Încheierea penală nr. 4/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Cod operator - 2618

DOSAR NR. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 4/R

Ședința publică din 11 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B.

C.

- judecător

JUDECĂTORI: R. A.

C.

- vicepreședintele T.

ui M.

S. -F. A.

GREFIER: B. -L. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. L.

din cadrul P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 44 din 9 ianuarie 2013 a

Judecătoriei B. M. pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect propunere de arestare preventivă privind pe inculpatul S. R. (C.N.P. 1.

, fiul lui V. E. și V. T., născut la data de_ în Livada, județul Satu

M., domiciliat în B. M., A. U. nr. 1/41, județul M. ).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-inculpat

  1. R., asistat de apărătorul său ales, avocat V. Renata, din cadrul Baroului M. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

    Apărătorul ales al intimatului-inculpat S. R., doamna avocat V. Renata, depune la dosar împuternicirea avocațială din_ .

    Instanța îi aduce la cunoștință intimatului-inculpat S. R. motivul prezentării sale în instanță, precum și dreptul de a nu da o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția asupra faptului că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

    Intimatul-inculpat S. R. arată că dorește să dea declarații.

    Instanța procedează la audierea intimatului-inculpat S. R., declarația acestuia fiind consemnată într-un proces-verbal și atașată la dosar.

    La solicitarea instanței, apărătorul ales al intimatului-inculpat S. R., doamna avocat V. Renata, arată că nu are chestiuni prealabile.

    Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are chestiuni prealabile.

    Instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, trece la dezbaterea recursului.

    Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea recursului formulat în cauză, casarea încheierii Judecătoriei B. M. și, pe cale de consecință, admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c, alin. 21lit. a Cod penal.

    Arată că judecătoria a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului și a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, stabilind în sarcina acestuia obligațiile menționate în încheiere. Mai arată că pentru a lua această măsură judecătoria a apreciat că, deși există indicii în sensul că inculpatul ar fi comis presupusa faptă, arestarea sa preventivă nu se impune având în vedere că acesta s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, în prezent lucrează și își câștigă existența prin mijloace oneste, iar măsura arestării preventive are un caracter excepțional.

    Apreciază că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată și solicită instanței a reține faptul că în data de_ inculpatul, împreună cu celelalte două inculpate și cu partea vătămată, după ce au consumat băuturi alcoolice, s- au deplasat împreună, inculpatele promițându-i că vor întreține relații sexuale, însă acestea i-au sustras părții vătămate un telefon mobil și sumele de 80 de lei și 60 de euro. Arată că partea vătămată a observat lipsa acestor bunuri, iar în momentul în care a solicitat restituirea lor, inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură. Consideră că starea de fapt reținută este elocventă, din aceasta rezultând că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, a avut unul din cele mai importante roluri, el fiind cel care a exercitat violențe asupra părții vătămate. Mai arată că în cauză s-a dovedit faptul că inculpatul și cu celelalte două persoane au acționat după o înțelegere prealabilă.

    De asemenea, apreciază și că argumentele în sensul că inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, că lucrează și că nu are antecedente penale nu pot fi luate în considerare având în vedere modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, considerând astfel că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

    Apărătorul ales al intimatului-inculpat S. R., doamna avocat V. Renata, solicită instanței respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, menținerea încheierii instanței de fond prin care s-a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea B. M. . Solicită instanței a avea în vedere că și instanța de fond a apreciat că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și poate fi cercetat în libertate. Arată că inculpatul s-a prezentat de bunăvoie pentru a da declarații, pentru a lămuri situația, nu are antecedente penale și are în întreținere o minoră de 10 ani.

    Solicită instanței a avea în vedere că declarațiile în baza cărora inculpatul este aici în momentul de față sunt contradictorii, partea vătămată

    declarând în mod diferit și chiar după ce inculpatelor li s-a impus să nu se apropie de partea vătămată, inculpata V. Zorica s-a întâlnit cu partea vătămată și au consumat băuturi alcoolice împreună. Apreciază că acest aspect relevă irealitatea celor declarate de aceștia. Mai arată că un indiciu în acest sens e și că partea vătămată nu a prezentat un certificat medico-legal care să ateste declarațiile sale în sensul că ar fi agresată de inculpat.

    Mai arată că prejudiciul reclamat în cauză a fost recuperat în totalitate de la inculpate, deși ele au susținut că o parte din bunurile sustrase sunt la inculpat.

    Apreciază că nu se impune luarea unei măsuri privative de libertate față de inculpat, având în vedere atitudinea acestuia de colaborare cu organele de urmărire penală, inculpatul asumându-și obligația de a se prezenta în fața organelor judiciare ori de câte ori va fi chemat. Astfel pentru aceste motive solicită instanței respingerea recursului declarat în cauză.

    Intimatul-inculpat S. R., având ultimul cuvânt, arată că se simte foarte nevinovat.

    T.

    Prin încheierea penală nr. 44 din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei B. M. s-a respins propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul S. R. și s-a luat față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea B. M. pe o perioadă de 30 de zile (9 ianuarie 2013 - 7 februarie 2013), în temeiul art. 145 alin. 1 Cod procedură penală.

    În baza art. 145 alin. 11Cod procedură penală, i s-a impus inculpatului să respecte următoarele obligații:

    1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

    2. să se prezinte la Poliția Municipiului B. M. conform programului de supravegherea stabilit de aceasta;

    3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

    4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

    5. să nu se apropie de persoana vătămată, precum și de inculpatele Urs

R. C. și V. Zorica.

În temeiul art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, i s-a atras acestuia atenția asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu cea a arestării preventive.

În considerentele încheierii s-a reținut faptul că prin ordonanța din data de 26 noiembrie 2012 a P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare față de inculpatul S. R. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal.

Prin ordonanța din data de_, ora 13:00, a Poliției Municipiului B.

M. față de inculpatul S. R. a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore începând cu ora 13.00.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Probele administrate până în prezent conduc la ideea că inculpatul ar fi autorul infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în acest sens fiind avute în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile coinculpatelor Urs R. și

V. Zorica, procesul-verbal de reconstituire și planșa cu fotografii judiciare,declarațiile martorului Cuc Nelu-Gabriel, procesul-verbal de ridicare a sumei de 40 de euro și a telefonului mobil din posesia inculpatei Urs R., respectiv a sumei de 20 de euro de la inculpata V. Zorica.

Din acestea reiese faptul că în data de 24 noiembrie 2012, în jurul orei 17:00, inculpatul S. R., împreună cu concubina sa, inculpata Urs R. -C.

, s-au deplasat în zona Gării Municipiului B. M. unde inculpata intenționa să acosteze bărbați în scopul practicării prostituției. În localul Riviera situat pe Bd. București inculpații s-au întâlnit cu coinculpata V. Zorica, sora inculpatei Urs R. -C., care se afla în zona respectivă tot în scopul practicării prostituției. În incinta localului inculpata V. Zorica a acostat-o pe partea vătămată V. S. -Silviu astfel că cei doi au stat împreună la o masă, partea vătămată consumând bere, iar inculpata capuccino. Ulterior cei doi au mers în alt local, situat în gară, unde au consumat votcă, apoi s-au întors în localul Riviera. Aici au stat la masă și împreună cu coinculpații S. R. și Urs R. -

C. . În jurul orei 22:00 partea vătămată împreună cu inculpații s-au deplasat în localul London situat în complexul comercial Center de pe Bd. București. La intrarea în local partea vătămată a schimbat suma de 40 de euro la personalul de pază, fapt ce a fost observat de către inculpați. Aici susnumiții au consumat bere, contravaloarea notei de plată fiind achitată atât de către partea vătămată, cât și de către inculpatul S. R. . În continuare inculpații s-au înțeles să-i sustragă părții vătămate restul de bani pe care-i avea asupra sa. În jurul orei 4:00, inculpații și partea vătămată au părăsit împreună localul. Inculpatul S.

R. i-a cerut părții vătămate să-i urmeze, iar aceasta a acceptat. Inculpații și partea vătămată s-au deplasat în spatele imobilului nr. 3 de pe A. Saturn din

B. M. unde s-au așezat pe spațiul verde și au consumat vin. La un moment dat inculpata Urs R. -C. s-a dezbrăcat de pantaloni și chiloți și a urcat peste partea vătămată. Profitând de faptul că partea vătămată era sub influența băuturilor alcoolice, inculpata i-a sustras suma de 80 lei și 60 de euro din portofel și telefonul mobil marca Nokia, bunuri ce se aflau în buzunarele pantalonilor părții vătămate. Partea vătămată a refuzat însă să întrețină un raport sexual cu inculpata și a sesizat faptul că îi lipsesc bunurile sustrase.

Partea vătămată le-a cerut inculpatelor să-i restituie telefonul și banii, însă acestea nu au recunoscut că i le-au sustras. Întrucât partea vătămată a insistat, a intervenit inculpatul S. R. care i-a aplicat părții vătămate o lovitură de pumn în zona feței. Partea vătămată a fugit de la locul faptei și a sesizat organele de poliție. Inculpații s-au deplasat în locuința lui S. R. unde, după inventarierea bunurilor sustrase, 20 de euro i-au fost dați inculpatei

V. Zorica, iar restul banilor și telefonul mobil le-a păstrat inculpatul S. R.

.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei din care 1000 reprezintă contravaloarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune.

Partea vătămată nu a suferit leziuni traumatice.

Prin încheierea penală nr.2613/_ a Judecătoriei B. M. s-a dispus respingerea propunerii de arestare a inculpatelor V. Zorica și Urs R. .

În privința inculpatului S. R. instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.pr.penală, existând probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală cu privire la care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, acestea constând în procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile coinculpatelor Urs R. și V. Zorica, procesul- verbal de reconstituire și planșa cu fotografii judiciare,declarațiile martorului Cuc Nelu-Gabriel, procesul-verbal de ridicare a sumei de 40 de euro și a telefonului mobil din posesia inculpatei Urs R., respectiv a sumei de 20 de euro de la inculpata V. Zorica.

Prima instanță a reținut că măsura preventivă a arestării are un caracter excepțional, în nici un caz ea nu anticipează o pedeapsă asupra fondului, după cum a decis în cauza Wemhoff contra Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin prisma dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului, arestarea preventivă poate fi dispusă în situațiile în care se relevă existența unui deziderat social, a unei nevoi imperioase de efectuare a cercetărilor cu inculpatul aflat în stare de deținere, nevoie ce are caracter prioritar față de regula generală a cercetării în stare de libertate.

În considerarea probelor existente la dosar, precum și a faptei concrete care a determinat formularea propunerii de arestare, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu se relevă temeiuri care să justifice luarea celei mai grave măsuri preventive față de inculpatul care nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat la organul de poliție pentru a da declarații, în condițiile în care starea de libertate este starea normală. De asemenea, s-a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul S. R. lucrează ocazional, având posibilitatea de a-și asigura sursele de venit prin mijloace oneste.

S-a mai reținut că, potrivit procesului-verbal din data de_, atât suma de 40 de EURO cât și telefonul mobil au fost ridicate de la inculpata Urs

R., iar, potrivit dovezii din data de_, suma de 20 de euro a fost ridicată

de la inculpata V. Zorica, bunurile fiind predate în data de_ părții vătămate, prejudiciul fiind astfel recuperat.

Toate aceste circumstanțe fundamentează convingerea instanței că, în speță, măsura arestării preventive ar fi disproporționată față de scopul procesului penal, scop care poate fi realizat și prin dispunerea unei măsuri mai puțin constrângătoare.

În consecință, instanța de fond a respins propunerea P. ui și a luat, în temeiul prevederilor art. art.145 Cod procedură penală, față de inculpatul S.

  1. măsura obligării de a nu părăsi localitatea B. M. pe o durată de 30 de zile.

    În temeiul art. 145 alin. 1 ind. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul va trebui să respecte următoarele obligații:

    1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

    2. să se prezinte la Poliția Municipiului B. M. conform programului de supravegherea stabilit de aceasta;

    3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

    4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de

arme,

În temeiul art. 145 alin.11C.pr.pen, inculpatul trebuie să respecte

următoarea obligație:

- să nu se apropie de persoana vătămată, precum și de inculpatele Urs R.

C. și V. Zorica;

În temeiul art. 145 alin. 3 din Codul de procedură penală, i-a atras atenția inculpatului asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a solicitat în cuprinsul motivelor sale de recurs a se lua măsura arestării preventive față de inculpat pe o perioadă de 29 de zile.

În motivarea cererii sale parchetul a arătat, în esență, că s-a apreciat corect că există probe care susțin învinuirea adusă inculpatului, cea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, 21lit. a Cod penal. Starea de fapt este elocventă pentru concluzia că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta este intrinsec gravității infracțiunii la comiterea căreia a contribuit cu acte de executare și este relevat de modul concret în care inculpații au adoptat și au pus în executare rezoluția infracțională. Astfel aceștia au acționat în baza unei înțelegeri prealabile, profitând de starea de ebrietate în care s-a aflat partea vătămată pe care au condus-o într-un loc dosnic, împrejurările comiterii faptei fiind de natură a anihila posibilitățile de reacție ale părții vătămate și o eventuală intervenție a altor persoane în ajutorul ei. Inculpatul S. R. a exercitat acte de violență asupra părții vătămate

pentru a păstra bunurile sustrase de coinculpata Urs R. C. . Acesta nu are o sursă licită stabilă de venit, nu a fost sincer pe parcursul cercetărilor penale. Există deci un risc considerabil ca acesta să persevereze în a comite infracțiuni și să influențeze negativ derularea cercetărilor penale.

Lipsa de antecedente penale și faptul că inculpatul s-a prezentat de bunăvoie în fața autorității nu pot fi determinante pentru a aprecia măsura preventivă luată față de acesta.

Examinând încheierea penale recurată, tribunalul reține următoarele:

Din probele administrate până în prezent în cauză rezultă existența unor indicii care să justifice presupunerea că în data de 24 noiembrie 2012 partea vătămată V. S. Silviu a consumat băuturi alcoolice împreună cu intimatul- inculpat S. R. și inculpatele Urs R. și V. Zorica (pe care nu le cunoștea la acea dată), apoi ieșind din local în spatele unui imobil una dintre acestea a încercat să întrețină relații intime cu partea vătămată. Aceasta din urmă a sesizat faptul că îi lipsesc 60 euro și telefonul mobil, însă intimatul-inculpat a refuzat restituirea bunurilor și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței. Există, în consecință, indicii în sensul celor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani, însă lăsarea în libertate a intimatului-inculpat nu prezintă un pericol concret atât de ridicat pentru ordinea publică încât să se justifice privarea sa de libertate dat fiind contextul în care se presupune că a comis fapta, existând un grad de culpă și al părții vătămate, chiar dacă se prezumă că inculpații au sustras bani și un telefon mobil folosind și acte de violență. Acesta nu are antecedente penale, iar față de celelalte inculpate s-a respins propunerea de arestare preventivă și s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea prin încheierea penală nr. 2613/_ a Judecătoriei B. M. (menținută prin încheierea penală nr. 359/R/2012 a T. ui M. ).

Pentru toate aceste considerente recursul parchetului este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 44 din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei B. M. .

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

IER

B. C. R.

A.

C.

S. -F. A.

B.

-L.

E.

Red. B.C. / T-red. B.L.E.

3 ex. / 16 ianuarie 2013

J. ecător la fond: C. R.

Cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș Minută

Dosar nr._ Înch.pen. nr. 4/R/_

DISPUNE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 44 din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei B. M. .

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș Copie - Minută Dosar nr._ Înch.pen. nr. 4/R/_

DISPUNE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 44 din 9 ianuarie 2013 a Judecătoriei B. M. .

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil

pt. conformitate

ROMÂNIA 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 11 ianuarie 2013

Astăzi,_, în prezența intimatului-inculpat S. R. s-a procedat la pronunțarea în ședință publică a dispozitivului încheierii penale nr. 4/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, drept pentru care s-a întocmit prezentul proces-verbal.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 4/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului