Încheierea penală nr. 45/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _ cod operator 2618

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 45/R

Ședința publică din 26 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale

JUDECĂTORI: S. F. A.

B. C.

GREFIER: V. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror B. I. V.

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații R. B. (CNP 1., fiul lui L. și H., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Electrolizei nr. 15/35 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) și M. P. S. (CNP 1., fiul lui M.

P. și M. F., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare bd. Unirii nr. 43K și fără forme legale în Baia Mare str. Horea nr. 46/29, aflat în Arestul IPJ M. ) împotriva încheierii penale nr. 413 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ .

La apelul nominal se prezintă recurentul-inculpat R. B. asistat de avocat desemnat din oficiu Mic S. L., cu delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 558/_ depusă la dosar și recurentul-inculpat

M. P. S. asistat de avocat ales Ciocoiu Dorel, cu împuternicirea avocațială nr. 48 din_ depusă la dosar.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebați fiind dacă își mențin recursurile formulate, ambii recurenți- inculpați arată că și le mențin.

Președintele completului de judecată aduce la cunoștința acestora că au posibilitatea să dea declarație în fața instanței de recurs sau să nu o facă.

Atât recurentul-inculpat R. B. cât și recurentul-inculpat M. P.

S. arată că nu doresc să dea declarație.

Cereri nefiind formulate în cauză, instanța trece la soluționarea recursurilor formulate.

Apărătorul recurentului-inculpat M. P. S., avocat ales Ciocoiu Dorel, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință respingerea propunerii de arestare preventivă iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. d și f Cod procedură penală dar la art. 148 se spună că măsura arestării preventive poate fi luată; textul este clar, dacă era obligatorie nu se afla în sală azi. Arată că inculpatul M.

P. S. este singurul care nu are reținută în sarcina sa o infracțiune de furt ci doar de complicitate la aceasta. Ceilalți doi coinculpați au insistat, inițial nu a dorit să participe la comiterea infrațciunii. Susține că măsura arestării preventive este o măsură extremă. Arată că dosarul de urmărire penală este finalizat în proporție de 99% iar prejudiciul este integral recuperat, fiind vorba de niște covoare uzate. Prejudiciul este mai mult decât modest. Inculpatul are 3 copii de 3,4 și 6 ani, a avut o poziție sinceră; consideră că lipsește caracterul necesar și util al privării de libertate. Raportat la complicitatea la infracțiunea de furt consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, mai ale că și alți doi coinculpați sunt liberi. Dosarul va ajunge cât de curând pe masa instanței. Solicită a se aprecia asupra admiterii recursului pentru motivele arătate.

Apărătoarea inculpatului R. B., avocat din oficiu Mic S. L., solicită a se constata că hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul luării măsurii extreme a arestării preventive. Inculpatul nu a premeditat săvârșirea faptei, a recunoscut-o și a regretat-o. Acesta este conștient de urmările faptei sale. Susține că regula în procesul penal este ca inculpatul să fie judecat în stare de libertate iar excepția este judecarea în stare de arest preventiv. Cu toate că inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pentru furt calificat, consideră că poate fi judecat în stare de libertate având în vedere că cercetarea penală este aproape finalizată. Lasă la aprecierea instanței judecarea acestuia în libertate sau în stare de arest preventiv.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor inculpaților ca nefondate. Arată că este vorba despre o faptă gravă; în sine pătrunderea fără drept într-o locuință a unei persoane și sustragerea unor

bunuri este o de o mare gravitate. Inculpații s-au deplasat cu o mașină pe care inculpatul M. a condus-o și fără permis și au sustras cele 7 covorare. Prejudiciul este 6.300 lei, nefiind unul mic. Susține că dacă îți permiți să intri în casa unei persoane este o faptă gravă chiar dacă sustragi bunuri de valoare redusă. Inculpații dovedesc o predilecție pentru comiterea de infracțiuni. R. B. are o condamnare din martie 2012 și în loc să înțeleagă că trebuie să se îndrepte în perioada de încercare comite o nouă infracțiune. Inculpatul M. P. S. are un rest neexecutat dintr-o condamnare din 2005 când a fost liberat condiționat. Raportat la "îndeletnicirile" celor doi inculpați, în mod corect prima instanță a dispus arestarea lor preventivă. Mai puțin important este faptul că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea acelor covoare. Pericolul faptei rămâne însă și apreciază că măsura este legală și temeinică.

Apărătorul recurentului-inculpat M. P. S., avocat ales Ciocoiu Dorel, depune la dosar practică judiciară.

Recurentul-inculpat Racu Boci solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Recurentul-inculpat M. P. S. dorește să fie cercetat în stare de libertate, să i se dea o șansă.

T.

Asupra cauzei penale de față.-

Prin încheierea penală nr. 413 din_ din dosarul numărul _

, Judecătoria Baia Mare a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și, în consecință, în temeiul art. 149 ind. 1 Cod procedură penală raportat art. 148 lit. d și f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpaților Raț B., pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 20 februarie 2013 și până la data de 20 martie 2013, sub acuzația de comitere a infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și Martocian P. Rafael pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 20 februarie 2013 și până la data de 20 martie 2013, sub acuzația de comitere a infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și 37 lit. b Cod penal.

Prin aceeași încheiere s-a respins propunerea de arestare preventivă cu privire la inculpații LS și M. R. M. și solicitarea inculpaților R. B. și M. P. S., formulată prin apărători, de a se dispune cu privire la aceștia măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori țara.

În motivarea încheierii, s-au reținut următoarele:

Prin Ordonanțele nr. 854/P/2013 din_ s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii împotriva inculpaților LS, M. R. M., R.

B. și M. P. S. iar prin ordonanțele cu același număr s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților LS și M.

  1. -M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal; R. B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; M. P.

  2. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal ; conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și 37 lit. b Cod penal.

Ministerul Public a propus arestarea preventivă a inculpaților, considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală pentru toți inculpații, respectiv art. 148 lit. d Cod procedură penală în ceea ce privește situația inculpaților R. B. și M.

P. S., reținând în fapt următoarele:

La data de 19/_ inculpații LS, M. R. M., R. B. și M. P. -S. au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Lung C., situată în Baia Mare, str. Universității, nr. 20, jud. M., de unde au sustras un număr de șapte covoare, cauzând un prejudiciu de 6300 lei. La aceeași dată inculpatul M. P. S. a condus un autovehicul fără a poseda permis de conducere, cu care a transportat bunurile sustrase de la locul săvârșirii faptei la domiciliu.

Examinând propunerea înaintată în raport cu dispozițiile art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent permit să se contureze presupunerea rezonabilă în sensul că inculpații sunt autorii infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați, în acest sens fiind avute în vedere: plângerea și declarația părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, dovada de ridicare, declarațiile martorilor, precum și

propriile declarații ale inculpaților. Din această perspectivă sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.

Circumstanțele personale, precum și situația juridică a inculpaților R.

B. și M. P. S. reflectă împrejurarea că inculpații au perseverat în activitatea infracțională, fiind acuzați de săvârșirea de fapte de aceeași natură cu cele pentru care au fost condamnați anterior.

Astfel, inculpatul R. B. a comis fapta în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 186/_ a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. Fapta de comiterea căreia este acuzat inculpatul este plasată în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

De asemenea, inculpatul M. P. S. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, aplicată prin Sentința penală nr. 138/_ a T. ui M., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 148/_ a Curții de Apel C., în a cărei executare inculpatul a fost arestat la data de_, fiind liberat condiționat la data de_, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 622 zile închisoare. Infracțiunile de comiterea cărora este acuzat inculpatul sunt plasate în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.

Față de aceste considerente prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. d Cod procedură penală în ceea ce-i privește pe inculpații R. B. și M. P. S. .

Inculpații R. B. și M. P. S., recidiviști, în situația unei pluralități de făptuitori, sunt acuzați de comiterea pe timp de noapte, prin efracție, dintr-o locuință, a unei infracțiuni flagrante având un pericol social ridicat prin prisma circumstanțelor care o particularizează, respectiv îndrăzneala și determinarea de care au dat dovadă inculpații.

Rezonanța socială a unor astfel de fapte, în rândul comunității locale, a căror frecvență de comitere este în creștere, conjugată cu circumstanțele reale și concrete ale comiterii faptei, îndreptățesc să se considere că în speță, în privința inculpaților R. B. și M. P. S., luarea măsurii arestării preventive este proporțională și echilibrată fiind justificată de interesul legitim general care primează astfel în raport cu interesele individuale ale acestor inculpați, în plan procesual.

Din acest punct de vedere sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală.

În privința situației juridice a inculpaților LS și M. R. M.

, care și-au asumat fără rezerve comiterea faptei și nu au antecedente penale, nu sunt elemente probatorii de natură să determine avansarea presupunerii rezonabile în sensul că fiind lăsați în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Din această perspectivă, instanța de fond a apreciat că se poate asigura buna desfășurare a anchetei penale în privința acestor inculpați și fără ca împotriva lor să se dispună măsuri preventive.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații R. B. și M. P. S., solicitând admiterea recursului și cercetarea lor în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică. S-a mai arătat că lipsește caracterul necesar și util al privării de libertate, că inculpații au recunoscut comiterea faptelor iar prejudiciul este recuperat, putând a se dispune în cauză o măsură neprivativă de libertate.

Procedând la judecarea recursurilor, trib unalul reține următoarele:

Așa cum în mod întemeiat a constatat prima instanță, din actele de urmărire penală efectuate până la acest moment rezultă indicii temeinice care conturează presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, rspectiv că în noaptea de 19/_ au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Lung C., de unde au sustras un număr de 6 covoare în valoare de 6.300 lei.

În aprecierea existenței pericolului pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect de jurisprudența CEDO (Letellier c/a Franței) prin care s-a statuat că, în măsura în care dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că luarea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în consiederare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea intereseului public, iar arestul preventiv, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În cauză, starea de pericol pentru ordinea publică rezultă atât din gravitatea faptelor de comiterea cărora sunt acuzați inculpații, respectiv pătrunderea pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate, cât și din datele ce particularizează persoana inculpaților.

Ambii inculpați sunt cunoscuți cu antecedente penale, suferind anterior condamnări pentru infracțiuni de aceeași natură cu cele pentru

care sunt cercetați, circumstanțe care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că lăsați în libertate ar putea persevera infracțional.

Solicitarea inculpaților de luare a unei măsuri neprivative de libertate nu este întemeiată, întrucât doar împrejurarea că au recunoscut faptele și prejudiciul a fost recuperat prin intervenția organelor de cercetare penală nu poate consitui temei al reconsiderării privării de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și, în egală măsură, apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor și prevenirea infracțiunilor.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că recursurile declarate de inculpații R. B. și M. P. S. sunt nefondate și în baza dispozițiilor art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală le va respinge.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R. B. (CNP 1., fiul lui L. și H., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Electrolizei nr. 15/35 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) și MARTOCIAN P. S. (CNP 1., fiul lui M. P. și M.

F., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare bd. Unirii nr. 43K și fără forme legale în Baia Mare str. Horea nr. 46/29, aflat în Arestul IPJ M. ) împotriva încheierii penale nr. 413 din_ a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul numărul 2641182/2013.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat Martocian P. S. la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului iar pe recurentul-inculpat R. B. la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Mic S. L. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G. O. M. S. F. A. B. C. V. E.

Red. SFA/T.red.VE _

ex.3.-

J. ecător la fond: F. O.

-copie-

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar nr._ Minută

Înch. pen. nr. 45/R din _

Dispune:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R. B. (CNP 1., fiul lui L. și H., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Electrolizei nr. 15/35 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) și MARTOCIAN P. S. (CNP 1., fiul lui M. P. și M.

F., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare bd. Unirii nr. 43K și fără forme legale în Baia Mare str. Horea nr. 46/29, aflat în Arestul IPJ M. ) împotriva încheierii penale nr. 413 din_ a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul numărul 2641182/2013.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat Martocian P. S. la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului iar pe recurentul-inculpat R. B. la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Mic S. L. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil pentru conformitate,

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 26 februarie 2013

C ă t r e

ARESTUL IPJ MARAMUREȘ

În cauza penală cu numărul de mai sus, privind pe inculpații R. B. (CNP 1., fiul lui L. și H., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Electrolizei nr. 15/35 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) și MARTOCIAN P. S. (CNP 1., fiul lui

M. P. și M. F., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare bd. Unirii nr. 43K și fără forme legale în Baia Mare str. Horea nr. 46/29, aflat în Arestul IPJ M. ) alăturat vă trimitem, în copie, dispozitivul încheierii penale nr. 45/R din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. V. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 26 februarie 2013

C ă t r e

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

-SERVICIUL CONTABILITATE-

Alăturat vă trimitem un exemplar din dispozitivul încheierii penale nr. 45/R din 26 februarie 2013 prin care s-a dispus plata onorariului în sumă de 100 lei către avocatul desemnat din oficiu Mic S. L. .

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. V. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 45/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului