Încheierea penală nr. 20/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA P. Ă NR.20/R/2013
Ședința publică din 20 februarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: A. Ț.
Judecător: S. T. Judecător: M. L. Grefier: M. D.
S-a luat spre examinare recursurile formulate în cauză de către inculpații
T. J. P., V. G. (fost Siraki), K. A. MIHALLY și B. A. împotriva încheierii penale nr. 21/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, cauza având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpaților.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul T. J.
P. , aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Ilea I.
-M., cu delegație la dosar, inculpatul V. G. (fost Siraki), aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. G. A. -L., cu delegație la dosar, inculpatul K. A. Mihally, aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Ilea I. -M., cu delegație la dosar și inculpatul B. A. , aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. I. M., cu delegație la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S. Teritorial Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ-PROD. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, constată că la data de 18 februarie 2013, prin serviciul registratură apărătorul ales al inculpatului K. A.
M., av. Handra O. -I., depune la dosar o adresă prin care arată faptul că a reziliat contractul de asistență juridică încheiat cu inculpatul, întrucât nu s-au respectat clauzele contractului de asistență juridică în ceea ce privește plata onorariului avocațial convenit; totodată, aduce la cunoștință inculpaților motivele pentru care se află în fața instanței de recurs, respectiv arată inculpatului K. A. M. că nu mai este reprezentat de apărător ales și i s-a desemnat un apărător din oficiu.
La întrebarea instanței, inculpații arată că sunt de acord să fie să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu, că își mențin declarațiile date anterior și nu doresc să dea declarație și în fața instanței de recurs.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpaților T. J. P. și K. A. M. solicită admiterea recursurilor formulate, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza
pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună cercetarea inculpaților în stare de libertate, arătând că în cauză nu sunt indicii și temeiuri care să justifice privarea inculpaților de libertate, că potrivit art. 5 din CEDO privarea de libertate reprezintă excepția, regula este cercetarea inculpaților în stare de libertate, instanța putând lua alte măsuri restrictive, neprivative de libertate, cum ar fi obligația de a nu părăsi țara.
Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., iar cu privire la art. 148 teza II C.pr.pen. nu este evidențiat pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpații cercetați în stare de libertate.
Totodată, apărătorul inculpaților arată că nu există la dosarul cauzei probe certe din care să rezulte că inculpații, cercetați în libertate, ar influența în vreun fel bunul mers al procesului penal.
În concluzie solicită admiterea recursului formulat de inculpații T. J.
P. și K. A. M., cu onorar din F.M.J.
Apărătorul inculpatului V. G. solicită admiterea recursului formulat în cauză, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că la dosar nu sunt indicii temeinice că inculpatul ar încerca să se sustragă de la cercetarea penală, că ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, că potrivit art. 143 C.pr.pen., la dosar nu există indicii sau probe temeinice că inculpatul a săvârșit fapta, el fiind prezent când s-a descărcat marfa. De asemenea, arată că prev. art. 148 lit.f teza I C.pr.pen. este îndeplinită în cauză, însă teza a II-a a aceluiași articol nu este îndeplinită, întrucât în cauză nu sunt dovezi că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
În subsidiar, solicită revocarea măsurii arestării preventive și luarea unei măsuri neprivative de libertate, cu onorariu din F.M.J.
Apărătorul inculpatului B. A. J. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și cercetarea inculpatului în stare de libertate, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f C.pr.pen., că la dosar nu există probe cu privire la pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul cercetat în stare de libertate, că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive, că arestarea preventivă este o măsură excesivă, regula fiind cercetarea inculpatului în stare de libertate. De asemenea, arată că la dosar nu există probe că inculpatul ar încerca să influențeze martori, să se sustragă de la urmărirea penală, nu s-a dovedit pericolul pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, că inculpatul nu are antecedente penale, că această măsura este o măsură prea drastică; solicită cercetarea inculpatului în stare de libertate, respectiv aplicarea unei măsuri neprivative de libertate, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat de către inculpați ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, apreciind că aceasta este legală și temeinică, arătând că în cauză sunt indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapta, faptele fiind grave, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.136, 143 și art.148 lit.f C.pr.pen.
Pericol concret pe care îl prezintă inculpații pentru ordinea publică rezultă din modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, scopul urmărit, persoana inculpaților și cuantumul mare al prejudiciului.
Solicită respingerea recursului și menținerea măsurii arestului preventiv al inculpaților.
Inculpatul K. A. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.
Inculpatul T. J. P., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul B. A., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate arătând că el a cumpărat marfa și a ridicat-o, că în anul 2000 a fost condamnat pentru înșelăciune, că de 13 ani nu a săvârșit nicio altă faptă penală că, este vinovat pentru că știa de unde provine marfa.
Inculpatul V. G., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, arată că nu are nicio implicație în săvârșirea acestor fapte, nu a fost la nicio societate pentru marfă, nu a săvârșit nicio înșelăciune.
T R I B U N A L U L
Prin încheierea penală nr.21/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea de luare a măsurilor preventive prev. de art.145 și art.145/1 C.pr.pen., respectiv s-a dispus, în baza art.149/1 C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpaților K. A. -Mihally, fiul lui A. și Susana, născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen., T. J. -P. , fiul lui J. -P. și Carolina, născut la data de_ în Târgu-Mureș, jud. Mureș, cercetat pentru săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.33 lit.a C.pen. și art.37 lit.a, b C.pen., V. G. (fost Siraki), fiul lui G. și Olga, născut la data de_ în com. Culciu, sat Cărășeu, jud. Satu Mare, cercetat pentru săvârșirea unui număr de 2 infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. și art.37 lit.a, b C.pen. și B. A. , fiul lui I. și E., născut la data de_ în Huedin, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea unui număr de 2 infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.33 lit.a C.pen,, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de toți cei patru inculpați sus-menționați și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpații
K. A. -Mihally, T. J. -P., V. G. (fost Siraki) și B. A., care au criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia și
pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea lor în stare de libertate sau înlocuirea acestei măsuri preventive cu o măsură neprivativă de libertate (cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara), arătând în motivare în esență, pe de o parte, că nu există probe certe din care să rezulte vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor (mai puțin inculpatul T. J. -P., care recunoaște săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat), iar pe de altă parte, că lăsarea lor în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică sau pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Analizând recursurile formulate de inculpați, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt nefondate.
Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de toți cei patru inculpați sus-menționați (nepunându-se problema înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate) întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina lor (fapte constând în esență în aceea că, în perioada octombrie-noiembrie 2012, inculpații K. A. - Mihally, T. J. -P., V. G. și B. A., împreună cu numitul C. G. - Ion, folosindu-se de nume și calități mincinoase, au comandat și ridicat de la societățile păgubite S.C. "Jolly Contor Impex"; S.R.L., S.C. "Rocaș Decor"; S.R.L, S.C. "Casa Romulus"; S.R.L., S.C. "Prima Com"; S.R.L. și S.C. "Elis Pavaje"; S.R.L. marfă constând în materiale de construcții pentru plata căreia au înmânat un nr. de 6 instrumente de plată semnate și avalizate de numitul Nemeti Dănilă, instrumente care la momentul introducerii spre decontare au fost refuzate la plată, cauzându-se un prejudiciu total în sumă de 120.956 lei), în acest sens fiind declarațiile reprezentanților părților vătămate, procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto și din grup efectuate în cauză, declarațiile martorilor Hîrț C., Căldăraru Horea, Hoza C., Maghiar I. -M. el, Bolboacă A., Czirjek Osolya și Ioamnis Tsibonkes, procesele-verbale de percheziție domiciliară, instrumentele de plată refuzate la decontare și alte înscrisuri, declarațiile inculpaților K. A. -Mihally, T. J. -P., V. G. și
B. A. (foarte importante fiind declarațiile inculpatului T. J. -P. care recunoaște săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, precizând modalitatea comiterii acestora, precum și rolul jucat de către fiecare inculpat în activitatea infracțională).
Pe de altă parte , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de înșelăciune săvârșite de cei patru inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând, în principal, din modul și împrejurările în care faptele au fost săvârșite (premeditarea actelor infracționale, frecvența comiterii acestora, numărul mare al participanților, folosirea de nume și calități mincinoase, precum și de mijloace frauduloase), din prejudiciul mare cauzat părților vătămate (respectiv 120.956 lei), precum și din perseverența infracțională de care dau dovadă inculpații (de precizat că inculpații V. G. și
T. J. -P. sunt recidiviști, fiind condamnați anterior de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni similare cu cele pentru care sunt cercetați în prezentul dosar; inculpații K. A. -Mihally și B. A. sunt cercetați într-un alt dosar penal pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală la datele de_, respectiv_, totodată inculpatul K. A. -Mihally fiind sancționat cu amendă administrativă, în două rânduri, pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune), existând așadar temerea justificată că, lăsați în libertate, vor continua să comită astfel de fapte antisociale (lăsarea în libertate a inculpaților putând reprezenta chiar o încurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte).
Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații K. A. -Mihally, T. J. -P. ,
V. G. și B. A. împotriva încheierii penale sus-menționate.
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. G. A. -L.
- 100 lei, av. I. M. - 100 lei și av. Ilea I. -M. - 200 lei), care se va avansa din F.M.J.L.C.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpații vor fi obligați la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații K. A. - Mihally, fiul lui A. și Susana, născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, T. J. -P. , fiul lui J. -P. și Carolina, născut la data de_ în Târgu-Mureș, jud. Mureș, V. G. (fost Siraki), fiul lui G. și Olga, născut la data de_ în com. Culciu, sat Cărășeu, jud. Satu Mare, B. A. , fiul lui I. și E., născut la data de_ în Huedin, jud. Cluj, toți deținuți în prezent în Arestul I.P.J. Cluj, împotriva încheierii penale nr.21/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. G. A. -L. - 100 lei, av. I. M.
- 100 lei și av. Ilea I. -M. - 200 lei), care se avansează din F.M.J.L.C.
Obligă inculpații la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
A. Ț. S. | T. | M. D. |
M. L.
Red. M.L./B.C.
4 ex./_
Jud. fond: A. -B. Birău
← Încheierea penală nr. 978/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 1503/2013. Propunere de arestare... → |
---|