Încheierea penală nr. 363/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 363/R/2013
Ședința secretă din data de 14 martie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: I. C. M.
: C. I.
G.: A. B. H.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul T. T. I. împotriva încheierii penale nr.168 din 28 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș privind luarea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr.94/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin.1, 2 lit. b și alin.3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. T. I., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales - avocat P. C. M. din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-au transmis prin e- mail și ulterior prin registratură, setul de înscrisuri solicitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Curtea pune în discuție declararea ședinței de judecată secretă, având în vedere natura prezentei cauze.
Reprezentantul M. ui P. și apărătorul inculpatului sunt de acord cu declararea ședinței secrete.
Curtea declară ședința de judecată secretă, în temeiul art. 290 alin.2 C.pr.pen..
Inculpatul T. T. I. menține declarația dată în fața instanței de fond - Tribunalul Maramureș și arată că dorește să dea încă o declarație.
S-au adus la cunoștința inculpatului drepturile procesuale conferite de lege - art. 70 C.pr.pen., după care s-a procedat la ascultarea acestuia, declarația sa fiind consemnată în cuprinsul procesului verbal depus la dosar după citire și semnare.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. și art. 385 ind. 6 al. 3 C.pr.pen., solicită admiterea recursului promovat de către inculpat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Maramureș, prin care s-a dispus arestarea preventivă, casarea acesteia și respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș de arestare preventivă a
inculpatului T. T. I. pentru comiterea infracțiunii de viol, cu consecința punerii inculpatului de îndată în libertate.
Susține recursul formulat arătând că din probele administrate în cauză rezultă că nu există probe sau indicii în baza cărora un observator obiectiv să poată aprecia că inculpatul a săvârșit această faptă. Astfel, din motivarea
încheierii de arestare preventivă rezultă că instanța de judecată, pentru a dispune această măsură, a avut în vedere în primul rând raportul medico-legal din care rezultă că partea vătămată, minora în vârstă de 9 ani, este deflorată, însă deflorarea minorei este mai veche de 10 zile, deci se putea produce oricând.
În motivarea încheierii atacate s-a reținut declarația martorei Koloșvari A. care, în urma unei discuții pe care a avut-o cu minora, a consemnat într-un raport psihiatric faptul că aceasta i-ar fi relatat că a fost violată de unchiul ei, precum și declarațiile părții vătămate D. ci L. făcute în fața psihologului și a anchetatorilor.
După luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, au apărut elemente care pun sub semnul întrebării acest probatoriu administrat în prima fază. Noua turnură a urmăririi penale nu s-a datorat apărării, ci primii care au dat declarații în acest sens au fost martorii audiați la cererea organelor de anchetă, respectiv numiții Șandru M. - învățătoare la școala din Borșa, Șandru Tincuța și Hapca M. M., martori care nu au fost propuși de către apărare, astfel că apărarea nu poate fi bănuită că ar fi încercat să pună sub semnul îndoielii probatoriul administrat.
De asemenea, în cauză au fost audiați martorii T. I. ela, T. Petru și D. ci Doca, propuși de apărare cu privire la modul în care inculpatul s-a ocupat de îngrijirea acestor copii, care la fel, au confirmat împrejurările arătate de primii doi martori.
Prin urmare, din toate aceste probe rezultă că în august 2011, în timp ce părinții lipseau de acasă, acest verișor Iulian, fiul cumnatei inculpatului, aflându-se cu alt minor la domiciliul lor, au vizionat filme cu un conținut indecent, după care s-au dus cu minora în baie, unde au întreținut cu aceasta raporturi sexuale anale, precum și de altă natură. Există relatări din care rezultă că imediat după comiterea faptei minora prezenta urme de sânge în zona organelor genitale și pe picioare.
Evenimentul este adus la cunoștința soției inculpatului, iar dintre cadrele didactice primul care află despre acest lucru este martora Hapca M. M., care o sesizează pe Koloșvari A., care inițial nu acordă importanță celor relatate de către colega sa, însă când constată leziunile fizice pe corpul fratelui părții vătămate, poartă o discuție cu aceasta din urmă, ocazie cu care se susține că a fost violată de către inculpat.
Persoanele implicate în acest eveniment sunt toate minori sub 14 ani, deci potrivit legii sunt lipsiți de discernământ, adică cel aflat într-o astfel de situație nu-și poate da seama de caracterul, conținutul și urmările faptelor sale. Însă, s-a dovedit că cei doi minori în cauză nu sunt lipsiți de discernământ, în privința părții vătămate constatându-se că are memorie și gândire slab dezvoltate, că nu poate relata integral faptele și că în general nivelul cunoștințelor acesteia sunt apropiate vârstei de 4 ani, deci poate oricând denatura realitatea pentru că nu a înțeles semnificația a ceea ce spune și nici a consecințelor afirmațiilor sale.
Învederează faptul că minorii au fost molestați fizic de către soția inculpatului în mai multe rânduri, acesta fiind motivul pentru care nu au vrut să se întoarcă în locul respectiv și au făcut declarații nereale. Pune sub semnul îndoielii credibilitatea declarațiilor date de minori, din rapoartele psihologice rezultând că cei doi minori nu se bucură de credibilitate deplină, fiind în general dispuși să nu spună adevărul.
Face trimitere la audierea și înregistrarea audio-video a minorului D. ci C.
, fratele părții vătămate, audiere care a avut loc în data de_, deci cu o săptămână înaintate de luarea măsurii preventive a inculpatului din_, declarație care a fost ascunsă de organele de anchetă și în care minorul afirmă că și el a fost violat la fel ca partea vătămată.
La fila 82 din dosar se află certificatul de examinare medico-legală a acestui minor în cuprinsul căruia se menționează că la promisiunile anchetatorului că îi va cumpăra o mașinuță mov, el susține că a fost violat, însă din actul medical rezultă că minorul este intact, constatându-se absența leziunilor anale și perianale. Prin urmare, acest minor în ceea ce a afirmat nu a spus adevărul, actul medico-legal dovedind contrariul.
Precizează că toată această transcriere a audierii minorului nu a fost pusă la dispoziția instanței de judecată și nici actul medico-legal din care rezultă că fratele părții vătămate este virgointact, probe în prezența cărora pune la îndoială luarea acestei măsuri preventive față de inculpat, dacă ar fi fost aduse la cunoștința instanței la acea dată.
Fapta de care este acuzat inculpatul este gravă și se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 25 ani.
În consecință, având în vedere că în cauză rezultă că partea vătămată a fost violată sau nu, în alte împrejurări, cu un an anterior, de către alte persoane, apreciază că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului această acuzație care nu este judicioasă, măsura fiind luată fără identificarea faptei, fără a se stabili timpul și locul comiterii acesteia.
Față de toate aspectele relevate mai sus, consideră că propunerea de arestare preventivă nu întrunește exigențele cerute de lege pentru luarea unei astfel de măsuri. S-a mai afirmat că inculpatul prezintă pericol pentru că și-ar pune în pericol copii, însă s-a arătat că fratele părții vătămate, care susține că a fost violat, nu prezintă nicio leziune, iar copii dați în plasament, au fost luați de la inculpat, în prezent aflându-se la o școală specială.
Consideră că îndoiala este atât de mare încât nu se poate aprecia că există indicii temeinice și probe care să ateste că inculpatul ar fi comis o astfel de faptă, iar pe lângă acest aspect, instanța, pentru luarea unei astfel de măsuri, trebuie să se bazeze pe probe certe și nu pe probabilități. Față de toate aceste aspecte, consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
Reprezentantul M. ui P. , în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. și art. 140 ind. 3 al. 1 și 7 C.pr.pen., solicită admiterea recursului promovat de către inculpat pentru că în prezent arestarea preventivă a acestuia nu mai este justificată. Totodată, solicită casarea încheierii nr. 168 din 28
februarie 2013 a T. ui Maramureș și instanța de recurs, procedând la rejudecarea cauzei, să hotărască revocarea măsurii arestului preventiv luată împotriva inculpatului, cu consecința punerii acestuia de îndată în libertate, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului ca urmare a admiterii recursului.
Referitor la luarea măsurii arestării preventive și la motivele invocate pentru admiterea recursului inculpatului, arată că la momentul luării acestei măsuri existau indicii temeinice în sensul art.68 ind. 1 C.pr.pen. care îl indicau pe inculpat drept autor al unei fapte prevăzute de legea penală. În acest sens, face referire la fila 40-41 privind raportul medico-legal, la fila 43 privind constatarea psihologică, la fila 44-45 privind raportul psihologic nr.77/_, precum și la raportul de evaluare clinică din care rezultă că există o suspiciune a unei forme de abuz sexual asupra minorei din partea inculpatului.
De asemenea, filele 151-179 cuprind procesul verbal de redare a înregistrării audio-video din data de_, întocmit de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Maramureș, cu ocazia audierii minorului, în prezența psihologului Gogotă V. a.
Învederează și filele 164, 169, 171, 172, 174 și 175, în care minora - parte vătămată face referire expresă la faptul că inculpatul ar fi autorul abuzului sexual comis asupra ei.
Prin urmare, la data arestării preventive existau indicii care justificau luarea acestei măsuri, însă evoluția ulterioară a probatoriului administrat în cauză relevă faptul că autorul abuzului sexual este o altă persoană. Acest probatoriu administrat ulterior, respectiv declarațiile martorilor Șandru Tincuța din_, Hapca M. M. din_, T. I. ela și T. Petru din data de _
, indică o altă persoană ca autor al faptei, și anume pe minorul Iulian, la care a făcut referire și inculpatul la acest termen de judecată. Astfel, apreciază credibile două dintre declarațiile acestor martori audiați ulterior arestării preventive a inculpatului, respectiv declarația martorului Șandru Tincuța - învățătoarea de la școala din Borșa și Hapca M. M. - profesor psihopedagog de la aceeași școală, toți cei patru martori indicându-l, cu explicații, drept autor al faptei pe minorul Iulian.
În concluzie, având în vedere evoluția ulterioară a probatoriului, după sesizarea instanței de judecată, apreciază recursul inculpatului ca fiind întemeiat, motiv pentru care solicită a fi admis.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate și dorește să se afle adevărul, astfel încât cine este vinovat să plătească. Nu poate plăti nevinovat. Este în măsură să prezinte alte 20 de persoane, la care a lucrat, care să declare cu privire la persoana sa în cadrul societății. Solicită admiterea recursului.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.168 din 28 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:
În temeiul art. 1491C.pr.penală raportat la art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. T. I., fiul lui V. și I., născut la_ în Borșa, județul Maramureș, CNP 1., domiciliat în comuna Borșa, str. Decebal nr.6, bloc A15, ap.23 județul Maramureș cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin.1, 2 lit. b și alin.3 Cod penal, pe o durată de 29 zile, începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în raport de natura și modalitatea de comitere a unor fapte precum cea reținută în sarcina inculpatului, probele ce susțin o astfel de acuzație nu sunt, de regulă, probe directe.
În primul rând, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală nr.15/1_ care atestă faptul că numita D. ci L. nu este "virgo-intactă"; la data examinării. Leziunile himenale constatate s-au produs printr-un contact sexual direct cu o persoană de sex opus. Leziunea himenală constatată are o vechime mai mare de 10 zile și a necesitat pentru vindecare 6-7 (șase-șapte) zile de îngrijiri medicale. T. a apreciat că acest act medico-legal, precum și cel care conține concluziile preliminarii confirmă indubitabil faptul că minora D. ci L. a fost victima unui abuz sexual.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere atât declarațiile martorei Kolozsvari Angelica care este prima persoană care a stat de vorbă cu minora și care descrie într-un mod detaliat presupusa agresiune sexuală, precum și declarația minorei care se coroborează astfel cu celelalte probe administrate. S-a remarcat faptul că partea vătămată deși este o minoră în vârstă de 9 ani relatează în linii mari abuzul sexual cu ocazia audierilor repetate și în fața unor persoane diferite, ceea ce denotă sinceritatea declarațiilor acesteia.
Pe de altă parte, actele întocmite de psihologi, respectiv Constatarea psihologică nr. 52/_ și Raportul psihologic nr. 77/_ confirmate de Raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică existent la filele 58-59, vin în
sprijinul acuzației aduse inculpatului, concluzionând că "există o suspiciune a unei forme de abuz sexual asupra minorei D. ci L. din partea numitului T.
T. I. ";. Aceleași înscrisuri au confirmat și o formă de abuz fizic și emoțional asupra minorilor D. ci L. și D. ci G. C. în familia de plasament. Un alt element probator care a venit în susținerea acuzației este și raportul psihologic de evaluare inițială a minorului D. ci C., nr. 495/_ în care a fost evidențiat faptul că și acest minor are cunoștințe de abuzul sexual comis asupra surorii sale, D. ci L. .
Din toate probele și datele furnizate până în prezent de către parchet, tribunalul a apreciat că acuzația adusă inculpatului este una plauzibilă.
În raport de aceste împrejurări instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 din Codul de procedură penală și că există în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art. 148 din Codul de procedură penală.
S-a constatat că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol social relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat acesta.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și vârsta și gradul de handicap al minorei abuzate, faptul că inculpatul are încă trei copii minori cu vârste deosebit de mici, în familie, aceștia putând fi expuși unui risc crescut în situația în care inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate, precum și puternicul impact negativ al unor fapte, impact cu o intensitate sporită într-o comunitate redusă, precum cea din care face parte inculpatul. Or, având în vedere aceste împrejurări, lăsarea în libertate a inculpatului în condițiile în care este acuzat de comiterea unei infracțiuni grave, ar putea crea un sentiment de insecuritate în rândul comunității.
T. a apreciat că, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpatului, în acest moment al anchetei, există indicii temeinice și suficiente care să formeze convingerea că persoana față de care este efectuată urmărirea penală ar fi săvârșit fapta. De asemenea, din perspectiva scopului măsurii arestării preventive prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că aceasta este singura măsură oportună și eficientă în această fază a procesului pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală.
În raport de considerentele mai sus arătate, s-a admis propunerea de arestare preventivă și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile, împotriva căruia s-a emis mandat de arestare preventivă cu începere de la data de 28 februarie 2013 până la data de 28 martie 2013, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. T. I. .
În susținerea recursului s-a invocat faptul că propunerea de arestare preventivă nu întrunește exigențele cerute de lege pentru luarea unei astfel de măsuri, fiindcă nu există probe sau indicii în baza cărora un observator obiectiv să poată aprecia că inculpatul a săvârșit această faptă; din încheierea de arestare preventivă reiese că instanța a avut în vedere raportul medico-legal din care rezultă că partea vătămată este deflorată însă deflorarea este mai veche de 10 zile, putându-se produce oricând.
S-a specificat că după luarea arestului preventiv au apărut elemente care pun sub semenul întrebării probatoriul administrat inițial din care rezultă că în
luna august 2011, un verișor al părții vătămate a întreținut cu aceasta raporturi sexuale.
S-a menționat că minorii au fost molestați de către soția inculpatului de mai multe ori, motiv pentru care au declarat împotriva inculpatului pentru a nu se întoarce la locuința acestuia.
S-a învederat că inculpatul nu prezintă pericol pentru copii săi, iar partea vătămată și fratele acesteia sunt într-o școală specială.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art.3856alin. 3 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut cu mențiunea că probele nu sunt directe că este plauzibilă acuzația adusă inculpatului că în cursul anului 2012 a întreținut relații sexuale cu partea vătămată de 9 ani ce îi era încredințată în plasament, fiind fiica cumnatei decedate a inculpatului, faptă ce este prevăzută ca infracțiune de viol de art. 197 alin.1, alin.2 lit. b și alin.3 C. pen.
T. a avut în vedere actele și lucrările existente la dosarul de urmărire penală atașat propunerii de arestare preventivă cu care a fost sesizat, respectiv raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată nu este virgo-intactă, declarațiile unei martore cu care minora a vorbit prima dată despre agresiunea sexuală în care îl indica drept autor pe unchiul său, inculpatul, și ca dată a comiterii faptei perioada în care era în plasament la acesta, precum și constatările psihologice ce întăresc suspiciunea unui forme de abuz sexual asupra minorei.
Instanța de recurs a solicitat procurorului să-i trimită la dosarul cauzei toate actele și lucrările efectuate în cursul cercetării penale, inclusiv cele anterioare admiterii propunerii de arestare pronunțată de prima instanță în _
.
Din procesul-verbal de redare a înregistrării audio-video a audierii martorului D. ci G. - C. - P., fratele de 12 ani al părții vătămate, reiese că cei doi frați locuiau la unchiul și mătușa lor în localitatea Borșa împreună cu cei trei copii ai acestora, în special în vacanțe, în rest aflându-se la o școală specială în altă localitate.
Minorul a precizat că mătușa lui îi bătea zilnic cu coada de la mătură, că unchiul său nu i-a spus acesteia să nu-i mai bată; în cursul audierii a răspuns la întrebarea cine a dezbrăcat-o pe sora lui, susținând că unchiul a violat-o; la întrebarea dacă unchiul s-a dezbrăcat a dat din cap în semn că da; pe parcursul audierii a arătat că nu știe ce înseamnă cuvântul viol, apoi la întrebarea dacă unchiul a făcut cu el ce a făcut cu sora lui a răspuns afirmativ, zicând că l-a violat; mai departe a precizat cum anume, însă cu aceeași ocazie a specificat că un verișor din Italia odată a violat-o pe sora lui; la întrebarea de ce nu a spus mai înainte de verișor a răspuns că a uitat, indicând că verișorul său a întreținut un raport sexual oral în baie cu partea vătămată.
Din rapoartele psihologice întocmite rezultă că partea vătămată minoră, deși are 9 ani are un nivel de dezvoltare al limbajului corespunzător vârstei de 5 ani, o gândire logico-matematică corespunzătoare vârstei de 7 ani, însă are cunoștințe generale corespunzătoare vârstei de 4 ani; spre deosebire de aceasta, fratele ei, potrivit majorității criteriilor specificate, prezintă dezvoltarea unui copil de 7-9 ani însă focalizarea selectivă atențională corespunde vârstei de 5 ani; s-a concluzionat în rapoartele menționate că ambii minori prezintă deficiență mintală ușoară și că oprirea acestora în dezvoltare a survenit datorită traumelor multiple suferite: moartea mamei, abuzurile fizice, expunerea la incidente de abuz sexual și izolarea.
Toate declarațiile indirecte aflate la dosar provin din cele relatate persoanelor adulte de către minori, motiv pentru care, Curtea apreciază că datorită indicării de către minor a unei fapte de abuz sexual la care a fost supusă sora sa de către un verișor mai mare, a indicării unui abuz sexual pe care unchiul său l-ar fi comis asupra lui, al relatării unui abuz sexual la care sora lui a fost supusă de către inculpat, dar și al afirmării molestărilor la care au fost supuși cei doi copii în locuința inculpatului nu există suficiente indicii pentru luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, existând însă suficiente indicii pentru luarea unei măsuri neprivative de libertate.
Art. 136 alin.8 C. pr. pen. prevede criteriile în raport de care se alege măsură preventivă ce urmează a fi luată, astfel încât pentru a stabili o măsură preventivă proporțională nu se poate face abstracție de stadiul în care se află cercetarea penală, astfel încât să poată fi apreciată, potrivit art. 681C. pr. pen., măsura în care actele existente la dosar întemeiază presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
În speță, există suspiciuni referitoare la două persoane, inculpatul și un verișor, însă suspiciunile nu sunt suficient de caracterizate datorită situației personale ale minorilor care le-au oferit și datorită necorelării exclusive cu celelalte probe de exemplu, minorul a susținut că a fost violat de unchiul său însă acest aspect nu e corelat cu actul medico-legal; este evident că o asemenea corelare nu este necesar să fie făcută în totalitate în această fază procesuală, dar cel puțin parțial se impune datorită necesității întemeierii presupunerii rezonabile pe care trebuie să și-o formeze o persoană neutră pentru luarea unei măsuri preventive.
Așa fiind, în temeiul art. 149 1alin.12 C. pr. pen. rap la art. 146 alin.111C.pr.pen. va admite recursul declarat de către inculpat și, rejudecând, va respinge propunerea de arestare preventivă și va dispune, în temeiul art. 1451C. pr. pen., obligarea inculpatului de a nu părăsi țara pe o durată de 30 zile cu instituirea obligațiilor generale prev. art. 1451rap. la art. 145 alin.11lit. a- dC.pr.pen., precum și a celei specifice, prev. de alin.12lit. c, respectiv să nu intre în contact cu partea vătămată minoră și nici cu fratele acesteia.
Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor, aceasta va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Văzând și prev. art. 192 alin.3 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 385 15pct.2 lit. d C. pr. pen. admite recursul declarat de inculpatul T. T. I. împotriva Încheierii penale nr.168 din 28 februarie 2013 a T. ui Maramureș, pe care o casează în întregime și rejudecând:
În temeiul art.1491alin. 8 C. pr. pen. respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului T. T. I., fiul lui V. și I., născut la data de 18 noiembrie 1972 în Borșa, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Conform art.145 1Cod proc. penala dispune luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o durata de 30 zile.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara impune inculpatului să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecata ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția orașului Borșa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
să nu dețină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme;
să nu intre în contact cu partea vătămată D. ci L. și cu martorul D. ci C. G. direct sau indirect;
Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi țara, va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Stabilește onorariu parțial pentru avocat din oficiu în sumă de 50 lei în favoarea Baroului de avocați C., avocat Negru C. ,onorariu ce se va suporta din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.
PRES., JUDECĂTORI,
V. C. I. C. M. C. I.
G. | , | |
A. | B. | H. |
Red.C.V/dact.V.R. 2 ex./_
Jud.fond: A. Codruța Violeta
| ← Încheierea penală nr. 27/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 28/2013. Propunere de arestare... → |
|---|
