Încheierea penală nr. 43/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
Dosar nr. _
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIEREA P. Ă NR.43/R/2013
Ședința publică de la 25 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. I.
Judecător SS Judecător M. L. Grefier C. M.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpații recurenți R. Sebasatian B. și V. I. împotriva încheierii penale nr.41 din_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent
R. S. B., aflat în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. M. M. M. cu împuternicire avocațială depusă la dosar și inculpatul recurent V. I., aflat în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. Oprean Patricia I., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror Prunean M. G. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpații arată că își mențin recursurile declarate în cauză și sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
La întrebarea instanței, inculpatul-recurent R. S. B. arată că își menține declarația dată la data de_, iar în acest moment procesual nu are de făcut alte declarații suplimentare.
La întrebarea instanței, inculpatul-recurent V. I. arată că își menține declarația dată la data de_, iar în acest moment procesual nu are de făcut alte declarații suplimentare.
Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Reprezentantul Parchetului și apărătorii inculpaților arată că nu au alte cereri de formulat ori probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului-recurent R. S. B., solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii penale nr. 41/_ a Judecătoriei Cluj- Napoca și pe cale de consecință casarea încheierii și păstrarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul.
Cu toate cele arătate în încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la dosarul cauzei nu există probe că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală, având în vedere că în toate declarațiile date până în prezent acesta recunoaște săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care în prezent a și fost finalizat actul de cercetare. În situația de față nu sunt incidente prev. art. 136 C.pr.pen. și anume că inculpatul ar zădărnici desfășurarea procesului penal, acesta nu posedă antecedente penale și în dosar nu se face referire la nici o măsură concretă încălcată, dar se face referire la prev. art. 148 lit.d C.pr.pen., care nu ar trebuie reținute în acest caz întrucât nu există nici o punere în mișcare a urmăririi penale, motiv pentru care ar trebui reținute numai prevederile art. 148 lit.f C.pr.pen., iar pentru periculozitatea pe care o prezintă inculpatul este suficientă luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, având în vedere și faptul că inculpatul este minor. Cu onorar FMJ.
Apărătorul inculpatului-recurent V. I., solicită admiterea recursului, aspectele arătate de apărătorul coinculpatului sunt aceleași, viziunea judecătorului care a admis propunerea de arestare preventivă fiind mult prea rigidă, prea dură în sensul în care se face referire la gravitatea extraordinară a faptei. La luarea unei astfel de măsuri trebuie să se aibă în vedere faptul că inculpații sunt niște copii, au furat o bormașină dar prejudiciul este recuperat, acest furt este după un furt anterior, dar nu înseamnă că sunt un potențial criminogen real și progresiv.
Inculpatul V. I. este un copil de 19 ani, cu părinții decedați, locuiește într-un cămin și nu poate fi considerat un potențial criminogen real și progresiv, în aceste condiții poate fi luată o altă măsură neprivativă de libertate.
Cu onorar FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpații-recurenți cu consecința menținerii încheierii penale întrucât raportat la actele dosarului sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive.
Instanța de fond a apreciat corect faptul că lăsarea în liberate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în conditiile în care au savârsit cu intentie o noua infractiune, aceștia au sustras o bormașină și alte bunuri la scurt timp după ce au furat două biciclete, clemența organelor judiciare care initial au luat măsuri preventive neprivative de libertate împotriva inculpaților au contribuit decisiv la nonșalanța cu care acestia au participat la săvârșirea unei noi infractiuni de aceeasi natura. Întradevăr inculpații au vârste fragede, dar nu au înțeles că lipsa de fermitate a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, care este de natură a știrbi
autoritatea organelor judiciare și de a atrage la nivelul percepției unei comunități restrânse un sentiment de insecuritate, perseverenta infractionala a acestora reprezintă elementele suficiente care denotă, cel putin la acest moment, un potential criminogen ridicat al inculpaților și justifică luarea masurii preventive cele mai severe.
Apreciază că în cauză sunt incidente prev.art. 148 alin.1 lit.f C.pr.pen. atata timp cât exista indicii și chiar probe că inculpații ar comis infractiunea de furt calificat care a stat la baza propunerii de arestare preventiva.
Inculpatul recurent R. S. B. arată că regreta faptele și dorește să fie cercetat în stare de libertate.
Inculpatul recurent V. I. arată că regreta faptele și dorește să fie cercetat în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin încheierea penală nr. 41/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, și pe cale de consecință, în temeiul art. 149/1 alin. 9
C.P.P. rap la art. 136 alin.1 lit.d) C.P.P., art. 143 C.P.P. art. 160 indice h alin. 3 C.P.P. și art. 148 alin. 1 lit. d, f C.P.P., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor R. S. B., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev și ped de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) CP cu aplicarea art. 99 alin.3 C.P. pe o durată de 19 zile începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În temeiul art. 149/1 C.P.P. raportat la art.136 alin.1 lit.d), art.143 și art. 148 lit. d) și f) C.P.P. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V. I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit. a), g) și i) C.P. cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.c)
C.P. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
A fost respinsă cererea de luare a măsurilor preventive neprivative de libertate formulata de inculpatul V. I. prin apărătorul desemnat din oficiu ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin. 3 C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art.189 C.P.P. onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu dna avocat P. D. I. pentru asistenta juridică asigurată inculpatului R. S.
B. și dna avocat P. Anda N. pentru asistența juridică asigurată inculpatului
V. I. în cuantum de 200 Ron fiecare s-au avansat din FMJ Baroului Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr._ la data
de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus instanței, în conformitate cu prevederile art. 149¹ rap la art. 143 și art.148 alin.1 lit.d) și f) Cod Procedură P. ă, luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul minor R. S. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i Cod P. cu aplicarea art. 99 alin.3 Cod P. pentru o perioada de 19 zile iar fata de inculpatul V. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev și ped de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit.a, g și i Cod P. cu aplicarea art. 75 lit.c Cod P., pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de_, apreciindu-se că se impune privarea de libertate a celor doi inculpați, existând la dosar probe și indicii temeinice care să justifice o astfel de măsură extremă.
Împotriva acestei soluții a instanței de fond au declarat recurs ambii inculpați, solicitând a se dispune luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, deoarece ei au recunoscut comiterea faptelor penale reținute în sarcina lor, nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, sunt tineri și pot fi social recuperați.
Analizând recursurile declarate în cauză, tribunalul apreciază că sunt nefondate și în temeiul art.385/15 pc.1 lit.b C.pr.pen., le va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele. Astfel în mod corect s-a reținut faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale, constând în declarația părții vătămate Teliceanu C.
M., procese verbale, dovezi de ridicare predare a bunurilor sustrase, declarațiile coinculpaților R. S. B. și R. D. A., declarațiile martorilor Lingurar Augustin și Salak Iosif dar și propriile declarații ale inculpaților R. S. și V. I., a rezultat că în noaptea de 12/_, în urma unei înțelegeri prealabile, cei doi, împreună cu inculpații R. D. A. și Rici D., au hotărât să sustragă bunuri din imobilul în construcție situat în spatele bisericii baptiste din comuna Apahida, motiv pentru care inculpații R. ,
V. și R. au escaladat gardul împrejmuitor al bisericii, după care au pătruns în interior, de unde au sustras o mașină de găurit marca Makita, un flex marca Makita și o bormașină marca Bosch, pe care le-au înmânat peste gard inculpatului Rici D., care asigura paza locului, după care a doua zi au vândut bunurile, cauzând un prejudiciu total estimat de partea vătămată la suma de
3.500 lei.
S-au apreciat incidente în cauză temeiurile de arestare preventiva prev. de art.148 lit.f) și d) Cod Procedură P. ă, atâta timp cât pedeapsa pentru infracțiunea de furt calificat sub aspectul căreia sunt cercetați inculpații se încadrează în condiția legală, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea mai mare de 4 ani iar în ceea ce privește teza a II-a, s-a apreciat că există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ce decurge din însuși pericolul social al infracțiunii comise de inculpați raportat la modalitatea de executare a infracțiunii precum și din perseverenta infracțională a acestora.
În ceea ce privește temeiul prev. de art.148 lit.d) Cod Procedură P. ă s-a apreciat că atâta timp cât prin ordonanța din data de_ data în dosarul penal nr. 2904/P/2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a luat fata de inculpații R. S. și V. I. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ până la data de_ inclusiv fiind învinuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat însă cu toate acestea în noaptea de 12/_ au comis o noua infracțiune de furt calificat pentru care s-a solicitat arestarea preventivă, aceștia au comis o noua infracțiune cu intenție.
De asemenea din perspectiva prevederilor art. 136 Cod Procedura P. ă instanța de fond a reținut că scopul măsurilor preventive este exclusiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, de a împiedica inculpatul să săvârșească noi fapte cu relevanță penală, ori de a-l împiedica să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. De aceea măsura preventivă a arestării nu trebuie și nu poate fi o anticipare a unei eventuale pedepse care s-ar putea aplica inculpatului în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive.
Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din probe care vizează gravitatea în concret a faptei ori modul de concepere a planului infracțional sau modalitatea de punere în operă, împrejurări care să conducă spre o concluzie rezonabilă că fapta nu este accidentală, fie din argumente subiective care privesc persoana sau personalitatea inculpatului și care duc spre concluzia predispoziției infracționale.
Trebuie menționat că pentru luarea măsurii arestării preventive nu este necesară existența unor probe certe de vinovăție necesare pentru condamnarea unei persoane, ci potrivit dispozițiilor art. 68 indice 1 Cod Procedură P. ă, existența unor date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează cercetări a săvârșit fapta. În același sens sunt și prevederile dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO care permit luarea măsurii arestării preventive atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. Din jurisprudența CEDO rezultă că, motivele verosimile se referă la fapte ori informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite fapta pentru care se ia măsura și care nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau fundamentarea unei anumite acuzații.
În speța de față mijloacele de proba administrate pana la acest moment al urmăririi penale au relevat existenta unor indicii temeinice în accepțiunea art. 68/1 Cod Procedura P. ă și chiar probe în înțelesul art. 63 Cod Procedura P. ă din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații R. S. B. și V.
I. împreună cu coinculpatul R. D. A. și ajutorul inculpatului Rici D. în baza unei înțelegeri prealabile au pătruns în noaptea de 12/_ prin escaladare în imobilul în construcție situat în spatele bisericii baptiste din comuna Apahida aparținând părții vătămate Teliceanu C. M. de unde au
sustras în scopul însușirii pe nedrept o mașină de găurit marca Makita, un flex marca Makita și o bormașină marca Bosch bunuri în valoare de 3500 lei, pe care a doua zi le-au valorificat.
În ceea ce privește existența cazului de arestare prevăzut de art.148 lit.f) Cod Procedura P. ă, instanța de fond a reținut că prima teză este îndeplinită în cauză atâta timp infracțiunea pentru care cei doi inculpați sunt cercetați este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, respectiv, de la 3 la 15 ani .
Cu privire la teza a II-a art. 148 lit.f) Cod procedură penală, condiție care trebuie îndeplinită în mod cumulativ, instanța de fond a apreciat că există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezulta din gravitatea în concret a faptei comise cu referire la modalitatea și împrejurările în care inculpații au acționat premeditat și în mod conjugat, pe timp de noapte și prin escaladare, urmările care s-au produs și valoarea ridicată a prejudiciului cauzat care a fost recuperat în natura prin restituirea bunurilor sustrase părții vătămate găsite în posesia martorului care le-a cumpărat de la inculpatul Rici, plătind suma de 500 lei, atitudinea inculpaților care au recunoscut comiterea faptei dar mai ales circumstanțele și aspectele ce țin de persoana acestora .
Cu toate că nici unul dintre inculpați nu are antecedente penale aceștia nu se afla la prima confruntare cu legea penală în ciuda vârstei fragede pe care o au inculpatul R., 16 ani și inculpatul V., 19 ani. Astfel, cei doi inculpați sunt cercetați în dosar nr. 2904/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la comiterea unei infracțiuni de furt calificat constând în aceea că în noaptea de 27/_ au sustras împreuna cu numitul Ignat S.
C. doua biciclete aparținând părții vătămate Kovaci Miahi Arpad din curtea imobilului situat pe str. Cernei nr. 8 la data de_ fata de cei doi inculpați luând măsura preventiva a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Apahida pe o perioadă de 30 de zile cu începere din data de_ . Astfel în ciuda faptului că inculpații R. și V. știau că sunt cercetați intr- un alt dosar penal și ca față de aceștia s-a luat o măsura preventivă neprivativă de libertate, aceștia au continuat activitatea infracțională, dovedind curaj dar și perseverenta infracțională, dar și indiferentă față de consecințele juridice. Este adevărat că ambii inculpați au recunoscut atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața judecătorului fondului comiterea faptei regretând săvârșirea acesteia însă s-a apreciat că regretele sunt legate exclusiv de consecințele juridice ale faptelor comise.
În prezenta cauza, gravitatea faptei reținute în sarcina inculpaților dar și perseverența infracțională a acestora pot fi suficiente pentru a contura aprecierea că aceștia prezintă pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus. Instanța de fond a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților și la acest moment ar reprezenta o evidentă încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați dar și
de către alte persoane, văzând lipsa de fermitate a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, care este de natură a știrbi autoritatea organelor judiciare și de a atrage la nivelul percepției unei comunități restrânse un sentiment de insecuritate.
Nu în ultimul rând instanța de fond a apreciat că în ciuda stării de minoritate în cazul inculpatului R. și a vârstei fragede, în situația inculpatului V. și a împrejurării că aceștia nu au antecedente penale, natura infracțiunii sub aspectul căreia sunt cercetați, modalitatea în care au debutat în câmpul infracțional și dar și perseverenta infracțională a acestora, reprezintă elementele suficiente care denotă, cel puțin la acest moment, un potențial criminogen ridicat al inculpaților și justifică luarea măsurii preventive cele mai severe.
Pentru considerentele anterior expuse, raportat la gravitatea acuzației penale, la circumstanțele în care fapta s-a produs, la persoana inculpaților, din perspectiva art.136 alin.1 și 8 Cod Procedură P. ă, instanța de fond a apreciat că singura măsură preventivă care se impune a fi luată în speța de față în acest moment al procesului penal, față de inculpați, pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și pentru a-i împiedica să se implice și în alte fapte cu caracter infracțional, dar și proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, este aceea a arestării preventive, fără a fi oportună luarea față de aceștia a unei măsuri restrictive de drepturi, astfel respingând justificat cererea de luare a măsurilor preventive neprivative de libertate formulata de inculpați, prin avocații din oficiu, ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul articolului 385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul R. S. B. și inculpatul V. I. împotriva încheierii penale nr.41/C/A din_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariile avocațiale din oficiu în sumă de câte 100 lei, cuvenite av. M. M. M. și Oprean Patricia, se vor suporta de la FMJ.
În temeiul articolului 192 aliniat 2 Cod procedură penală, vor fi obligați inculpații să plătească câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul articolului 385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul R. S. B. (fiul lui B. D. și F. -L., născut la_, reținut în Arestul IPJ Cluj) și inculpatul V. I. ( fiul lui I. și I., născut la_, reținut în Arestul IPJ
Cluj), împotriva încheierii penale nr.41/C/A din_ a Judecătoriei Cluj- Napoca.
Potrivit art.189 C.pr.pen., onorariile avocațiale din oficiu în sumă de câte 100 lei, cuvenite av. M. M. M. și Oprean Patricia, se suportă de la FMJ.
În temeiul articolului 192 aliniat 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat să plătească câte 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |||
A. I. | S. | S. | , | M. L. |
Plecată C.O., semnează președinte complet
GREFIER
C. M.
Red. 4 ex./A.I./D.M.
_
Jud.fond: T. L. I.
← Încheierea penală nr. 52/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 46/2013. Propunere de arestare... → |
---|