Încheierea penală nr. 28/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 28/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 06 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A., Judecător GREFIER: C. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin: NICOLESCU EMILIAN-DRAGOȘ, procuror
Pe rol fiind judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de procurorul de la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-
NĂSĂUD, privind pe inculpatul C. I. .
La apelul nominal se prezintă inculpatul C. I., în stare de reținere asist. de av. Candale I., din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Președintele de complet a identificat inculpatul și a adus la cunoștința acestuia faptul că împotriva sa s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. "d" și "i", alin.2 Cod penal, art. 176 alin.1 lit. "a" și alin.2 Cod penal, întrucât în data de 30 martie 2013, aflându-se pe drumul național, pe raza comunei Coșbuc, a stropit-o cu un lichid inflamabil (benzină) pe soacra sa, numita Nechiti Onița, căreia i-a dat foc.
La interpelarea președintelui completului de judecată, reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri sau excepții de formulat înainte de luarea declarației de inculpat.
I s-au adus la cunoștință inculpatului disp. art.70 Cod procedură penală, potrivit căruia are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar în cazul în care dorește să dea declarație trebuie să spună tot ce știe în legătură cu fapta și învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.
Inculpatul C. I., arată că își mențiune declarația dată, însă dorește să face unele completări.
S-a procedat la luarea declarației de inculpat, care a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatul arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Nefiind cereri de formulat, instanța dispune judecarea propunerii de arestare preventivă formulată în cauză.
Reprezentantul parchetului, arată că în data de 5 aprilie 2013 a fost sesizat despre faptul că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș se află în stare gravă numita Nechiti Onița care prezintă arsuri, întrucât a fost stropită cu benzină în data de 30/31 martie 2013, de către ginerele său C. I. . Astfel, cum rezultă din
probele administrate până în acest moment, în data de 30 martie 2013, inculpatul C.
I. a venit la domiciliu în stare de ebrietate și a început să se certe cu soția sa, pe care a lovit-o, apoi a amenințat-o că o va omorî prin incendiere. Soția sa a fugit prin curte, iar în fața inculpatului a apărut soacra sa numita Nechiti Onița, în vârstă de 80 de ani, iar inculpatul a fugit după aceasta cu o sticlă de benzină în mână, deși soacra sa ducea de mână o nepoțică în vârstă de 2 ani.
Mai arată că inculpatul a urmărit-o pe victimă până în dreptul locuinței unui vecin și a stropit-o cu benzină, după care a aprins-o cu o brichetă, după care inculpatul a continuat să o stropească cu benzină, iar apoi victima a intrat în locuința unui vecin care a stins focul cu ajutorul unui preș.
De asemenea, arată că s-a procedat la examinarea victimei, iar în concluziile provizorii rezultă că numita Nechiti Onița prezintă leziuni corporale traumatice ce constau în plăgi arse de gradul II, III și IV, care pot data din_, acestea punându- i în primejdie viața, inculpatul având același gen de arsuri.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea propunerii și arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, întrucât inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de comitere și gravitatea infracțiunii, precum și la impactul produs asupra locuitorilor zonei, precum și în mediul familial, și totodată ar duce la crearea unei atitudini de neîncredere în justiție. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că însăși soția sa a declarat că se teme de inculpat.
Mai susține că inculpatul nu s-a potolit după ce i-a dat foc soacrei, a venit acasă și și-a stropit și soția cu benzină, și a încercat să-și omoare soția cu un topor și un cuțit, însă a fost împiedicat de martorii sosiți la locuința sa.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă, în principal, iar în subsidiar solicită înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Apreciază că fapta comisă de inculpat este gravă, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, inculpatul a recunoscut că a aruncat cu un lichid inflamabil asupra soacrei sale, care era lipsită de apărare, însă nu este îndeplinită a doua condiție, respectiv pericolul social concret pentru ordinea publică, întrucât a fost un incident în familie care a degenerat, și care nu a fost produs în public.
Mai arată că inculpatul a declarat că regretă fapta comisă, având o atitudine bună față de soacra sa, întrucât a vizitat-o la spital. De asemenea, arată că acesta se afla în stare de ebrietate, fapt ce a dus la diminuarea discernământului, suferind și el arsuri la mâna dreaptă. Susține că inculpatul în prezent nu mai locuiește cu soția sa, fiind plecat la mama sa, iar în prezent apreciază că acesta nu va mai avea astfel de episoade împotriva soției sale.
Inculpatul C. I., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da.
Cauza a rămas în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin propunerea de arestare preventivă înregistrată sub nr._, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a solicitat arestarea preventivă a inculpatului C. I. , fiul lui Petru și E., născut la data de 04 ianuarie 1969 în comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii, conducător auto, domiciliat în comuna Coșbuc nr. 419, județul Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, CNP - 1., față de care se efectuează urmărirea penală sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. "d" și "i", alin.2 Cod penal, art. 176 alin.1 lit. "a" și alin.2 Cod penal, cu motivarea că la data de 5 aprilie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C. I. pentru comiterea infracțiunii mai sus menționate, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 30 martie 2013, aflându-se pe drumul național, pe raza comunei Coșbuc, a stropit-o cu un lichid inflamabil (benzină) pe soacra sa, pe numita Nechiti Onița, căreia i-a dat foc.
Se mai arată că în urma anchetei penale efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 30 martie 2013 inculpatul a ajuns acasă în stare de ebrietate și a început să se certe cu soția sa, pe care a lovit-o, apoi a amenințat-o că o va omorî prin incendiere.
Se mai arată că numita C. Onița-Ana, soția inculpatului, a fugit prin curtea casei, și cum în fața inculpatului a apărut soacra sa, numita Nechiti Onița, în vârstă de 80 de ani, inculpatul "și-a vărsat furia asupra ei";, în concret a fugit după bătrână cu o sticlă în care se afla benzină, deși bătrâna ducea de mână pe o nepoțică în vârstă de 2 ani.
Cu toate acestea, inculpatul a urmărit-o pe victimă până în dreptul locuinței unui vecin și a stropit-o cu benzină, aprinzând focul cu ajutorul unei brichete, timp în care victima continua să o țină de mână pe minora în vârstă de 2 ani. Inculpatul a mai urmărit-o pe victimă, continuând să o stropească cu benzină. În cele din urmă victima a ajuns la locuința martorului Câmpeanu I. Gigi, care a stins focul cu ajutorul unui preș.
Inculpatul nu s-a liniștit, dimpotrivă, a revenit acasă, și și-a stropit și soția cu benzină, și a încercat să o omoare cu un topor și cu un cuțit, dar a fost împiedicat de martorii sosiți la locuința sa.
Victima a fost transportată la Spitalul orășenesc Năsăud, dar din cauza stării grave în care se afla a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de urgență Târgu- Mureș (Clinica de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă și Arși).
Din concluziile provizorii emise de I.M.L. Târgu-Mureș rezultă că numita Nechiti Onița prezintă leziuni corporale traumatice ce constau în plăgi arse de gradul II, III și IV, care pot data din 30 martie 2013, acestea punând în primejdie viața.
Inițial, fiica victimei a consimțit ca în funcție de starea de sănătate a mamei sale să nu fie sesizate organele de poliție, dar cum inculpatul a continuat să se manifeste violent față de ea, a sesizat poliția.
De menționat că inculpatul a fost examinat din punct de vedere medico-legal, prin Raportul de constatare medico-legală nr. 7517II/a/31/_ emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud concluzionându-se că prezintă leziuni corporale traumatice (arsuri de gradul II și III) ce s-au putut produce la data de 30/31 martie 2013 prin acțiunea unei substanțe inflamabile (posibil combustibil, cel mai probabil benzină).
Se apreciază că se impune arestarea preventivă a inculpatului C. I., aflându-se în situația prev. de art. 148 alin.1 lit. "f"; Cod procedură penală, inculpatul comițând o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de comitere și gravitatea infracțiunii, precum și la impactul produs asupra locuitorilor zonei în care s-a comis fapta. De asemenea se arată că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un cadru de insecuritate atât în mediul local de unde provine inculpatul, dar și în mediul familial, și totodată ar duce la crearea unei atitudini de neîncredere în justiție. Pe de altă parte nu trebuie omis că însăși soția inculpatului a declarat că se teme de inculpat.
În plus, urmează ca față de starea de fapt să fie clarificată pe deplin, nefiind exclus a se extinde cercetările penale față de inculpat pentru comiterea altor infracțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului de cercetare penală nr.215/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, se rețin următoarele:
Prin Rezoluția din data de_, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.
I. pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap. la art.174 al.1 și 2 Cod penal, art.175 al.1 lit.d și i, al.2 Cod penal, art.176 al.1 lit.a și al.2 Cod penal, în sarcina acestuia reținându-se că la data de_, aflându-se pe drumul național, pe raza comunei Coșbuc, a stropit-o cu un lichid inflamabil (benzină) pe soacra sa, numita Nechiti Onița, căreia i-a dat foc.
Prin Ordonanța procurorului din data de_ s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a învinuitului C. I., începând cu data de_ orele 21,50, urmând ca din durata reținerii să se deducă timpul în care învinuitul s-a aflat la dispoziția organelor de poliție-din data de_, orele 10,00.
La data de_, prin Ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului
C. I. pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap. la art.174 al.1 și 2 Cod penal, art.175 al.1 lit.d și i, al.2 Cod penal, art.176 al.1 lit.a și al.2 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă de procuror, reprezentate de: procesele-verbale de sesizare din oficiu (f.1,2), declarațiile inculpatului, care a recunoscut în parte săvârșirea faptei, oferind însă varianta personală a derulării evenimentelor, în sensul că a intenționat doar să o lovească în zona spatelui pe soacra sa, cu sticla în care nu știa că se află benzină, substanță care s-a aprins de la țigara pe care inculpatul o ținea în mână, în timp ce se afla la distanță de 1 metru de victimă (declarația de la f.20 dosar urmărire penală, menținută ulterior, precum și cea dată în fața judecătorului), declarația martorei C. Onița Ana, soția sa (f.30-37), cea a martorului Câmpeanu I. Gigi (f.38) - care a arătat că în noaptea de 30/_, în jurul orelor 1,00, a auzit strigăte de ajutor în curte și bătăi la ușa de acces din partea victimei, care avea flăcări în partea din spate a hainelor, și care era însoțită de minora Someșan Lavinia, martorul dându-i haine de schimb și solicitând prezentarea ambulanței - soția martorului, Câmpeanu Ana, luând-o pe minoră la etajul locuinței, întrucât aceasta
care era speriată și plângea; declarația martorei Câmpeanu Ana (f.41), în același sens; declarația martorului Nechiti Viorel (f.43), care a arătat că inculpatul era foarte iritat, aflat sub influența băuturilor alcoolice, întrucât bănuia că soția sa îl înșeală, amenința că le va da foc soției sale și soacrei sale, și chiar a afirmat că a aprins-o pe victimă, spunând " pe babă am aprins-o deja"; (martorul observând între timp pe treptele casei o sticlă de 1 litru din plastic, umplută pe jumătate cu benzină), după care a căutat un cuțit de bucătărie, spunând că o omoară pe soția sa (fiind oprit de martora Cifor Onița (f.47), apoi o secure, cu care a pornit spre soția sa, strigând tot timpul că o omoară (fiind oprit însă de martor și de Cifor Macedon și Cifor Onița), declarațiile martorilor Cifor Macedon (f.49), Nechiti Nastasia (f.53), Nechiti Mărioara (f.54), Baies A. I. (f.55), declarația victimei Nechiti Onița (f.12), internată la Spitalul Clinic Județean Mureș-Clinica ATI, în care aceasta arată că inculpatul, ginerele său, fiind într-o stare avansată de ebrietate, i-a aruncat pe spate o sticlă cu benzină, după care, cu o brichetă, "i-a aprins hainele";, victima refugiindu-se la familia Câmpean, care i-a dat jos hainele și a chemat ambulanța; Concluziile provizorii ale Institutului de Medicină Legală Târgu Mureș, prin care se arată că "numita Nechiti Onița prezintă leziuni traumatice ce pot data din data de 30 martie 2913, de tipul plăgi arse grad II-III-IV, pe aproximativ 30% din suprafața corporală și șoc postcombustional. Leziunile s-au putut produce prin arsură cu flacără. Pentru vindecare necesită 50-55 zile de îngrijire medicală, în caz de evoluție favorabilă. Prin leziunile traumatice suferite, viața victimei a fost pusă în primejdie direct, aceasta putând fi înlăturată, în caz de evoluție favorabilă, datorită tratamentului medical de specialitate"; (f.17).
A mai fost avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de_, întocmit de organele de poliție (f.4), în cadrul căruia se consemnează faptul că martora C. Onița Ana a predat organelor de poliție o haină aparținând inculpatului, soțul său, care prezenta urme de arsură a țesăturii pe mâneca dreaptă și pe partea dreaptă față, și a declarat că inculpatul a încercat să o lovească, a amenințat- o cu moartea (pe ea și pe mama ei), mama sa ieșind din curte pe poarta de acces înspre DN 17C, martora refugiindu-se în partea de vest a curții, de unde a cerut ajutorul numiților Nechiti Viorel (fratele său), și Cifor Macedon (viitorul naș al fiicei sale). Conform afirmațiilor din această împrejurare ale martorei, în timpul în care aceasta cerea ajutor, soțul său o alerga pe victimă prin curte, intenționând să o stropească cu benzină și încercând să îi dea foc cu o brichetă - reușind acest lucru pe marginea carosabilului dinspre imobilul aparținând numitului Cifor Toader; ulterior, inculpatul a încercat să o incendieze și să o lovească cu un cuțit de bucătărie și apoi cu un topor, și pe soția sa, martora, fiind însă împiedicat de numiții Nechiti Viorel, Cifor Macedon și Cifor Onița.
Cu ocazia cercetării la fața locului, martorul Câmpeanu I. Gigi a predat organelor de poliție un sac din folie de culoare neagră, în care se aflau hainele victimei, care aveau urme pronunțate de arsură și fire de păr lipite de țesătură.
De asemenea, relevante în cauză sunt și procesul-verbal de depistare întocmit de Poliția orașului Năsăud - Formațiunea de Investigații Criminale, prin care organele de poliție constată că inculpatul prezintă leziuni produse cel mai probabil prin ardere în zona mâinii drepte și a feței (f.18), precum și Raportul de constatare medico-legală nr.751/II/a/31 din_, întocmit de Serviciul Județean de Medicină legală Bistrița- Năsăud, din are rezultă că inculpatul prezintă leziuni traumatice, și anume arsuri gradul II și III, care s-au putut produce prin acțiunea unei substanțe inflamabile
(posibil combustibil, cel mai probabil benzina), leziunile traumatice necesitând 13-14 zile de îngrijiri medicale, în cursul unei evoluții favorabile (f.60).
Versiunea inculpatului, în sensul că în fapt dorea doar să o lovească pe victimă cu o sticlă pe care a luat-o la întâmplare, nu poate fi primită, atâta vreme cât a recunoscut că dorea să o "aprindă"; pe soacra sa, care îl "țăcănea la cap";, avea în garaj (de unde a luat sticla), recipiente cu substanțe inflamabile (benzină, diluant etc.), nesigilate, deschise, astfel că oricare dintre acestea, folosite fiind chiar la întâmplare, ar fi produs același rezultat, dat fiind ca inculpatul a folosit bricheta pe care o avea pentru a-i provoca arsuri corporale victimei.
Dacă nu ar fi dorit să o agreseze pe soacra sa în această manieră, ar fi avut posibilitatea utilizării unui alt obiect în acest scop, care să fi existat în curte - unde s- a derulat parțial evenimentul, sau să adopte comportamentul cel mai dezirabil - acela al abținerii de la o conduită agresivă, dar dorința sa de a se manifesta violent în această manieră fost manifestă, și a fost relevată de martorii audiați.
S-a considerat de asemenea că inculpatul se află în situația prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât a săvârșit o infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea deosebită a infracțiunii pentru care este cercetat, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, precum și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul familiei sale, dar și a comunității locale în situația în care cercetarea în acest context a inculpatului ar avea loc în stare de libertate. Dată fiind modalitatea crudă în care se presupune că a fost comisă fapta (arsurile cauzate provocând suferințe intense victimei), în împrejurarea respectivă inculpatul provocând prin conduita sa un prejudiciu moral și minorei care o însoțea pe victimă, tensiunea existentă între inculpat și soția sa (pe care o bănuiește de infidelitate - neconfirmată însă - tensiune existentă și în prezent), dar mai ales lipsa de control a inculpatului pe fondul consumului de alcool și înclinația sa pe acest fond spre acte de violență grave (provocarea de traume prin arsuri, intenționa și utilizarea cuțitului și a securii), s-a apreciat că există riscul ca, aflat în libertate, inculpatul să se manifeste violent și asupra familiei sale (soția sa a cerut arestarea inculpatului, arătând că se teme de acesta) sau asupra altor persoane, și să comită noi infracțiuni.
De altminteri, legat de predispoziția spre acte de violență a inculpatului, este de observat faptul că acesta a fost condamnat, chiar dacă în anul 2000, la pedeapsa de
500.000 lei amendă pentru comiterea infracțiunii prev. de art.180 al.1 Cod penal, aplicată prin Sentința penală nr.616/_ a Judecătoriei Năsăud (f.57).
În acest context s-a apreciat că aplicarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive (obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara), cu fixarea de obligații, este inadecvată, probele dosarului nepledând în favoarea existenței de garanții că inculpatul va respecta regulile impuse, aferente măsurilor menționate.
Pentru aceste considerente, în baza art.149/1 alin.9 Cod procedură penală va fi admisă propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință se va dispune arestarea preventivă a inculpatului C. I., cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap. la art.174 al.1 și 2 Cod penal, art.175 al.1 lit.d și i, al.2 Cod penal, art.176 al.1 lit.a și al.2 Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ .
Se va dispune emiterea în mod corespunzător a mandatului de arestare preventivă.
Va fi stabilit onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea av.Candale I., ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, conform art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință:
-dispune arestarea preventivă a inculpatului C. I. , fiul lui Petru și E., născut la data de 04 ianuarie 1969 în comuna Coșbuc județul Bistrița-Năsăud, studii 12 clase, căsătorit 2 copii, conducător auto, domiciliat în comuna Coșbuc nr. 419 Județul Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale CNP - 1., în prezent deținut în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud, cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. "d" și "i", alin.2 Cod penal, art. 176 alin.1 lit. "a" și alin.2 Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 0_ și până la data de _ .
Dispune emiterea în mod corespunzător a mandatului de arestare preventivă. Stabilește onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea av.
Candale I. .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_, orele 9,50.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. C. M.
Red/dact G.A/C.M _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI ÎNCHEIERII PENALE NR. 28/CC/2013
Admite propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și în consecință:
-dispune arestarea preventivă a inculpatului C. I. , fiul lui Petru și E., născut la data de 04 ianuarie 1969 în comuna Coșbuc județul Bistrița-Năsăud, studii 12 clase, căsătorit 2 copii, conducător auto, domiciliat în comuna Coșbuc nr. 419 Județul Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale CNP - 1., în prezent deținut în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud, cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. "d" și "i", alin.2 Cod penal, art. 176 alin.1 lit. "a" și alin.2 Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 0_ și până la data de _ .
Dispune emiterea în mod corespunzător a mandatului de arestare preventivă. Stabilește onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea av.
Candale I. .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_, orele 9,50.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. C. M.
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR PENAL NR. _
MANDAT DE ARESTARE PREVENTIVĂ NR. 1 3 /2013
Anul 2013, luna aprilie, ziua 06 Judecător: G. A., de la Tribunalul Bistrița-Năsăud
Având în vedere Încheierea penală nr.28 /CC/ 06 aprilie 2013, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. I., fiul lui Petru și E., născut în anul 1969 luna ianuarie ziua 04, în comuna Coșbuc județul Bistrița-Năsăud, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii, conducător auto, domiciliat în comuna Coșbuc nr. 419 Județul Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, CNP - 1. , pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit. "d"; și "i"; alin.2 Cod penal, art. 176 alin.1 lit. "a"; și alin.2 Cod penal, constând în aceea că în data de 30 martie 2013, aflându-se pe drumul național, pe raza comunei Coșbuc, a stropit-o cu un lichid inflamabil (benzină) pe soacra sa, numita Nechiti Onița, căreia i-a dat foc.
Constatând că inculpatul se află în situația prev. de art.143, 148 alin.1 lit. "f"; Cod procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice că a săvârșit fapta, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive, în baza disp. art. 151 Cod procedură penală:
D I S P U N E
Arestarea preventivă, pe timp de 29 zile, cu începere de la 06 aprilie 2013 și
până la data de 04 mai 2013 , a inculpatului C. I., fiul lui Petru și E., născut în anul 1969 luna ianuarie ziua 04, în comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, studii 12 clase, căsătorit, 2 copii, conducător auto, domiciliat în comuna Coșbuc nr. 419 Județul Bistrița-Năsăud, fără antecedente penale, CNP - 1. .
Organele de poliție îl vor preda pe inculpat la Arestul IPJ Bistrița-Năsăud, înaintând instanței dovada de executare a măsurii preventive.
Emis azi 06 aprilie 2013
JUDECĂTOR, Am primit un exemplar
G. A. Inculpat: C. I.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR PENAL NR. _
PROCES-VERBAL
Încheiat azi 06 aprilie 2013, cu ocazia pronunțării Încheierii penale nr.
28/CC/_, prin care s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului C. I. .
După pronunțarea Încheierii penale nr. 28/CC/_, inculpatul arată că declară RECURS, împotriva încheierii prin care -sa luat față de el măsura arestării preventive.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. C. M.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR PENAL NR._ din _
Către
SOMEȘAN I. ELA COȘBUC NR. 419
Jud. Bistrița-Năsăud
Vă facem cunoscut că prin Încheierea penală nr. 28/CC/_, s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de 4 mai 2013, a tatălui dvs. C. I., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, și se află în Arestul PJ Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. C. M.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
DOSAR PENAL NR._ din _
Către
SOMEȘAN I. ELA COȘBUC NR. 419
Jud. Bistrița-Năsăud
Vă facem cunoscut că prin Încheierea penală nr. 28/CC/_, s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de 4 mai 2013, a tatălui dvs. C. I., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, și se află în Arestul PJ Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. C. M.
← Încheierea penală nr. 363/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 39/2013. Propunere de arestare... → |
---|