Încheierea penală nr. 45/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA P. Ă NR.45/R/2013

Ședința publică din 8 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.

Judecător: I. B. Judecător: M. L. Grefier: L. B.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații B. F.

-M. și B. C. -M., împotriva încheierii penale nr.44/C/A din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpaților, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de: inculpatul

B. F. - M. N - furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,e,g,i, alin. 3 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale) și distrugere, prev. de art. 217 alin. 1, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale), art.33 lit. a și art. 37 lit. a C.pen. și inculpatul B. C. -M.

- furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,e,g,i, alin. 3 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale) și distrugere, prev. de art. 217 alin. 1, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale), art. 33 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul B. F.

-M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. Văduva I., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul B. C. -

M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Vomir-Bizo D., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpații declară că își mențin recursul formulat în cauză și sunt de acord să fie asistați de către apărătorul desemnat din oficiu.

Totodată, arată că în aceasta fază procesuală nu doresc să facă alte declarații și că își mențin declarațiile date până în prezent.

Apărătorul inculpatului B. C. -M. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, în baza art.149 ind.1 alin.9 C.pr.pen., respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, cu consecința cercetării acestuia în stare de libertate. În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că se impune luarea unei măsuri preventive față de inculpat,

aceea să fie una neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Precizează că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.143 C.pr.pen., respectiv există probe sau indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, însă solicită a se observa că nu sunt îndeplinite cerințele ar.148 lit.f Cod procedură penală referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică. În opinia sa, atunci când se dispune măsura arestului preventiv trebuie avut în vedere și dispozițiile art.136 Cod procedură penală privind scopul măsurii. În cauză este întocmit rechizitoriu, inculpatul a dat declarații sincere de recunoaștere a faptei, a colaborat cu organele de cercetare, este lipsit de antecedente penale, cele 15 zile petrecute în arest fiind suficiente pentru ca inculpatul să-și dea seama de riscul comiterii altor fapte, are o familie deosebită, are 6 frați mai mici, el este cel care a muncit ca și zilier pentru a câștiga în mod onest traiul de zi cu zi. Consideră că lăsat în libertate inculpatul nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât nu s-a sustras nici de la efectuarea actelor de urmărire penală.

Apărătorul inculpatului recurent B. F. -M., solicită în baza art.385 ind.15 pct.3 lit.d C.pr.pen., admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și, rejudecând cauza, respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o măsura mai puțin restrictivă, cum ar fi măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Consideră că, în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, la dosar există dosar simple prezumții care însă nu pot justifica starea de arest a inculpatului. Solicită a se avea în vederea faptul că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, nu a fost premeditată, a recurs la comiterea unor fapte de acest gen din cauza lipsei mijloacelor de subzistență. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de către inculpații recurenți B. F. -M. și B. C. -M. ca nefondate, menținerea încheierii penale atacate ca legală și temeinică, prima instanță în mod corect reținând că există suficiente indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, precum și faptul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.148 C.pr.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările, natura și gravitatea faptelor, precum și la perseverența infracțională a acestora. Solicită a se observa faptul că inculpații sunt cercetați și în alte dosare pentru fapte similare, respectiv furturi de cabluri.

Inculpatul B. F. -M., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate, solicită admiterea recursului, cu consecința cercetării lui în stare de libertate.

Inculpatul B. C. -M., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, determinată de lipsa banilor pentru întreținerea familiei. Solicită admiterea recursului, cu consecința cercetarea lui în stare de libertate.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală nr.44/C/A/_ a Judecătoriei C. -N. a, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.149/1 C.pr.pen. arestarea preventivă a inculpaților B. F. -M. , fiul lui Ferenc și D. -F.

, născut la data de_ în C. -N. a, jud. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, e, g, i, alin. 3 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale) și distrugere, prev. de art. 217 alin. 1, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale), art.33 lit. a și art. 37 lit. a C.pen., pe o durată de 29 de zile , începând cu data de_ și până la data de_, și B. C. -M. , fiul lui C. și C., născut la data de_ în C. -N. a, jud. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, e, g, i, alin. 3 lit. h C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale) și distrugere, prev. de art. 217 alin. 1, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (3 acte materiale), art. 33 lit. a C.pen., pe o durată de 15 zile, începând cu data de_ și până la data de_, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de ambii inculpați și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea acestora.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, inculpații

  1. F. -M. și B. C. -M. care au criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor de îndată în libertate, sau, în subsidiar, luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, în motivare arătând că cercetarea lor în libertate nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică sau pentru bunul mers al procesului penal, întrucât au recunoscut săvârșirea faptelor și au colaborat cu organele de urmărire penală, au comis faptele reținute în sarcina lor pe fondul unor situații familiare și materiale precare, respectiv a lipsei mijloacelor de subzistență, în plus inculpatul B. C.

    -M. neavând antecedente penale.

    Analizând recursurile formulate de inculpați, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că sunt nefondate.

    Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. față de ambii inculpați, întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală reținute în sarcina lor (fapte constând în aceea că, în datele de 28/_ și 03/_, inculpații B. F. -M. și B.

  2. -M. au sustras după o înțelegere prealabilă, alături de coinculpatul Macingo A. -Robin, pe timp de noapte, prin escaladare și tăiere, cablu și instalații de telecomunicații aparținând Romtelecom, iar la data de 20/_ au încercat să sustragă prin același mod de operare cablu de telecomunicații în loc. Feleacu, jud. C., însă la sosirea unui echipaj de poliție inculpații B. F. -M.

, B. C. -M. și Macingo A. -Robin au fost identificați de către organul de cercetare penală, prejudiciul total cauzat prin faptele inculpaților ridicându-se la suma de aproximativ 15.784 lei), în acest sens fiind declarațiile

reprezentantului părții vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declarațiile martorilor audiați în cauză, procesele-verbale de percheziție corporală, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de cei doi inculpați.

Pe de altă parte , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând mai întâi din gradul de pericol social concret, ridicat, a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acestora, din împrejurările în care faptele au fost comise (pe timp de noapte, în loc public, prin escaladare, de mai multe persoane împreună și în baza unei înțelegeri prealabile), din perseverența și atitudinea proinfracțională de care dau dovadă ambii inculpați (care sunt cercetați și în alte dosare penale pentru săvârșirea de furturi de cablu de telecomunicații, precum și pentru furturi din imobile, inculpatul B. F. -

M. fiind chiar recidivist postcondamnatoriu - condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, cu suspendare condiționată, în cursul anului 2012, pentru săvârșirea de fapte similare cu cele pentru care este cercetat în prezentul dosar), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care nu se află la prima confruntare cu legea penală și au un comportament necorespunzător în societate, ar crea o stare de insecuritate socială gravă în rândul comunității din care fac parte, respectiv de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol ridicat (cercetarea în stare de libertate a inculpaților putând reprezenta chiar o încurajare la săvârșirea unor fapte similare pentru alte persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a organelor judiciare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte grave).

Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. F. -M. și B. C. -M. împotriva încheierii penale sus-menționate.

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. Vomir-Bizo

D. - 100 lei și av. Văduva I. -Lucia - 100 lei), care se va avansa din F.M.J.L.C.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpații vor fi obligați la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B. F. -M. , fiul lui Ferenc și D. -F., născut la data de_ în C. -N. a, jud. C., CNP 1. și B. C. -M. , fiul lui C. și C., născut la data de_ în C. -N. a, jud. C., CNP 1., ambii deținuți în prezent în A. I.P.J. C.

, împotriva încheierii penale nr.44/C/A/_ a Judecătoriei C. -N. a.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariile avocațiale din oficiu (cuvenite av. Vomir-Bizo D. - 100 lei și av. Văduva I. -Lucia - 100 lei), care se avansează din F.M.J.L.C.

Obligă inculpații la plata către stat a sumei de 150 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

A. I.

I.

B.

L. B.

M. L.

Red. M.L./B.C.

2 ex./_

Jud. fond: O. Chirilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 45/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului