Încheierea penală nr. 42/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.42/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: I.

M., grefier

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentat prin PROCUROR - ANEM. CIREAP

Pe rol fiind propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare, de arestare preventivă a inculpatului F. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257 C.penal rap.la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Dan Jitaru, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului că a fost sesizată cu propunerea formulată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare, de arestare preventivă .

S-a adus la cunoștința inculpatului conținutul propunerii de arestare preventivă; s-a pus în vedere inculpatului dacă dorește să dea declarație în cauză aducându-i-se totodată la cunoștință că are dreptul de a nu face declarații și că tot ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Inculpatul F. M. arată că dorește să dea declarație în cauză.

S-a procedat la luarea declarației inculpatului, cele declarate fiind consemnate conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților asupra propunerii de arestare.

Reprezentantul Parchetului, susține propunerea formulată solicitând admiterea ei și în consecință a se dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de_ și până la_ . Astfel, propunerea este întemeiată pe disp.art.136, art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpatului fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Apreciază că la dosar există probe care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat. Mai mult, în cauză este incident art.148 lit.f C.pr.pen., în sensul că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Apreciază că gradul de pericol social este dat de calitatea persoanei asupra căreia există o prezumție de corupție suficient de rezonabilă încât faptele reținute în sarcina sa să impună luarea măsurii arestării preventive. Totodată, activitatea ilegală a inculpatului este în măsură să lase suspiciuni și asupra

procurorilor din cadrul M. ui P. care au atribuții de cercetare penală și tragerea la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni, acest fapt fiind un motiv în plus pentru admiterea propunerii de arestare. Solicită a se avea în vedere declarația inculpatului dată în fața instanței care este parțial nesinceră, acesta, deși admite primirea bunurilor prezintă o stare de fapt subiectivă cu privire la proveniența bunurilor primite. Din probele administrate rezultă că denunțătorii au apelat la serviciile inculpatului solicitându-i ajutorul, acest fapt fiind atestat prin declarațiile denunțătorilor. Mai mult, inculpatul nu a refuzat primirea bunurilor iar cu privire la suma de 300 euro, explicația inculpatului nu este rezonabilă. Susține că din punct de vedere al infracțiunii de trafic de

influență, nu are importanță dacă s-a realizat și pretinderea și primirea bunurilor. Inculpatul nu a făcut referire că ar fi predat sesizarea făcută de denunțătoarea Rus E., acest aspect susținând poziția denunțătoarei și de altfel nici nu este relevant dacă inculpatul a dat sau nu curs cererii de a demara cercetări. Pentru a se putea reține infracțiunea de trafic de influență este suficient că pretinderea bunurilor s-a făcut în baza influenței astfel că învinuirea este conturată prin probe certe de vinovăție. Pentru toate acestea, solicită admiterea propunerii de arestare preventivă astfel cum a fost formulată considerând că nu se impune luarea unei alte măsuri restrictive.

Apărătorul inculpatului, arată de la bun început că nu va face recurs la hotărârea ce se va lua tocmai pentru a demara cercetările cât mai repede și a nu se tergiversa cauza. Pe fondul propunerii de arestare, apreciază că poziția parchetului nu este evidentă, nefiind îndeplinite condițiile prev.de art.143 C.pr.pen. Admite că se poate contura că în proporție de 95% din afirmația parchetului să corespundă adevărului însă 5% ar putea duce la o altă concluzie. Astfel, din declarațiile denunțătorilor reiese că am avea de-a face cu infracțiunea de trafic de influență ori, tocmai aici există acel 5% de dubiu întrucât trebuie să se aibă în vedere și persoana care a făcut denunțul. Susține că atât flagrantul cât și percheziția efectuată, nu au valoare care să ducă la concluzia că inculpatul este vinovat de infracțiunea reținută. Măsura arestării preventive se va putea lua dacă se constată că bunurile au fost date pentru rezolvarea unui dosar, ori, acest fapt nu este dovedit. Ambii denunțători susțin că au încercat să ia legătura cu inculpatul pentru ca apoi să justifice o cooperare cu organele judiciare. S-a apreciat de către parchet că luarea unei alte măsuri neprivative de libertate nu ar fi oportună însă nu se justifică de ce deși inculpatul este pus la dispoziția organelor judiciare și nu vor mai exista alte probe care să trebuiască a fi administrate. Pentru toate acestea, solicită respingerea propunerii de arestare.

Inculpatul F. M., având ultimul cuvânt, solicită respingerea propunerii de arestare considerând că se poate lua față de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât se consideră nevinovat. Este de acord să răspundă pentru ce a făcut însă nu pentru lucruri neadevărate. Arată că în măsura în care se va dispune arestarea preventivă a sa, dorește să fie anunțată despre acest lucru, soția lui, numita F. Georgiana.

C U R T E A

Prin propunerea înregistrată sub nr. de mai sus,s-a solicitat în temeiul art. 149 1, rap. la art. 143 și 148 lit. f din Codul de procedură penală luarea măsurii arestării preventive, pentru 29 de zile, începând cu data de_ până la data de_, a inculpatului F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influentă prev. de art. 257 din Codul Penal raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr.78/2000 completată și modificată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Analizând propunerea menționată,pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate până la acest moment ,instanța reține următoarele:

Potrivit art. 149/1 Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 Cod procedură penală, când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri.

În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada august 2012 - aprilie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a pretins și primit suma de 1.500 lei, un ceas marca Orient în sumă de 450 lei, 4 cauciucuri cu jante, un radiocasetofon cu TV încorporat și suma de 300 de euro de la denunțătorii Motica Stelian și Rus E., pentru ca prin folosirea influenței sale să intervină pe lângă colegul său Poran Florin, agent de poliție în cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Maramureș și să-l determine pe acesta să efectueze cu celeritate cercetările penale într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări penale față de fostul soț al denunțătoarei Rus E., respectiv față de Rus Attila, pentru infracțiuni de trafic de persoane și trafic de droguri. De asemenea, învinuitul a mai pretins de la denunțători și suma de 700 euro pentru a interveni pe lângă procurorul care va instrumenta cauza în vederea formulării propunerii de arestare preventivă față de Rus Attila.

Față de inculpat, prin ordonanța din data de_, a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de_, ora 22:55, până la data de_, ora 22:55.

Prin ordonanța din_, față de inculpatul F. M. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 din Codul Penal raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr.78/2000 completată și modificată cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Potrivit art. 13 alin. 1 lit. "a" din O.U.G. nr. 43/2002, modificată, sunt de competența D.N.A. infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare săvârșite în una din următoarele condiții: .b). Dacă

indiferent de valoarea pagubei materiale, ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infractiunii de corupție, sunt comise de către ... ofițeri de poliție ... ".

Față de probele administrate până în acest moment,instanța apreciază că în speță sunt întrunite cerințele prev. de art.143 C.pr.pen. ,raportat la existența

indiciilor că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală,indicii ce rezultă din declarațiile celor doi denunțători,procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,procesele-verbale de redare a discuțiilor ambientale,planșele-foto existente la dosar,procesul- verbal de percheziție domiciliară.

De asemenea,instanța va constata și incidența cazului de arestare prev.de art.148 lit.f C.pr.pen. ,întrucât infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică ,aceasta raportat la gravitatea faptei pentru care este cercetat.

Este desigur adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii;aceasta nu înseamnă însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei,sub acest aspect ,existența pericolului public putând rezulta între altele,și din chiar pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul ,pericol care în speță este dat de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni,de posibilitatea chiar a săvârșirii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În acest sens, dată fiind amploarea fenomenului corupției la noi în țară,fenomen care a atins proporții îngrijorătoare, aspect consemnat inclusiv în rapoartele Comisiei Europene privind starea justiției ,Curtea apreciază că cercetarea inculpatului în stare de libertate ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care se fac vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni grave.

Gradul de pericol social al faptelor de corupție, cum este traficul de influență săvârșit de persoane care aplică legea, este dat în primul rând de calitatea persoanei asupra căreia există o prezumție de corupție suficient de rezonabilă, încât faptele necinstite reținute în sarcina sa să impună măsura arestării preventive.

Instanța apreciază de asemenea că se impune arestarea inculpatului și prin prisma disp.art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate ,inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților competente ,existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.

Față de natura și gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, instanța apreciază în acest moment că se impune în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest, nefiind oportună la acest moment procesual măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara .

Din aceste considerente,instanța va admite propunerea temeiul art. 149/1 din Codul de procedură penală și va dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, în intervalul_ -_ inclusiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D I S P U N E:

În baza art. 149/1 C.pr.pen. admite cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare și, în consecință :

Dispune arestarea preventivă a inculpatului FĂCĂCRU M., CNP 1.

, fiul lui Mihai și Florica, născut la data de_ în mun. Brașov, jud. Brașov, posesor al c.I. seria MM nr. 4., eliberat de SPCLEP Baia Mare la data de_, domiciliat în mun. Baia Mare, str. Motorului, nr. 6/98, jud. Maramureș, pe o durată de 29 zile, de la_ până la_ inclusiv.

Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă potrivit prezentei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2013, ora 15,30, în prezența inculpatului.

PRTEȘEDINTE GREFIER

I. M. L. C.

Red.I.M./2 ex.

_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 42/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului