Încheierea penală nr. 491/2013. Prelungirea arestului preventiv

ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 491

Camera de Consiliu Ședința din data de 26 iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M.

GREFIER: B. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. C.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosar nr. 349/P/2013 de prelungire a duratei arestării preventive, privind pe inculpații M. A. (CNP 1., fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M., domiciliat în comuna Băsești, sat Odești nr.97, județul M. ) și S. M. C. (CNP 1.

, fiul lui G. și L. L., născut la data de_ în Baia M., județul M.

, domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr.36, județul M. ) cercetați pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin.1 Cod penal.

La apelul nominal s-au prezentat, în stare de reținere, inculpatul M. A. asistat de apărătorul ales - av. L. M. și inculpatul S. M. C. asistat de apărătorul ales - av. F. C. ..

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Instanța procedează la identificarea inculpaților și le aduce la cunoștință aduce la cunoștință motivul prezentării lor în instanță, respectiv faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a formulat o propunere de prelungire a măsurii arestării preventive în ceea ce-i privește.

Cereri, excepții nefiind formulate, instanța le aduce la cunoștință inculpaților dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Inculpatul M. A. arată că dă declarație la acest moment. Inculpatul S. M. C. arată că dă declarație la acest moment.

S-au audiat inculpații, declarațiile acestora fiind consemnate în procese- verbale separate care s-au atașat la dosar după ce a fost date spre citire și semnare inculpaților.

Instanța, neexistând alte chestiuni prealabile dezbaterii cauzei, trece la soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, acordând cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită instanței admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive luată față de inculpații M. A. și S. M. C., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal întrucât se menține temeiul avut în vedere la luarea măsurii, respectiv art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., iar pentru finalizarea urmăririi penale în cauză urmează a se depune raportul de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei M. G. iar dosarul de urmărire penală, în original, nu a fost restituit de la Curtea de Apel C. .

Apărătorul ales al inculpatului M. A., doamna avocat L. M., pune concluzii de respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive. Invocă prev. art. 155 alin. 1 C.pr.pen. care arată că arestarea preventivă dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. În cauza de față nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate a inculpatului și consideră că nici la momentul arestării preventive temeiurile legale pentru luarea acestei măsuri nu erau îndeplinite. Pentru a se lua măsura arestării preventive trebuie să fie îndeplinite condițiile prev. de art. 143, art. 148 lit. f, în speță, și art. 136 C.pr.pen. și pe lângă aceste dispoziții trebuie să fie și necesară luarea măsurii arestării preventive. Apreciază însă că aceste temeiuri nu există având în vedere declarația inculpatului, care se coroborează cu declarația coinculpatului care a arătat că inculpatul nu a lovit victima și a intervenit să-i despartă. Această declarație se coroborează cu toate declarațiile date iar în cel privește pe martorul M. Marinel i s-a cerut să depună la dosar certificatul de încadrare într-un grad de handicap. Consideră că arestarea preventivă este la fel de gravă cu executarea pedepsei cu închisoarea. S-a respins și cererea privind testarea poligraf. În ceea ce privește condiția privind pericolul pentru ordinea publică, apreciază că aceasta nu s-a dovedit. Invocă în acest sens dispozițiile art. 5 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care a decis că nu arestarea preventivă nu justifică o politică de prevenenire a persoanei de a săvârși o infracțiune ci trebuie să existe date că acesta ar putea săvârși o infracțiune. În speță, nu s-a dovedit acest lucru. Nici condițiile prev. de art. 136 C.pr.pen. nu sunt îndeplinite. Arestarea preventivă nu mai e necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, inculpatul a colaborat cu organele de cercetare. Depune la dosar și concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, în replică, arată că nu s-a admis testarea poligrav pentru că inculpatul suferă de alcoolism cronic, apărătorul său a omis să menționeze acest lucru.

Apărătorul ales al inculpatului S. M. C., doamna avocat F. C.

, solicită respingerea propunerii și apreciază că nu se impune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu justifică privarea de libertate a acestuia și nici nu există alte temeiuri noi. Nu sunt îndeplinite nici condițiile prev. de art. 148, 143 C.pr.pen. care trebuie să fie îndeplinite și la prelungirea arestării preventive. Inculpatul i-a aplicat victimei 2 lovituri cu pumnul, strict aceste două lovituri au fost dovedite. Declarațiile inculpatului se coroborează cu declarațiile coinculpatului. S-a stabilit cert că la părăsirea casei victima era conștientă, a vorbit cu ei, chiar i-a salutat. Starea de fapt nu e în mod clar stabilită. Declarația martorului M. Marinel nu poate fi luată în considerare, acesta suferă de grave tulburări psihice și a dat declarații contradictorii despre chestiuni esențiale asupra cărora se contrazice.. Nu a fost dovedit pericolul pentru ordinea publică și nici scopul măsurii preventive prev. de art. 136 C.pr.pen. Fapta este una gravă dar nu poate fi analizată decât în baza probelor, însă acestea lipsesc.

Inculpatul M. A., la ultimul cuvânt, solicită instanței să fie cercetat în libertate. Este nevinovat, are un copil în întreținere. A colaborat cu organele de cercetare.

Inculpatul S. M. C., la ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate. Când au plecat victima era conștientă. Este nevinovat.

T.

Deliberând asupra propunerii de prelungire a duratei arestării preventive de față, constată următoarele :

Prin sesizarea adresată acestei instanțe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților M.

  1. și S. M. C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ până la data de_, inclusiv, aceștia fiind cercetați în dosarul nr. 349/P/2013 sub aspectul infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal.

    În motivarea propunerii s-a arătat că în cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților întrucât se menține temeiul avut în vedere la luarea măsurii, respectiv art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., iar pentru finalizarea urmăririi penale în cauză urmează a fi efectuate următoarele acte :

    • depunerea raportului de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei M. G. ;

    • prezentarea materialului de urmărire penală;

    • întocmirea rechizitoriului;

Examinând propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, tribunalul reține următoarele:

Prin ordonanța din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. 1 C.pen., iar prin ordonanța din aceeași dată a fost dispusă, începând cu ora 1150, reținerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

Prin încheierea penală nr. 469/0_ a T. ui M. s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților pe timp de 29 zile, cu începere de la 4 iulie 2013 până la 1 august 2013, inclusiv, instanța reținând că din probele administrate până la această fază a urmăririi penale au rezultat indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis fapta pentru care sunt cercetați, respectiv că în noaptea de 17/_, în jurul orei 01:00, în timp ce se aflau în locuința victimei M. G., situată în localitatea Odești nr.188, comuna Băsești, județul M., pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, au exercitat acte de violență asupra victimei. La data de_, în cursul dimineții, victima M. G. a fost descoperită decedată în locuința sa. Potrivit constatărilor preliminare eliberate de Serviciul Medico-Legal Județean M. moartea victimei M. G. a fost violentă și s-a datorat contuziilor miocardice. La autopsie s-au constatat leziuni externe multiple extinse (peste 30 la număr) și multiple leziuni interne cranio-cerebrale, pulmonare și miocardice, care s-au produs prin lovire cu corpuri dure, unele cu formă alungită și altele de formă semicirculară.

În raport de aceste împrejurări, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1491Cod procedură penală referitoare la luarea măsurii arestării preventive, apreciind că sunt întrunite condițiile art. 143 Cod procedură penală și că este incident art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut reținut că potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene a Drepturilor Omului anumite infracțiuni, prin prisma gravității lor deosebite or a reacției publicului față de comiterea acestora pot genera tulburări sociale care sunt de natură să justifice, cel puțin provizoriu, măsura arestării preventive (Lettelier c.Franța).

În cauza de față instanța a reținut că infracțiunea de care sunt acuzați inculpații prezintă o gravitate deosebită atât prin prisma rezultatului ireversibil produs, respectiv moartea victimei, cât și a modalității concrete în care se presupune că inculpații au acționat, respectiv în timpul nopții, în timp ce se aflau în locuința victimei au exercitat asupra acesteia acte de violență de o intensitate deosebită. Instanța remarcă în prezenta cauză că inculpații, după cum rezultă din probele administrate până în această etapă procesuală, au exercitat acte de violență de o agresivitate ieșită din comun reflectată de

multiplele leziuni constatate pe corpul victimei și care au condus la decesul acesteia.

Or, tocmai aceste particularități ce țin de împrejurările în care fapta a fost comisă și rezultatul deosebit de grav produs sunt de natură, în ipoteza lăsării în libertate a inculpaților să producă un puternic sentiment de teamă și revoltă în rândul membrilor societății determinat de convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm și de promt împotriva faptelor de acest gen. Intensitatea acestei tulburări sociale este în prezenta cauză circumstanțiată și de faptul că atât inculpații cât și victima proveneau din rândul unei comunități relativ restrânse, respectiv un sat arondat comunei Băsești din județul M. .

Potrivit dispozițiilor art. 155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

În cauză, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați, respectiv art. 148 lit. f Cod procedură penală, subzistă în continuare, reținându-se că inculpații se presupune că au comis cu intenție infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (de la 10 ani la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi) și lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit prin jurisprudența ei constantă că gravitatea unor infracțiuni poate determina autoritățile să dispună și să mențină arestarea pentru împiedicarea săvârșirii de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei fac ca riscul comiterii de noi infracțiuni să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată.

În cauză pericolul concret pentru ordinea publică este relevat de gravitatea și amploarea fenomenului infracțional generat prin activitatea inculpaților, aceștia fiind acuzați că în noaptea de 17/_, în jurul orei 01:00, în timp ce se aflau în locuința victimei M. G., situată în localitatea Odești nr.188, comuna Băsești, județul M., pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, au exercitat acte de violență asupra victimei, suprimându-i viața.

În raport de aceste împrejurări, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, avându-se în vedere nu numai gravitatea deosebită și modul de comitere a faptei, dar și impactul puternic negativ și rezonanța socială a unor asemenea fapte în rândul opiniei publice, fapte în măsură să determine o insecuritate socială și să justifice o detenție provizorie.

T. constată că la acest moment al urmăririi penale și al analizării cererii de prelungire a arestării preventive a inculpaților indiciile temeinice avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării nu s-au schimbat.

De asemenea, deoarece în cauză, pentru finalizarea urmăririi penale, urmează a fi depus raportului de expertiză medico-legală privind autopsia

cadavrului victimei M. G., a se prezenta materialului de urmărire penală și a se întocmi rechizitoriul, tribunalul apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal, implicit în aplicarea dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, se justifică prelungirea arestării preventive.

Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că prelungirea arestării preventive se justifică, luând în considerare și faptul că o altă măsură neprivativă de libertate se apreciază ca insuficientă pentru protejarea interesului public, astfel că se va dispune prelungirea arestării preventive a inculpaților M. A. și S. M. C. cu 30 de zile, începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013, inclusiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În temeiul art. 159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

Prelungește cu 30 de zile începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpaților:

  1. M. A. (CNP 1., fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M., domiciliat în comuna Băsești, sat Odești nr.97, județul M. ),

  2. S. M. C. (CNP 1., fiul lui G. și L. L., născut la data de_ în Baia M., județul M., domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr. 36, județul M. ),

arestați preventiv și aflați la Arestul I.P.J. M. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

  1. O. M. B. E.

    red. G.O-M. / t-red. B.E. 5 ex. / 29 iulie 2013

    Cod operator - 2618

    Tribunalul Maramureș Minută

    Dosar nr._ Încheierea penală nr. 491/_ DISPUNE:

    În temeiul art. 159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

    Prelungește cu 30 de zile începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpaților:

    nr.97, județul M.

    ),

    2. S. M.

    C.

    (CNP 1.

    , fiul lui G.

    și L.

    L.

    , născut la

    1. M. A. (CNP 1., fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M., domiciliat în comuna Băsești, sat Odești

data de_ în Baia M., județul M., domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr. 36, județul M. ),

arestați preventiv și aflați la Arestul I.P.J. M. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 iulie 2013.

PREȘEDINTE

Cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș COPIE - Minută Dosar nr._ Încheierea penală nr. 491/_

DISPUNE:

În temeiul art. 159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

Prelungește cu 30 de zile începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpaților:

  1. M. A. (CNP 1., fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M., domiciliat în comuna Băsești, sat Odești nr.97, județul M. ),

  2. S. M. C. (CNP 1., fiul lui G. și L. L., născut la data de_ în Baia M., județul M., domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr. 36, județul M. ),

arestați preventiv și aflați la Arestul I.P.J. M. .

În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 26 iulie 2013.

PREȘEDINTE

s.s. indescifrabil pt. conformitate

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală Dosar nr._ din 26 iulie 2013

Către

ARESTUL I.P.J. M.

Alăturat, vă trimitem o copie de pe dispozitivul încheierii penale nr. 491 din 26 iulie 2013 a T. ui M. prin care a fost admisă propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și, în temeiul art. 159 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea cu 30 de zile începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpaților M. A. (CNP 1., fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M., domiciliat în comuna Băsești, sat Odești nr.97, județul M. ), și S. M. C. (CNP 1., fiul lui G. și L. L., născut la data de_ în Baia M., județul M., domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr.36, județul M. ), arestați preventiv și aflați la Arestul I.P.J. M. (mandate de arestare preventivă nr. 21/U și 22/U din data de 4 iulie 2013 emise de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ ).

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. B. E.

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală Dosar nr._ din 29 iulie 2013

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Alăturat, vă trimitem o copie de pe încheierea penală nr. 491 din 26 iulie 2013 a T. ui M., prin care a fost admisă propunerea dvs. de prelungire a arestării preventive și, în temeiul art. 159 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea cu 30 de zile, începând cu data de 2 august 2013 și până la data de 31 august 2013, inclusiv, arestarea preventivă a inculpaților M. A. (CNP 1.

, fiul lui V. și V., născut la data de_ în localitatea Băiuț, județul M.

, domiciliat în comuna Băsești, sat Odești nr.97, județul M. ), și S. M. C. (CNP 1., fiul lui G. și L. L., născut la data de_ în Baia M., județul M., domiciliat în comuna Ariniș, sat Ariniș, nr.36, județul M. ), arestați preventiv și aflați la Arestul I.P.J. M. (mandate de arestare preventivă nr. 21/U și 22/U din data de 4 iulie 2013 emise de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ ).

PREȘEDINTE GREFIER

G. O. M. B. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 491/2013. Prelungirea arestului preventiv