Încheierea penală nr. 44/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _ cod operator 2618

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 44/R

Ședința publică din 26 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale

JUDECĂTORI: S. F. A.

B. C.

GREFIER: V. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror B. I. V.

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul P. A. O. (CNP 1., fiul lui O. și A. I., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Lunci nr. 74 județul M., aflat în Arestul IPJ M.

) împotriva încheierii penale nr. 411 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_ .

La apelul nominal se prezintă inculpatul P. A. O. asistat de avocat desemnat din oficiu S. M., cu delegația pentru asistență juridică obligatorie numărul 559/_ depusă la dosar.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind, recurentul-inculpat P. A. O. arată că își menține recursul formulat.

Președintele completului de judecată aduce la cunoștința acestuia că are dreptul de a da declarație și în fața instanței de recurs, având însă și posibilitatea să nu o facă.

Recurentul-inculpat P. A. O. arată că dorește să dea declarație.

A fost audiat recurentul-inculpat P. A. O., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.

Cereri nefiind formulate în cauză, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Apărătoarea recurentului-inculpat, avocat din oficiu S. M., arată că acesta a mai suferit deja o condamnare și are și un alt dosar pe rol; este adevărat că prejudiciul în cauză este destul de mic însă din punct de vedere legal arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat; inculpatul a săvârșit o faptă deosebit de gravă, care demonstrează că siguranța bunurilor într-o asemenea situație este total compromisă. Inculpatul a intrat într-o casă în construcție de unde a sustras bunuri. Are un proces în curs de judecată și o condamnare de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, din luna martie 2012. Este demonstrată perseverența inculpatului în comiterea de infracțiuni, existând un real pericol în societate, acesta neputându-se stăpâni să nu comită astfel de fapte. Consideră că măsura arestării preventive s-a luat tocmai pentru că lăsarea sa în libertate ar putea duce la comiterea de noi infracțiuni. Faptul că este recidivist nu este temeiul pentru care s-a luat măsura arestării preventive; acesta în loc să dea credit hotărârii prin care i s-a aplicat o condamnare cu suspendare a comis o nouă infracțiune. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat.

Recurentul-inculpat P. A. O. susține că nu știa că a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare, lasă soluția la aprecierea instanței.

T.

Asupra cauzei penale de față.-

Prin încheierea penală nr. 411 din_ din dosarul numărul_, Judecătoria Baia Mare a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare iar în temeiul art. 149 ind. 1 Cod procedură penală raportat art. 148 lit. d și f Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. A. O. pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 20 februarie 2013 și până la data de 20 martie 2013, sub acuzația de comitere a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.

În motivarea încheierii, s-au reținut următoarele:

Prin Ordonanța nr. 802/P/2013 din_ s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii împotriva inculpatului P. A. O. iar prin Ordonanța cu același număr din_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal. Ministerul Public a propus arestarea preventivă a inculpatului, considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, reținând în fapt următoarele:

La data de_ inculpatul P. A. O. a pătruns prin efracție în imobilul aflat în construcție, proprietate a părții vătămate Bencze F. D. ,

situat în Baia Mare, str. Lunci, nr. 40, jud. M., de unde a sustras trei role de cablu din cupru, cauzând un prejudiciu de 2500 lei.

Examinând propunerea înaintată în raport cu dispozițiile art. 148 lit. d și f Cod procedură penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul recidivist este acuzat de comiterea pe timp de noapte, prin escaladare a unei infracțiuni având un pericol social ridicat prin prisma circumstanțelor care o particularizează, respectiv îndrăzneala și determinarea de care a dat dovadă inculpatul.

Mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent permit să se contureze presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul este autorul infracțiunii de comiterea căreia este acuzat, în acest sens fiind avute în vedere: plângerea și declarația părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de reconstituire, proces-verbal de percheziție domiciliară, dovada de ridicare, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, declarațiile martorilor, precum și propriile declarații ale inculpatului. Din această perspectivă sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.

Cu privire la inculpat, prima instanță a considerat că se poate reține împrejurarea că a săvârșit din nou o infracțiune raportat la faptul că împotriva sa se instrumentează cauza penală nr._, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aflată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, cu termen de judecată la data de_ .

Față de aceste considerente instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. d Cod procedură penală.

Situația juridică a inculpatului P. A. O. denotă că acesta a persistat în activitatea infracțională în raport cu împrejurarea că fapta a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 634/_ a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat.Fapta de comiterea căreia este acuzat inculpatul este plasată în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.Circumstanțele personale, precum și situația sa juridică reflectă împrejurarea că inculpatul a perseverat în activitatea infracțională, fiind acuzat de săvârșirea de fapte de aceeași natură cu cele pentru care a fost condamnat anterior.

În concluzie, pericolul pentru ordinea publică este reflectat de situația juridică a inculpatului recidivist, care este acuzat de comiterea pe timp de noapte, prin escaladare, a unei infracțiuni, în situația în care acesta se află în termenul de încercare stabilit ca urmare a suspendării condiționate a executării unei pedepse anterior aplicate.

Rezonanța socială a unor astfel de fapte, în rândul comunității locale, a căror frecvență de comitere este în creștere, conjugată cu circumstanțele reale și concrete ale comiterii faptei, îndreptățesc să se considere că în speță, în

privința inculpatului, luarea măsurii arestării preventive este proporțională și echilibrată fiind justificată de interesul legitim general care primează astfel în raport cu interesele individuale ale inculpatului în plan procesual. Din acest punct de vedere sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că urmărirea penală trebuie să se desfășoare cu inculpatul pus sub arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P. A. O. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate raportat la faptul că nu știa că a fost anterior condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării acesteia

Procedând la judecarea recursului, tribunalul constată că acesta este nefondat.

În mod corect, prima instanță a constatat că, în cauză, sunt realizate cerințele art.1491alin. 1 Cod procedură penală și, în consecință, întemeiat a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, respectiv că, la data de_, a pătruns prin efracție în imobilul aflat în construcție, proprietate a părții vătămate Bencze F. D., situat în Baia Mare, str. Lunci, nr. 40, jud. M., de unde a sustras trei role de cablu din cupru, cauzând un prejudiciu de 2500 lei.

În ceea ce privește primul temei avut în vedere de prima instanță, T. apreciază că incidența dispozițiilor art. 148 lit. d Cod procedură penală nu poate fi reținută în cauză întrucât comiterea cu intenție a unei noi infracțiuni se analizează în raport de momentul săvârșirii infracțiunii pentru care este cercetat în prezenta și nu în funcție de antecedența infracțională a inculpatului.

Sunt însă incidente dispozițiile art.148 f Cod procedură penală, inculpatul comițând o infracțiune care prezintă un pericol deosebit pentru ordinea publică, pericol ce derivă din sentimentul de insecuritate creat în comunitate prin comportamentul inculpatului. În plus, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea sub aspectul căreia este cercetat inculpatul atrag incidența dispozițiilor legale conform cărora acestea trebuie să depășească 4 ani, cele două condiții fiind îndeplinite în mod cumulativ în speță. Prin urmare, măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale și a garanțiilor procesuale, justificându-se în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. A. O. (CNP 1., fiul lui O. și

A. I., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Lunci nr. 74 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) împotriva încheierii penale nr. 411 din_ a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul numărul _

.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Schiuchin

M. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

G.

O. M.

S. F. A.

B. C.

V.

E.

Red. GO/T.red.VE _

ex.3.-

J. ecător la fond: F. O.

-copie-

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar nr._ Minută

Înch. pen. nr. 44/R din _

Dispune:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. A. O. (CNP 1., fiul lui O. și

A. I., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Lunci nr. 74 județul M., aflat în Arestul IPJ M. ) împotriva încheierii penale nr. 411 din_ a Judecătoriei Baia Mare pronunțată în dosarul numărul _

.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Schiuchin

M. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil

pentru conformitate

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 26 februarie 2013

C ă t r e

ARESTUL IPJ MARAMUREȘ

În cauza penală cu numărul de mai sus, privind pe inculpatul P. A. O. (CNP 1., fiul lui O. și A. I., născut la_ în Baia Mare, domiciliat în Baia Mare str. Lunci nr. 74 județul M., aflat în Arestul IPJ M.

) alăturat vă trimitem, în copie, dispozitivul încheierii penale nr. 44/R din _

.

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. V. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 26 februarie 2013 C ă t r e

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

-SERVICIUL CONTABILITATE-

Alăturat vă trimitem un exemplar din dispozitivul încheierii penale nr. 44/R din 26 februarie 2013 prin care s-a dispus plata onorariului în sumă de 100 lei către avocatul desemnat din oficiu S. M. .

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. V. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 44/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului