Încheierea penală nr. 313/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.313/R/2013
Ședința publică din 06 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTORI: V. G.
V. C.
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin PROCUROR - SUCIU D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. B. E. împotriva încheierii penale nr.6 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Sălaj, având ca obiect propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ Sălaj, asistat de apărător din oficiu, av.Jiman Mara, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Este adevărat că fapta presupus a fi comis de inculpat este periculoasă, dar din declarațiile inculpatului și martorilor, rezultă că acesta se afla într-o stare de tulburare. Solicită a se reține că inculpatul a fost sincer, are o singură clasă, este îngrijitor de animale, are o situație precară și poate fi cercetat în stare de libertate, neexistând pericolul să se sustragă de la urmărirea penală. C onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Inculpatul este cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a acestuia.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.6 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și în baza art.1491raportat la art.160halin.3 C.p.p. și art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a
inculpatului minor S. B. E. pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de
_ ora 1545și până la data de _ ora 1545.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă, conform art.151 Cod procedură penală.
În temeiul art. 192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului din desemnat oficiu, în sumă de 100 lei, a fost avansat din fondul M. ui Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că începând cu data de_ inculpatul S. B. E. este îngrijitor la animalele aparținându-i lui Chende Sabin din loc. Firmininiș, jud. Sălaj. În data de_, învinuitul a cerut o zi liberă, întrucât intenționa să își viziteze mama în loc Doba, jud. Sălaj. Inculpatul S. B. E. a ajuns în loc. Doba, jud. Sălaj, în jurul orelor 12:00- 13:00 și s-a întâlnit cu nașul său, Banciu Aurel care i-a comunicat faptul că mama sa este plecată în loc. Bocșița la sora ei. Inculpatul i-a cerut lui Banciu Aurel să-i împrumute bicicleta pentru a se deplasa la unchiul său Chereji Francisc în loc. Sîncraiul-Silvaniei, jud. Sălaj. După ce a luat bicicleta, învinuitul s-a oprit la barul din loc. Doba, jud.Sălaj, unde a consumat două sticle de bere și 200 ml bitter, ulterior continuându-și deplasarea spre loc.Sîncraiu-Silvaniei. În această localitate inculpatul a mai consumat băuturi alcoolice și în jurul orei 18:00 s-a reîntors în loc. Doba, jud. Sălaj. Între localitățile Dobrin și Doba, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată Rostaș C. pe care-l cunoștea de mai multă vreme și cu martorul Lupan Cosmin, care tăiau tulpini de floarea-soarelui pe un câmp. Între inculpat și cei doi s-a iscat un conflict, ocazie cu care inculpatul a scos din buzunar două cuțite pe care le avea asupra sa, amenințându-i pe cei doi. După aceea, inculpatul și-a continuat deplasarea înspre loc. Doba și înainte de a ajunge în sat a constatat faptul că nu mai are telefonul mobil asupra sa, hotărându-se să se întoarcă în loc. Sîncraiu-Silvaniei pentru a-și recupera telefonul.
Când a trecut pe lângă locuința părții vătămate Rostaș C. situată în loc. Dobrin, nr. 5, jud. Sălaj, inculpatul a observat că în curte se află partea vătămată, tatăl acesteia și martorii Lupan Cosmin și Rostaș Remus. Inculpatul a oprit în dreptul locuinței părții vătămate, a sprijinit bicicleta de un gard și a pătruns în curte. Aici a început să adreseze amenințări celor prezenți și a scos din buzunar cele două cuțite pe care le avea asupra sa, ținând un cuțit în mâna stângă și un cuțit în mâna dreaptă. La un moment dat inculpatul i-a aplicat părții vătămate, Rostaș C., o lovitură cu cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă din lateral, lovind-o pe partea vătămată în partea latero-posterioară a toracelui. În urma loviturii partea vătămată a început să sângereze, iar martorii prezenți l-au imobilizat pe inculpat, l-au deposedat de cuțite și au anunțat ambulanța și poliția.
Conform adeverinței medicale nr. 5644/_, emisă de Spitalul Județean de Urgență Z., partea vătămată Rostaș C. Florin prezintă o plagă înjunghiată toracică stânga penetrantă și hemopenumatorace stâng. Conform concluziilor medico-legale provizorii partea vătămată Rostaș C. - Florin a prezentat o plagă tăiat- înțepată penetrantă hemitorace stâng complicată cu hemopneumotorace stâng. Leziunea s-a putut produce prin lovire activă cu un corp tăietor - înțepător. În urma leziunii suferite viața victimei a fost pusă în primejdie. Asupra numărului de zile de îngrijiri medicale medicii legiști se vor exprima la externarea victimei din spital. Leziunea s-a putut produce în data de_ .
Audiat fiind în cursul anchetei inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că nu își explică de ce a atacat-o pe partea vătămată cu cuțitul deși nu a fost atacat de către aceasta iar în fața instanței a uzat de dreptul la tăcere
arătând că nu mai are de făcut alte declarații. Din probele aflate la dosarul cauzei
: declarațiile inculpatului, concluziile provizorii ale medicului legist, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile de martori, rezultă suficiente indicii, în sensul celor prevăzute de art.681Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, aceasta intrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prev. și ped. de art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art 99 alin 3 Cod penal, fiind pedepsită cu închisoare de la 5 ani la 10 ani.
De asemenea, și condițiile impuse de art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestării preventive sunt îndeplinite, inculpatul săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică la care se face referire în textul menționat anterior, rezultă, atât din gravitatea faptei în sine, pentru care este cercetat inculpatul (infracțiunea de tentativă de omor) cât și din natura valorilor sociale încălcate. Infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este o infracțiune îndreptată împotriva vieții persoanei, fiind sancționată de legiuitor cu pedepse deosebit de mari. În opinia Curții Europene a Drepturilor Omului existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit de art. 5 din CEDOLF. De asemenea, raportat la persoana inculpatului, se constată faptul că acesta a săvârșit infracțiunea fără să aibă un motiv anume, ceea ce denotă un grad ridicat de periculozitate a persoanei acestuia.
Având în vedere că măsura arestării preventive este necesară și în interesul urmăririi penale, pentru realizarea unuia din scopurile prev.de art.136 Cod procedură penală, tribunalul, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și în baza art.1491raportat la art.160halin.3 C.p.p. și art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor S. B. E., pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de_ ora 1545și până la data de_ ora 1545.
Conform art.151 Cod procedură penală, s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă propunerea de arestare preventivă, cu cercetarea inculpatului în stare de libertate.
În subsidiar, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul acestuia a arătat că deși a comis o faptă gravă, din probele administrate în cauză rezultă că acesta s-a aflat într-o stare de puternică tulburare.
Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu are pregătire școlară, este îngrijitor de animale și are o situație familială precară.
Analizând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. întrucât din probele administrate până la această dată rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupusei fapte comise de acesta, respectiv de tentativă la omor prev. de art.20 C.p. raportat la art.174 alin.1 C.p., a împrejurărilor în care s-a comis fapta și modalitatea de săvârșire a presupusei infracțiuni, în sensul că inculpatul a lovit cu un cuțit pe partea vătămată, punându-i viața în pericol.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. instanța de fond în mod întemeiat a luat măsura arestării preventive față de inculpat, sens în care nu se impune respingerea propunerii de arestare preventivă sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, așa cum solicită inculpatul prin motivele de recurs, sens în care, în baza art.38515pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de acesta împotriva încheierii penale nr.6 din_ a Tribunalului Sălaj urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. B. E., arestat in Arestul IPJ Sălaj împotriva încheierii penale nr. 6 din 26 februarie 2013 a Tribunalului Salaj.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 martie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
DP | V. | G. | V. C. |
GREFIER
DS
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./_ Jud.fond.M. S.
← Decizia penală nr. 1231/2013. Propunere de arestare preventiva... | Încheierea penală nr. 1305/2013. Propunere de arestare... → |
---|