Încheierea penală nr. 224/24. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ nr. 224/R Ședința publică din 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. O. M. - judecător
JUDECĂTORI: S. F. A.
: B. C.
GREFIER: B. E.
Ministerul Public reprezentat prin procuror B. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul M. S. G.
, (CNP 1., fiul lui S. G. și L., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M.
, arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M. ) împotriva încheierii penale nr. 2189 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, având ca obiect propunere de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-inculpat
M. S. G., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu - avocat B. D. din cadrul Baroului M. .
Procedura de citarea este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul recurentului-inculpat M. S. G., avocat desemnat din oficiu B. D. depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie.
Instanța procedează la identificarea recurentului-inculpat.
Întrebat fiind de instanță, recurentul-inculpat M. S. G. arată că își menține recursul declarat și dorește să fie cercetat în stare de libertate.
Instanța îi aduce la cunoștință recurentului-inculpat M. S. G. dreptul de a nu da o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția asupra faptului că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Recurentul-inculpat M. S. G. arată că dorește să dea declarații. Instanța procedează la audierea recurentului-inculpat M. S. G. ,
declarația acestuia fiind consemnată într-un proces-verbal și atașată la dosar.
La solicitarea instanței, apărătorul recurentului-inculpat M. S. G., avocat desemnat din oficiu B. D., arată că nu are chestiuni prealabile.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are chestiuni prealabile.
Instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, trece la dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat M. S. G., avocat desemnat din oficiu B. D., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza a se revoca măsura arestării preventive a inculpatului cu consecința punerii acestuia în libertate întrucât nu există probe certe din care să rezulte pericolul pentru ordinea publică.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că temeiul avutz în vedere de prima instanță la luarea măsurii arestării, respectiv art. 148 lit. f C.pr.pen., este incident în cauză. Inculpatul a comis două infracțiuni grave, respectiv acesta în loc public, a exercitat acte de violență asupra două părți vătămate, cărora le-a smuls lănțișoarele de la gât. Inculpatul are multiple condamnări, mai mult acesta a fost liberat condiționat la data de_ cu un rest rămas neexecutat de 335 de zile, situație în care susținerile că dorește să se întoarcă la muncă sau că dorește să recupereze prejudiciul sunt necredibile. Motivele instanței de fond sunt bine argumentate în admiterea propunerii de arestare, astfel că solicită respingerea recursului.
Acordându-i-se ultimul cuvânt, recurentul-inculpat M. S. G. solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea penală nr. 2189 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată sub nr. 3856/P/_ de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și, în consecință, în temeiul art. 149 ind. 1 Cod procedură penală raportat art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.
S. G. , CNP 1., fiul lui S. G. și L., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., cetățean român, fără studii, muncitor, cu antecedente penale, domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M.
, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 19 septembrie.2013 și până la data de 17 octombrie 2013, sub acuzația de comitere a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
S-a respins solicitarea inculpatului, formulată prin apărător, de a se dispune față de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivarea acestei încheieri prima instanță a reținut că mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent permit să se contureze
presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul este autorul infracțiunii de comiterea căreia este acuzat, în acest sens fiind avute în vedere: plângerile și declarațiile părților vătămate; proces verbal de reconstituire; procese-verbale de conducere în teren; declarațiile martorilor; dovezi de ridicare-predare bunuri, precum și propriile declarații ale inculpatului.
Din această perspectivă, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.
S-a reținut că inculpatul, care a suferit numeroase condamnări în perioada când a fost minor, este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni cu violență, în loc public, asupra unor persoane în vârstă, fapt ce reflectă îndrăzneală și determinare în comiterea pluralității de acte materiale.
J. ecătoria a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este conturat atât de circumstanțele reale dar și de cele personale ale inculpatului care a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse anterioare privative de libertate la data de_, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 335 zile închisoare. Fapta de comiterea căreia este acuzat inculpatul este plasată în perioada rămasă de la liberarea condiționată și până la împlinirea executării pedepsei anterior aplicate.
În raport de aceste considerente, Judecătoria Baia Mare a apreciat că în privința inculpatului se poate avansa bănuiala verosimilă în sensul că fiind lăsat în libertate va comite și alte fapte incriminate de legea penală.
De asemenea, instanța de fond a mai arătat că rezonanța socială a unor astfel de fapte în rândul comunității locale, a căror frecvență de comitere este în creștere, conjugată cu circumstanțele reale și concrete ale comiterii faptei, îndreptățesc să se considere că în speță, în privința inculpatului, luarea măsurii arestării preventive este proporțională și echilibrată fiind justificată de interesul legitim general care primează astfel în raport cu interesele individuale ale inculpatului.
Din acest punct de vedere prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală și că urmărirea penală trebuie să se desfășoare cu inculpatul pus sub arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. S. G. , care, a solicitat cercetarea sa în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Prin Ordonanța din data de_, Poliția Municipiului Baia Mare a luat față de inculpatul M. S. G. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând cu ora 2130, din care s-a dedus intervalul cuprins între 1600și 2130, conform art.144 alin.1 din Codul de procedură penală.
Prin Ordonanța din data de_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Ministerul Public a propus arestarea preventivă a inculpatului, considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținând în fapt următoarele:
La data de_ în jurul orei 14:50, inculpatul M. S. G. aflându- se pe B-dul. G. Coșbuc din Municipiul Baia Mare, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate O. M. căreia i-a smuls de un lănțișor de aur de la gât.
La data de_ în jurul orei 14:00 inculpatul M. S. G. aflându- se pe B-dul Transilvaniei din Municipiul Baia Mare, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate L. C. ia, căreia i-a smuls un lănțișor din aur de la gât.
Prin fapta sa inculpatul a pricinuit un prejudiciu de aproximativ 2300 lei.
La data de_ a fost sesizată instanța competentă cu propunerea de arestare preventivă a acestui inculpat.
Raportat la faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, împrejurarea că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care acesta este cercetat este mai mare de 4 ani, tribunalul apreciază că soluția dispusă de instanța de fond este temeinică și legală, iar cercetarea inculpatului în stare de arest este justificată.
Se are în vedere pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, gradul de pericol social ridicat al infracțiunii coroborat cu modalitatea concretă de săvârșire a faptei (respectiv în loc public, asupra unor persoane în vârstă) fapt ce reflectă îndrăzneala, precum și faptul că situația juridică a inculpatului denotă că acesta a persistat în activitatea infracțională în raport cu împrejurarea că din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că din pedeapsa anterioară a fost liberat condiționat în data de_ rămânând de executat un rest de pedeapsă de 335 zile închisoare, ceea ce denotă perseverență infracțională și justifică presupunerea rezonabilă că asemenea fapte pot fi săvârșite și în viitor.
În raport de considerentele mai sus expuse, tribunalul urmează să respingă recursul declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
În temeiul art. 38515pct.1 lit.b C.pr. pen., respinge ca nefondat recursul
declarat de inculpatul M. | S. G. , (CNP 1. | , fiul lui S. G. și L. |
, născut la data de _ | în Baia Mare, județul M. | , domiciliat în Baia |
Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M., arestat preventiv, aflat în Arestul
I.P.J. M. ) împotriva încheierii penale nr. 2189 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ .
În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-inculpat să plătească statului 130 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu avocat B. D. va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | IER | ||||||
G. | O. M. | S. | -F. | A. | B. | C. B. | E. |
Red. G.O-M/T.-red. B.E.
3 ex./_
J. ecător la fond: O. F.
TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală Minută
DOSAR nr._ Înch.pen.nr. 224/R/_
DISPUNE :
În temeiul art. 38515pct.1 lit.b C.pr. pen., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. S. G. , (CNP 1., fiul lui S. G. și L.
, născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M., arestat preventiv, aflat în Arestul
I.P.J. M. ) împotriva încheierii penale nr. 2189 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ .
În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-inculpat să plătească statului 130 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu avocat B. D. va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală COPIE - Minută
DOSAR nr._ Înch.pen.nr. 224/R/_
DISPUNE :
În temeiul art. 38515pct.1 lit.b C.pr. pen., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. S. G. , (CNP 1., fiul lui S. G. și L.
, născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M., arestat preventiv, aflat în Arestul
I.P.J. M. ) împotriva încheierii penale nr. 2189 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ .
În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-inculpat să plătească statului 130 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu avocat B. D. va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
s.s. indes. s.s. indes.; s.s.indesc.
pt. conf.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
din 24 septembrie 2013
Către
ARESTUL I.P.J. M.
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului încheierii penale nr. 224/R din 24 septembrie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat privind pe recurentul- inculpat M. S. G. , (CNP 1., fiul lui S. G. și L., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.
).
PREȘEDINTE GREFIER
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
din 24 septembrie 2013
Către
ARESTUL I.P.J. M.
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului încheierii penale nr. 224/R din 24 septembrie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat privind pe recurentul- inculpat M. S. G. , (CNP 1., fiul lui S. G. și L., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în Baia Mare, str. Horea, nr. 46B/44, jud. M., arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. M.
).
PREȘEDINTE GREFIER
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
din 24 septembrie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului încheierii penale nr. 224/R din 24 septembrie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, prin care s-a dispus ca suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat B. D. să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PREȘEDINTE GREFIER
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618
Secția penală DOSAR NR. _
din 24 septembrie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului încheierii penale nr. 224/R din 24 septembrie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, prin care s-a dispus ca suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat B. D. să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PREȘEDINTE GREFIER
← Încheierea penală nr. 1205/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 180/2013. Propunere de arestare... → |
---|