Încheierea penală nr. 991/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 991/R/2013
Ședința publică din 24 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R., judecător JUDECĂTORI: L. M.
: V. G.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin VIOLETA TRĂISTARU -
procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva încheierii penale nr. 68/C din data de
17 iulie 2013, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului L. C. .
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul L.
C. asistat de apărător ales, avocat Jiman Mara R., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 22) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat L. M. S., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 18
).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu și se va pronunța asupra onorariului parțial prin hotărâre.
Inculpatul L. C. arată că nu dorește să facă declarații și în continuare se prevalează de dreptul la tăcere.
Apărătorul ales al inculpatului L. C. depune la dosar un set de 14 înscrisuri, de la locul de muncă și de la circumscripția unde domiciliază, precum și acte medicale privind starea de sănătate a concubinei acestuia, care este gravidă în luna a 7-a și de la poliția unde se prezintă în mod regulat, din două în două zile, având în vedere că i s-a aplicat o măsură neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea. De asemenea, depune și caracterizări cu privire la conduita inculpatului, care nu a avut nicio sancțiune contravențională, raportat și la victimă, care este cunoscută cu un vast cazier.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P. susține recursul așa cum a fost formulat pentru motivele arătate în memoriul depus și solicită admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanței și, rejudecând, să se dispună admiterea propunerii Parchetului și luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Opinează că sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la admisibilitatea propunerii formulate, iar în ceea ce privește temeiurile de
arestare și necesitatea arestării din perspectiva art. 136 din Codul penal, acestea rezultă, în mod evident, din probațiunea efectuată până în prezent în dosarul cauzei. De asemenea, susține că motivarea instanței raportat la soluția dată este necorespunzătoare elementelor de principiu la care s-a referit legiuitorul atunci când a stabilit condițiile de bază ale luării unei astfel de măsuri, inclusiv din perspectiva corelării acestor circumstanțe cu principiile Convenției Europene privind Drepturile Omului, la care instanța a făcut referire, principial, corect, însă, în final, le-a aplicat într-o manieră diferită.
Consideră că situația în speță este un tipică și clasică în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, referitoare la existența unei stări de pericol pentru ordinea publică, generată de prezența în libertate a inculpatului, care face necesară luarea unei măsuri privative de libertate. În acest sens, se raportează la toate elementele care au făcut obiectul unor vaste discuții jurisprudențiale și de literatură juridică, fiind consacrate prin practica instanțelor, inclusiv a acestei instanțe și care consideră că se aplică în speță. În cauză, așa cum s-a arătat și în solicitarea formulată, obiectul urmăririi penale realizate îl constituie o faptă extrem de gravă de omor calificat, într-o fază incipientă, dare care concretizează până în prezent indiciile necesare instanței pentru a atrage o concluzie referitoare la măsura preventivă, pentru că aceasta este obiectul cauzei și care evidențiază elemente ce pun în lumină pericolul pentru ordinea publică. Astfel, susține că fapta în sine, așa cum este recunoscută în detaliu de către inculpat până în prezent și așa cum transpare inclusiv din denunțul aflat la dosarul cauzei, relevă o activitate infracțională complexă și gravă, care a avut ca efect suprimarea vieții victimei, urmată de activități specifice ștergerii urmelor infracțiunii, respectiv ascunderea cadavrului victimei, elemente concretizate ulterior cu ocazia cercetării locului faptei făcută pe baza declarațiilor date de către inculpat în prima fază a urmăririi penale, ele fiind practic confirmate pe deplin sub aspectul materialității lor.
Mai arată că elementele astfel avute în vedere pun, în mod extrem de serios și dovedit în dosarul cauzei, problema pericolului pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului. Astfel, conduita inculpatului de a acționa în modalitatea deosebit de violentă, confirmată inclusiv parțial medico-legal, cu efectul suprimării vieții victimei și a tuturor operațiunilor ulterioare, care ar fi putut duce, în condițiile lipsei autodenunțului, la o posibilitate teoretică de neindentificare a autorului și sustragerii activității de la urmărirea penală, sunt suficiente pentru a concluziona că o astfel de conduită este de natură să aducă atingere valorilor celor mai importante avute în vedere și de legiuitor, ce garantează liniștea și siguranța publică și nu creează, prin lăsarea în libertate a inculpatului, acel sentiment de securitate pentru ordinea publică la care legiuitorul face referire atunci când pune problema pericolului pentru ordinea publică.
Consideră că nu există niciun argument substanțial pentru a respinge propunerea Parchetului, aceasta fără a face trimitere la sutele de cauze similare realizate, raportat la aceeași încadrare juridică, în condiții mult mai reduse, din perspectiva periculozității, decât cauza de față. În acest sens face referire și la elementele pe care instanța și-a bazat argumentația de respingere a propunerii, întrucât se pare că ele au fost esențiale pentru raționamentul instanței și pentru darea, în final, a soluției recurate. Astfel, în primul rând, precizează că aspectele legate de autodenunț și de modul în care a fost descoperită în final fapta nu pot fi privite din perspectivă pozitivă, respectiv că ele sunt determinante pentru lăsarea în libertate a inculpatului,
pentru că acesta s-a prezentat în final în fața organelor de poliție, pentru că circumstanțele prezentării acestuia sunt descrise în dosarul cauzei și nu sunt de natură a conduce la concluzia instanței, iar pe de altă parte aceste aspecte au fost considerate de legiuitor, fie și teoretic, extrem de serioase, cu referire la ipotezele în care se încearcă ascunderea unor astfel de fapte grave, prin recentele modificări ale Codului penal în sensul constatării caracterului imprescriptibil al răspunderii penale pentru această categorie de fapte. Prin urmare, înțelege că legiuitorul a avut în vedere că, tocmai, în situațiile în care inculpații, respectiv făptuitorii, efectuează demersuri, care în cazul de față au fost complexe, pentru ascunderea urmelor infracțiunii, trecerea timpului nu mai are efectul pe care aceștia l-au dorit tocmai prin desfășurarea unor astfel de manopere, pentru că interesul social este de tragere la răspundere a acestor persoane oricând, până la sfârșitul vieții lor, dacă faptele sunt descoperite. Prin urmare, din perspectiva redată, legată de momentul descoperirii activității infracționale, fără a mai sublinia promptitudinea cu care organele de urmărire penală au acționat oricum în cauză, cercetările fiind în curs, conduc la concluzia că împrejurarea nu este prin ea însăși, și nici coroborată cu alte elemente, de natură a conduce la concluzia că ea înlătură pericolul pentru ordinea publică a inculpatului.
Pe de altă parte, subliniază că restul argumentației instanței se bazează pe un principiu, sau pe o idee de motivare, care contravine principiului de incriminare al legiuitorului. Astfel, arată că s-a pus semnul egalității de către prima instanță între pericolul pentru ordinea publică și modul lui de dovedire și reflectarea în mass-media și în conștiința membrilor apropiați ai familiei a unei astfel de fapte. În acest context, susține, cu tot respectul, când se discută despre pericol pentru ordinea publică și despre impactul asupra populației a unor astfel de fapte, care a fost avut în vedere de legiuitor, pentru că a incriminat aceste fapte cu pedepse extrem de mari, tocmai pentru că le-a considerat importante pentru sănătatea socială, noțiuni care nu impun raportarea la modul în care mass-media le reflectă, în primul rând pentru că este o reflectarea trunchiată și Parchetul, autorul unor astfel de propuneri, nu va putea efectua niciodată proba reflectării în media a unor astfel de evenimente, neavând sarcina de a colecta opiniile media și de a le depune la dosarul cauzei. Astfel, susține că, pericolul și
impactul în rândul opiniei publice, este prezumat la nivelul unei gravități substanțiale tocmai prin incriminare, deci se prezumă, cu caracter absolut, că, în principiu, comiterea unei fapte de omor, oricare ar fi ea, este de natură să creeze, în rândul opiniei publice, un sentiment de insecuritate și panică, pentru că temerea pentru propria viață, generic vorbind, care ține de instinctul elementar de conservare, este specifică oricărei ființe umane și, prin urmare, apreciază că instanța nu poate afirma, fapt care cu regret rezultă din cuprinsul motivării, că opinia publică, în situația redată, nu a resimțit un sentiment de insecuritate, pentru că nu poate fi dovedit concret și că pentru că se prezumă absolut.
Susține că săvârșirea unei fapte într-o modalitate atât de violentă, urmată de o modalitate la fel de complexă de ascundere a urmelor infracțiunii, nu poate să nu fie considerată semnificativă, din perspectiva atingerii liniștii sociale și a reflectării ei în rândul populației. Precizează că rolul organelor judiciare este de a reflecta principiul legislativ într-o activitate promptă, care să conducă la concluzia că, în cazul în care se săvârșesc astfel de fapte grave măsurile sunt luate de instanță.
În încheiere, susține că este neprincipial ca instanța să considere, fie și numai teoretic, că din dosar rezultă că membrii familiei victimei au
empatizat practic cu inculpatul, aspect dedus din faptul că instanța arată că aceștia nu au resentimente față de faptă. În acest sens, apreciază ca fiind greu de crezut că se poate accepta ideea că ființe umane consideră că moartea unei alte ființe umane, care este și legată prin legătura sângelui de ei, o consideră normală. Astfel, exceptând aspectul legat de moralitatea problemei, susține că nici împrejurarea evidențiată nu corespunde principiilor pe baza cărora legiuitorul a înțeles să pună problema necesității arestării prin perspectiva pericolului pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, consideră că din probațiunea administrată până în prezent, chiar trecând peste aspectele legate de interpretarea tezei de motivare, nu rezultă aspectele evidențiate, așa cum nu rezultă până în această fază, aspect sub care până în prezent cercetările nici nu au atins problematica, pentru că nu se află încă în momentul procesual, respectiv nu rezultă aspecte legate de starea de provocare în care s-ar fi aflat inculpatul, raportat la conduita victimei. Susține că chiar dacă starea de provocare ar fi reală, în acest moment procesual, raportat la toate celelalte elemente obiective din dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a pune problema lăsării în libertate a inculpatului.
Subliniază că la dosar nu există niciun element din care să se deducă că victima s-a aflat în stare de provocare, de altfel, nici inculpatul, în declarația și denunțul său, nu relevă astfel de aspecte. Prin urmare, poziția subiectivă, morală sau nu, a unor persoane determinate, chiar dacă ar fi reală, raportat la sentimentul de acceptare sau la ideea de acceptare a unei astfel de fapte grave, nu pot sta la baza unei astfel soluții, pentru că consideră că trăim într-o societate în care principiul apărării vieții omului este mai important decât orice alte elemente care ar putea pune în discuție circumstanțe în acest caz.
În consecință, consideră că propunerea efectuată de către Parchet era o propunere legală și temeinică, fundamentată judicios pe aspectele tipice în astfel de situații, iar în speța de față, care în opinia sa prezintă o gravitate mai mare tocmai datorită modului de concepere a activității infracționale și a activității postinfracționale, justifică cererea de casare a hotărârii primei instanțe și de dare a unei soluții corespunzătoare în cauză, sens în care solicită să se dispună.
Apărătorul ales al inculpatului L. C., solicită respingerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și menținerea în totalitate a încheierii nr. 68/C din 2013 a tribunalului. Apreciază că instanța a analizat cu atenție întreg materialul probator și a concluzionat, motivând în încheiere, că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică raportat la art. 148 lit. f din Codul de procedură penală.
Contrazice susținerile anterior redate de către procuror cu privire la impactul mediatic și imediat la care a făcut referire și acel element de insecuritate. Astfel, din perspectiva sa, precum și a instanței de fond, consideră că inculpatul nu prezintă niciun element de insecuritate în microgrupul unde domiciliază, raportat la faptul că, până în prezent, acesta nu a mai posedat antecedente penale, fiind la prima abatere. În acest sens, arată că a depus astăzi un set de caracterizări de la locul de muncă, acesta fiind încadrat în poliția militară timp de 7 ani de zile, cu contract individual de muncă, existând și trei caracterizări distincte ale acestuia de la superiorii săi, care relevă conduita lui la locul de muncă, fiind întotdeauna promovat cu calificativul "foarte bine";, neavând nici măcar altercații cu superiorii sau colegii de muncă. Astfel, apreciază că nu se poate condamna, respectiv priva
de libertate, o persoană prin raportare la impactul mediatic și, raportat strict la cauză și la probele cauzei, rezultă în mod clar că, din declarațiile martorilor G. A. V., existentă la filele nr. 25 - 26 din dosarul de urmărire penală, precum și a martorului Maxim I., de la fila nr. 27 - 28, victima era o persoană recalcitrantă, cunoscută ca fiind foarte violentă și agresivă, cu un vast cazier. Susține că inculpatul, datorită traumelor și a suferinței de-a lungul unei perioade lungi de timp, respectiv încă din fragedă copilărie și până în prezent a fost traumatizat de tot comportamentul victimei, care era adresat atât față de mama inculpatului, cât și față de frații și surorile acestuia. Mai arată că din caracterizările depuse astăzi la dosar, rezultă clar că oamenii din municipiul Dej, unde domiciliază inculpatul, fac referire atât la conduita inculpatului, cât și la conduita victimei, care într- adevăr era o persoană care consuma frecvent băuturi alcoolice și care din senin agresa oamenii pe stradă, aducea injurii, având deci practic un comportament antisocial față de microgrupului unde domicilia. Cu privire la inculpat, reiterează faptul că acesta este la prima confruntare cu legea penală și nu a avut nici măcar o altercație cu nicio persoană din comunitate. Mai arată că, în jurisprudența CEDO, pentru a se dispune arestarea preventivă a unei persoane, trebuie să se întrunească patru elemente obligatorii, respectiv pericolul ca inculpatul să fugă, ca o dată pus în
libertate să împiedice aplicarea justiției, să nu comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică. În acest sens, susține că în speță inculpatul se află în fața instanței și existența dosarului aflat pe rolul instanțelor clujene se face datorită autodenunțului, care a fost în data de 16 iulie, datorită remușcărilor acestuia, care a dorit să spună cele întâmplate și, practic, se întreabă retoric unde există indiciul că inculpatul, cercetat în stare de libertate, ar încerca să fugă, atât timp cât chiar el singur, de bunăvoie și nesilit de nimeni s-a predat autorităților. De asemenea, susține că nu există nicio probă că inculpatul ar zădărnici în vreun fel aflarea adevărului sau să se sustragă de la bunul mers al urmăririi penale.
Astfel, invocă în circumstanțierea inculpatului cele două declarații ale martorilor, existente la dosarul de urmărire penală, G. A., chiar fratele victimei și Maxim I., care relevă faptul că de multe ori victima G. Suraj Rubin a fost implicată în altercații cu membrii familiei inculpatului, cât și cu inculpatul, aceasta fiind cercetată în mod repetat, existând dosare penale în cadrul Poliției municipiului Dej. Cunoscând aceste aspecte, arată că a efectuat o adresă pentru a demonstra instanței și procurorului care
instrumentează cauza caracterul și comportamentul antisocial al victimei.
Susține că într-adevăr fapta are un grav pericol, dar particularizând speța, apreciază că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, instanța de fond aplicând o măsură neprivativă în mod temeinic. Astfel, având în vedere art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de instanța de contencios european de Strasbourg, autoritățile, în primul rând, trebuie să aibă în vedere că
inculpatul prezent, prezintă garanții că nu se va sustrage de la urmărire penală, că va fi prezent, sens în care a depus graficul de întâlnire de la poliție, unde acesta se prezintă în cadrul poliției pentru a fi luat în evidență, respectând obligația neprivativă de libertate.
Consideră că instanța, în mod temeinic, a avut în vedere toate aspectele și a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă și arată că a depus la dosar, în circumstanțierea inculpatului, dovezi ale faptului că acesta trăiește în concubinaj cu o persoană care este gravidă în luna a 7-a, existând și un risc de avort datorită traumelor suportate indirect de către
aceasta, că este singurul întreținător al familiei și că există dovada că, datorită evenimentului, a fost nevoit să demisioneze din cadrul poliției militare.
Pentru considerentele redate, solicită a se avea în vedere impulsul de sinceritate avut de către inculpat, încă din momentul prezentării în fața Poliției municipiului Dej și în fața procurorului care instrumentează dosarul de urmărire penală, acesta specificând exact modalitatea în care s-a întâmplat fapta. De asemenea, invocă remușcările resimțite de către inculpat, precum și opinia psihologului, conform căreia o persoană caracterizată prin agresivitate nu ar resimți acele resorturi lăuntrice pentru a-și face procese de conștiință și de natură a-și mărturisi fapta în fața autorităților, cunoscând consecințele legale la care se expune.
În consecință, contrazice afirmațiile procurorului, cu precizarea că susținerile anterior expuse astăzi au fost la modul general, fapta în sine, de omor calificat, reprezentând într-adevăr un pericol social, dar practic, particularizând în mod expres probele pe care instanța de fond le-a avut în vedere în respingerea propunerii nu au fost evocate. Astfel, susține că procurorul a făcut referire la modul general la impactul mediatic și la fapta de omor, aspecte care solicită să fie avute în vedere și, pentru considerentele expuse, să se dispună respingerea recursului și menținerea în totalitate a încheierii penale.
Inculpatul L. C., având ultimul cuvânt, arată că nu dorește să spună nimic.
C U R T E A
Prin sesizarea înregistrată sub nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 387/P/2013, a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, față de inculpatul L. C.
, fiul lui V. și Z., ns. la data de_ în Dej, jud. Cluj, domiciliat în mun. Dej, str. Șomcutului nr. 274, jud. Cluj, posesor CI seria KX nr. 4., CNP 1., cercetat sub aspectul infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, rap. la art. 175 alin. 1 lit. C C.pen., arătând în motivarea propunerii că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, art.143 și art.148 lit.f C.p.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în cursul lunii aprilie 2012, la locuința sa și respectiv a victimei, ar fi aplicat victimei G. Suraj Rubin, unchiul său, lovituri repetate cu un corp dur, în urma cărora acesta a decedat.
Propunerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 136, 143, 148 lit.f C.pr.pen.
Prin încheierea penală nr. 68/C/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ , în temeiul art. 149¹ alin. 9 Cod Procedură Penală s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului L. C., fiul lui
V. și Z., ns. la data de_ în Dej, jud. Cluj, domiciliat în mun. Dej, str. Șomcutului nr. 274, jud. Cluj, posesor CI seria KX nr. 4., CNP 1. formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și în baza art. 149¹ alin.
12 raportat la dispoz. art. 146 alin. 111 din Codul de procedură penală, art. 145 din Codul de procedură penală s-a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul Dej,
jud. Cluj, fără încuviințarea Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv.
Pe durata obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori va fi chemat
să se prezinte la Poliția municipiului Dej conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului Cluj
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de
arme.
I s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a
obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Jiman Mara, care se va avansa din FMJLC.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând actele existente în dosarul de urmărire penală, instanța a reținut următoarele:
Prin Rezoluția cu nr. 834/P/2013 din data de_, ora 10.30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost începută urmărirea penală față de numitul L. C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c C.pr.pen.
Prin Ordonanța cu nr. 834/P/2013 din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul L. C. sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Din materialul probator administrat de organele de cercetare penală până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă instanța reține că în cursul lunii aprilie 2012, mai exact în lunea din săptămâna mare, la locuința sa și respectiv a victimei, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi legată de scandalurile repetate provocate de victimă la domiciliul surorii sale și mamei lui L. C., inculpatul l-a lovit inițial pe victimă și apoi, speriat de posibilitatea ca victima să îl denunțe pentru săvârșirea
infracțiunii de lovire, a aplicat victimei G. Suraj Rubin, unchiul său, lovituri repetate cu muchia toporului, în urma cărora acesta a decedat.
Propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj de arestare preventivă a inculpatului L. C. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 lit. f C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art.149¹ alin.1 C. proc. pen. măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. și se consideră că arestarea inculpatului este necesară în interesul urmării penale.
Potrivit art. 143 C. proc. pen. măsura arestării preventive poate fi luată împotriva unei persoane dacă există probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există unul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Există indicii temeinice, potrivit dispozițiilor art. 68¹ C. proc. pen. atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că
persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Dispoziții legale menționate se circumscriu și dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, prevederi în sensul cărora privarea de libertate este admisă atunci când ea este făcută pentru că există motive plauzibile de a se bănui o persoană de săvârșirea unei infracțiuni.
În practica instanței europene s-a statuat în mod constant că faptele ce au dat naștere la bănuielile legitime nu trebuie să fie de același nivel ca și cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, acestea urmând a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute. (cauza Murray c/Royaume - Uni; Erdagoz c/Turquie).
Mijloacele de probă deja administrate în prezenta cauză constituie indicii temeinice în sensul art. 68¹ C. proc. pen., că inculpatul L. C. a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, instanța analizând aceste probe fără a prejudicia fondul cauzei și fără a le face o interpretare de detaliu. Interpretarea și stabilirea concludenței, pertinenței și utilității probelor este atribuția instanței investită cu soluționarea fondului cauzei, în cazul în care organele de urmărire penală vor da o soluție de trimitere în judecată a inculpatului, astfel încât instanța apreciază că presupunerea ce planează asupra inculpatului este fondată în ceea ce privește uciderea victimei G. Suraj Rubin, unchiul inculpatului, nu numai prin prisma autodenunțului și declarațiilor de recunoaștere date de acesta, ci și prin prisma procesului-verbal de cercetare la fața locului, care confirmă locația cadavrului și obiectele îngropate alături de acesta, respectiv a concluziilor preliminare f.n. ale Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca,- care atestă că moartea victimei a fost violentă, producându-se cel mai probabil ca urmare a zdrobirii capului victimei și a conținutului său.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. și inculpatul a săvârșit o
infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauza de față, instanța a constatat că prima cerință a art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen. este întrunită în mod indiscutabil și anume inculpatul L.
C. este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1, rap. la art. 175 alin. 1 lit. c C. penal, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În schimb, ultima cerință a textului de lege menționat trebuie motivată în mod special, deoarece nu rezultă din pericolul social al faptei săvârșite și nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatată pe baza altor împrejurări privind, în principal, persoana făptuitorului.
În Codul de procedură penală, nu se definește noțiunea de ";pericol concret pentru ordinea publică, rolul de a decela conținutul acestei noțiuni revenind doctrinei și jurisprudenței.
Doctrina definește pericolul pentru ordinea publică drept temerea ca odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat.
Practica judiciară pe de altă parte a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în
raport de datele referitoare la persoana inculpatului, cât și de datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, precum și rezonanța socială produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii faptei. Astfel, se consideră că există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând valorile ocrotite prin prevederile art. 1 C. pen., ca urmare a activității făptuitorului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta.
Prin raportare la toate aceste criterii, magistratul este chemat a pune în balanță dreptul inculpatului la libertate individuală, pe de o parte, și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l- ar prezenta lăsarea acestei persoane în libertate, pe de altă parte.
Pornind de la premisele expuse în precedent, instanța a apreciat că la dosarul cauzei nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen. trebuind întrunite cumulativ, astfel cum rezultă din redactarea textului de lege.
Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o stare de fapt și care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității, stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, în conformitate cu art. 148 lit. f C. proc. pen. Aceasta presupune existența unei reacții colective față de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice, cu alte cuvinte pericolul social trebuie să îndeplinească și condiția să fie unul de actualitate.
În speță, fapta supusă cercetării a fost săvârșită în cursul lunii aprilie 2012, fără ca de la acea dată aparținătorii să fi reclamat măcar dispariția victimei, deși indicii cu privire la săvârșirea unei fapte de violență la adresa acestuia au existat încă de pe atunci ( instanța se referă aici la declarațiile date de fratele victimei și unchiul inculpatului, în persoana martorului G.
A. V. - care a relatat că a mers în rulota victimei cu concubina acestuia și au văzut urme de sânge pe jos și un cuțit însângerat, însă s-au mulțumit a presupune că victima s-a tăiat singură la mâini și ar fi curățat interiorul locuinței improvizate; același martor a mai susținut că ar fi ajuns la urechile sale suspiciuni cu privire la eventuala ucidere a victimei de către
inculpat și cu toate acestea nu a întreprins măsuri de sesizare a organelor abilitate.
Toate aceste aspecte, coroborate cu declarațiile martorului G. A.
V., dar și ale martorului Maxim I. care relatează despre tensiunile și episoadele de agresiune dintre părți (numitorul comun fiind acela că scandalurile erau provocate de victimă) confirmă susținerile inculpatului despre relația de familie dificilă, caracterizată prin accese de violență fizică și psihică din partea victimei, la care a fost supus de-a lungul timpului nu doar inculpatul, ci și mama și respectiv fratele minor al acestuia.
Or, în contextul în care din declarațiile date de martorii audiați până în prezent și ne referim aici în mod special la declarația martorului G. A.
- fratele victimei, nu transpar resentimente la adresa inculpatului, nu se poate susține în mod pertinent că din probele administrate rezultă că s-a produs un astfel de impact imediat și mediatic în rândul opiniei publice, astfel că nu se poate vorbi de existența unei temeri colective, iar în analizarea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere toate circumstanțele referitoare la fapte, dar și la persoana inculpatului.
Pentru a se susține că inculpatul L. C. prezintă un pericol public concret prin lăsarea sa în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este pusă în primejdie dacă acesta este liber, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei.
Judecătorul investit cu soluționarea prezentei propuneri de arestare preventivă apreciază, dimpotrivă, că datele existente la dosar vădesc faptul că inculpatul este o persoană non-violentă, care nu a fost cunoscut cu antecedente penale, accesul de agresivitate la adresa victimei fiind explicabil prin prisma comportamentului constant provocator din partea unchiului său. În favoarea unei astfel de interpretări pledează inclusiv impulsul de sinceritate de care a dat dovadă inculpatul și care l-a determinat să se autodenunțe în urma remușcărilor resimțite. Or, opinează instanța, o persoană caracterizată prin agresivitate, nu ar resimți acele resorturi lăuntrice de a-și face procese de conștiință și de a-și mărturisi fapta în fața autorităților, cunoscând consecințele legale la care se expune.
În jurisprudența CEDO s-au conturat patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției; să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
În soluționarea propunerii de arestare preventivă, instanța va ține cont de conduita inculpatului, care s-a autodenunțat și a dat declarații complete și sincere în fața organelor judiciare, astfel că nu se poate susține că ar exista pericolul ca acesta să se sustragă cercetării sau să împiedice înfăptuirea justiției.
În al doilea rând, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, nesubzistând pericolul ca acesta să comită noi infracțiuni.
Nu în ultimul rând, pentru argumentele expuse pe larg în paragrafele anterioare (și care se referă în esență la lipsa de actualitate a faptei, la lipsa de resentimente la adresa inculpatului, dar și la caracterul non-violent al acestuia) apreciem că nu există nici riscul ca lăsat în libertate să tulbure ordinea publică.
Gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul poate constitui, prin raportare la pedeapsa cu care este sancționată fapta respectivă, doar prima cerință de la art. 148 alin. 1 lit. f C. proc. pen., nu și cea de-a doua. Indiferent de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul, măsura arestării preventive poate fi luată numai în condițiile prevăzute de art.149¹
C. proc. pen. și când există cel puțin unul din cazurile prevăzute de art.148
C. proc. pen. O interpretare contrară, ar însemna că în cazul cercetării infracțiunilor mai grave, măsura arestării preventive este obligatorie, ceea ce nu corespunde realității.
În egală măsură, s-a subliniat în mod deosebit că împrejurarea că urmare a eventualei stabiliri a vinovăției penale a inculpatului acesta va executa o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, nu trebuie să conducă automat la luarea unei măsuri preventive privative de libertate, o interpretare contrară având drept consecință transformarea prevenției într-o antepedeapsă.
În sfârșit, raportat la scopul măsurilor preventive astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 136 alin. 1 C.pr.pen., dar și prin prisma
interpretării date art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de instanța de contencios european de la Strasbourg, autoritățile trebuie să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtă vreme acuzatul oferă garanții în privința prezentării sale la proces (cauza Patsouria împotriva Georgiei, paragrafele 75-76).
În acest sens, văzând dispozițiile art. 146 alin. 11¹ C.pr.pen., la care face referire art. 149¹ alin. 12 C. proc. pen. și dispozițiile art. 145 C.pr.pen., instanța a apreciat că față de inculpat se poate dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul Dej, jud. Cluj, pe o perioadă de 30 de zile.
Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art. 149¹ alin. 9 Cod Procedură Penală, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj de arestare preventivă a inculpatului L. C. și în baza art. 149¹ alin. 12 raportat la dispoz. art. 146 alin. 11¹ și art. 145 alin. 1 C. proc. pen. a dispus față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv MUNICIPIUL Dej, jud. Cluj, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv, urmând ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de
arme.
I s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a
obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Jiman Mara, care se va avansa din FMJLC.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a învederat faptul că se impune admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului întrucât, raportat la natura și gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, la modul și modalitatea în care se presupune că a acționat acesta, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Fapta inculpatului a produs impact mediatic, fiind intens mediatizată după data autodenunțului și chiar dacă a trecut mai mult de un an de la data la care se presupune că a fost comisă, nu este culpa organelor de poliție că nu a fost găsit cadavrul având în vedere faptul că nu s-a cunoscut lipsa victimei, acesta având obiceiul să se deplaseze în străinătate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Din probele administrate până în prezent în cursul urmăririi penale rezultă existența unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C.p.p. care
conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care este cercetat și anume că, în cursul lunii aprilie 2012, mai exact
în lunea din săptămâna mare, la locuința sa și respectiv a victimei, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi legată de scandalurile repetate provocate de victimă la domiciliul surorii sale și mamei lui L. C., inculpatul l-a lovit inițial pe victimă și apoi, speriat de posibilitatea ca victima să îl denunțe pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, a aplicat victimei G. Suraj Rubin, unchiul său, lovituri repetate cu muchia toporului, în urma cărora acesta a decedat.
Apreciem astfel că, în cauză sunt întrunite cerințele art.143 C.p.p., curtea reținând că, existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar constitui lăsarea în libertate a inculpatului, apreciem că în speță sunt întrunite cerințele art.148 lit.f C.p.p.
În opinia curții, inculpatul prezintă un pericol criminogen ridicat ce rezultă tocmai din modul și modalitatea în care se bănuiește că a acționat, din presupusa activitate de ascundere a urmelor faptei comise, iar trecerea timpului în speța de față nu a fost în măsură să diminueze impactul pe care îl poate produce o astfel de faptă asupra opiniei publice, ci din contră să accentueze temerea și insecuritatea create.
Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere faptul că, inculpatul s-a decis să se autodenunțe, la mai mult de 1 an de la data comiterii faptei, în urma unor remușcări, care au survenit destul de târziu, având în vedere că potrivit propriei sale declarații în aprilie 2012, după ce a constatat decesul unchiului său, inculpatul a decis să ascundă cadavrul în curtea locuinței sale. Mai mult, este evident că organele de cercetare penală nu aveau cunoștință despre dispariția victimei, atâta vreme cât rudele acesteia nu au sesizat lipsa victimei, aceasta având obiceiul de a părăsi teritoriul României, fără a-și anunța celelalte rude.
Faptul că inculpatul a manifestat regret și ca urmare s-a autodenunțat și că a avut o conduită bună în societate sunt circumstanțe care cu siguranță vor fi avute în vedere la o eventuală judecată în fond a cauzei, când aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Este necesar ca în cauză să fie avută în vedere jurisprudența europeană în materie (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
În speța de față însă, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Acest interes este motivat în primul rând de gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptei presupuse a fi comise ( faptă îndreptată împotriva vieții unei persoane având o urmare ireparabilă, luarea vieții unchiului inculpatului) și a modului în care s-a încercat ascunderea urmelor acesteia.
Apreciem de asemenea, fără a antama fondul cauzei că, comportamentul constat provocator din partea victimei nu poate fi considerat, deocamdată și raportat la probele administrate până în prezent, o justificare a comiterii unei infracțiuni deosebit de grave, de suprimare a vieții victimei.
Față de cele ce preced, constatând că în speță sunt îndeplinite cerințele art.148 lit.f C.p.p. și, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p. va admite recursul declarat și va casa în întregime hotărârea atacată și rejudecând:
În baza art. 149/1 alin. 9 Cod procedură penală va admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință:
În temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală va dispune arestarea preventivă a inculpatului:
- L. C., fiul lui V. și Z., născut la data de_ în Dej, județul Cluj, domiciliat în municipiul Dej, str. Șomcutului nr. 274, județul Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 4., CNP 1. ,
pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Va dispune emiterea mandatului de arestare preventivă față de inculpat.
Va stabili în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, av. L. M. S., care se avansează din F. M.J.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D IS PUN E
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva încheierii penale nr. 68/C din 17 iulie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime și rejudecând:
În baza art. 149/1 alin. 9 Cod procedură penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință:
În temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului:
- L. C., fiul lui V. și Z., născut la data de_ în Dej, județul Cluj, domiciliat în municipiul Dej, str. Șomcutului nr. 274, județul Cluj, posesor al C.I. seria KX nr. 4., CNP 1. ,
pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă față de inculpat.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, av. L. M. S., care se avansează din F. M.J.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iulie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. R. | L. | M. | V. G. |
Plecați în C.O. semnează președinte compl.
GREFIER
L. A. S.
Red./dact. MR 3 ex./
Jud.fond: L.M.F.
| ← Încheierea penală nr. 153/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 27/2013. Propunere de arestare... → |
|---|
