Încheierea penală nr. 4/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

Dosar nr._

TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

ÎNCHEIERE PENALĂ NR.4/ R

Ședința publică de la 28 ianuarie 2013 Completul compus din:

Președinte: T. C., președ. secție penală

: M. S., judecător

: Ț. D. Bărduța, judecător

: B. M., grefier

șef.

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial S. este reprezentat de B. ușan D., procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpații P. D. F., T. R.

M., D. M. I. și R. L. M., în prezent deținuți în Arestul I.P.J S.

, împotriva încheierii penale nr.5/A din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul penal nr._, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpaților.

La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns inculpatul P. D. F., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. C. M. (delegație f.13), inculpatul R. L. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. G. ă L. na (delegație f.15), inculpatul T. R. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. Cubleșan R. (delegație f.14), inculpatul D. M. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. Balog Roberth, în substituirea apărătorului titular av. Crihan T. (delegații f.16,17).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța, acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătoarea inculpatului P. D. F., av. C. M., solicită admiterea recursului formulat de inculpat și în consecință respingerea propunerii de arestare preventivă a acestuia formulată de parchet. Apreciază că pentru realizarea cerinței prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării preventive, este necesar a fi îndeplinite cumulativ cele două condiții referitoarea la cuantumul pedepsei și pericolul social, ori, în prezenta cauză nu este dovedit fără dubiu pericol social. Solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul este tânăr, are în întreținere un copil minor și nu are antecedente penale. Apreciază că într-adevăr inculpatul a săvârșit fapte penale grave însă aceste fapte nu au fost săvârșite cu violență iar în prezent inculpatul recunoaște și regretă săvârșirea acestor fapte. Arată că potrivit CEDO regula în materia arestării preventive este

cercetarea și judecarea inculpatului în stare de libertate iar măsura arestării preventive este o excepție. Consideră că procesul penal se poate desfășura și cu inculpatul în stare de libertate iar scopul legiuitorului poate fi atins și în cazul în care se ia față de inculpat o măsură mai puțin restrictivă respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură pe care o consideră suficientă pentru asigurarea bunului mers al procesului penal. Solicită acordarea onorariului pentru apărarea din oficiu a inculpatului.

Apărătoarea inculpatului R. L. M., av. G. ă L. na, solicită admiterea recursului formulat de inculpat și în consecință respingerea propunerii de arestare preventivă a acestuia formulată de parchet. Arată că instanța de fond când a luat măsura arestării preventive față de inculpat a avut la bază pericolul social pe care inculpatul l-ar prezenta dacă acesta ar fi în libertate însă acest pericol social a fost analizat la comun pentru toți inculpații și nu pentru fiecare inculpat în parte așa cum este corect cu stabilirea în concret a contribuției fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor. Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul este minor și a participat la aceste infracțiuni doar din teribilism iar în perioada petrecută în arest a fost suficientă pentru a realiza consecințele faptelor sale. De asemenea, solicită instanței a avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptelor și a colaborat cu organele de cercetare penală pentru aflarea adevărului. Apreciază că odată pus în libertate inculpatul nu va împiedica sau zădărnici în vreun fel bunul mers al procesului penal. Consideră că inculpatul minor, în prezent, trebuie ajutat având și suportul familiei. Solicită a se lua față de inculpat o măsură preventivă mai puțin restrictivă respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Solicită acordarea onorariului pentru apărarea din oficiu a inculpatului.

Apărătoarea inculpatului T. R. M., av. Cubleșan R., solicită admiterea recursului formulat de inculpat și în consecință respingerea propunerii de arestare preventivă a acestuia formulată de parchet apreciind soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală raportat la scopul măsurii arestării preventive. Consideră că în cauză nu există indicii că inculpatul odată pus în libertate va săvârși o nouă infracțiune sau va încerca să zădărnicească în vreun fel bunul mers al procesului penal. Arată că instanța de fond a reținut la modul general pericolul social însă trebuia analizată situația fiecărui inculpat în parte. Apreciază că în cauză nu se justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpaților raportat la faptul că nu a fost dovedit pericolul concret pentru ordinea publică. Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, a colaborat cu organele de urmărire penală. Consideră că pentru inculpat se poate lua o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara însă având în vedere că inculpatul locuiește în jud. Ilfov consideră că măsura obligării de a nu părăsi țara este cea mai potrivită. Solicită acordarea onorariului pentru apărarea din oficiu a inculpatului.

Apărătorul inculpatului D. M. I., av. Balog Roberth, solicită admiterea recursului inculpatului, casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare respingerea propunerii parchetului de arestare preventivă. Solicită instanței a lua față de inculpat o măsură mai puțin restrictivă respectiv măsura

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara. Din piesele și lucrările dosarului rezultă dubii cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului respectiv la faptele privind infracțiunile prin sistem informatic. Arată că într-adevăr inculpatul a recunoscut complicitatea la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune însă pedepsele pentru acest tip de infracțiuni este pedeapsa închisorii cu suspendare iar inculpații sunt judecați în stare de libertate. Solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul este un infractor primar, a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor. De asemenea, arată că pedeapsa pentru faptele reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani însă pericolul concret pentru ordinea publică nu a fost dovedit iar urmărirea penală nu a fost finalizată neexistând nici probe în sensul că inculpatul ar încerca să zădărnicească sau să influențeze bunul mers al procesului sau să se sustragă de la urmărirea penală. Apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală privind măsura arestării preventive. Consideră că măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara pentru inculpat este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal putând instanța să stabilească obligații suplimentare pentru inculpat dacă consideră necesar. Solicită acordarea onorariului pentru apărarea din oficiu a inculpatului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpați apreciind soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Arată că din piesele și lucrările dosarului rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Consideră îndeplinite dispozițiile art.143, art.148 lit.f Cod procedură penală și art.5 CEDO. Solicită instanței a avea în vedere modalitatea, împrejurările săvârșirii faptelor, probele de la dosar, prejudiciul cauzat care se ridică la 500 milioane lei vechi cu peste 200 părți vătămate. Cu privire la inculpatul P. D. F. arată că acesta și-a făcut 700 de conturi fictive pentru a nu putea fi depistat iar din convorbirile telefonice ale inculpatului rezultă modalitatea în care își alegea și înșela victimele. Cu privire la inculpatul minor R. L.

M. arată că într-adevăr acesta are doar 16 ani însă nu este adevărat că dorește să își continue studiile câtă vreme la vârsta de 14 ani a fost exmatriculat și nu și-a mai reluat studiile. Solicită instanței a avea în vedere prejudiciul mare realizat în doar 6 luni. Cu privire la inculpatul D. M. I. arată că acesta a înșelat un număr de

150 părți vătămate iar în mai multe județe din țară există plângeri formulate împotriva inculpatului pentru fapte similare. Cu privire la inculpatul T. R. Marin arată că acesta a creat conturi fictive și chiar a ridicat banii de la bancă.

În replică, apărătorul inculpatului D. M. I., av. Balog Roberth, arată că nu se poate vorbi în acest cadru procesual despre fondul cauzei iar prejudiciul indicat de procuror este doar estimativ și nu este exorbitant așa cum acesta susține și nu poate sta la baza luării unei măsuri de arestare preventivă.

Inculpatul P. D. F., având cuvântul, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul R. L. M., având cuvântul, declară că regretă faptele săvârșite și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul T. R. M., având cuvântul, declară că regretă faptele săvârșite și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul D. M. I., având cuvântul, declară că regretă faptele săvârșite și solicită cercetarea sa în stare de libertate.

T R I B U N A L U L,

Prin Încheierea penală nr.5/A din_ a Judecătoriei Z. s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial S. și în consecință:

În baza art.149 indice 1 raportat la art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. D. F. , fiul lui N. și M., născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat C. str. F. nr.1A, comuna Ș. de Jos, jud Ilfov,

C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv

În baza art.149 indice 1, raportat la art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. R. -M. , fiul lui G. și Ana, născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 8 clase, agent de pază, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în municipiul B., sector 5, str B. nr. 27, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv.

În baza art.149 indice 1 raportat la art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. M. I. , fiul lui G. și S.

, născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 11 clase, elev, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat Ș. de Jos, str. G., nr. 2, comuna Ș. de Jos, jud Ilfov, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv.

În baza art.149 indice 1, 160 ind. h alin 3 raportat la art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor R.

  1. -M., fiul lui C. V. și R. născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în comuna Ș. de Jos, I. F. nr.13 jud Ilfov, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 19 zile, de la 23 ianuarie 2013 până la 10 februarie 2013 inclusiv.

    Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

    Casație și Justiție -DIICOT- S. Teritorial S. s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților:

    1. minor R. L. M. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, fapta fiind comisă în timpul minorității, prev de art. 8 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 99 și următ. C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 1,5 la 7,5 ani.

  • înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată și în perioada minorității, prev . de art . 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1,5 la 7,5 ani;

  • cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată și în perioada minorității, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1,5 la 6 ani și interzicerea unor drepturi;

  • totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

2 . P. D. F. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani.

  • înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 15, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani;

  • cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi

  • totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

  1. T. R. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

    • inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani.

      • complicitate la înselăciune, respectiv complicitate la inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapta fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 26 C.P. raportat la art. 215, alin 1

        și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani;

      • complicitate la cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art . 26 C.P. raportat la art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi

      • totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

  2. D. M. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

    • inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani.

  • complicitate la înselăciune, respectiv complicitate la inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapta fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 26 C.P. raportat la art. 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani;

  • complicitate la cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art . 26 C.P. raportat la art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi

  • totul cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.

În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a aratat că în fapt s-a reținut că, cercetările au fost declanșate ca urmare a plângerii înregistrate la data de_ la S. de Combatere a Criminalității Organizate S. de către partea vătămată CIOBA. A., privind comiterea de către persoane necunoscute a unei fraude informatice in suma de 1500 lei prin intermediul site-ului www.okazii.ro.

În concret, în ceea ce privește partea vătămată CIOBA. A. în urma sesizării căruia s-au declanșat cercetările, s-a reținut că un autor necunoscut, prin intermediul site-ului www.okazii.ro a oferit spre vanzare un telefon Samsung Galaxy S3 pentru suma de 1500 lei, ocazie cu care a intrat in contact cu partea vatamata prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger folosind Id- ul "niki_nokia"; și acomunicat cu partea vătămată prin intermediul telefonului mobil folosind posturile telefonice cu numerele 0769/371917 si 0765477149. Din actele premergatoare efectuate de catre organele de politie s-a stabilit faptul ca persoana care foloseste postul telefonic cu numarul 0765477149 este inculpatul R.

L. M. iar persoana care foloseste postul telefonic cu numarul 0769/371917 este inculpatul P. D. F. ,

In urma tratativelor purtate intre partea vatamata si R. L. M. acesta din urma trebuia sa trimita telefonul in cauza intr-un colet prin intermediul unui serviciu de curierat rapid, dar expedierea avea loc numai in situatia inc care partea vatamata, Ciobanca A. trebuia sa trimita suma de 750 lei prin intermediul sistemului Western Union sau Posta Romana, iar restul sumei de 750 lei cand primea acel colet. Dupa ce partea vatamata a depus in data de_ suma de 750 lei si inculpatul R. L. M. a confirmat ca a incasat-o si ca a trimis coletul prin curier, Ciobanca A. a trimis in aceeasi data și restul sumei de 750 lei, la solicitarea inculpatului.Partea vatamata nu a primit telefonul pe care l-a cumparat pe motiv ca inculpatul R. L. M. a oprit livrarea coletului, deoarece un prieten de-al lui care detinea, de fapt, telefonul in cauza a pus, din greseala, in colet inca un telefon de acelasi model pentru care mai cerea suplimentar de la partea vatamata suma de 600 lei.Partea vatamata, banuind ca persoana nu este de incredere, nu a depus suma solicitata, dar i-a solicitat lui R. L. M. sa ii trimita o copie dupa actul de identitate.Inculpatul R. L. M. i-a trimis partii vatamate o copie dupa cartea de identitate care avea trecute urmatoarele date de identificare: D. M. I., nascut la data de_ in sector 2, B., domiciliat in com.S. de Jos, strada G., nr. 2, judetul Ilfov, CNP 1.

.Dupa primirea acestor acte, partea vatamata, dandu-si seama ca a fost inselata cu suma de 1500 lei s-a adresat organelor de politie.

În urma cercetărilor efectuate, organele penale au reținut că inculpații desfăurau o vastă activitate infracțională. Asfel în luna iunie 2012 inculpatii P.

D. F., R. L. M., D. M. I., T. R. M., precum si invinuitii Niculae M. și Niculae G. si Zamfir Ionuț, s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni informatice, respectiv în scopul obținerii unor sume de bani prin vânzarea fictivă a unor telefonae mobile prin intermediul unor site-uri de profil. Inculpații inculpatii P. D. F., R. L. M. si T. R. M. au creat mai multe conturi pe site-ul www.okazii.ro prin care expuneau spre vânzare mai multe telefoane mobile, respectiv Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X, pe care nu le dețineau în realitate și pe care le vindeau cu sume cuprinse între 1000 și 2000 lei. Inculpatii folosindu-se de date false creeau conturi fictive pe site-ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive.Pe aceste conturi inculpatii postau anunturi de valorificare a telefoanelor mobile mentionate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau platite in avans. Ulterior inculpatii erau contactati de catre potentialii clienti iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabileau detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpatii isi ofereau numerele de telefon reale urmand ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil. Astfel la solicitarea inculpatilor, clientul trebuia să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpatilor D. M. I., T. R. M. precum si invinuitilor Niculae M. și Niculae G. la diferite oficii poștale din municipiul B., sau la diferite agenții

a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union.Acești inculpati si invinuiti se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite cu inculpatii P. D. F. și R. L.

M. .Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpatii P. D. F.

, D. M. I. și R. L. M. ii contactau telefonic pe clienti si le comunicau ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs,clientul urmand sa achite din nou inculpatilor o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.Pentru a castiga increderea clientilor in ceea ce priveste primirea telefoanelor mobile inculpatii P. D. F. ,

  1. M. I. și R. L. M. se prezentau clientilor prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajati ai unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce contine telefonul mobil, dar ca il va preda partii vatamate numai in situatia in care va primi confirmarea achitarii avansului.In aceasta situatie, pentru ca partile vatamate sa poata intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plateasca din nou avans cuprins intre 200-1000 de lei prin intermediul mandatelor postale sau a sistemului Western Union.Dupa ce partile vatamate livrau din nou aceste sume de bani inculpatii D. M. I., T. R. M. precum si invinuitii Niculae M. și Niculae G. se deplasau la diverse oficii postale sau agentii bancare incasand aceste sume, profitul realizat fiind impartit in mod egal cu ceilalti doi inculpati.Intrucat partilor vatamate, dupa trimiterea acestor sume de bani nu le erau livrate telefoanel mobile, ii contactau telefonic din nou pe inculpati, care insa refuzau sa raspunda la telefon, memorandu-si numerele de telefon apartinand acestora.In aceasta situatie, partile vatamate prin intermediul site-ului www.okazii.ro acordau calificative negative titularilor de conturi fictive, respectiv inculpatilor, motiv pentru care acestia din urma foloseau un astfel de cont fictiv cel mult o zi sau doua.

    1. Cu privire la inculpatul minor, R. L. M. în concret s-a reținut că acesta a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna iunie 2012, pentru comiterea de infractiuni informatice prin inducerea in eroare a partilor vatamate, respectiv prin valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse 200-1000 de lei. Activitatea s-a infracțională s-a desfășurat pe trei paliere:

      1. Astfel în vara anului 2012, în urma propunerii făcute de P. D. F. inculpatul minor R. L. M. a creat diferite conturi fictive pe site-ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive si prin postarea unor anunturi de valorificare a telefoanelor mobile mentionate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau platite in avans.

      2. Ulterior inculpatul minor R. L. M. era contactat de catre potentialii clienti iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabilea detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpatul minor oferea numerele de telefon reale urmand ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil. Astfel la solicitarea inculpatului minor, clientul trebuia să plătească în avans o anumită

        sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpatului D. M. I. la diferite oficii poștale din municipiul B., sau la diferite agenții a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union.Acești inculpati se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite cu inculpatii P. D. F. și D. M. I. .

      3. Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpatul minor R.

        L. M. ii contacta telefonic pe clienti si le comunica ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs, clientul urmand sa achite din nou inculpatilor o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.

      4. Pentru a castiga increderea clientilor in ceea ce priveste primirea telefoanelor mobile inculpatul minor R. L. M., se prezenta clientilor prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajat a unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce contine telefonul mobil, dar ca il va preda partii vatamate numai in situatia in care va primi confirmarea achitarii avansului.

      In aceasta situatie, pentru ca partile vatamate sa poata intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plateasca din nou avans cuprins intre 200-1000 de lei prin intermediul mandatelor postale sau a sistemului Western Union, sumele încasate pe numele lui D. M. fiind împărțite între cei trei inculpați respectiv între P. D. F. și D. M. I. și D. M.

      Dupa ce partile vatamate livrau din nou aceste sume de bani inculpatul minor R. L. M. se deplasa împreună cu inculpații D. M. I. și P.

      D. F., la diverse oficii postale sau agentii bancare incasand aceste sume, profitul realizat fiind impartit in mod egal cu aceștia.

      Se reține faptul că activitatea infracțională a acestui inculpat minor a început în vara anului 2012, iar ain analianaliza proceselor - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice rezultă faptul că, doar în perioada noiembrie 2012 - ianuarie 2013, inculpatul minor R. L. M. împreună cu inculpatul

      P. D. F. a indus în eroare un număr de aproximativ 150 de părți vătămate, identificate până în prezent de către organele de urmărire penală, prejudiciu cauzat fiind în sumă de aproximativ 300 milioane lei vechi.

    2. Cu privire la inculpatul P. D. F. se reține că a fost persoana care i-a racolat pe inculpatii D. M. I. și R. L. M. in comiterea de infractiuni informatice prin inducerea in eroare a partilor vatamate, respectiv prin valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse 200-1000 de lei. Astfel în luna iunie 2012 inculpatul l-a racolat pe D. M. I. propunand-ui acestuia ridicarea unor sume de bani provenite din fraude informatice, dar nu prin vanzarea fictiva a unor ceasuri, ci prin vanzarea fictiva a unor telefoane mobile postate pe site-ul www.okazii.ro. De asemenea, dupa o scurta perioada de timp inculpatul P. D. F. l-a racolat si pe inculpatul R.

      L. M. , caruia i-a propus vanzarea fictiva a unor telefoane mobile marca Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X prin creearea unor conturi false pe site-ul mai sus amintit. Totodată, în luna decembrie 2012 l-a racolat pe T.

      R. M., pentru creerea de conturi fictive pe site-ul okazii.ro cât și pentru ridicarea unor sume de bani de la diverse agenții bancare.

      Modul de operare al acestui inculpat este identic cu cel al inculpatului minor

      1. L. M.

        1. Astfel nculpatul P. D. F. împreună cu ceilalți inculpați creeau conturi fictive pe site-ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive si postau anunturi de valorificare a telefoanelor mobile mentionate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau platite in avans.

        2. Ulterior inculpatul era contactat de catre potentialii clienti iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabilea detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpatul minor oferea numerele de telefon reale urmand ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil. Astfel la solicitarea inculpatului, clientul trebuia să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpatului D. M. I. la diferite oficii poștale din municipiul

          B., sau la diferite agenții a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union.Acești inculpati se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite între aceștia

        3. Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpatul P. D.

          F. ii contacta telefonic pe clienti si le comunica ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs, clientul urmand sa achite din nou inculpatilor o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.

        4. Pentru a castiga increderea clientilor in ceea ce priveste primirea telefoanelor mobile inculpatul P. D. F., se prezenta clientilor prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajat a unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce contine telefonul mobil, dar ca il va preda partii vatamate numai in situatia in care va primi confirmarea achitarii avansului.

      In aceasta situatie, pentru ca partile vatamate sa poata intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plateasca din nou avans cuprins intre 200-1000 de lei prin intermediul mandatelor postale sau a sistemului Western Union, sumele încasate pe numele lui D. M. fiind împărțite între cei trei inculpați respectiv între P. D. F. și D. M. I. și D. M.

      Totodată, începând cu luna decembrie 2012, inculpatul P. D. F. a desfășurat aceiași cativitate infracțională și împreună cu inculpatul T. R. M. ,

      T. R. M. a creat un număr de 40 de conturi fictive pe site-ul okazii.ro pe care ulterior le-a folosit inculpatul P. D. F., prin punerea la dispoziție a acestuia a adreselor de e-mail și a parolelor necesare pentru logarea pe site-ul respectiv.De

      asemenea, din declarația inculpatului T. R. M. rezultă faptul că în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013 acesta sa deplasat în repetate rânduri la solicitarea inculpatului P. D. F. la diferite agenții bancare pentru ridicarea unor sume de bani trimise de către părțile vătămate, ulterior acestea fiind împărțite în mod egal.

      De asemenea, având în vedere declarația inculpatului, procesele - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice precum și adresele obținute până în acest moment de la unitățile bancare (această activitate nefiind finalizată până în prezent) a rezultat faptul că, pe o perioadă de 7 zile, inculpatul încasa de la părțile

      vătămate împreună cu inculpații R. L. și D. M. I. suma de aproximativ 17 milioane lei vechi, iar prejudiciul total cauzat acestor părți vătămate prin desfășurarea activităților infracționale se ridică la suma de 150 milioane lei vechi.

      Totodată, din declarația inculpatului P. D. F. rezultă faptul că, în perioada desfășurarii activității infracționale, acesta a creat, atât singur cât și împreună cu inculpatul R. L. un număr de 700 conturi fictive, pe site-ul okazii.ro care au fost folosite pentru inducerea în eroare a părților vătămate, numărul acestora ridicându-se la 200, aspect care rezultă de asemenea din declarația acestui inculpat.

    3. Cu privire la inculpatul D. M. I. s-a reținut că acesta a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna iunie 2012, pentru comiterea de infractiuni informatice prin inducerea in eroare a partilor vatamate, respectiv prin valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse intre 200-1000 de lei. .

  1. Astfel, din declarația inculpatului D. M. I., rezultă faptul că, în vara anului 2012 acesta a fost contactat de către inculpatul P. D. F. și la propunerea acestuia a fost de acord să îi fie folosite datele de identitate pentru a fi folosite la ridicarea sumelor de bani trimise de către părțile vătămate, fraudate pe site-ul www.okazii.ro sens în care a predat inculpatului P. D. F. o copie a actului de identitate, acest inculpat folosind-o pentru atragerea potențialilor clienți. Astfel, după ce inculpatul P. D. F. oferea spre vânzare telefoane mobile prin intermediul site-ului www.okazii.ro, clientul în contacta pe acest inculpat iar acesta din urmă îi oferea clientului datele de identitate ale inculpatului D. M. I.

    .După stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a telefonului mobil, clientul trimitea un avans din această sumă, fie prin mandat poștal fie prin transfer western union, avansul cuprins între 200 - 500 lei.

    Tot în acest scop inculpatul în luna octombrie 2012, inculpatul D. M.

    I. a deschis un cont pe numele acestuia la BRD iar numărul contului acestuia era predat părților vătămate pentru ca acestea să vireze direct în acel cont sumele de bani reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile

  2. Avansul era ridicat de către inculpatul D. M. I., de la diferite oficii poștale sau agenții bancare respectiv Oficiul Poștal nr. 10 din mun. B., Agenția BRD din zona Obor, Agenția BRD, Agenția Băncii Transilvania și Agenția Garanti Bank, toate de pe calea Moșilor.

    3 De asemenea, din analiza proceselor - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice rezultă faptul că inculpatul D. M. I. solicita

    prietenilor acestuia numere de telefon active pe care ulterior le preda inculpaților P.

    D. F. și R. L. M., aceste numere de telefon fiind folosite pentru crearea de conturi fictive pe site-ul www.okazii.ro.

    Din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpatul

    D. M. I. a ridicat sume de bani cu titlu de avans pentru achiziționarea de telefoane mobile, în perioada august 2012 - ianuarie 2013, trimise de către părțile vătămate Ciobanca A., V. M. Decuseară, T. Șandor Alina, P. a D. Tincuța, Vasilache I. B., Andrieș F., Manole I. M. a, Bărăgan Raluca, David Sergiu Octavian, Kallai Csaba, Cutuleag I., Agiorghesei Cristian A. ,

    C. Petrică Cristian, M. M., Horvat Norbert, Andrei Mirel, Kitaigorod A. Andrei, Dănăilă B. C., Bartiș Levente, Bârgău V., Lepădatu C. F., Dinu M., Ciucă Lucian, Săhleanu D., O. Paul Marcel, Craiu G., Ciucă G.

    , Jurcovici Sebastian, Ciolacu Crăciun, Pruiu Victor, Ionașcu Costel, I. Marie Jeanne, I. Roman, K. Andrei, Ise C. E., Șanta Firicel Doru, G. Steliana, Toth Desza, Andrei Mirel, Kasa Andrei, Bubulică S., Mirea G., Enache V. Marius, G. M. Lucica, Dănăilă B., Ghefir D. R., Heyazi Fadel, Ignea I. I. n, M. T., K. Andrei, I. Roman, Toth Desza, pe care ulterior le-a împărțit cu inculpații P. D. F. și R. L. M. .Totodată este menționat faptul că până în prezent nu au fost identificate toate părțile vătămate care au fost fraudate prin ridicarea de sume de bani de către inculpatul D. M.

    1. .

  3. Astfel, după ce inculpatul D. M. I., ridica sume de bani cuprinse între 200 - 500 lei, pe care parțile vătămate le achitau cu titlu de avans în vederea achiziționării de telefoane mobile, inculpatul contacta telefonic aceste victime și le solicita din nou să trimită sume de bani, motivând că există o problemă cu rambursul coletului, respectiv să plătească încă o sumă de bani cu titlu de ramburs cuprins între 200 - 500 lei iar în caz contrar, telefoanele mobile nu erau predate.

3. De asemenea, din declarația inculpatului D. M. I. a rezultat faptul că acesta, discuta personal cu victimele fraudelor informatice prezentându-se ca și angajat al unei firme de curierat, solicitându-le acestor victime să plătească din nou o sumă de bani cu titlu de ramburs susținând astfel versiunea vânzătorului tocmai pentru ca acesta să câștige încrederea clienților.

IV. Cu privire la inculpatul T. R. M. s-a reținut că a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna decembrie 2012, pentru comiterea de infractiuni informatice prin inducerea in eroare a partilor vatamate, respectiv prin valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse 200-1000 de lei

    1. Astfel la solicitarea inculpatului P. D. a creat conturi conturi fictive pe site-ul ocazii.ro unde a postat diferite anunțuri de vânzare a unor telefoane mobile marca IPHONE4 și Samsung GalaxyS3 pentru sume cuprinse între 1.000-

      2.000 lei.

      După crearea acestor conturi clientul îl contacta pe inculpatul P. D., se stabileau detaliile de tranzacționare iar inculpatul P. D. stabilea de la bun început că este necesar trimiterea unui avans după ce clientul trimitea această sumă

      inculpatul P. D. îl contacta din nou, îi explica clientului că a greșit telefoanele și solicita din nou de la client o sumă de bani cu titlu de avans.

    2. La propunerea inculpatului P. D. a fost de acord să îi fie folosite datele de identitate pentru a fi folosite la ridicarea sumelor de bani trimise de către părțile vătămate, fraudate pe site-ul www.okazii.ro

Totodată și-a folosit propriul cont de car deschis la Piraeus Bank. pentru efectuarea tranzaciilor, repsoectiv pentru ridicarea sumelor de bani trimise de persoanele vătămate

Din declarația aceluiași inculpat coraborate cu adresele unităților bancare rezultă faptul că suma totală ridicată de către inculpatul T. R. M. ca urmare a fraudelor comise pe site-ul ocazii.ro se ridică la suma de aproximativ 100 milioane lei vechi.

În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează presupunera rezonabila a comiterii de către inculpații P. D. F., D.

M. I., R. L. M. și T. R. M. a infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

Totodată, legea prevede pentru fapta reținută în sarcina acestora pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând deasemenea probe că lăsarea inculpatilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din materialul de urmarire penala a rezultat faptul că începând anul 2009 și pănă în prezent inculpații după ce în prealabil au convenit să săvârșească infracțiunile de mai sus ,sub diferite fomre de participație au identificat locații și persoane din cadrul acestora care erau dispuse să-i sprijine și au acționat asupra soft-urilor jocurilor de noroc din aceste localuri realizând astfel impresionante sume de bani pe care îi împărțeau cu complicii din cadrul acelor localuri.

Aceste fapte s-au derulat pe o perioadă lungă de timp, au avut loc în mod repetat, astfel încât au demonstrat existența asocierii în vederea săvârșirii de infracțiunii, săvârșirii infracțiunilor informatice și al obținerii pe această cale a unor sume mari de bani

Din analiza convorbirilor telefonice purtate de către inculpați în perioada 2010- 2011 rezultă că pentru aceștia această activitate a devenit o îndeletnicire în adevăratul sens al cuvântului aducătoare de venituri substanțiale. De asemenea din aceleași convorbiri rezultă legăturile cu patronii localurilor și modul de acțiune al acestora, folosit și cu ocazia constatării infracțiunii flagrante și anume desfășurarea activităților după închiderea acelor localuri și plecarea clienților, la ore înaintate din noapte.

Propunerea de luare a măsurii arestării preventive a fost intemeiata pe dispozițiile art.136 alin.1 C.p.p. coroborat cu dispozitiile art.148 lit. lit.f C.p.

În ceea ce privește cerința din teza I a art.148 lit.f C.p.p. aceasta este în mod evident îndeplinită întrucât pedeapsa pentru infracțiunile pentru care sunt cercetati inculpatii este mai mare de 4 ani, fiind vorba de infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la pănă la 15 ani.

În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică s-a apreciat de către parchet că aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor de la dosar. Cu referire la pericolului social se rețin ca acesta presupune o

rezonanță socială a faptelor grave de care sunt acuzați inculpații, atât în rândul comunității asupra căruia și-au exercitat influența negativă dar și la nivelul întregii ordini sociale, rezultând în egală măsură atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatii sunt cercetati cât și din activitatea infracțională desfășurată de acestia.

De asemenea s-a avut în vedere perseverența infracțională a acestora precum și faptul că pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatilor reținuti, legiuitorul a prevăzut pedepse extrem de aspre, împrejurare care demonstrează preocuparea și îngrijorarea societății cu privire la fenomenul infracțional al criminalității informatice

S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 alin. 1 C.p.p. iar in cazul inculpatului minor cu referire la dispozitiile art. 160 e C.p.p dar și cele menționate în art. 5 parag. alin. 1 lit. c) din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, potrivit cărora o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin sintagma "suspiciuni rezonabile"; se înțelege existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. (CEDO, hotărârea din_ cauza Fox, Campbell și Hartley contra Marii Britanii).

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat să se admită propunerea de arestare preventivă și să se dispună față de inculpații P. D. F., D. M. I. și T. R. M. luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de_ iar pentru inculpatul R. L. M. luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de_ .

Examinând propunerea de arestare formulată de către Parchetul De Pe L. Înalta Curte De Casație Și Justitie -Diicot -S. Teritorial S. prin prisma probelor de la dosar judecatoria a constatat că aceasta este fondata pentru următoarele considerente :

Inculpatul minor R. L. M. este cercetat in dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT -Biroul Teritorial S. pentru săvârsirea infractiuniilor de inițiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, fapta fiind comisă în timpul minorității, prev de art. 8 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 99 și următ. C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 1,5 la 7,5 ani, înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată și în perioada minorității, prev . de art . 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1,5 la 7,5 ani și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a

obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată și în perioada minorității, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1,5 la 6 ani și interzicerea unor drepturi, în concurs real.

Inculpatul P. D. F. este cercetat in dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT -Biroul Teritorial S. pentru săvârsirea infractiuniilor de inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 15, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi în concurs real.

Inculpații T. R. M. și D. M. I. sunt cercetați in dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT

-Biroul Teritorial S. pentru săvârsirea infractiuniilor de inițiere sau constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, complicitate la înselăciune, respectiv complicitate la inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapta fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 26 C.P. raportat la art. 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, complicitate la cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art . 26 C.P. raportat la art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Tot prin Ordonanța nr. 63/D/P/2012 din data de_ a Biroului Teritorial S.

  • Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus reținerea s-a dispus reținerea învinuitului minor R. L. M., pe o durată de 24 ore respectiv de la data de_ ora 22,30 până la data de_ ora 22,30, a învinuitului P. D. F., pe o durată de 24 ore respectiv de la data de _

    ora 03,30 până la data de_ ora 03,30, a învinuitului T. R. M., pe o durată de 24 ore respectiv de la data de_ ora 05,00 până la data de_ ora 05,00, și a învinuitului D. M. I., pe o durată de 24 ore respectiv de la data de_ ora 06,45 până la data de_ ora 06,45, pentru săvârșirea infracțiunii menționate anterior

    Prin Ordonanța nr. 63/D/P/2012 din data de_ a Biroului Teritorial S.

  • Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din data de_, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului minor

R. L. M. precum și împotriva inculpaților T. R. M. și D. M.

  1. și P. D. F.

    Conform probelor de la dosar se retine faptul ca in perioada iunie 2012- ianuarie 2013 inculpații R. L. M. și T. R. M. și D. M. I. sub diferite forme de participatie, s--au asociat în vederea comiterii de infracțiuni informatice, respectiv în scopul obținerii unor sume de bani prin vânzarea fictivă a unor telefoane mobile prin intermediul unor site-uri de profil, având următorul mod de operare :

    1. Inculpații P. D. F., R. L. M. si T. R. M. au creat mai multe conturi pe site-ul www.okazii.ro prin care expuneau spre vânzare mai multe telefoane mobile, respectiv Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X, pe care nu le dețineau în realitate și pe care le vindeau cu sume cuprinse între 1000 și 2000 lei. Inculpatii folosindu-se de date false creeau conturi fictive pe site- ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive.Pe aceste conturi inculpatii postau anunturi de valorificare a telefoanelor mobile mentionate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau platite in avans. Ulterior inculpatii erau contactati de catre potentialii clienti iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabileau detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpatii isi ofereau numerele de telefon reale urmand ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil.

    2. După aceea solicitau să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpatilor D. M. I., T. R. M. precum si invinuitilor Niculae M. și Niculae G. la diferite oficii poștale din municipiul B., sau la diferite agenții a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union.

    3. Sumele de bani expediate de către părțile vătămate pe numele inculpatului

      D. M. I., a altor învinuiți erau ridicate de acest inculpat erau apoi împărțite ulterior erau împărțite cu inculpatii P. D. F. și R. L. M. .

      Sumele de bani expediate de către părțile vătămate pe numele inculpatului

      T. R. M. erau ridicate de acest inculpat și erau apoi împărțite cu inculpatul P.

      D. F. .

    4. Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpatii P. D.

      F., D. M. I. și R. L. M. ii contactau telefonic pe clienti si le comunicau ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs,clientul urmand sa

      achite din nou inculpatilor o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.

    5. Pentru a castiga increderea clientilor in ceea ce priveste primirea telefoanelor mobile inculpatii P. D. F., D. M. I. și R. L. M. se prezentau clientilor prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajati ai unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce contine telefonul mobil, dar ca il va preda partii vatamate numai in situatia in care va primi confirmarea achitarii avansului.In aceasta situatie, pentru ca partile vatamate sa poata intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plateasca din nou avans cuprins intre 200-1000 de lei prin intermediul mandatelor postale sau a sistemului Western Union.

După ce partile vatamate expediau din nou aceste sume de bani inculpatii D.

  1. I., T. R. M. precum si invinuitii Niculae M. și Niculae G. se deplasau la diverse oficii postale sau agentii bancare incasand aceste sume, profitul realizat fiind imparțit în modul prezentat anterior

    Inculpatii recunosc savarsirea acestor fapte. Acestea se coroboreaza cu probele administrate in dosar repectiv declaratie părții vătămate Ciobanca A. și din analiza proceselor verbale de consemnare a convorbirilor telefonice. Parchetul și-a fundamentat propunerea de arestare preventivă vizând pe inculpați pe incidența temeiurilor prev. de art. 148 lit f Cod procedură penală.

    Asupra fondului cauzei instanta a retinut ca in raport cu art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României măsura arestării unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

    În jurisprudența sa, CEDO (c. Calmanovici c. României ), a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( c.Stogmuller c. Austriei ), riscul ca acuzatul odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( c.Wemhoff c. Germaniei), să comită noi infracțiuni ( c.Matzenetter c. Austriei ) sau să tulbure liniștea publică (c.Letellier c. Franței).

    Aceste motive au fost preluate și în legislația română, cu ocazia reglementării cazurilor de arestare preventivă prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, mai exact în cuprinsul art. 148 lit. a), art. 148 lit. b), art. 148 lit.c) și art. 148 lit f) Cod procedură penală.

    1. Referitor la incidența temeiurilor de arestare în privința inculpatilor J. s-a reținut că pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (c. Brogan și Murray c. Regatului Unit) tocmai pentru

ca nici o persoană să nu fie lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (c. Amuur c/a Franței).

Potrivit art. 148 alin 1 Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.

Art. 143 condiționează în plus luarea măsurii la ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului, și existența unor probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în vreme ce art. 148 lit. f) C. pr. pen., impune condițiile ca pentru infracțiunea reținută în sarcina sa legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește sintagma de "indicii temeinice";, legiuitorul a arătat în art. 681C. pr. pen. că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Acestor notiuni din dreptul intern corespunzându-le sintagma de motive verosimile folosita de art. 5 pct. 1 lit. c) din CEDO, respectiv conform jurisprudentei CEDO in materie- fapte sau informații de natura sa convingă un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune (cauza Fox, Campbell si Hartley c. Regatului Unit) fara a fi necesar a se

putea formula o acuzare completă.

În cauza de față, din probele existente în dosarul de urmărire penală au rezultat indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpatii a infractiuniilor retinute in sarcina acestora rezultand din procesele -verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaților emise de către judecător, declarațiile inculpatilor, a părții vătămate Ciobanca A. precum si a celorlati invinuiti.

Cu privire la temeiurile reglementate de art. 148 lit f Cod procedură penală acestea implică îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv faptele pentru care sunt cercetati inculpatii, - de inițiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, fapta fiind comisă în timpul minorității, prev de art. 8 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 99 și următ. C.p, înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentareaca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată și în perioada minorității, prev . de art . 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 99 și următ. C.p și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată și în perioada minorității, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, în concurs real, sa fie pedepsite cu inchisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și

gravitatea infracțiunii comise în forma continuata, urmările acesteia și rezonanța socială negativă produsă în comunitate.

In primul rand, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunile retinute in sarcina inculpatilor este inchisoarea mai mare de 4 ani fiind astfel indeplinita conditia prevazuta in teza I a art. 148 C.pr.pen.

In ceea ce priveste subzistenta pericolului pentru ordinea publica prin lasarea in liberatea a inculpatiilor instanta a retinut ca pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - totuși acestea prezintă puncte de interferență astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și de datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.

Analizand întreaga situatie juridica si procesuala privitoare la inculpati prin prisma probatoriului administrat in cauza pana in prezent instanta a apreciat ca pericolul social al acestora este reprezentat de imprejurarea ca activitatea infractionala retinuta in sarcina lor este una complexă, acestia participand in mod activ la savarsirea faptelor, asa cum s-a retinut, care s-a desfășurat pe o periadă mare de timp și a creat prejudicii unui număr impresionant-câteva sute- de părți vătămate, creând astfel incertitudine cu privire la siguranța tranzacțiilor efectuate online

Instanța a reținut faptul că asociarea în vederea săvărșirii de infracțiuni a fost inițiată de P. D. care l-a cooptat prima dată pe inculpatul minor R. L.

M., cei doi gestionând relațiile cu potențialii clienți din analiza materialului probator remarcându-se capacitatea acestora de a convinge părțile vătămate să accepte modul de tranzacționare propus de aceștia, ușurința, dexteritatea și mai ales spontaneitatea cu care aceștia reușeau să convingă potențialele victime să accepte modul de tranzacționare propus de ei, înșelând un nr mare de părți vătămate- câteva sute de persoane- și creând totodată un prejudiciu relativ mare raportat modul de operare folosit

Inculpatul minor R. L. M., în ciuda vârstei sale, manifestă comportamentul unui infractor experimentat reușind să creeze aparența de legalitate și siguranță a tranzacțiilor, prin comunicarea diferitelor date către potențialii clienți și "punearea în legătură"; a clienților cu diverși angajați ai unor firme de curierat pentru confirma expedierea presupuselor colete, jucând totodată foarte bine și rolul curierului ,convingând astfel victimele să expedieze în avans sumele solicitate de el

De asemenea instanța a reținut că activitatea infracțională a cestor inculpați reprezenta un adevărat modus vivendi, după cum rezultă din numerosele lor convorbiri telefonice purtate de aceștia cu clienții, din nr mare de păgubiți, nr mare de trimiteri de bani precum și din declarația inculpatului T. radu M. care declară că " P. D. era foarte ocupat să vorbească cu potențialii clienți";

In acest sens sunt relevante probele administrate in cauza constand in interceptariile convorbirilor din care rezulta atat faptele savarsite cat si modalitatea de pregatire a infractiuniilor.

Asa cum s-a statuat in doctrina juridica, pericolul pentru ordinea publica presupune temerea ca odata pus in libertate un inculpat ar comite fapte penale ori ar declansa reactii in randul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat, analizarea acestei conditii reprezentand un pronostic facut de judecator asupra comportamentului viitor al inculpatului. Acest element nu ar putea fi apreciat ca fiind pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.

In cauza tinand seama de complexitatea activitatii infractionale si de consistenta participatiei, instanta apreciază ca exista pericol ca inculpatii fiind lasati in libertate, sa ascunda urmele unor acte infractionale ce nu au fost depistate până in prezent și să își continue activitatea infracțională,care reprezenta singura lor sursă se venit

De asemenea instanta a retinut si faptul ca inculpații au savarsit in mod repetat astfel de activitati pe o durata de timp îndelungata si care a continuat pana in prezent, actiuniile lor nu se opreau aici daca nu erau descoperiti, fără a manifesta minimum de compasiune de compasiune față de numeroasele lo victime.

Instanta a avut in vedere si circumstantele personale a inculpatiilor care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale si au recunosacut savarsirea faptei insa in prezenta ansamblului probator care contureaza faptele savarsite de acestia, infractiuniile pentru care sunt cercetati, instanta nu le poate valorifica ca fiind suficiente pentru a considera ca lasarea in liberatate a acestora nu prezinta pericolul social pentru ordinea publica, acestea urmând sa fie valorificate intr-un moment procesual ulterior.

În concluzie instanta a constatat că propunerea parchetului este fondată, a admis-o și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. D. F., pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv, arestarea preventivă a inculpatului T. R. -M., pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv,. arestarea preventivă a inculpatului D.

M. I. pe o durată de 29 zile, de la 24 ianuarie 2013 până la 21 februarie 2013 inclusiv precum și arestarea preventivă a inculpatului minor R. L. -M., pe o durată de 19 zile, de la 23 ianuarie 2013 până la 10 februarie 2013 inclusiv.

Împotriva încheierii mai sus arătate, au declarat recurs inculpații P. D. F.

, T. R. M., D. M. I. și R. L. M., fără motivare, solicitând judecarea lor în stare de libertate, în timp ce apărătorii lor au susținut pe larg, în ședința de azi, motivele de fapt și de drept pentru care consideră că nu se impunea luarea împotriva acestora a măsurii arestării preventive.

T. cercetând cauza va respinge recursul inculpaților ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la incidența temeiurilor de arestare J. a reținut în mod corect că pentru a solicita arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune Acest aspect presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (c. Brogan și Murray c. Regatului Unit) tocmai pentru ca nici o persoană să nu fie lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (c. Amuur c/a

Franței). Pe de altă parte, art. 143 Cod procedură penală, condiționează luarea măsurii arestării de ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului precum și existența unor probe sau "indicii temeinice";, în sensul definit de art.681Cod pr. pen., că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, procesele

-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaților emise de către judecător, declarațiile inculpatilor, a părții vătămate Ciobanca A. precum si a celorlati invinuiti, sunt suficiente pentru formularea unei propuneri de arestare preventivă.

Art. 148 lit. f) C. pr. pen., care a stat la baza propunerii de arestare a inculpaților, impune condițiile ca pentru infracțiunea reținută în sarcina acestora legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Faptele pentru care sunt cercetati inculpatii - de inițiere sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, fapta fiind comisă în timpul minorității, prev de art. 8 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 99 și următ. C.p, înselăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată și în perioada minorității , prev . de art . 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 99 și următ. C.p și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată și în perioada minorității, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. și art. 99 și următ. C.p, în concurs real, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, în formă continuata, urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate.

Toate aceste condiții prevăzute de lege, fiind îndeplinite, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune ca inculpații să fie cercetați în continuare în stare de arest preventiv. Prin luarea acestei măsuri, prima instanță nu a făcut altceva decât să vegheze la asigurarea unui just echilibru, între dreptul fundamental la libertate al oricărei persoane, pe de o parte și interesul public de protecție și siguranță a cetățenilor, pe de altă parte, împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea celor patru inculpați și din consecințele acestora. Cât privește existența unui "pericol concret pentru ordinea publică"; în practica judiciară este îndeobște admis că acest pericol se raportează atât la gravitatea faptelor comise cât și la persoana inculpaților și reacția colectivității în cazul lăsării în libertate a inculpaților. Astfel, instanța trebuie să aibă în vedere întotdeaune la luarea unei astfel de măsuri necesitatea unei reacții prompte, corespunzătoare, a organelor

judiciare față de cei bănuiți ca autori ai unor fapte grave, deoarece lipsa unei reacții corespunzătoare față de autor este de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate în sensul că justiția și cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns de eficient împotriva fenomenului infracțional.

De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp. În circumstanțe excepționale, acest element poate, deci, să fie avut în vedere în lumina prevederilor Convenției, în tot cazul, în măsura în care dreptul intern recunoaște noțiunea de tulburare a ordinii publice provocată de o infracțiune ( cauza Letellier c.Franței).

Constatându-se deci îndeplinite condițiile prev de art.143, 148 lit. f Cod procedură penală, în mod legal și temeinic s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților P. D. F., T. R. M., D. M. I. și R. L. M. ,, astfel că, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează a se respinge recursurile declarate de aceștia, împotriva încheierii penale nr.5/A/2013 a Judecătoriei Z. .

În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S.

.

Pentru aceste motive, În numele L E G I I :

D I S P U N E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații P. D. F., T. R.

M., D. M. I. și R. L. M., împotriva încheierii penale nr.5/A/2013 a Judecătoriei Z. .

Obligă inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 28 ianuarie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

T.

C. M.

S. Ț.

D.

B.

B. M.

Red: MS/_

Dact: BM/_ Ex.2

Jud.fond: R. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 4/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului