Încheierea penală nr. 393/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator-2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.393
Camera de consiliu Ședința din 07 iunie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. -F. A. - judecător
GREFIER: I. L. M.
MINISTERUL PUBLIC - reprezentat prin PROCUROR: M. A. D.
de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol fiind soluționarea propunerii de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosar nr. 307/P/2013 privind pe inculpatul F. V. (CNP 1., fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S.
M., str. G. D. nr.59, județul M. ) cercetat pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința de astăzi se prezintă inculpatul F.
V., în stare de reținere, asistat de avocat desemnat din oficiu SA . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
Apărătorul inculpatului F. V., avocat desemnat din oficiu SA
, depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie nr.1439 eliberată de Baroul Maramureș la data de_ .
Instanța procedează la verificarea datelor personale ale inculpatului.
Instanța a făcut cunoscut inculpatului motivul prezentării lui la tribunal la această dată, respectiv faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat arestarea lui preventivă fiind acuzat de infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal; solicită inculpatului să precizeze dacă cunoaște pentru ce este cercetat și fapta de care este învinuit.
Inculpatul F. V. arată că, cunoaște.
De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului că pe lângă dreptul de a fi asistat de un apărător, drept care i-a fost asigurat prin desemnarea unui apărător din oficiu, are și dreptul să nu dea declarații, iar ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul F. V. arată că a dat declarații, menține ceea ce a declarat, nu dorește să dea declarații suplimentare la acest moment .
Instanța solicită să se precizeze dacă sunt chestiuni prealabile.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are chestiuni prealabile.
Apărătorul inculpatului F. V., avocat desemnat din oficiu SA
, arată că nu are chestiuni prealabile.
Constatând că nu se invocă chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra propunerii de arestare preventivă, de față.
Reprezentanta Ministerului Public arată că susține propunerea de arestare preventivă. În temeiul art.149 indice 1 și următoarele Cod procedură penală solicită arestarea preventivă a inculpatului pentru următoarele 29 de zile pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal. S-a reținut că inculpatul o cunoștea pe victimă având aceeași religie și frecventând aceeași sală de rugăciune, fiind
"Martorii lui Iehova";, neconfirmându-se că aveau relații apropiate. În 23 mai 2013 inculpatul, având asupra sa un cuțit de bucătărie, s-a deplasat la magazinul unde lucra victima, au avut discuții contradictorii în magazin și pe treptele magazinului. Din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul i-a cerut victimei să-l însoțească; inculpatul, aflându-se pe scări în spatele victimei, i-a aplicat acesteia lovituri cu cuțitul în zona laterocervicală dreaptă, a părăsit locul faptei,martora Grigor Ana l-a prins pe inculpat de haine încercând să-l îndepărteze de victimă. Inculpatul a aplicat apoi încă o lovitură victimei. Mai multe persoane au încercat să-i acorde ajutor victimei. Din actul medico-legal efectuat în cauză, autopsie, a rezultat că moartea victimei a fost violentă datorându-se hemoragiilor externe și interne masive. Actul medico-legal a confirmat că a fost un cuțit de circa 22 de cm, găsit asupra inculpatului la scurt timp după comiterea faptei, pe strada G. D. . Din expertiza medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul avea discernământ la momentul comiterii faptei și în prezent. Se rețin două infracțiuni, însă temeiul este doar infracțiunea de omor calificat, fiind incidente dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Există probe că inculpatul a comis fapta. Pericolul concret rezultă din împrejurările comiterii infracțiunii, pe timp de zi, în plină stradă, fără un motiv aparent.
Deși existau trecători, inculpatul a aplicat mai multe lovituri victimei. Există înregistrările camerei video. Invocă Decizia nr.1435 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la pericolul concret pentru ordinea publică. Gradul de pericol social se reflectă și în limitele de pedeapsă pentru această infracțiune.
Apărătorul inculpatului F. V., avocat desemnat din oficiu SA
, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și cercetarea inculpatului în stare de libertate. Consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, nu rezultă indicii din dosar din care să reiasă presupunerea rezonabilă că s-ar sustrage cercetărilor penale. Solicită a se reține atitudinea inculpatului avută față de organele de urmărire penală, a colaborat cu organele de urmărire penală, recunoaște fapta, regretă fapta, este fără antecedente penale. Apreciază că cercetările pot continua și fără privarea inculpatului de libertate, prin instituirea obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Inculpatul F. V., acordându-i-se ultimul cuvânt, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate. Este de acord cu concluziile avocatei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra propunerii de arestare preventivă, de față :
Prin sesizarea adresată acestei instanțe, înregistrată sub dosar nr._
, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a propus arestarea preventivă a inculpatului F. V. (CNP 1., fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S. M., str. G. D. nr.59, județul M. ) pe o durată de 29 zile, începând cu data de 07 iunie 2013 până la data de 05 iulie 2013, acesta fiind cercetat în dosarul nr.307/P/2013 pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În sarcina lui se reține, în esență, că la data de 23 mai 2013, în jurul orelor 1050, în timp ce se afla pe strada A. I. din S. M., pe fondul unui conflict spontan cu victima Cail M., i-a aplicat acesteia lovituri în zona gâtului cu un cuțit pe care-l purta asupra sa, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.
Prin rezoluția din 23 mai 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat, iar prin ordonanțele din 06 iunie 2013 s-a dispus reținerea preventivă a inculpatului F. V. pe timp de 24 ore, și de asemenea a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului.
Procedând la soluționarea propunerii formulate în baza probelor administrate până în prezent în activitatea de urmărire penală, tribunalul reține următoarele :
Prin Rezoluția din 23 mai 2013 s-a dispus de către procuror începerea urmăririi penale față de F. V. sub aspectul infracțiunilor de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin ordonanța din 06 iunie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de F. V. pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Prin ordonanța din data de 06 iunie 2013 s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a inculpatului.
Analizând propunerea formulată de parchet în raport de infracțiunea de omor calificat pentru care s-a solicitat arestarea preventivă, tribunalul reține că din toate probele administrate până în această fază a urmăririi penale, există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis această infracțiune, respectiv că la data de 23 mai 2013, în jurul orelor 1050, în timp ce se afla pe strada A. I. din S. M.
, pe fondul unui conflict spontan cu victima Cail M., i-a aplicat acesteia lovituri în zona gâtului cu un cuțit pe care-l purta asupra sa, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.
Sunt probe și indicii în acest sens procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile martorilor, concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul Medico-Legal S. M., din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii externe și interne masive cu secționări de vase mari latero- cervical drept - pachet vasculo-nervos, secționări a lobului pulmonar drept superior, leziuni generate de lama unui cuțit, precum și declarațiile inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei.
T. constată că sunt realizate cerințele art.143 Cod procedură penală și sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod de procedură penală, întrucât pentru infracțiunea de omor calificat pentru care inculpatul este cercetat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unei fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, cât și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă din gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă pentru ordinea publică este circumstanțiat de natura infracțiunii pe care se presupune că ar fi comis-o, modalitatea în care se prezumă că fapta a fost săvârșită, respectiv pe timp de zi, în plină stradă și în prezența mai multor persoane, inculpatul nu a ezitat să aplice victimei lovituri cu cuțitul, precum și impactul social negativ și că asemenea fapte ar întreține climatul infracțional fără o ripostă fermă a societății.
Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei, aceste împrejurări se impun a fi evaluate în contextul gravității sporite a faptei de care este acuzat, la acest moment procesual fiind justificată luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru a se asigura desfășurarea în bune condiții a procesului penal și nu în ultimul rând pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor.
În raport de considerentele mai sus arătate, se va admite propunerea de arestare preventivă și se va dispune arestarea preventivă a inculpatului
F. V. pe timp de 29 zile, împotriva căruia se va emite mandatul de arestare preventivă cu începere de la 07 iunie 2013 până la 05 iulie 2013, inclusiv.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei - reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu - către doamna avocat SA .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:
Dispune arestarea preventivă a inculpatului F. V. (CNP 1.
, fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S. M., str. G. D. nr.59, județul M.
) pe timp de 29 zile, împotriva căruia se va emite mandatul de arestare preventivă cu începere de la 07 iunie 2013 până la 05 iulie 2013, inclusiv.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei - reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu - către doamna avocat SA .
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi 07 iunie 2013. PREȘEDINTE, GREFIER,
S. -F. A. I. L. M.
Red. S.-F.A./T.red.I.L.M._ /4 ex.
ROMÂNIA cod operator-2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _
DOVADĂ
Subsemnatul
din cadrul
I.P.J. M., azi 07 iunie 2013, am primit un exemplar din Mandatul de arestare preventivă nr. 14/U/07 iunie 2013 emis de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul F. V. (CNP 1., fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S.
M., str. G. D. nr.59, județul M. ) pentru a fi predat la locul de deținere odată cu arestatul.
Semnătura,
cod operator-2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută DOSAR NR._ Înch.pen.nr.393/_
DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:
Dispune arestarea preventivă a inculpatului F. V. (CNP 1.
, fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S. M., str. G. D. nr.59, județul M.
) pe timp de 29 zile, împotriva căruia se va emite mandatul de arestare preventivă cu începere de la 07 iunie 2013 până la 05 iulie 2013, inclusiv.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei - reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu - către doamna avocat SA .
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi 07 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
cod operator-2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ COPIE-Minută DOSAR NR._ Înch.pen.nr.393/_
DISPUNE:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:
Dispune arestarea preventivă a inculpatului F. V. (CNP 1.
, fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S. M., str. G. D. nr.59, județul M.
) pe timp de 29 zile, împotriva căruia se va emite mandatul de arestare preventivă cu începere de la 07 iunie 2013 până la 05 iulie 2013, inclusiv.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei - reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu - către doamna avocat SA .
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi 07 iunie 2013. PREȘEDINTE,
s.s. indes. pt. conf.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator-2618 DOSAR NR._ din 07 iunie 2013
Către
județul M.
F. D.
S. M., str. G. D., nr.59,
Vă facem cunoscut că la data de azi 07 iunie 2013- prin încheierea penală nr.393 Tribunalul Maramureș a luat măsura arestării preventive împotriva inculpatului F. V. (CNP 1., fiul lui I. și M., născut
la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S.
M., str. G. D. nr.59, județul M. ) pe un interval de 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal.
Acesta se află depus la Arestul I.P.J. M. . PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator-2618 DOSAR NR._ din 07 iunie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR contabil din cadrul
T. UI M.
Alăturat prezentei vă înaintăm copia dispozitivului încheierii penale nr.393 din 07 iunie 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat prin care s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei - reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu - către doamna avocat SA .
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA cod operator-2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR._
PROCES VERBAL
încheiat azi 07 iunie 2013
În prezența inculpatului F. V. s-a făcut pronunțarea soluției, orele 1132, dată la propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
I s-au adus la cunoștință inculpatului prevederile art. 137 ind. 1 Cod procedură penală, acesta declarând că dorește să fie anunțată despre măsura luată împotriva sa numita F. D. care este soția sa și domiciliază în S. M., str. G. D. nr.59, județul M. .
Inculpatul F. V. arată că NU DECLARĂ RECURS împotriva încheierii nr. 393/_ prin care s-a dispus arestarea sa preventivă.
Un exemplar al mandatului de arestare preventivă nr. 14/U/_ a fost înmânat inculpatului F. V. care a semnat de primire.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator-2618 DOSAR NR._ din 10 iunie 2013
Către
M.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ T.
Alăturat vă trimitem în copie
dispozitivul încheierii penale nr.393 din 07 iunie 2013 și încheierea penală nr.393 din 07 iunie 2013 pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat,
mandatul de arestare preventivă nr.14/U/07 iunie 2013 privind pe inculpatul F. V. (CNP 1., fiul lui I. și M., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., domiciliat în S. M.
, str. G. D. nr.59, județul M. ) cercetat pentru infracțiunile de omor calificat prev. de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și port fără drept a cuțitului prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Totodată, alăturat vă restituim și dosarul dvs. nr.307/P/2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
A. S. -F. | L. | M. | I. |
← Încheierea penală nr. 20/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 77/9. Propunere de arestare preventiva a... → |
---|