Încheierea penală nr. 41/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 41/R

Ședința publică de la 18 Decembrie 2013 Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T., președinte secție penală Judecător S. M.

Judecător I. D. H.

I. -M. O., grefier șef secție penală

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de B. R., prim procuror adjunct.

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G. C. B., în prezent deținut în Arestul I.P.J.S., contra încheierii penale nr.12/A din_ a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar penal nr._, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent G. C.

B., în stare de arest, asistat de av. Cubleșan Roxana în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av. Iura Ana Liana.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Întrebat fiind, inculpatul arată că își menține recursul declarat.

Apărătoarea inculpatului critică încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând în fond, respingerea propunerii de arestare preventivă. În subsidiar cere înlocuirea măsurii aretării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru ca inculpatul să-și poată petrece sărbătorile în familie. Cere ca instanța să țină seama de împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, urmărirea penală a fost finalizată, nu sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul va lua legătura cu partea vătămată sau cu martorii ori va încerca în vreun fel zădărnicirea aflării adevărului. Cere obligarea la plata onorariului pentru apărare din oficiu.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului promovat în cauză de inculpat ca fiind nefondat, temeiurile în baza cărora a fost arestat se mențin în continuare, este cercetat pentru mai multe fapte comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Inculpatul recurent solicită cercetarea sa în stare de libertate.

T R I B U N A L U L

Prin Încheierea penală nr. 12/A din_ Judecătoria Jibou, în baza art.149/1 Cod procedura penala a admis propunerea Parchetului de pe langa J. Jibou si dispune arestarea preventiva a inculpatului G. C. B., fiul lui Feri si Rita, născut la data de_ în Jibou, jud. S., cu domiciliul în Jibou, str. Lăutarilor, nr.68, jud. S., cetățean român, studii 6 clase, recidivist, fără ocupație și loc de munca CNP: 1., pentru 29 de zile, incepand cu data de_, pana in data de_ .

Dispune emiterea mandatului de arestare preventiva.

Onorariul avocatului care a asigurat asistenta juridica obligatorie a inculpatului, d-na Iura Liana, in suma de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati S. .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin propunerea motivata, înregistrată pe rolul instantei la numărul de mai sus, Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, a solicitat arestarea preventiva a inculpatului G. C. B., fata de care s-a pus in miscare actiunea penala pentru comiterea in concurs a infracțiunilor de furt calificat (comis în data de _

) sfidarea organelor judiciare ( două infracțiuni ), ultraj contra bunelor moravuri, ( fapte comise în data de_ ), lovirea unui asistent medical, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, ( comise în data de_ ) furt calificat, ( comis în data de_ ), furt calificat ( comis în data de 26/_ ), furt calificat( comis în data de_ ), furt calificat (comis în data de 10/_ ) fapte prev. de :art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen.,art. 2721teza a doua c. pen ( două infr.)cu apl. art. 37 lit. a c. pen. ,art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 6411alin. 2 din Legea nr. 95/2006, mod. și compl. cu apl. art. 37 lit. a

c. pen., art. 217 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e c. pen. cu apl. art. 37 lit. a

  1. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1

    , 209 alin. 1 lit. a, g i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., totul cu apl. art. 33 lit. a c. pen., in dosar nr. 575/P/2013 al acestei unitati de parchet.

    Pentru a sesiza judecătoria, parchetul, în baza probelor administrate până în prezent a reținut că inculpatul, în mod repetat, fie individual, fie în participație cu alte persoane, au sustras bunuri în dauna mai multor părți vătămate.

    În sarcina inculpatului s-au mai reținut și alte infracțiuni. Astfel inculpatul este cercetat și pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și sfidarea organelor judiciare, deoarece a făcut scandal în stradă și apoi a înjurat și amenințat jandarmii care au intervenit pentru restabilirea ordinii.

    Inculpatul a mai avut comportament violent în public, în vara anului 2013, când a lovit o asistentă de pe ambulanta care s-a deplasat pentru a acorda ajutor unui bolnav, încălcând astfel și prevederile art. 641/1 al 2 din L 95/2006, și în același timp, și prevederile art. 321 al 1 Cod penal.

    Din analiza dosarului de urmărire penală, în fapt, se constată că în sarcina inculpatului s-au reținut infracțiunile pentru care este cercetat, în baza urmatoareleor fapte, stabilite prin probele administrate până în prezent

    1.În data de_, pe timp de zi, inculpatul G. CIprian B., însoțit de învinuiții Duanyi C., Dulanyi Gabriel Fernando și Dulanyi Diego, s-au deplasat

    la șantierul deschis al SC Ritorsa SRL situat pe raza or. Jibou, în locul numit Futohei și au sustras bunuri în valoare de 200 lei: un robinet din fontă, 3 furtune de presiune, 4 bucăți de tablă.

    Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

    - declarația martorului Moș Vasile, paznic al șantierului, bunurile găsite de un angajat al șantierului mergând pe urma ștrafului în care se aflau inculpatul și învinuiții, bunuri abandonate de învinuiți deoarece și-au dat seama că au fost descoperiți și paznicul va anunța organele de poliție.

    1. La data de_, un echipaj format din jandarmii Huzoni V. și Lucaci

      N., din cadrul IJJ S., au fost solicitați să intervină la un incident pe strada Stejarilor din Jibou, în care erau implicați G. Rita, mama inculpatului și martorul Lăcătuș Nelu. Cei doi jandarmi au ajuns pe strada Stejarilor și au intervenit pentru aplanarea conflictului, situație în care inculpatul G. C. B.

      , aflat în stare de ebrietate, a încercat să îl lovească pe Lăcătuș Nelu, îmbrâncindu-l pe acesta. Cei doi jandarmi au luat măsuri pentru că situația să nu se graveze și l-au introdus pe Lăcătuș Nelu în autoturismul din dotare. Atunci inculpatul G. C.

      B. s-a enervat și a început să adreseze injurii și cuvinte jignitoare celor doi jandarmi, afirmând că ele este cel mai tare și că va face el dreptate. Inculpatul s-a dezbrăcat de tricou, rămânând la bustul gol, continuând să adreseze cuvinte și expresii jignitoare, precum și injurii repetate celor doi jandarmi. Pe stradă s-a adunat un număr mare de persoane care au asistat la gesturile și modul de manifestare al inculpatului. Cei doi jandarmi nu au reușit să îl liniștească pe inculpat, care încerca să împiedice echipajul de jandarmi să îl ducă pe Lăcătuș Nelu din acel loc, dorind să se răfuiască în continuare cu acesta. Jandarmii au reușit să urce în autoturism și au plecat de pe strada Stejarilor.

      Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

      -declarațiile martorilor oculari Lăcătuș Nelu, Lăcătuș Martin, Huzoni V., Lucaci N. Augustin

    2. În noaptea de 07/_ inculpatul participa la un priveghi în loc. Domnin, com. Someș Odorhei, împreună cu mai multe persoane, unde s-au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, unuia dintre participanți, Varga I., i s-a făcut rău și a fost chemată ambulanța. La fața locului s-a deplasat asistenta medicală Boda V. și ambulanțierul P. Cornel Eugen cu autoturismul ambulanței din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță S. - Stația Jibou, cu numărul de înmatriculare_ . Bolnavul Varga I. a fost adus pe brațe de mai multe persoane, în fața imobilului de la nr. 99 unde avea loc priveghiul, apoi a fost urcat în ambulanță. Partea vătămată Boda V. se pregătea să îi acorde îngrijiri medicale, dar în ambulanță au urcat și inculpatul și alte persoane. Partea vătămată le-a spus acestora că nu le este permis accesul în ambulanță și le-a cerut să coboare. Inculpatul a refuzat categoric, deoarece vroia să se deplaseze cu ambulanța în or. Jibou, la domiciliu, neavând alt mijloc de transport, situație în care partea vătămată a afirmat că că chema poliția. Inculpatul a coborât în cele din urmă din ambulanță, proferând injurii și cuvinte vulgare, dar când partea vătămată vroia să închidă ușile acesteia, inculpatul i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona feței. Acest fapt s-a petrecut în stradă, în prezența a circa 7 persoane. Partea vătămată a urcat în

      ambulanță și, înainte de a porni de pe loc, inculpatul a lovit cu pumnul în unul din geamurile ambulanței, acesta spărgându-se. Prejudiciul astfel cauzat este de 1319 lei.

      Partea vătămată Boda V. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, conform CML nr. 932/I/a/247 din_ .

      Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

      -declarațiile părții vătămate Boda V.

      -certificat medico-legal nr. nr. 932/I/a/247 din_ .

      -declarațiile martorilor oculari P. Cornel Eugen, Varga Dorel, Neagotă N. ORgoan Vakler, Banta M., Horvat Iosif .

    3. La data de_, în jurul orei 16, 00, pe strada Stejarilor din or. Jibou, în fața magazinului SC Ș. i Junior SRL a oprit o autoutilitară condusă de către partea vătămată Birta Joszef din loc. Meseșenii de Jos, jud. S., pentru a descărca marfă. La un moment dat, autoutilitara a rămas nesupravegheată pentru câteva scunde, situație de care a profitat inculpatul G. C. B. . Acesta se afla pe stradă, în apropiere și a urcat în cabina autoutilitarei, a găsit în acesta suma de 7000 lei și un telefon Nokia, pe care și le-a însușit și a fugit spre locuința sa. Inculpatul a fost văzut de câteva persoane, cărora le-a făcut semn să tacă, iar ulterior pe unul din martori l-a amenințat cu moartea dacă va spune cuiva ce a văzut.

      Partea vătămată a constatat repede lipsa banilor și a sesizat organele de poliție. Prejudiciul nu a fost recuperat.

      Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

      - declarațiile martorilor Lăcătuș Alin, KIs Cristian Attila, Lakatos M. Hajnal și Lakatos Anton Marius .

    4. În noaptea de 26/_, în jurul orei 00, 30, martorii Szanto Istvan ( agent de pază ) și Călăcean Edita ( vânzătoare) au fost anunțați că s-a declanșat alarmă la magazinul SC Mega Preș situat în or. Jibou, str. Tudor Vladimirescu nr. 2. Aceștia s-au deplasat la magazin și au constatat că peretele din spate al acestuia a fost spart

      , iar în interior se aflau pachete de țigări aruncate pe jos. Vânzătoarea a constatat că din magazin au fost sustrase mai multe pachete de țigări și o jucărie, bunuri în valoare de 2326, 21 lei.

      Organele de poliție au identificat și prelevat urme papilare de pe bucăți din perete, care erau căzut pe jos. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 34511/_ s-a stabilit că urma papilară prezentată în foto 1, ridicată de pe placaj conține detalii dactiloscopice caracteristice de coincidență cu cele care se întâlnesc la impresiunea degetului mijlociu de la mâna dreaptă de pe fișa dactiloscopică AFIȘ având înscrise următoarele date G. C. B., fiul lui Feri și Rita, născut la data de_ în Jibou, jud. S., domiciliat în Jibou, str. Stejarilor, nr.33, jud. S.

      , CNP 1. .

      Prejudiciul în valoare de 2326, 21 lei nu a fost recuperat.

      Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

      -declarațiile martorilor Călăcean Edita și Szanto Istvan Levente, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 34511/_

    5. În data de_, pe timp de zi, învinuitul G. C. B., împreună cu învinuiții Dulanyi C., Nagy A., Banto S. Elvis, Gașpar Alerxandru și Horvat Iosif, au pătruns prin dislocarea unei bucăți din gardul împrejmuitor într-un depozit aparținând SC Confecția SĂ Jibou, de unde au sustras un colac din sârmă de cupru. Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 340 lei, Colacul de sârmă a fost recuperat, fiind abandonat de învinuiți la o distanță de 50-100 m, deoarece au fost văzuți de paznicul societății și și-au dat seama că acesta va anunța organele de poliție .

      Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

      -declarațiile inculpatului și ale învinuiților prin care recunosc comiterea faptei, declarația martorilor Bârsan Dorin Iustin și T. Florin Ionică care a asistat la audierea inculpatului și învinuiților; bunurile abandonate de învinuiți au fost recuperate;

    6. În noaptea de 10/_ învinuitul G. C. B., împreună cu învinuiții Dulanyi C., Kis Sergiu și Banto Darius A., au pătruns prin tăierea gratiilor unui geam al magaziei și atelierului aparținând SC Prialco SA din Jibou, str. Morii, de unde au sustras bunuri, respectiv prelungitoare, cabluri electrice și două bucăți de tablă, în valoare de 12.000 lei.

Cu privire la aceste fapte sunt administrate următoarele probe sau mijloace materiale de probă:

-declarațiile inculpatului și ale învinuiților prin acre recunosc comiterea faptei, declarația martorului T. Florin Ionică care a asistat la audierea inculpatului și învinuiților, declarațiile martorilor D. Traian și C. Voichița M. a .

Prin ordonanța din data de_ s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 2721teza a doua c. pen ( două infr.)cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 6411alin. 2 din Legea nr. 95/2006, mod. și compl. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 217 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a

c. pen., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen.,art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g i Cod pen. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod pen., totul cu aplicarea art 33 lit a Cp.

Analizând dosarul parchetului, instanța constată că starea de fapt descrisă mai sus se confirmă prin probele administrate până în prezent.

Instanța a analizat propunerea de arestare preventivă cu respectarea prev. art. 149, 150 Cod procedură penală care reglementează procedura de soluționare a acesteia.

Inculpatul, fiind audiat conform prevederilor art. 150 Cpp, recunoaște numai o parte din infracțiunile pentru care este cercetat.

Arestarea preventivă a inculpatului se poate dispune dacă sunt întrunite condițiile de la art. 143 Cod procedură penală și există una din situațiile prev. de art. 148 Cpp, avându-se în vedere și prevederile art. 136 Cpp.

Referitor la art. 143 Cod procedură penală, instanța constată că există indicii și chiar probe temeinice, astfel cum sunt acestea definite de art. 63, respectiv 68/1 Cpp care confirmă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Parchetul a reținut că aplicabile în cauză prev. art. 148 lit d și f, Cod procedură penală, respectiv faptul că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, iar unele infracțiunile reținute în sarcina sa, sunt pedepsite cu mai mult de 4 ani închisoare, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la aceste prevederi legale instanța constată că sunt aplicabile în cauză.Astfel, în primul rând se reține ca inculpatul este recidivist, recent eliberat din penitenciar, iar în prezența cauza este cercetat pentru un număr mare de fapte, care fără nici un dubiu sunt dovada perseverentei sale infracțiunile, în două direcții. Inculpatul fiind fără nici un fel de venituri licite care să-i asigure existenta, comite în mod repetat furturi, în mod evident, tocmai pentru a-și asigura pe această cale mijloace de existență. Se mai observa predispoziția inculpatului și spre un alt gen de infracțiuni, cu violență și în public.

S-a mai invocat ca și temei al arestării și art. 148 al 1, lit. f Cpp, infracțiunile pentru care s-a propus arestarea preventivă a inculpatului, sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, și se constată că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest ultim aspect rezultă în primul rând din perseverența infracțională, reflectată în numărul mare de acte materiale ale infracțiunilor de furt calif, precum infracțiunile cu violență și scandal în public.

Dreptul de proprietate este un drept garantat și protejat de lege, ori având în vedere că inculpatul prin sustragerea repetată de bunuri în dauna parților vătămate, încalca ordinea publică, se impune intervenția organelor judiciare pentru apărarea patrimoniului cetățenilor.

După cum s-a menționat anterior, inculpatul nu are venituri, astfel că își asigură existența sustrăgând bunuri, în mod repetat.

Din starea de fapt stabilită cu probe și având în vedere persoana inculpatului, rezulta cel puțin presupunerea rezonabilă că inculpatul va comite și pe viitor acte materiale de furt, motiv pentru care se impune măsura preventiva a arestării.

Cu privire la celelalte tipuri de infracțiuni pentru care este cercetat inculpatul în prezența cauza, se observa că are o predispoziție spre comportament violent în public, ori de câte ori se afla sub influența băuturilor alcoolice.

O măsură mai puțin restrictiva, cum ar fi aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, cu toate obligațiile care i se pot impune pe această cale nu poate garanta faptul că inculpatul nu va mai sustrage bunuri, sau după consum de alcool nu va provoca scandaluri publice.

Supravegherea continua a acestuia nu se poate asigura permanent, numai prin privare de libertate.

Privarea de libertate a inculpatului este singura măsură preventiva care înlătura pericolul pentru ordinea publică, având în vedere aspectele privind conduita inculpatului.

Protejarea patrimoniilor persoanelor împotriva sustragerilor și a oricăror infracțiuni contra lor, este o obligație a organelor judiciare. Lăsarea în libertate a inculpatului ar echivala cu o neîndeplinire a acestei obligații, punând în continuare în pericol bunurile persoanelor și persoanele însăși.

Prin privarea inculpatului de libertate pentru 29 de zile se respectă și prevederile art. 136 Cpp, care reglementează scopul și categoriile masurilor preventive. Instanța, dispunând astfel a avut în vedere și prevederile al 8 al art. 136 Cpp.

Pentru motivele expuse anterior, propunerea parchetului va fi admisă și se va dispune arestarea inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, urmând să se emită și mandatul de arestare preventivă.

Inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, al cărui onorariu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate deoarece nu prezintă pericol.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru următoarele:

.............

Din materialul probator existent la dosarul cauzei s-a reținut că față de inculpat s-a pus in miscare actiunea penala pentru comiterea in concurs a infracțiunilor de furt calificat (comis în data de_ ) sfidarea organelor judiciare ( două infracțiuni ), ultraj contra bunelor moravuri, ( fapte comise în data de_ ), lovirea unui asistent medical, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, ( comise în data de_ ) furt calificat, ( comis în data de_ ), furt calificat ( comis în data de 26/_ ), furt calificat( comis în data de_ ), furt calificat (comis în data de 10/_ ) fapte prev. de :art. 208 alin. 1, 209 alin.

1 lit. a c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen.,art. 2721teza a doua c. pen ( două infr.)cu apl. art. 37 lit. a c. pen. ,art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 6411alin. 2 din Legea nr. 95/2006, mod. și compl. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 217

alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art. 321 alin. 1 c. pen. cu apl. art. 37 lit. a

c. pen., art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g i c. pen. cu apl. art. 37 lit. a c. pen., totul cu apl. art. 33 lit. a c. pen., in dosar nr. 575/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Referitor la existența unor probe sau indici temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se reține că potrivit art. 63 alin. 1 C.pr.pen constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. De asemenea constituie "indicii temeinice"; conform art. 68 ind. 1 C.p.p. atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoană față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Acestor noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 pct. 1 lit. c) din CEDO, respectiv conform jurisprudenței CEDO în materie - fapte sau informații de natură să convingă un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune (c. Varga c. României; Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit; Talat Tepe c. Turciei; K-F c. Germaniei) fără a fi necesar a se putea formula o acuzare completă.

În cauza de față, din analiza probelor existente în dosarul de urmărire penală instanța a apreciat că există indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpat a faptelor reținute de

procuror. Sunt relevante în acest sens declarațiile detaliate ale părții vătămate, declarațiile martorilor, certificatul medico-legal.

Instanța a mai reținut că probele sau indiciile temeinice în baza cărora s-ar putea lua măsura arestării preventive în prezența cauză nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare (c. Murray c. Regatului Unit), dar acestea sunt suficiente pentru a crea o suspiciune întemeiată obiectiv privind existența faptelor și comiterea acestora de către inculpat. Din probele administrate până în acest moment în cauză instanța apreciază că există indicii suficiente care să creeze o suspiciune întemeiată că inculpații au săvârșit faptele reținută în sarcina lor.

Pe lângă existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, art. 148 alin. 1 C.p.p. impune pentru luarea măsurii arestării preventive și existența unui caz dintre cele prevăzute de lege în acest sens. Astfel se reține ca în referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou s-a invocat art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., instanța apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legale invocat. Astfel, s-a avut în vedere pe de o parte natura și gravitatea faptei, modalitatea de comitere a acesteia.

Pentru aceste considerente se apreciază că starea de pericol pentru ordinea publică este pe deplin dovedită, că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea impieta desfășurarea în bune condiții a urmăririi penale, motiv pentru constatându- se că hotărârea pronunțată este temeinică și legală, în baza art.385/15 pct.1 lit.b cpp se va respinge ca nefondat recursul declarat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inc. G. C. împotriva încheierii penale nr. 12/A/_ a Judecătoriei Jibou.

Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de

100 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței azi_ .

Președinte, Judecător,

Judecător,

Grefier,

T. C. M. S. H.

I.

O. I. -M.

Red.MS/IMO/_ /3 ex. Jud.fond: M. G.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 41/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului