoarele:
Dispozițiile art. 155 și urm. C.pr.pen. constituie sediul legislativ al cauzei penale de față. Din analiza dispozițiilor legale enunțate, instanța reține că arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau dacă există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. Prin urmare, ceea ce este analizat de către instanța învestită cu soluționarea unei propuneri privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale este împrejurarea dacă temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării se mențin și impun în continuare privarea de libertate sau dacă au intervenit temeiuri noi care să impună cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv. Raportând aceste dispoziții legale asupra cauzei penale de față, instanța, examinând actele și lucrările dosarului, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților subzistă și nu s-a constatat existența unor împrejurări noi care să determine schimbarea acestora.
De asemenea, instanța a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f C.pr.pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, de furt calificat, este închisoarea între 3 și 15 ani, fiind deci mai mare de 4 ani. Totodată se apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale de comiterea a faptei, având în vedere că ideea de a comite infracțiunea i-a aparținut inculpatului L. H., care din timp a premeditat-o, fiind cu atât mai gravă cu cât l-a atras în câmpul infracțional și pe coinculpatul N. I. D. . Fapta pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea concretă de săvârșire a faptei: cu premeditare, cooptând încă o persoană, așteptând lăsarea serii, pentru ca sustragerea să se desfășoare mai ușor, fiind cunoscut faptul că noaptea oferă împrejurări favorabile comiterii faptei.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru comunitate, având în vedere recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea actuală, reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori.
Infracțiunea comisă este de o gravitate extrem de mare raportat, așa cum am precizat anterior, la faptul că a fost din timp premeditată. Astfel, așa cum rezultă din declarațiile martorilor Costin Tobias și Szekely A., inculpatul L. H.
"în trecut se interesa prin sat cu privire la data plecării familiei Vincy în străinătate, bănuiesc că planifica comiterea unui furt, lucru ce mi s-a părut suspect…..eu bănuiam că L. H. a comis fapta deoarece era prea interesat de această familie"; (vezi declarația martorului Costin Tobias).
Cu toate că din fișa de cazier judiciar a acestui inculpat reiese faptul că nu are condamnări anterioare, predispoziția acestuia de a comite furturi rezultă din declarația aceluiași martor Costin Tobias, care precizează că "în trecut numitul
L. H. mi-a propus să comitem un furt pe raza localității Unirea...";
De asemenea și martorul Szekely A. a relatat că "L. H. îi făcea propuneri prietenei mele Vincy E. de genul: hai să furăm cardul lui taicăt-o să scoatem bani sau să furăm aurul și să-l ducem la amanet";
Având în vedere cele declarate de acești martori, este cert faptul că infracțiunea a fost din timp gândită, analizată, pregătită, aspect ce demonstrează un pericol social foarte mare și extrem de grav. Este real că acest inculpat este infractor primar, dar se pare că tendințele antisociale sunt mai vechi, acesta încercând să atragă în câmpul infracțional alte persoane (Costin Tobias și Vincy
E. ), persoane care însă au respins categoric propunerile.
Inculpatul N. I. D. nu este cu nimic mai puțin vinovat de fapta comisă, deoarece ne aflăm în situația unei infracțiuni unice, fapta fiind aceeași sub aspectul laturii subiective și obiective, vinovăția ambilor fiind certă, fapta fiind comisă cu intenție directă.
Ca atare, lăsarea în libertate a celor doi inculpați prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din modalitatea de comitere a faptei (cu premeditare, pe timp de noapte, prin efracție, de două persoane).
Cercetarea lor în libertate i-ar încuraja spre noi fapte antisociale, infractorii cunoscând foarte bine instituția concursului de infracțiuni.
Pentru aceste considerente și raportat la materialul probatoriu existent, instanța a constatat că sunt întrunite cerințele art.143 Cod proc.penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații au comis fapta pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor, ei înșiși recunoscând săvârșirea acesteia, conform declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală, cât și a instanței de judecată.
De asemenea, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 148 alin.1 lit. f Cod proc.penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus comisă de inculpați este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările, circumstanțele concrete în care s-a derulat activitatea infracțională: de două persoane împreună, pe timp de noapte și prin efracție, cu premeditare, valoarea prejudiciului cauzat.
Prelungirea arestării preventive a inculpaților este necesară pentru buna desfășurare și celeritatea procesului penal, fiind și proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea sa, având în vedere gravitatea și împrejurările faptei comise.
Această prelungire este necesară întrucât, din motive obiective, urmărirea penală nu a fost finalizată. In cauză au fost identificate și recuperate doar o parte din bunurile sustrase, impunându-se a se efectua activități în continuare pentru
identificarea, recuperarea și evaluarea acestora, activități în pericol de a fi îngreunate sau împiedicate dacă inculpații s-ar afla în libertate.
Este de menționat faptul că inculpatul L. H. a fost nesincer în declarațiile date în cauză cu privire la bunurile sustrase, recunoscând că a sustras doar o mică parte din acestea, dintre care pe unele le-ar fi aruncat (ex. un ceas fără curea), nefiind realizate din metale prețioase și neavând valoare, aspect care a îngreunat finalizarea cercetărilor. Declarațiile sale au fost contrazise de martorul Butelie A. M., angajată la casa de amanet SC Silver House SRL, care declară că inculpatul L. H., pe lângă inelul amanetat în temeiul contractului nr.4001/_, i-a prezentat și alte bijuterii, respectiv o brățară cu pietre de culoare albă, două ceasuri din aur cu brățară din aur, bijuterii a căror amanetare nu a fost acceptată de angajata SC Silver House SRL, nu pentru că ar fi fost lipsite de valoare, după cum a declarat inculpatul ci, dimpotrivă, având în vedere greutatea și valoarea foarte mare a acestora.
Prelungirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați este necesară pentru finalizarea în condiții optime a cercetărilor, pentru a face posibilă prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare al instanței. În cauză mai urmează a fi efectuate următoarele acte de urmărire penală: efectuarea unei expertize dactiloscopice criminalistice privind urmele ridicate cu ocazia cercetării locului faptei și compararea acestora cu cele ale inculpaților, audierea părții vătămate Vinay M. G. ta, identificarea detaliată a bunurilor sustrase, stabilirea prejudiciului cauzat, suma cu care aceasta se constituie parte civilă, identificarea unor documente privind proveniența bunurilor, stabilirea tuturor locurilor din locuință unde se aflau acestea, cercetări pentru recuperarea altor bunuri sustrase, realizarea unei reconstituiri, audierea tuturor martorilor.
Față de cele expuse anterior, constatând că nu au fost finalizate toate actele de urmărire penală, iar temeiurile avute în vedere la emiterea mandatelor de arestare preventivă față de inculpați se mențin și nu au intervenit împrejurări noi de natură a determina schimbarea acestora, instanța a admis propunerea Parchetului ca fiind întemeiată și, în temeiul art. 155 raportat la art. 1491C.pr.pen., a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați.
S-a stabilit onorariu avocat oficiu pentru avocat Coman A., ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției, iar în baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor fi suportate de stat.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs cei doi inculpați solicitând respingerea propunerii de prelungire a măsurii preventive și cercetarea lor în stare de libertate, fie înlocuirea acestei măsuri cu una mai puțin restrictivă.
În motivarea recursurilor s-a relevat, în esență, faptul că s-au modificat temeiurile avute în vedere la momentul arestării, în sensul diminuării semnificative a pericolului pentru ordinea publică, împrejurare evidențiată și de caracterizările celor doi inculpați depuse la dosarul cauzei; că măsura arestării preventive are un caracter excepțional și că aceasta trebuie temeinic justificată; că ritmul în care se efectuează cercetarea penală este necorespunzător întrucât de la arestare nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală dar că acestea din urmă pot fi efectuate și în condițiile în care inculpații s-ar afla în stare de
libertate, cu atât mai mult cu cât, eventuala înlocuire a măsurii preventive presupune și stabilirea unor obligații în sarcina celor în cauză; și că, la adoptarea unei soluții juste se impune a se avea în vedere și elementele ce caracterizează persoana inculpaților, care sunt la primul contact cu legea penală, fiind lipsiți de antecedente și care sunt cunoscuți cu o conduită corespunzătoare în societate, astfel cum rezultă și din caracterizările depuse la dosar.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate astfel încât, în baza disp.art.
385 ind. 15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală, acesta va fi respins ca atare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și examinând, potrivit disp.art. 385 ind. 6 Cod procedură penală întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o justă apreciere a situației recurenților, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Din datele cauzei rezultă că, în speță, sunt întrunite cerințele cuprinse în art. 143 Cod procedură penală, existând indicii temeinice că inculpații au comis fapta imputată, dar și cele ale art. 148 lit. "f"; Cod procedură penală, atât în ceea ce privește limita de pedeapsă cât și în privința pericolului concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere circumstanțele concrete în care s-au comis faptele și care, în speță, sunt de natură să releve un atare pericol.
În context este de observat că, în conturarea pericolului concret pentru ordinea publică relevante sunt elementele obiective ce țin de condițiile concrete de săvârșire a faptei penale ( pregătirea acesteia, modul de operare propriu - zisă și consecințele infracțiunii) și mai puțin de aprecierile subiective efectuate în raport de persoana inculpatului, de anumite persoane, aprecieri ce pot fi avute în vedere la momentul soluționării cauzei.
Sub acest aspect însă, în speță, este de observat că, în raport de fapta imputată celor doi inculpați, caracterizările pozitive făcute acestora relevă, cel puțin, o insuficientă cunoaștere.
Pentru toate aceste considerente, ca și pentru cele avute în vedere de prima instanță, pe care tribunalul și le însușește, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă nu se justifică.
Văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L. H. și
I. D. , împotriva Încheierii penale nr.34/CC/_ pronunțată de judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Acordă av. Coman A. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul L. H. la suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, iar recurentul N. I. D. la plata sumei de 110 lei cu același titlu, din care suma de 100 lei reprezintă onorarul avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
P.
L. E. B.
D.
- P.
A. D.
GREFIER
C. N.
jud.fondSAC red.jud.PAD dact.gref.MCN
25 septembrie 2013
R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud
tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09
E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Emisă la .................
C ă t r e :
Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița -Năsăud
În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia
Încheierii Penale nr. 238/ÎR/2013 din data de 24 septembrie 2013, pronunțată
în dosarul penal cu nr._
, privind pe inculpații L. H.
și N.
I. D.
.
JUDECATOR
P. A. D.
GREFIER
M. C. N.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Copia dispozitivului Încheierii Penale nr. 238/ÎR/2013
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L. H. și
I. D. , împotriva Încheierii penale nr.34/CC/_ pronunțată de judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Acordă av. Coman A. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul L. H. la suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, iar recurentul N. I. D. la plata sumei de 110 lei cu același titlu, din care suma de 100 lei reprezintă onorarul avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
P. | L. E. | B. | D. | - P. | A. D. |
GREFIER
M. C. N.
pentru conformitate cu originalul
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Minuta Încheierii Penale nr. 238/ÎR/2013
În baza disp.art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.";b"; Cod procedură penală
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L. H. și
N. I. D. , împotriva Încheierii penale nr.34/CC/_ pronunțată de judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Acordă av. Coman A. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă recurentul L. H. la suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, iar recurentul N. I. D. la plata sumei de 110 lei cu același titlu, din care suma de 100 lei reprezintă onorarul avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
P. | L. E. | B. | D. | - P. | A. D. |
← Încheierea penală nr. 680/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 926/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|