Încheierea penală nr. 539/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
ROMÂNIA cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIERE PE NALĂ nr. 539
Camera de consiliu Ședința din 18 septembrie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: G. O. M.
GREFIER: C. M.
MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror: B. L.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea propunerii formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ pentru prelungirea duratei arestării preventive privind pe inculpatul H. G. (fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M., CNP 1., domiciliat în Rona de Jos, nr. 133, județul M., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J.
M. ) cercetat pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
La apelul nominal s-a prezentat, în stare de arest preventiv, inculpatul H.
G. asistat de avocat Fărcaș C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu V. Renata din cadrul Baroului M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Instanța a procedat la verificarea identității inculpatului și a făcut cunoscut acestuia conținutul propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Inculpatul H. G. arătând că înțelege cele prezentate și nu are nimic de declarat.
Instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat, acordă cuvântul asupra propunerii de prelungire a duratei arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii, a se dispune prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată, fiind necesar se depune raportul de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului. Mai mult, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent.
Apărătorul inculpatului H. G., avocat Fărcaș C. solicită respingerea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive întrucât nu
există temeiuri noi care să o justifice iar temeiurile care au avut avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu subzistă. Solicită a se reține că din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul nu are capacitate psihică completă de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, a avut discernământul diminuat în momentul comiterii faptelor, dar și în prezent. Solicită a se reține și împrejurările concrete ale comiterii faptei, respectiv că victima a sărit la inculpat și a încercat să îl lovească cu o secure, iar acesta i-a luat-o din mână și pentru a scăpa a lovit-o pe victimă. Lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere faptul că nu are antecedente penale.
Inculpatul Vlad V., la ultimul cuvânt acordat, arată că nu are nimic împotrivă să rămână în stare de arest până la finalizarea cercetărilor.
T.
Asupra cererii de față :
Prin cererea formulată în prezenta cauză la data de 17 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului H. G. pentru o perioadă de 30 de zile, motivată de faptul că urmărirea penală nu este finalizată, în cauză urmând a se depune raportul de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei H. M., prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
În ședința din 18 septembrie 2013 reprezentantul Ministerului Public a precizat faptul că solicită prelungirea duratei arestării inculpatului (măsură luată prin încheierea penală nr. 493 din_ a T. ui M. ).
Examinând propunerea parchetului, tribunalul reține următoarele:
Față de inculpat față de inculpat se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 li.t c C.pen. Urmărirea penală a fost începută în cauză prin rezoluția din_ pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.pen., art. 174 alin.1 C.pen. și art. 175 alin.1 lit.c C.pen, ulterior încadrarea juridică fiind schimbată, determinat de situația intervenită (decesul victimei H. M. )
Prin încheierea penală nr. 493 din_ a T. ui M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. G. pe o perioadă de 29 de zile, în intervalul_ -_ inclusiv, în temeiul art. 148 lit.f C.pr.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut în esență că a reținut că la data de 15 iulie 2013 victima H. M. (tatăl inculpatului H. G. ) a încercat să îl lovească pe inculpat cu o secure, apoi acesta i-a luat-o din mână și i-a aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul toracelui și a capului în urma cărora victima a decedat la data de 30 iulie 2013.
Potrivit constatărilor preliminarii întocmite la 16 iulie 2013 de S.M.L. Baia Mare, leziunile suferite de victimă necesită pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus în pericol viața, apoi prin constatările
preliminarii întocmite de același serviciu medico-legal la 25 iulie 2013 s-a indicat faptul că întrucât a apărut o colecție sanguină intrapleurală la nivelul hemitoracelui stâng ce a necesitat o puncție pleurală, leziunile i-au pus victimei viața în pericol. Conform constatărilor preliminarii întocmite la 31 iulie 2013 de S.M.L. Baia Mare, victima a decedat la 30 iulie 2013, iar moartea sa a fost cauzată de o bronhopneumonie - complicație directă a politraumatismelor cu fracturi costale multiple; leziunile toracice tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur în cadrul unei heteroagresiuni (fila 60 din dosarul de urmărire penală).
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.206 din 23 iulie 2013 întocmit de S.M.L. M., inculpatul suferă de o tulburare organică de personalitate posttraumatism cranio-cerebral și toxic, nu are capacitate psihică completă de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale, a avut discernământul diminuat în momentul comiterii faptelor, dar și în prezent.
Raportat la probele aflate la dosar (concluziile medico-legale exprimate în cuprinsul constatărilor preliminare, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor oculari H. V. L., Tivadar D. Alexandru, Rișo Ilie și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului) există indicii care să justifice presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care a fost arestat preventiv astfel că sunt îndeplinite în continuare cerințele prevederilor art. 143 C.pr.pen.
Conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. În cauză, temeiul avut în vedere la arestarea preventivă a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținându-se că inculpatul a săvârșit cu intenție o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat acesta.
T. constată că la acest moment al urmăririi penale și al analizării cererii de prelungire a stării de arest a inculpatului subzistă indiciile temeinice avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor.
T. apreciază că în această fază a urmăririi penale, măsura arestării preventive a inculpatului este singura în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal, din perspectiva scopului măsurilor preventive instituit de art. 136 Cod procedură penală. Astfel, tribunalul a avut în vedere așa cum prevede în mod expres alin. 8 al art. 136 Cod procedură penală, gradul de pericol social al infracțiunii, care, fără a constitui elementul esențial avut în vedere la luarea
măsurii nu poate fi ignorat în aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică.
În cauză prelungirea în continuare a duratei arestării preventive a acestuia este oportună și necesară întrucât urmărirea penală nu este finalizată fiind necesară se depune raportul de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei H. M., prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Pentru toate aceste motive se va admite propunerea parchetului și se va dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, în perioada_ -_ inclusiv.
În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
În temeiul art. 155-159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și în consecință:
Prelungește cu încă 30 de zile, începând cu data de 23 septembrie 2013
până la data de 22 octom brie 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului H. G. (fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M., CNP 1., domiciliat în Rona de Jos, nr. 133, județul M., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J. M. ) cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat V. Renata - în sumă de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2013. PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. C. M.
Red. G.O.M.../ T.red.C.M. 4 ex./_
Cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută DOSAR NR._ Înch.pen.nr. 539/_
DISPUNE:
În temeiul art. 155-159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și în consecință:
Prelungește cu încă 30 de zile, începând cu data de 23 septembrie 2013
până la data de 22 octom b rie 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului H. G. (fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M., CNP 1., domiciliat în Rona de Jos, nr. 133, județul M., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J. M. ) cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat V. Renata - în sumă de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
Cod operator 2618
TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută DOSAR NR._ Înch.pen.nr. 539/_
COPIE
DISPUNE:
În temeiul art. 155-159 Cod procedură penală, admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și în consecință:
Prelungește cu încă 30 de zile, începând cu data de 23 septembrie 2013
până la data de 22 octom brie 201 3 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului H. G. (fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M., CNP 1., domiciliat în Rona de Jos, nr. 133, județul M., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J. M. ) cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat V. Renata - în sumă de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
ss.indesc. pt.conf.
R O M Â N I A cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
Din _
C Ă T R E
ARESTUL IPJ M.
Vă comunicăm că prin încheierea penală nr. 539 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință, s- a prelungit cu 30 de zile, începând cu data de 23 septembrie.2013 - 22 octombrie 2013 inclusiv, arestarea preventivă a inculpatului H. G. (fiul lui M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M.
, CNP 1., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J. M. ).
Totodată, conform dispozițiilor art. 360 alin. 2 din Codul de procedură penală, vă comunicăm alăturat o copie a dispozitivului încheierii penale menționate.
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. C. M.
R O M Â N I A cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
Din _
C Ă T R E
T. M.
- COMPARTIMENTUL FINANCIAR contabil -
Vă comunicăm alăturat copia dispozitivului încheierii penale nr. 539 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul H. G. prin care s-a dispus plata în avans a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu V. Renata din fondurile Ministerului Justiției.
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. C. M.
R O M Â N I A cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
Din _
C Ă T R E
T. M.
- COMPARTIMENTUL FINANCIAR CONTABIL -
Vă comunicăm alăturat copia dispozitivului încheierii penale nr. 539 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul H. G. prin care s-a dispus plata în avans a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu V. Renata din fondurile Ministerului Justiției.
PREȘEDINTE GREFIER
G. O. M. C. M.
R O M Â N I A cod operator 2618
T. M.
DOSAR NR. _
Din _
C Ă T R E
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Vă comunicăm alăturat copia încheierii penale nr. 539 din _
pronunțată de Tribunalul Maramureș privind pe inculpatul H. G. (fiul lui
M. și M., născut la data de_ în localitatea Rona de Jos, județul M.
, CNP 1., arestat preventiv, aflat la Arestul I.P.J. M. ), pentru a fi depusă la dosarul dvs. nr. 380/P/2013
Totodată vă restituim dosarul de urmărire penală nr. 380/P/2013 întrucât nu ne mai este necesar.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. O. M. C. M.
← Încheierea penală nr. 6/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 66/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|