Încheierea penală nr. 56/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

Dosar nr. _

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr.56/R/2013

Ședința publică de la 05 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE R. M.

Judecător L. F. Judecător L. -A. C. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul recurent P.

D. M. împotriva încheierii penale nr.20 din_ a Judecătoriei Gherla, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321, alin. 1, Cod penal, cu aplicarea art. 37, lit. b și 41, alin. 2 și 42, Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent P. D. -

M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.L. M. S., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpatul recurent arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

De asemenea, arată că arata ca înțelege să își mențină declarațiile date anterior în fața organelor de politie si în fața procurorului iar în această fază procesuală nu dorește să facă alte declarații suplimentare

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului recurent P. D. Emanuel, susține recursul formulat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului și în consecință a se dispune punerea în libertate a inculpatului. Apreciază că desfășurarea procesului penal poate să aibă loc si cu inculpatul în stare de libertate întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prev.de art.148 lit.d și f Cod procedură penală. Chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, nu are un loc de muncă stabil și este cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice,

aceste aspecte personale nu sunt de natură a menține stare de arest față de inculpat, aceste aspecte urmând a fi avute în vedere la soluționare cauzei pe fond. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea recursului declarat de către inculpatul recurent P. D. Emanuel, ca nefondat, instanța de fond în mod corect a admis propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpatului, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de la art. 143 Cod penal si art. 148 lit.f Cod penal, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea comiterii faptelor, împrejurările reale precum și circumstanțele personale ale inculpatului fiind suficiente pentru a dovedi că lăsarea în libertate reprezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Inculpatul recurent P. D. Emanuel, având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate și solicită admiterea recursului cu consecința judecării lui în stare de libertate.

T. UL

Prin încheierea penală nr.20 din_ a Judecătoriei Gherla, a fost admisă propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla și în consecință, în temeiul art. 143 și art. 148 lit. d și f, și 1491, alin. 1, Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului:

P. D. -M., fiul lui Constantin și M., născut la data de_ în Jucu, jud. C., domiciliat în comuna Jucu, sat Jucu, nr. 489, jud. C., posesor al

C.I. seria KX nr. 4., CNP 1., recidivist, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 mai 2013, ora 1245 și până la data de 21 iunie 2013, ora 1245.

În temeiul dispozițiilor art. 189, Cod procedură penală, a fost stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului P. D. -M., d-nul avocat M.

  1. , la suma de 100 lei, sumă ce se plătește din fondurile Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

    Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția pronunțată în data de 23 mai 2013, în dosarul penal nr.

    590/P/2013, confirmată prin rezoluția d-nului procuror Koncz Arpad din aceeași dată, a fost dispusă începerea urmăririi față de inculpatul Corpodean Călin-M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321, alin. 1, cu aplicarea art. 37, lit. a, C. pen.Prin ordonanța din data de 5 decembrie 2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul Lorincz Martin pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni pentru care s-a confirmat începerea urmăririi penale.

    Prin ordonanța din data de_ din dosarul penal nr. 590/P/2013 a fost dispusă față de inculpat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore. La data de_, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a propus arestarea preventivă a inculpatului, în temeiul art. 143 și art. 148 lit. d și f, și 1491, alin. 1, Cod procedură penală, o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 mai 2013 și până la data de 21 iunie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

    321, alin. 1, cu aplicarea art. 37, lit. a, C. pen., în temeiul art. 143 și art. 148 lit. d și f, și 1491, alin. 1, Cod procedură penală.

    Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. 1, Cod Procedură Penală, și dacă este incident unul din cazurile prevăzute de art. 148 lit. a - f Cod procedură penală. De asemenea, instanța a ținut cont și de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul cărora este permisă restrângerea libertății individuale a persoanei în condițiile existenței unor motive verosimile de a crede că inculpatul a comis o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune.

    Instanța consideră că sunt întrunite în cauză condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului, din următoarele motive:

    Potrivit dispozițiilor art. 148, C. proc. pen. "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri:

    1. inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;

      a 1) inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

    2. există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;

    3. există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;

    4. inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune;

    5. există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;

    6. inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani";.

Iar potrivit dispozițiilor art. 143, alin. 1, C. proc. pen. "Măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală";.

D. declarațiile părții vătămate P. M. a martorilor Kallo Ana-M., Pojar Ana, Dancoș A., Drăgan Arghir, Măcicășan M. -F., Pojar I. rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. După ce inițial a tăgăduit săvârșirea faptei, inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, recunoscând săvârșirea faptei.

D. coroborarea acestor probe, instanța reține că la data de 22 mai 2013, între orele 15.30-16.30, inculpatul a provocat un scandal public în localitatea Jucu de Sus. Aflându-se în curtea imobilului cu nr. 489, acesta a proferat injurii și amenințări cu moartea la adresa mamei sale P. M., după care a scuipat-o și

a aruncat înspre ea cu un obiect metalic contondent tip suliță, fără însă a o lovi. În barul aparținând SC Elivio SRL a proferat injurii și cuvinte obscene la adresa clienților localului, generând în sânul acestora sentimente de indignare și teamă. Comportamentul inculpatului a continuat, deși a fost somat de lucrătorii de poliție să înceteze.

Instanța constă că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

De asemenea instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol social pentru ordinea publică, având în vedere urătoarele aspecte: modul de săvârșire al faptei (în loc public, folosirea unui obiect contondent de tip suliță, asupra mamei sale), rezultatul produs (tulburarea pentru o perioadă însemnată de timp a liniștii în zona barului aparținând SC Elivio SRL din Jucu de Sus), persoana inculpatului care nu are un loc de muncă, consumă frecvent băuturi alcoolice, are un comportament necorespunzător în societate și a mai fost condamnat penal de mai multe ori pt infracțiuni de furt, înșelăciune, abandon de familie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire și alte violențe.

În consecință, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

148, lit. f, C. proc. pen.

D. copia certificatului de cazier judiciar rezultă că inculpatul a mai fost anterior condamnat definitiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, înșelăciune, abandon de familie, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, lovire și alte violențe, devenind incidente și dispozițiile art. 148, lit. d, C. pen.

D. aceste motive constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. d și f, și 1491, alin. 1, Cod procedură penală, instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului:

P. D. -M., fiul lui Constantin și M., născut la data de_ în Jucu, jud. C., domiciliat în comuna Jucu, sat Jucu, nr. 489, jud. C., posesor al

C.I. seria KX nr. 4., CNP 1., recidivist, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 mai 2013, ora 1245 și până la data de 21 iunie 2013, ora 1245.

În temeiul dispozițiilor art. 189, Cod procedură penală, a stabilit onorariul avocatului din oficiu al inculpatului P. D. -M., d-nul avocat M. I., la suma de 100 lei, sumă ce se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri penale, cu ocazia pronunțării, a formulat oral recurs inculpatul P. D. Emanuel solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea încheierii penale recurate cu consecința cercetării în stare de libertate.

Analizând recursul formulat pe baza actelor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Prin Încheierea penală nr.20/C/A din data de_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Gherla s-a dispus, în temeiul art.1491C.pr.pen. rap. la art.143 și art.148 lit.d și f C.pr.pen, arestarea preventivă a inculpatului

P. D. M. fiul lui Constantin și M., născut la data de_, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea liniștii publice prev. de art.321 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. și art. 37 lit. b C.pen.

Față de mijloacele de probă administrate până la acest moment procesual, tribunalul reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că propunerea formulată de către organele de urmărire penală este întemeiată și, pe cale de consecință, recursul declarat în cauză, față de motivele invocate, este nefondat.

Astfel, din declarațiile părții vătămate P. M., ale martorilor audiați în cauză Kallo Ana M., Pojar Ana, Dancas A., Drăgan Arghir, Măcicășan M.

, procesele verbale de cercetare la fața locului,, declarațiile inculpatului P.

D. Emanuel, instanța constată că față de acesta există indicii temeinice în sensul art.143 C.pr.pen respectiv suspiciuni în măsură să convingă un observator obiectiv și imparțial, în sensul art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din care se poate presupune că este posibil ca inculpații să fi săvârșit fapta de comiterea căreia este învinuit, constând în aceea că în la data de 22 mai 2013, între orele 15.30-16.30, inculpatul a provocat un scandal public în localitatea Jucu de Sus. Aflându-se în curtea imobilului cu nr. 489, acesta a proferat injurii și amenințări cu moartea la adresa mamei sale P. M., după care a scuipat-o și a aruncat înspre ea cu un obiect metalic contondent tip suliță, fără însă a o lovi. În barul aparținând SC Elivio SRL a proferat injurii și cuvinte obscene la adresa clienților localului, generând în sânul acestora sentimente de indignare și teamă. Comportamentul inculpatului a continuat, deși a fost somat de lucrătorii de poliție să înceteze.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.d C.pr.pen. tribunalul apreciază că acesta nu este incident în cauză, prin sintagma " inculpatul a comis cu intenție o nouă infracțiune"; se înțelege situația în care inculpatul, cercetat în stare de libertate într-o cauză penală în care s-a dispus urmărirea penală, este implicat ulterior în comiterea unei alte infracțiuni, comise cu intenție. Or, în prezenta cauză, la reținerea acestui temei de arestare au fost avute în vedere condamnările anterioare ale inculpatului deși este unanim acceptat în practica judiciară că, ulterior modificărilor aduse art. 148 prin Legea 356/2006, acestea nu pot sta la baza reținerii acestui temei de arestare.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., în mod corect prima instanță a reținut că este incident în cauză.

Astfel, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei de comiterea căreia este învinuit inculpatul - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice -, modalitatea de comitere a faptei - prin provocarea de scandal atât în curtea imobilului cu nr. 489 din loc. Jucu de sus cât și in loc public, la sediul SC Elivio SRL, continuarea comportamentului indecent chiar după solicitarea organelor de poliție de a înceta scandalul, împrejurarea că una dintre persoanele față de care inculpatul s-a manifestat violent și indecent este chiar mama sa . De asemenea, la aprecierea pericolului social concret pe care îl prezintă inculpatul prin lăsarea acestuia în stare de libertate, o deosebit de mare relevanță o prezintă datele referitoare la persoana sa, care s - a implicat constant în comiterea de fapte antisociale - inculpatul suferind până în prezent multiple condamnări și fiind cercetat în două dosare

penale chiar după liberarea sa din penitenciar, urmare a executării ultimei pedepse aplicate, aspecte ce denotă perseverența infracțională și periculozitatea deosebită a acestuia.

Față de aceste considerente, tribunalul reține ca fiind corectă concluzia instanței de fond cu privire la existența în mod evident a pericolului social concret pentru ordinea publică pe care îl prezenta lăsarea în stare de libertate a inculpatului și constatând că Încheierea penală nr. 20/C/A /_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Gherla este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul P. D. EM. fiul lui Constantin și M., născut la data de_, aflat în prezent în stare de stare de arest preventiv în A. I.

C. .

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul P. D. M. fiul lui Constantin și M., născut la data de_, aflat în prezent în stare de stare de arest preventiv în A. I. C. împotriva Încheierii penale nr.20/C/A /_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Gherla .

În temeiul art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei, din care în suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului C.

- d-nei av. L. M. S. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

R. M.

Lunminița F. L. -A.

C.

GREFIER

L. B.

Red.R.M./C.B./3 ex. Jud. fond: Gîlcă M. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 56/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului