Încheierea penală nr. 596/2013. Prelungirea arestului preventiv

R O M Â N I A cod operator 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 596

Camera de Consiliu

Ședința din 11 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. RAMONA M. S. - judecător

GREFIER: A. D. N.

Ministerul Public reprezentat prin procuror L. B. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 488/P/2013 având ca obiect prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M. N. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Șomcuta Mare, județul M., CNP 1., domiciliat în Șomcuta Mare, str. Poștei, nr.4, județul M., aflat în prezent în Arestul I.P.J. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul M. N., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, domnul avocat M. R. din cadrul Baroului M. .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul ales al inculpatului M. N., domnul avocat M. R., depune la dosar împuternicirea avocațială.

Instanța solicită apărătorului inculpatului și reprezentantului parchetului să precizeze dacă au cereri de formulat.

Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri de formulat.

Instanța îi face cunoscut inculpatului motivul prezentării sale în instanță, respectiv faptul că s-a solicitat de către parchet prelungirea măsurii arestării preventive cu 15 zile. De asemenea, instanța îi solicită inculpatului să precizeze dacă dorește să dea declarație, are dreptul de a nu da declarație, iar ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Inculpatul M. N. arată că nu înțelege să dea declarație pentru că a dat deja declarații la parchet. Are patru copii, dorește să fie cercetat în libertate.

Neexistând chestiuni prealabile dezbaterii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, instanța trece la soluționarea acesteia, acordând cuvântul reprezentantului parchetului, apoi apărătorului inculpatului și inculpatului personal.

Reprezentantul parchetului solicită prelungirea arestării preventive a inculpatului cu 15 zile, începând cu data de_ întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, urmează a se întocmi raportul de constatare cu tehnica poligraf, prezentat materialul de urmărire penală și întocmit rechizitoriul. Temeiurile care au fus la arestarea inculpatului subzistă, raportat la infracțiunea comisă de acesta, se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Apărătorul ales al inculpatului M. N., domnul avocat M. R., solicită respingerea cererii de prelungire a arestării preventive și, în principal, continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate iar în subsidiar, a dispune o altă măsură prev. de art. 130 lit. b, obligarea de a nu părăsi localitatea. Inculpatul nu este un pericol pentru ordinea publică, nu este agresiv, nu are probleme, au consumat toți băuturi alcoolice la momentul incidentului, există provocarea. Îl doare permanent zona în care a fost lovit de partea vătămată-învinuit, are 4 copii de crescut, este singurul care participă la întreținerea familiei. Cercetarea sa în libertate nu va împiedica desfășurarea urmăririi, testul poligraf și confruntarea. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Inculpatul M. N., la ultimul cuvânt, arată că îi parte rău pentru tot ce s-a întâmplat.

T.

Prin propunerea formulată în prezenta cauză la data de 11 octombrie 2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M. N. pentru o perioadă de 15 zile, motivată de faptul că urmărirea penală nu este finalizată, în cauză urmând a fi efectuate următoarele acte:

  • depunerea raportului de constatare tehnico-științifică privind investigația cu tehnica poligraf a inculpatului și a părții vătămate de către specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului M. ;

  • prezentarea materialului de urmărire penală;

  • întocmirea rechizitoriului.

Examinând propunerea parchetului, tribunalul reține următoarele:

Prin încheierea penală nr. 538 din 17 septembrie 2013 a T. ui M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. N. pe o perioadă de 29 de zile, în intervalul_ -_ inclusiv, în temeiul art. 148 lit.f C.pr.pen.

S-a reținut faptul că inculpatul la data de_, în jurul orelor 1430, s-a deplasat la ieșirea din localitatea Șomcuta Mare, în locul cunoscut sub numele

"Dâmbul Mocirii"; la numitul Tibil I. zis Nelu Maură - cioban care pășuna un număr mai mare de oi. La fața locului s-a deplasat partea vătămată împreună cu concubina sa Horvat C. și au consumat băuturi alcoolice împreună cu ceilalți doi, așezându-se toți pe un drum situat lângă fostul canal de irigare. Pe fondul unor altercații verbale și fizice de intensitate ușoară între partea vătămată și inculpat, acesta din urmă a aplicat o lovitură cu cuțitul din lateral, părții vătămate C. Ș. care era ridicată în picioare. În urma loviturii primite aceasta a rămas la pământ până la sosirea ambulanței care i-a acordat îngrijirii medicale și a condus-o la spital. Inculpatul a părăsit locul faptei fiind oprit de organele de poliție în timp ce se îndrepta spre locuința sa. Cu această ocazie a fost identificat și condus la poliție pentru audiere precum și la spitalul de urgență Baia Mare, unde i s-au acordat îngrijiri medicale având brațul drept fracturat.

Prin ordonanța din data de_, întrucât au existat dubii cu privire la starea de sănătate mintală a inculpatului și a fost solicitată de către acesta o expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul a fost internat în Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice. Conform raportului întocmit, inculpatul a avut "discernământ la momentul comiterii faptelor și îl are și în prezent.";

Potrivit constatărilor preliminarii emise de Serviciul Medico-Legal Județean M. partea vătămată C. Ș. prezintă diagnosticul: "Plagă înjunghiată bază hemitorace stâng anterior, hemopneumotorace stâng masiv, șoc hipovolumic. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor- înțepător. Necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața susnumitului. Pot data din_ .";

În cuprinsul aceluiași act medico-legal s-a mai menționat că partea vătămată C. Ș. a prezentat în zona pectorală anterioară stângă o plagă suturată de 7 cm. oblică sus-jos, dreapta-stânga.

Raportul de expertiză medico-legală nr.824 din_ al Serviciului Medico-Legal Județean M. a concluzionat următoarele: "Numitul C. Ș.

C. iu prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor/înțepător. Leziunile necesită 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile au pus în primejdie viața susnumitului. Poziția victimă agresor în momentul lovirii a putut fi în ortostatism și față în față. În urma leziunii din data de_ susnumitului nu i s-a cauzat pierderea unui simț sau organ, nici încetarea funcționării acestora, nu s-a produs o infirmitate sau o sluțire";.

Inculpatul a recunoscut faptul că a agresat-o pe partea vătămată cu cuțitul, dar a invocat că a fost lovit de aceasta cu pumnii și o botă de lemn în timpul altercației dintre ei, depunând la data de_, plângere împotriva părții vătămate C. Ș., solicitând cercetarea acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Cauza înregistrată sub nr. 531/P/2013 la Parchetul de pe lângă T. Mramureș a fost conexată la prezentul dosar, fiind reaudiați partea vătămată, martorii Tibil I. și Horvat C. M., precum și inculpatul M. N. . Partea vătămată a fost constantă în declarațiile sale, arătând că după ce a fost lovită

de inculpat cu cuțitul în zona toracică, l-a lovit pe acesta cu bâta pentru a-l dezarma.

Având în vedere contradicțiile existente în declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, care și-au exprimat acordul de a se supune testului poligraf, s- a dispus prin rezoluția din_, testarea acestora cu tehnica de detecție a comportamentului simulat.

Raportat la probele aflate la dosar (concluziile medico-legale exprimate atât în cuprinsul constatărilor preliminare întocmite de către Serviciul Medico- Legal Județean Baia Mare, cât și cele din raportul de expertiză medico-legală nr.824 din_ efectuat de aceeași instituție medicală, declarațiile martorilor și chiar și ale inculpatului) există indicii care să justifice presupunerea că inculpatul a comis fapta pentru care a fost arestat preventiv astfel că sunt îndeplinite în continuare cerințele prevederilor art. 143 C.pr.pen.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă este mai mare de 4 ani închisoare și lăsarea sa în libertate prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, fiind necesară în continuare privarea sa de libertate (acest pericol este relevat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, de natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat acesta).

T. reține că prelungirea în continuare a duratei arestării preventive a inculpatului este oportună, întrucât în cauză urmărirea penală nu a fost finalizată, urmând a fi efectuate alte acte, precum întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică privind investigația cu tehnica poligraf, însă apreciază că acestea pot fi efectuate într-un interval de timp mai scurt decât cel propus de către procuror prin cererea adresată instanței.

Pentru toate aceste motive, se va respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, se va admite propunerea parchetului și se va dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 10 zile, în perioada 16 octombrie 2013 - 25 octombrie 2013 inclusiv.

În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

D I S P U N E :

Respinge cererea formulată de inculpatul M. N., prin apărătorul ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 159 Cod procedură penală admite sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

Prelungește cu 10 zile începând cu data de 16 octombrie 2013 până ladata de 25 octombrie 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului M.N. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Șomcuta Mare, județul

M., CNP 1., domiciliat în Șomcuta Mare, str. Poștei, nr.4, județul M.

, aflat în prezent în Arestul I.P.J. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

Conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. Ramona M. SA D. N.

Red.S.L./T.red.N.A.

_ /3 ex.

R O M Â N I A cod operator 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _

Din _

C Ă T R E

ARESTUL I.P.J. M.

Vă comunicăm alăturat, potrivit dispozițiilor art. 360 alin. 2 din Codul de procedură penală, copia dispozitivului încheierii penale nr. 596 din_ a

T. ui M. prin care a fost admisă cererea de prelungire a arestării preventive și potrivit art. 159 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea cu 10 zile a perioadei arestării preventive luată față de inculpatul M. N. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Șomcuta Mare, județul M., CNP 1., domiciliat în Șomcuta Mare, str. Poștei, nr.4, județul M., aflat în prezent în Arestul I.P.J. M., începând cu data de_ până la data de_ inclusiv (mandatul de arestare preventivă nr. 31/U/_ emis de Tribunalul Maramureș).

PREȘEDINTE,

GREFIER,

L.

Ramona M.

S.

A.

D. N.

Cod operator 2618

Tribunalul Maramureș Minută

Dosar nr._ 3 Înch.pen. 693/_

DISPUNE:

Respinge cererea formulată de inculpatul M. N., prin apărătorul ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 159 Cod procedură penală admite sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

Prelungește cu 10 zile începând cu data de 16 octombrie 2013 până ladata de 25 octombrie 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului M.N. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Șomcuta Mare, județul

M., CNP 1., domiciliat în Șomcuta Mare, str. Poștei, nr.4, județul M.

, aflat în prezent în Arestul I.P.J. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

Conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE

Cod operator 2618

Tribunalul Maramureș

COPIE

Minută

Dosar nr. _

Înch.pen.596/_

DISPUNE:

Respinge cererea formulată de inculpatul M. N., prin apărătorul ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 159 Cod procedură penală admite sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și în consecință:

Prelungește cu 10 zile începând cu data de 16 octombrie 2013 până ladata de 25 octombrie 2013 inclusiv arestarea preventivă a inculpatului M.N. , fiul lui A. și V., născut la data de_ în Șomcuta Mare, județul

M., CNP 1., domiciliat în Șomcuta Mare, str. Poștei, nr.4, județul M.

, aflat în prezent în Arestul I.P.J. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1 Cod penal.

Conform art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE,

s.s.indescifrabil

pt.conf.,

R O M Â N I A cod operator 2618

T. M.

DOSAR NR. _

Din _

C Ă T R E

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Vă comunicăm alăturat copia încheierii penale nr. 596 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș privind pe inculpatul M. N., arestat preventiv, în prezent aflat în Arestul I.P.J. M., pentru a fi depusă la dosarul dvs. nr. 488/P/2013.

Totodată, vă restituim dosarul de urmărire penală nr. 488/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. Ramona M. SA D. N.

R O M Â N I A cod operator 2618

T. M.

DOSAR NR. _

Din _

C Ă T R E

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Vă comunicăm alăturat copia încheierii penale nr. 596 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș privind pe inculpatul M. N., arestat preventiv, în prezent aflat în Arestul I.P.J. M., pentru a fi depusă la dosarul dvs. nr. 488/P/2013.

Totodată, vă restituim dosarul de urmărire penală nr. 488/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. Ramona M. SA D. N.

R O M Â N I A cod operator 2618

T. M.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

PROCES VERBAL

Încheiat azi,_, ora 13,58, cu ocazia pronunțării în ședință publică, în prezența inculpatului M. N. și a apărătorului ales al acestuia, domnul avocat M. R., a soluției dispusă prin încheierea penală nr. 596 din_ prin care s-a prelungit cu 10 zile măsura arestării preventive a inculpatului, cu începere de la_ până la data de_ inclusiv.

Instanța face cunoscut inculpatului că împotriva soluției sus menționate are dreptul de a declara recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare.

Inculpatul M. N. și apărătorul ales al acestuia arată că nu declară RECURS împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Drept pentru care s-a întocmit prezentul proces verbal.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

L.

Ramona M.

S.

A.

D. N.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 596/2013. Prelungirea arestului preventiv