Încheierea penală nr. 6/2013. Prelungirea arestului preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 6/R
Ședința publică de la 20 Februarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: S. M.
Judecător: D. B. Ț. Judecător: C. T. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat de DIICOT-Biroul Teitorial Sălaj prin procuror D. B. ușan
S-a luat în examinare recursurile declarat de inculpații P. D. F., în prezent deținut în stare de arest în cadrul IPJ Sălaj, T. R. M., în prezent deținut în stare de arest în cadrul IPJ Sălaj și D. M. I. în prezent deținut în stare de arest în cadrul IPJ Sălaj, împotriva încheierii penale nr. 8/A din_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 și următoarele C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpații, P. D.
F., asistat de av. desemnat din oficiu C. M., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei fila 20, T. R. M., asistat de av. Cubleșan R. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei fila 21, și
D. M. I., asistat de av. Sas Garofița cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei fila 22.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței cei trei inculpați arată că își mențin recursurile formulate împotriva încheierii penale nr. 8/A din_ de Judecătoria Zalău.
Reprezentanta inculpatului D. M., av. Sas Garofița, depune la dosarul cauzei procesul verbal, privind finalizarea percheziției informatice efectuată în cauză.
La solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul aspra recursurilor formulate.
Reprezentanta inculpatului P. D. F., av. C. M., solicită instanței admiterea recursului formulat împotriva încheierii penale nr. 8/A din_, considerând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu mai subzistă, nemaiexistând temeiuri noi. Pericolul social nu mai există, pentru lăsarea inculpatului în stare de libertate. Inculpatul se bucură de sprijinul familiei, astfel încât aceasta nu crede în acel "modus vivendi";,
inculpatul neavând o reprezentare reală a faptelor sale, și nici a consecințelor celor ce rezultă din acestea. Mai mult decât atât inculpatul a recunoscut
faptele reținute în sarcina sa, rezultând de aici o imaturitate a acestuia. În
cauză mai sunt necesare efectuarea unor acte materiale, acte de urmărire penală, însă apreciază că toate acestea pot fi făcute cu lăsarea inculpatului în stare de libertate.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului formulat și lăsarea inculpatului în stare de libertate. Cu acordarea onorariului din oficiu.
Reprezentantul inculpatului T. R. M., av. Mateș M., prezent în substituirea av.. desemnat din oficiu Cubleșan R., solicită instanței admiterea recursului declarat, lăsarea inculpatului T. M. în stare de libertate.
Din datele existente în dosar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală. De asemenea, nu există indicii că s-ar sustrage de la urmărirea penală, odată lăsat în stare de libertate și nici nu ar zădărnici activitatea organelor de urmărire penală. Apreciază că libertatea este un drept fundamental, pentru aceste considerente solicită admiterea recursului formulat și judecarea inculpatului T. M., în stare de libertate. Cu acordarea onorariului din oficiu.
Reprezentanta inculpatului D. M., av. Sas Garofița, solicită instanței admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate. Pentru a se realiza cerințele prevăzute de art. 148, lit. f), este necesar întrunirea cumulativă a celor 2 condiții esențiale, respectiv as pedepsei, și a pericolului social concret. Pe lângă limitele de pedeapsă trebuie să existe acte, probe certe. În cazul de față nu există motive întemeiate. Motivele pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive sunt: - realizarea unei percheziții informatice, care deja s-a realizat, astfel încât procesul verbal de finalizare al acesteia este depus la dosarul cauzei, - trebuie să se solicite de la administratorul site-ul Merkador, o situați a site-urilor înregistrate, - necesară identificarea a unui număr de aproximativ 150 de părți vătămate pentru a se putea preciza prejudiciul creat și să se constate dacă acestea se constituie sau nu părți civile.
Inculpatul a recunoscut faptele reținute prin rechizitoriu în sarcina sa, iar actele care urmează a se efectua nu necesită menținerea inculpatului în stare de arest. Infracțiunea nu a fost săvârșită cu violență, mai mult decât atât inculpatul nu are antecedente penale.
Solicită totodată să se aibă în vedere circumstanțele atenuante personale: acesta provine dintr-o familie cu probleme, mama sa decedând când inculpatul a avut vârsta de 12 ani. Impactul psihologic, este unul major asupra persoanei inculpatului, totodată inculpatul este elev în clasa a XII-a, dorește continuarea studiilor, pentru a-și face un rost în viață. Interesul general este de apreciat, mai ales că inculpatul dorește să-și valorifice existența, iar dacă nu i se va acorda această oportunitate viitorul său va fi îngrădit.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului formulat și judecarea inculpatului în stare de libertate, iar în situația în care apreciază necesar obligarea la a nu părăsi localitatea sau țara. Scopul pedepsei este diferit de scopul măsurii preventive. Nu există nici un motiv pentru care lăsarea in libertate a inculpatului ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror D. B. ușan, având cuvântul asupra recursurilor formulate solicită respingerea acestora și prelungirea măsurii arestării preventive. Condițiile prevăzute de art. 148 sunt îndeplinite, pedeapsa închisorii de 4 ani, sau mai mare, existența pericolului social are o rezonanță gravă în rândul comunității și societății de asemenea.
Lăsarea inculpaților în libertate ar presupune un pericol social concret pentru ordinea publică, aducând atingeri lorii morale.
În cazul acestor tineri inculpați avem de a face cu o infracțiune continuată, conform unui studiu, s-a dovedit că cei care sunt cei mai expuși unor infracțiuni informatice sunt tinerii cuprinși în intervalul 16-22 ani, astfel încât ar trebui tras un semnal de alarmă, iar acest curs trebuie stopat.
Pentru aceste considerente, solicită instanței respingerea recursurilor și menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul P. D. F. întrebat fiind arată că regretă faptele comise și solicită judecarea în stare de libertate.
Inculpatul T. M. întrebat fiind arată că regretă faptele comise și solicită judecarea în stare de libertate.
Inculpatul D. M. întrebat fiind arată că regretă faptele comise și solicită judecarea în stare de libertate, mai ales că dorește să-și termine studiile.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin încheierea penala din nr.8/A/2013 a Judecătoriei Z. în baza art.
155 Cod procedură penală raportat la art. 156 și art. 159 Cod procedură penală a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT- Biroul Teritorial Sălaj privind propunerea prelungirii arestării preventive a inculpaților P. D. F., T. R. M. și D. M. I. .
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea penală nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. față de inculpatul P. D. F., fiul lui N. și M., născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat C., str. F., nr.1A, comuna Ș. de Jos, jud. Ilfov, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv,fata de inculpatul T. R. -
M., fiul lui G. și Ana, născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 8 clase, agent de pază, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în municipiul B., sector 5, str. B. nr. 27, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv și față de inculpatul D. M. I., fiul lui G. și S., născut la data de_ în municipiul B. sector 2, cetățean român, studii 11 clase, elev, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu domiciliul în sat Ș. de Jos, str. G., nr. 2, comuna Ș. de Jos, jud. Ilfov, C.N.P.1., fără antecedente penale, pe o durată de 30 zile începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
În temeiul art. 189 alin.1 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu care au asigurat asistența juridică obligatorie a inculpaților, d-na av. C. M. pentru inculpatul P. D. F. în sumă de 100 lei, d-na av. Cubleșan R. pentru inculpatul T. R. -M. în sumă de 100 lei și d-na av. Sas Garofița pentru inculpatul D. M. -I. în sumă de 100 lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Sălaj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT- Serviciul Teritorial Sălaj s-a solicitat prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive luată față de inculpații P. D. F.
, T. R. M. și D. M. I. prin încheierea penală nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. .
În motivarea cererii se arată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive față de inculpați subzistă în continuare impunându-se menținerea stării de arest. De asemenea se arătat că deoarece cauza este foarte complexă, urmărirea penală nu poate fi finalizată până la expirarea măsurii arestării preventive, în cauză este necesară efectuarea altor acte de urmărire penală pentru a stabili exact numărul actelor materiale, a tuturor participanților și valoarea reală a prejudiciului probatoriul ce urmează a fi administrat în cauză este foarte vast: efectuarea de percheziții informatice, identificarea și audierea a unui număr de 150 părți vătămate urmată de reaudierea inculpaților cu privire la modul de acțiune și prejudiciile create de fiecare în parte în ce privește aceste părți vătămate, identificarea a aproximativ
100 părți vătămate care au comunicat cu inculpații de pe cartele prepay precum și a altor posibile părți vătămate în condițiile în care inculpații declară că au început activitatea infracțională din luna aprilie mai 2012 iar interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpaților a avut loc abia din luna noiembrie 2012; pentru descoperirea și a altor fapte, având în vedere că inculpații declară că au deschis conturi fictive și pe alte situ-ri de profil, se impun verificări și solicitarea de informații de la administratorii acestor situ-ri cu privire la conturile create de inculpați, urmate de identificarea și audierea persoanelor fraudate. În plus procurorul susține că pericolul social reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților subzistă și rezultă din reacția publică față de aceste fapte manifestată și prin publicații de presă și TV, din modul de operare a inculpaților pe o perioadă îndelungată de timp, periculozitatea
acestora rezultă și din faptul că au desfășurat cu regularitate, zilnic activitatea infracțională, aceasta fiind o obișnuință, un obicei al inculpaților, dar și din atitudinea acestora față de părțile vătămate în timpul comiterii faptelor. Menținerea inculpaților în stare de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal potrivit art. 136 C.p.
Analizând cererea de prelungire din perspectiva probelor administrate până în prezent, instanța de fond a reținut următoarele:
În dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj prin ordonanța din data de_ s-s pus în mișcare acțiunea penală față de Inculpatul P. D. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, înșelăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 15, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi în concurs real.
Prin aceeași ordonanță s-a pus în mișcare acțiunea penală și față de inculpații T. R. M. și D. M. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, complicitate la înșelăciune, respectiv complicitate la inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, fapta fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 26 C.P. raportat la art. 215, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, complicitate la cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art . 26 C.P. raportat la art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
In urma cercetărilor efectuate de către organele de poliție s-a reținut următoarea stare de fapt:
Începând cu luna iunie 2012 inculpații P. D. F., Răducanu Laurențiu M., D. M. I., T. R. M., precum si învinuiții Niculae M. și Niculae G. si Zamfir Ionuț, s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni informatice, respectiv în scopul obținerii unor sume de bani prin vânzarea fictivă a unor telefoane mobile prin intermediul unor site-uri de profil, având următorul mod de operare:
Inculpații P. D. F., Răducanu Laurențiu M. si T. R. M. au creat mai multe conturi pe site-ul www.okazii.ro prin care expuneau spre vânzare mai multe telefoane mobile, respectiv Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X, pe care nu le dețineau în realitate și pe care le vindeau cu sume cuprinse între 1000 și 2000 lei.
Astfel, inculpații folosindu-se de date false creau conturi fictive pe site- ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive. Pe aceste conturi inculpații postau anunțuri de valorificare a telefoanelor mobile menționate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau plătite in avans. Ulterior inculpații erau contactați de către potențialii clienți, iar in urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabileau detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpații își ofereau numerele de telefon reale urmând ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil.
Astfel la solicitarea inculpaților, clientul trebuia să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpaților D.
M. I., T. R. M. precum si învinuiților Niculae M. și Niculae G. la diferite oficii poștale din municipiul B., sau la diferite agenții a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union. Acești inculpați si invinuiti se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite cu inculpații P. D. F. și Răducanu Laurențiu M. .
Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpații P. D.
F., D. M. I. și Răducanu Laurențiu M. ii contactau telefonic pe clienți si le comunicau ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs, clientul urmând sa achite din nou inculpaților o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat.
Pentru a câștiga încrederea clienților în ceea ce privește primirea telefoanelor mobile inculpații P. D. F., D. M. I. și Răducanu Laurențiu M. se prezentau clienților prin intermediul telefonului mobil ca fiind angajați ai unor firme de curierat (Urgent Curier și Fan Courier) si le comunicau acestora ca sunt in posesia coletului ce conține telefonul mobil, dar ca îl va preda părții vătămate numai în situația în care va primi confirmarea achitării avansului. În această situație, pentru ca părțile vătămate să poată intra in posesia telefoanelor mobile comandate erau de acord sa plătească din nou avans cuprins intre 200-1000 dă ce părțile vătămate livrau din nou aceste sume de bani inculpații D. M. I., T. R. M. precum si învinuiții Niculae M. și Niculae G. se deplasau la diverse oficii poștale sau agenții bancare încasând aceste sume, profitul realizat fiind împărțit în mod egal cu ceilalți doi inculpați.
Întrucât părților vătămate, după trimiterea acestor sume de bani nu le erau livrate telefoanele mobile, îi contactau telefonic din nou pe inculpați, care însă refuzau să răspundă la telefon, memorându-și numerele de telefon aparținând acestora. În această situație, părțile vătămate prin intermediul site- ului www.okazii.ro acordau calificative negative titularilor de conturi fictive, respectiv inculpaților, motiv pentru care aceștia din urma foloseau un astfel de cont fictiv cel mult o zi sau doua.
În ce privește activitatea infracțională a inculpatului P. D. F. , s-a reținut că acesta a fost persoana care i-a racolat pe inculpații D. M. I. ,
T. R. M. și Răducanu Laurențiu M. în comiterea de infracțiuni informatice prin inducerea în eroare a pârtilor vătămate, respectiv prin
valorificarea fictiva a unor telefoane mobile pentru sume cuprinse 200-1000 de lei. Având în vedere declarația inculpatului, procesele - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice precum și adresele obținute până în acest moment de la unitățile bancare (această activitate nefiind finalizată până în prezent) rezultă faptul că, pe o perioadă de 7 zile, inculpatul încasa de la părțile vătămate împreună cu ceilalți inculpați suma de aproximativ 17 milioane lei vechi, iar prejudiciul total cauzat acestor părți vătămate prin desfășurarea activităților infracționale se ridică la suma de 150 milioane lei vechi. Totodată, din declarația inculpatului P. D. F. rezultă faptul că, în perioada desfășurării activității infracționale, acesta a creat, atât singur cât și împreună cu inculpatul Răducanu Laurențiu și T. R. M. un număr de 700 conturi fictive, pe site-ul okazii.ro care au fost folosite pentru inducerea în eroare a părților vătămate, numărul acestora ridicându-se la 200, aspect care rezultă de asemenea din declarația acestui inculpat
Inculpatul D. M. I. a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna iunie 2012 Astfel, din declarația inculpatului D. M. I.
, rezultă faptul că, în vara anului 2012 acesta a fost contactat de către inculpatul P. D. F. care i-a propus să îi folosească datele de identitate pentru a fi folosite la ridicarea sumelor de bani trimise de către părțile vătămate, fraudate pe site-ul www.okazii.ro. întrucât acesta a fost de acord, i-a
predat inculpatului P. D. F. o copie a actului de identitate, acest inculpat folosind-o pentru atragerea potențialilor clienți. Astfel, după ce inculpatul P.
D. F. oferea spre vânzare telefoane mobile prin intermediul site-ului www.okazii.ro, clientul în contacta pe acest inculpat iar acesta din urmă îi oferea clientului datele de identitate ale inculpatului D. M. I. .
După stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a telefonului mobil, clientul trimitea un avans din această sumă, fie prin mandat poștal fie prin transfer western union, avansul cuprins între 200 - 500 lei fiind ridicat de către inculpatul D. M. I., de la diferite oficii poștale sau agenții bancare respectiv Oficiul Poștal nr. 10 din mun. B., Agenția BRD din zona Obor, Agenția BRD, Agenția Băncii Transilvania și Agenția Garanți Bank, toate de pe calea Moșilor.
Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă faptul că, inculpatul D. M. I. a ridicat sume de bani cu titlu de avans pentru achiziționarea de telefoane mobile, în perioada august 2012 - ianuarie 2013, trimise de către părțile vătămate Ciobanca A., V. M. Decuseară, T. Șandor Alina, P. a D. Tincuța, Vasilache I. B., Andrieș F., Manole I.
M. a, Bărăgan Raluca, David Sergiu Octavian, Kallai Csaba, Cutuleag I., Agiorghesei Cristian A., C. Petrică Cristian, M. M., Horvat Norbert, Andrei Mirel, Kitaigorod A. Andrei, Dănăilă B. C., Bartiș Levente, BârgăuV., Lepădatu C. F., Dinu M., Ciucă Lucian, Săhleanu D., O. Paul Marcel, Craiu G., Ciucă G., Jurcovici Sebastian, Ciolacu Crăciun, Pruiu Victor, Ionașcu Costel, I. Mărie Jeanne, I. Roman, K. Andrei, Ise C. E., Șanta Firicel Doru, G. Steliana, Toth Desza, Andrei Mirel, Kasa Andrei, Bubulică S., Mirea G., Enache Vasile Marius, G. M. Lucica, Dănăilă B., Ghefir D. R., Heyazi Fadei, Ignea I. I. n, M. T., K. Andrei, I. Roman, Toth Desza, pe care ulterior le-a împărțit cu inculpații P. D. F. și Răducanu Laurențiu M. ; până în prezent nu au fost identificate toate părțile vătămate care au fost fraudate prin ridicarea de sume de bani de către inculpatul D. M. I. .
În luna octombrie 2012, inculpatul D. M. I. a deschis un cont pe numele acestuia la BRD iar numărul contului acestuia era predat părților vătămate pentru ca acestea să vireze direct în acel cont sumele de bani reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile. S-a reținut din probatoriul administrat până în prezent că prejudiciul cauzat părților vătămate de către acest inculpat se ridică la suma de 200 milioane lei vechi, cu precizarea că acest prejudiciu este estimativ, întrucât până în prezent nu s-a reușit identificarea tuturor părților vătămate.
Inculpatul T. R. M. a fost racolat de către inculpatul P. D. F. începând cu luna decembrie 2012, inculpatul P. D. 1-a contactat pe inculpatul T. R. M. și 1-a întrebat pe acesta dacă este de acord să folosească datele lui de identitate pentru ca, clientul să trimită acele sume de bani în numele inculpatului prin intermediul sistemului western union de la diferite agenții bancare sau în contul de card pe care acesta îl avea deschis la Piraeus Bank. Întrucât inculpatul T. R. M. a fost de acord acesta i-a predat inculpatului P. D. datele de identitate pentru a fi folosite în transferul de bani western union precum și contul IBAN al cadrului de credit deschis de inculpat la banca menționată anterior, urmând ca după ridicarea sumelor de bani acesta să o împartă cu inculpatul P. D. . Din declarația inculpatului T. R. M. rezultă faptul că acesta a efectuat un număr de 15 retrageri de numerar prin sistemul western union de la Agenția BRD din zona
Obor a municipiului B., un număr de 15 retrageri de numerar a unor sume cuprinse între 200-400 lei vechi prin sistemul western union al băncii Piraeus Bank din zona Obor precum și un număr de 20 de retrageri de numerar de pe contul său de card deschis la Piraeus Bank. Din declarațiile aceluiași inculpat coraborate cu adresele unităților bancare rezultă faptul că suma totală ridicată de către inculpatul T. R. M. ca urmare a fraudelor comise pe site-ul ocazii.ro se ridică la suma de aproximativ 100 milioane lei vechi.
De asemenea în aceeași perioadă inculpatul P. D. i-a solicitat inculpatului T. R. M. să creeze mai multe conturi fictive pe site-ul ocazii, acesta fiind de acord. Inculpatul T. R. M. a creat pentru inculpatul P.
D. un număr de aproximativ 30-40 de conturi fictive pe care acesta le-a folosit în vederea postării de anunțuri de telefoane mobile. Inculpatul a postat personal astfel de anunțuri de vânzare a unor telefoane mobile pe un număr de 5 conturi create fictiv tot de către inculpat.
Prin Încheierea de ședință nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile de la data de_ la data de_ față de inculpații P. D. F., T. R. M. și D. M. I. .
Pentru luarea măsuri arestării preventive față de cei trei inculpați s-au avut în vedere dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanța a apreciat ca pericolul social reprezentat de lăsare în libertate a celor trei inculpați este reprezentat de împrejurarea ca activitatea infracțională reținută in sarcina lor este una complexă, aceștia participând in mod activ la săvârșirea faptelor, așa cum s-a reținut, care s-a desfășurat pe o perioadă mare de timp și a creat prejudicii unui număr impresionant-câteva sute de părți vătămate, creând astfel incertitudine cu privire la siguranța tranzacțiilor efectuate on-line. În cauza ținând seama de complexitatea activității infracționale si de consistenta participației, instanța de fond a apreciat că există pericol ca inculpații fiind lăsați în libertate, să ascundă urmele unor acte
infracționale ce nu au fost depistate până in prezent și să își continue activitatea infracțională,care reprezenta singura lor sursă se venit
De asemenea instanța de fond a reținut si faptul că inculpații au săvârșit în mod repetat astfel de activități pe o durata de timp îndelungată și care a continuat până în prezent, acțiunile lor nu se opreau aici dacă nu erau descoperiți, fără a manifesta minimum de compasiune față de numeroasele lor victime.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați, și având în vedere complexitatea cauzei și întreg materialul probator administrat în dosar până în acest moment, în baza prevederilor art.155 C.p.p. prima instanță a apreciat că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpaților. În această apreciere instanța a avut în vedere următoarele considerente.
Art. 143 condiționează luarea măsurii de existența unor probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, în vreme ce art. 148 lit. f) C. pr. pen., impune condițiile ca pentru infracțiunea reținută în sarcina sa
legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să existe probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește sintagma de "indicii temeinice";, legiuitorul a arătat în art. 681C. pr. pen. că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. În cauza de față, din probele administrate până în prezent în dosarul de urmărire penală rezultă indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpații a infracțiunilor reținute in sarcina acestora, relevante fiind în acest sens procesele -verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, înscrisurile comunicate de către unitățile bancare și societatea de administrare a sitului okazii.ro, declarațiile părților vătămate și nu în ultimul rând declarațiile inculpaților și a învinuiților care se coroborează între ele. Judecătorul investit cu judecarea cererii de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive nu analizează fondul cauzei ci este dator să verifice doar existența unor indicii temeinice, a unei presupuneri rezonabile în ce privește existența faptei și a încadrării sale juridice, fără a fi necesar a exista probe pentru a putea face o acuzare completă, aceasta putând fi făcută după ce probatoriul este complet și este terminată urmărirea penală.
Probele administrate în cauză ulterior luării față de inculpați a măsurii arestării preventive vin în susținerea stării de fapt reținută de organele de cercetare și întăresc acele indici temeinice constate de judecător inițial la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă.
În ce privește pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a celor trei inculpați, constatat de instanță la momentul luării față de aceștia a măsurii arestării preventive, acesta subzistă în continuare pe aceleași considerente avute de instanță la momentul luării măsurii preventive.
Pericolul pentru ordinea publică presupune temerea că odată pus în libertate un inculpat ar comite alte fapte penale sau contrare ordinii sociale și de drept, ori că ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal, că s- ar sustrage de la urmărire penală sau judecată, ori că lăsarea lui în libertate ar declanșa reacții in rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
In cauză ținând seama de complexitatea activității infracționale, de probatoriul vast care urmează a fi administrat în cauză, de faptul că inculpații au acționat într-un grup organizat, pe o perioadă foarte lungă de timp, pe o rază teritorială mare, că au intrat în legătură cu foarte multe persoane, faptul că interceptările nu au fost făcute pe toată perioada desfășurării activității infracționale și că în acest context există presupunerea rezonabilă că este posibil să nu fi fost identificați toți participanții și să existe și alte acte materiale săvârșite de inculpați și nedescoperite de organele de urmărire penală, instanța de fond a apreciat că buna desfășurare a procesului penal impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive; inculpații fiind lăsați în libertate este posibil să ascundă urmele unor acte infracționale ce nu
au fost depistate până în prezent sau să îngreuneze operațiunea de identificare a tuturor persoanelor participante la activitatea infracțională. Această convingere a judecătorului nu poate fi înlăturată de faptul că inculpații au recunoscut toate faptele reținute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, atâta timp cât aceștia au recunoscut doar faptele descoperite și probate de organele de urmărire penală fără a oferii informații de natură a duce la descoperirea altor fapte și aflarea întregului adevăr în cauză. Instanța are în
vedere și faptul că ulterior luării măsurii arestării preventive au fost descoperite alte acte materiale în sarcina inculpaților și există indicii privind existența altor fapte urmând a fi efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor vătămate și a prejudiciului creat.
Din modul în care inculpații au gestionat relația cu persoanele fraudate, remarcându-se capacitatea acestora de a convinge părțile vătămate să accepte modul de tranzacționare propus de aceștia, ușurința, dexteritatea și mai ales spontaneitatea cu care aceștia reușeau să convingă potențialele victime să accepte modul de tranzacționare propus de ei, instanța își formează convingerea că deținând aceste capacități, inculpații o dată aflați în stare de libertate vor încerca, cu șanse reale de reușită, de a-și continua activitatea infracțională în același mod sau de a influența persoanele vătămate sau martorii, aspecte de natură să împiedice activitatea de cercetare.
Faptul că toți cei trei inculpați au participat la un număr mare de acte materiale, desfășurând aproape zilnic activități îndreptate înspre inducerea în eroare a persoanelor și obținerea de venituri din această activitate, această activitate apare ca și o preocupare obișnuită a acestora, indiferent de faptul că aceștia obțin venituri și din alte activități licite desfășurate, că au acționat într- o rețea extinsă cu atribuții clare pentru fiecare, că activitatea infracțională au desfășurat-o într-o perioadă îndelungată fiind oprită doar de descoperirea acestor și luarea măsurii arestării preventive, sunt aspecte suficiente pentru a contura aprecierea ca inculpații pot continua activitatea infracțională, că vor lua legătura cu alte persoane din rețeaua constituită sau cu părțile vătămate și că astfel pot împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și aflarea adevărului.
Instanța va avea în vedere si circumstanțele personale ale inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au recunoscut săvârșirea faptei însă în prezența ansamblului probator care conturează faptele săvârșite de aceștia, infracțiunile pentru care sunt cercetați, însă raportat la perseverența în activitatea infracțională, modul concertat și minuțios organizat de acțiune, atitudinea inculpaților față de victime, instanța nu poate valorifica lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptelor ca fiind suficiente pentru a considera ca lăsarea în libertate a acestora nu prezintă pericolul social pentru ordinea publica, acestea urmând sa fie valorificate intr-un moment procesual ulterior.
În ce privește ecoul creat în rândul opiniei publice de fapta inculpaților prin mijloacele de săvârșire, perioada de timp lungă, numărul persoanelor vătămate, raza de acțiune și mai ales prejudiciul mare creat, aspect avut în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, instanța de fond a apreciat că perioada de arest preventiv scurtă executată de inculpați nu a fost în măsură să ducă la stingerea acestuia.
Totodată instanța de fond a apreciat că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale indicate în cuprinsul propunerii.
Pentru toate aceste considerente legate de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților, judecătorul reține că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, iar măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a înlătura această stare de pericol.
Instanța de fond a apreciat că nici recunoașterea faptelor, nici perioada de arest preventiv efectuată, în condițiile în care urmărirea penală este în curs,
nu sunt de natură a duce la schimbarea temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii, nefiind înlăturată starea de pericol concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților. Totodată, buna desfășurare a procesului penal impune luarea unei măsuri preventive privative de libertate, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele susmenționate, având în vedere dispozițiile art. 136, art. 143, art. 155 și următoarele Cod procedură penală și art. 5( 1) lit. c teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale instanța de fond a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților P. D. F., T. R. M. și D. M. I. cu o perioadă de 30 de zile de la data expirării măsurii luată inițial.
În temeiul art. 189 alin.1 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu care au asigurat asistența juridică obligatorie a inculpaților, d-na av. C. M. pentru inculpatul P. D. F. în sumă de 100 lei, d-na av. Cubleșan R. pentru inculpatul T. R. -M. în sumă de 100 lei și d-na av. Sas Garofița pentru inculpatul D. M. -I. în sumă de 100 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Sălaj.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații P. D. F., T.
R. M. și D. M. I. arătând că solicită judecarea în stare de libertate, faptele comise de către ei neprezentând un pericol concret pentru ordinea publica.
Examinând motivele invocate, cât și din oficiu tribunalul a reținut că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Inculpații P. D. F., T. R. M. și D. M. I. sunt cercetați în dosarul 63/D/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj prin ordonanța din data de_ pentru săvârșirea infracțiunilor de inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev de art. 8 din Legea 39/2003 pentru care legea prevede pedeapsa închisorii prev. de la de la 3 la 15 ani, înșelăciune, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, înșelăciunea fiind comisă prin folosirea de mijloace frauduloase în formă continuată, prev . de art . 15, alin 1 și 2 C.P. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea și modificarea de date informatice ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, fapta fiind comisă în formă continuată, prev. de art. - art. 49 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi în concurs real.
In fapt s-a reținut că începând cu luna iunie 2012 inculpații P. D. F.
, Răducanu Laurențiu M., D. M. I., T. R. M., precum si învinuiții Niculae M. și Niculae G. si Zamfir Ionuț, s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni informatice, respectiv în scopul obținerii unor sume de bani prin vânzarea fictivă a unor telefoane mobile prin intermediul unor site-uri de profil, având următorul mod de operare:
Inculpații P. D. F., Răducanu Laurențiu M. si T. R. M. au creat mai multe conturi pe site-ul www.okazii.ro prin care expuneau spre
vânzare mai multe telefoane mobile, respectiv Iphone 5, Iphone 4S, Samsung Galaxy S3, HTC ONE X, pe care nu le dețineau în realitate și pe care le vindeau cu sume cuprinse între 1000 și 2000 lei.
Astfel, inculpații folosindu-se de date false creau conturi fictive pe site- ul www.okazii.ro folosind date de identificare ale unor persoane fictive. Pe aceste conturi inculpații postau anunțuri de valorificare a telefoanelor mobile menționate anterior cu precizarea ca, acestea trebuiau plătite în avans. Ulterior inculpații erau contactați de către potențialii clienți, iar în urma acestor contacte, prin intermediul canalului de comunicare yahoo messenger stabileau detalii cu privire la modalitatea de plata. De asemenea, cu aceasta ocazie inculpații își ofereau numerele de telefon reale urmând ca detaliile finale sa fie stabilite prin intermediul telefonului mobil.
Astfel la solicitarea inculpaților, clientul trebuia să plătească în avans o anumită sumă de bani, de regulă jumătate din valoarea telefonului, respectiv sume cuprinse între 200 și 500 lei care ulterior erau expediate inculpaților D.
M. I., T. R. M. precum si învinuiților Niculae M. și Niculae G. la diferite oficii poștale din municipiul B., sau la diferite agenții a unor bănci din același oraș prin intermediul sistemului Western Union. Acești inculpați si invinuiti se deplasau la oficiile poștale sau la agențiile băncilor mai sus amintite de unde ridicau sumele de bani trimise de către părțile vătămate, iar ulterior aceste sume de bani erau împărțite cu inculpații P. D. F. și Răducanu Laurențiu M. .
Dupa primirea acestor sume de bani cu titlu de avans, inculpații P. D.
F., D. M. I. și Răducanu Laurențiu M. ii contactau telefonic pe clienți si le comunicau ca s-a produs o eroare in sistemul de expediere a coletului in care se afla presupusul telefon mobil, coletul fiind expediat cu ramburs, clientul urmând sa achite din nou inculpaților o suma de bani cu titlu de avans cuprinsa intre 200-1000 de lei, iar in caz contrar coletul nu mai era predat. Numărul părților vătămate este mare, la fel ca și valoarea prejudiciului cauzat acestora.
Inițial, prin încheierea nr. nr.5/A din data de_, pronunțată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z., rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate ca către inculpați, față de cei trei inculpați s-a luat măsura arestării preventive pe o perioada de 29 de zile, constatându-se îndeplinite prevederile art.148 lit. f cpp.
Cu ocazia examinării propunerii de arestare preventivă instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat persistența acestor motive, și raportat la actele de urmărire penală care mai trebuie efectuate a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru încă 30 de zile.
S-a reținut că în mod justificat în cauză este necesară efectuarea unor acte de urmărire penală constând în efectuarea unei percheziții informatice, asupra mijloacelor de stocare a datelor aparținând inculpaților, identificarea și audierea părților vătămate, extinderea cercetărilor penale față de alte persoane implicate, audierea altor învinuiți.
De asemenea, în mod corect instanța a apreciat că nici recunoașterea faptelor, nici perioada de arest preventiv efectuată, în condițiile în care urmărirea penală este în curs, nu sunt de natură a duce la schimbarea temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii, nefiind înlăturată starea de pericol concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților. Totodată, buna desfășurare a procesului penal impune luarea unei măsuri preventive privative de libertate, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală. Mai mult,
măsura arestării preventive este conformă cu practica CEDO, care a statuat că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea anumite infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp.
Pentru aceste considerente in baza art.385/15 pct.1 lit. b cpp;
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P. D. F. ,
T. R. M., D. M. împotriva încheierii penale nr.8/A/2013 a Judecătoriei Z. .
Văzând și dispozițiile art.12, alin 2 cpp;
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P. D. F. ,
T. R. M., D. M. împotriva încheierii penale nr.8/A/2013 a Judecătoriei Z. .
Obligă inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorar avocațial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați Sălaj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi_ . Președinte, Judecatori
S. M. T. D. B. T. C.
Grefier,
M. J. D.
Red.T.C./_
Dact.M.J.D./_ EX.2
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Încheierea penală nr. 1769/2013. Prelungirea arestului preventiv | Încheierea penală nr. 539/2013. Prelungirea arestului preventiv → |
---|