Încheierea penală nr. 61/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Cod operator - 2618

DOSAR NR. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 61/R

Ședința publică din 15 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. A. C. - vicepreședintele T. ui M.

JUDECĂTORI: S. -F. A.

B. C.

GREFIER: B. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. L.

din cadrul P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 609 din 10 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect propunere de arestare preventivă privind pe inculpații C. F. E. I. (C.N.P.1., născut la data de 26 aprilie 1986 în B. M., fiul lui I. Sabin și I. V., domiciliat în R. C. nr. 7, jud. M., fără forme legale în

M., str. G., nr. 9/27, jud. M. ) și I. S. I. (C.N.P. 1., născut la data de_ în V. de Sus, fiul lui D. și M., domiciliat în V. de Sus, str. M., nr. 3, jud. M. ).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-inculpat
F. E. I., asistat de apărătorul său ales, avocat G. A., din cadrul Baroului M. și intimatul-inculpat I. S. I., asistat de apărătorul său ales, avocat A. A., din cadrul Baroului M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul ales al intimatului-inculpat C. F. E. I., doamna avocat G. A., depune la dosar împuternicirea avocațială.

Se prezintă doamna avocat Mic Sînziana Luiza care depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie privind inculpatul I. S. I. .

Instanța aduce la cunoștința intimaților-inculpați C. F. E. I. și I.

S. I. motivul prezentării lor în instanță, precum și dreptul de a nu da declarație, atrăgându-li-se totodată atenția asupra faptului că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Intimatul-inculpat C. F. E. I. arată că dorește să facă o completare, deci dorește să dea declarație.

Intimatul-inculpat I. S. I. arată că dorește să dea declarație.

Instanța procedează la audierea intimaților-inculpați C. F. E. I. și I. S. I., declarațiile acestora fiind consemnate în procese-verbale separate și atașate la dosar după semnare de către inculpați.

La solicitarea instanței, apărătorii aleși ai intimaților-inculpați C. F.

E. I. și I. S. I., arată că nu are chestiuni prealabile dezbaterii recursului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are chestiuni prealabile dezbaterii recursului.

Instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, trece la dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea recursului formulat în cauză, casarea încheierii Judecătoriei B. M. și, pe cale de consecință, admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, g și i Cod penal, art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, în ceea ce-l privește pe inculpatul Cheța F. și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev, de art. 26 Cod penal, raportat la art.208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 40 al.1 Cod penal, în ceea ce-l privește pe inculpatul I.

S. . Arată că judecătoria a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținând că în cauză sunt suficiente indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile de furt calificat și complicitate la furt calificat, însă raportat la la ansamblul probator administrat nu există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Consideră soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică. și solicită a se reține că inculpatul C. F. îl cunoaște pe partea vătămată de mai mulți ani și că acesta este administratorul societății. În acest context, la data de_ împreună cu inculpatul I. S. I., inculpatul C. F. s-a hotărât să sustragă bunuri din magazinul părții vătămate și să sustragă și mașina marca VW Tauareg, a părții vătămate. Conform înțelegerii, în timp ce inculpatul I. S. I. asigura paza locului faptei, așteptând în stradă la o anumită distanță de imobilul părții vătămate și trebuind să-l atenționeze pe inculpatul C. în ipoteza în care s-ar apropia cineva de locul faptei, inculpatul

C. după ce a spart un geam al magazinului a pătruns în imobil, a sustras mai

multe bunuri și apoi le-a scos din imobil. Cunoscând că magazinul are camere de supraveghere, inculpatul C. a sustras unitatea centrală la care era racordat sistemul de supraveghere pentru a împiedica astfel să poată fi identificat drept autor al furtului. De asemenea, dintr-o altă încăpere a magazinului, dintr-un sertar a sustras cheile mașinii VW Touareg, parcată în curtea magazinului, a încărcat bunurile furate în mașină și la volanul autovehiculului a părăsit locul faptei. Bunurile le-au depozitat într-un garajul. Prejudiciul cauza părții vătămate este, în sumă de 90.000 lei reprezentând prejudiciul nerecuperat. Având ân vedere prejudiciul mare cauzat, faptul că au pătruns prin efracție, au sustras și autoturismul pe care apoi l-au abandonat, precum și declarațiile date care sunt contradictorii, apreciază că se impune arestarea preventivă a inculpaților având în vedere atât pericolul concret pe care-l prezintă fapta precum și faptul că s-au pregătit dinainte să comită fapta, și-au cumpărat mănuși chirurgicale, au sustras unitatea centrală la care era racordat sistemul de supraveghere. Prima instanță a respins propunerea de arestare preventivă și nu a dispus față de inculpați nici o altă măsură preventivă situație în care în lipsa unei reacții ferme există posibilitatea încurajării altor persoane la săvârșirea de infracțiuni. Solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților aceștia nu sunt la prima abaterere iar fapta a fost comisă în termenul de încercare.

Apărătorul ales al intimatului-inculpat C. F. E. I., doamna avocat G. A., depune la dosar concluzii scrise. Solicită instanței respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Solicită instanței a avea în vedere că și instanța de fond a apreciat că lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și faptul că acesta nu are loc de muncă nu este un motiv să reprezinte pericol concret pentru ordinea publică. Scopul măsurilor preventive, prev. de art. 136 C.pr.pen. este cel de a se asigura buna desfășurare a procesului penal, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau dacă există probe că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Aceste prevederi trebuie să se coroboreze cu disp. art. 148 C.pr.pen. Arată că inculpatul a dat declarații, s-a prezentat la organele de urmărire penală cand a fost chemat tocmai în dorința colaborării și aflării adevărului și a recuperării prejudiciului. Este adevărat că inculpatul a mai fost condamnat anterior, pentru o infracțiune de conducere cu alcoolemie peste limita legală, însă într-un 1 an și 6 luni nu a săvârșit alte infracțiuni și conduita sa ulterioară a fost bună. A nu se confunda pericolul social concret pe care-l reprezintă fapta cu pericolul pe care-l l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate. Acesta și-a dat seama că a făcut o faptă urâtă, partea vătămată fiindu-i chiar prieten și nu a participat la mutarea bunurilor ceea ce denotă că nu a mai vrut sa aibă de a face cu nimic.

Apărătorul ales al intimatului-inculpat I. S. I., domnul avocat A.

A., solicită respingerea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Apreciază că, în ceea ce privește condițiile prev. de art. 148

C.pr.pen. acestea nu sunt îndeplinite cumulativ cu prev. art. 143 C.pr.pen. pentru luarea măsurii arestării. Dacă în ceea ce privește condiția privind limitele de pedeapsdă prevăzute de lege aceasta este îndeplinită, apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă disp. art. 148 lit. f C.pr.pen. nu este îndeplinită și nu trebuie confundată cu pericoliul social al faptei comise. Inculpatul a recunoscut fapta, că s-a deplasat cu inculpatul C. la fața locului însă când a înțeles despre ce este vorba a plecat de acolo și el dormea la el acasă când ceilalți depozitau bunurile în garaj. A recunoscut fapta, a da6t declarații și a încercat să-l determine pe inculpatul C. să renunțe dar acesta nu a vrut. Are antecedente penale însă nu persistă în câmpul infracțional. Este adevărat că a greșit însă apreciază că nu se impune arestarea preventivă a acestuia, care de altfel este o excepție, raportat la fapta comisă și circumstanțele sale personale.

Intimatul-inculpat C. F. E. I., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău. Solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Intimatul-inculpat I. S. I., având ultimul cuvânt, recunoaște fapta și arată că îi pare rău. Solicită să fie cercetat în stare de libertate pentru că nu prezintă pericol public.

Prin încheierea penală nr. 609 din 10 martie 2013 a Judecătoriei B. M. s-a respins propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații C. F. E. I. și I. S. I. .

În considerentele încheierii s-a reținut faptul că prin ordonanțele din data de_, Poliția Municipiului B. M. a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de învinuiții C. F. E. I. și I. S. I. începând cu ora 19:00, respectiv începând cu ora 20:40.

Prin Ordonanța din data de_ a P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații C. F. E. I. și I. S. I. pentru infracțiunile susmenționate.

J. a constata că probele administrate până în prezent conduc la ideea că inculpații ar fi autorii infracțiunilor de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală în acest sens fiind avute în vedere: procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de percheziție domiciliară, procesul verbal de reconstituire, declarație parte

vătămată, declarațiile inculpaților și dovezile de ridicare a bunurilor.

Din acestea reiese faptul că, în noaptea de_, în timp ce inculpatul I.

S. Stelian a asigurat paza locului faptei, inculpatul C. F. E., după ce a spart un geam al magazinului aparținând părții vătămate, situat pe str. Proletarilor din B. M., a pătruns în imobil, a sustras mai multe perechi de

încălțăminte, cămăși, curele, bunuri pe care le-a pus în două cutii mari de carton, în 2 saci și în câteva pungi din plastic și apoi le-a scos din imobil.

Cunoscând că magazinul are camere de supraveghere, inculpatul C. a sustras unitatea centrală la care era racordat sistemul de supraveghere pentru a împiedica astfel să poată fi identificat drept autor al furtului.

De asemenea, dintr-o altă încăpere a magazinului, dintr-un sertar a sustras cheile mașinii VW Touareg, parcată în curtea magazinului, a încărcat bunurile furate în mașină și la volanul autovehiculului a părăsit locul faptei.

În data de_, inculpatul C. F. a sunat-o pe partea vătămată Lanfranchi Giuseppe, pe care l-a chemat în municipiul C. -Napoca spunându-i că un prieten i-a comunicat unde se află autoturismul. Partea vătămată a fost condusă de către inculpatul C. F. pe str. Turturici din municipiul C. - Napoca, unde a găsit autoturismul sustras parcat pe trotuar.

Partea vătămată a mai declarat că inculpatul C. F. l-a asigurat că îl va ajuta să recupereze și marfa sustrasă, declarația acestuia coroborându-se astfel cu declarația dată de inculpat în sensul că urma să restituie toate bunurile.

Bunurile sustrase au fost depozitate în mai multe garaje, fiind ulterior ridicate atât cu ocazia percheziției (32 de perechi de încălțăminte, 2 curele, 3 cămăși), dar și fără a fi necesară o percheziție de la domiciliul inculpatului I. (65 de articole de încălțăminte de diferite mărci și o cămașă), de la domiciliul numitului Lazăr Vlad Gabriel (4 perechi de pantofi). Până la formularea propunerii de arestare preventivă bunurile nu au fost restituite părții civile.

Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpaților Judecătoria Baia Mare a avut în vedere faptul că trebuie să analizeze dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 136 și art. 143 Cod procedură penală și există unul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală .

Potrivit art. 136 Cod procedură penală pentru desfășurare a procesului penal, ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire sau judecată printre măsurile care se pot lua este și cea a arestării preventive. Această măsură se dispune, potrivit dispozițiilor alin. 8 al aceluiași articol, ținându-se seama de scopul urmărit de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Conform art. 143 Cod procedură penală măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, asemenea indicii temeinice existând atunci când din datele dosarului rezultă presupunerea că persona față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta. În concret este necesar ca din actele dosarului să rezulte că inculpatul a comis fapta pentru care se propune a fi arestat preventiv.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.pr.penală, existând probe și indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de furt calificat și complicitate la furt calificat cu privire la care s-

a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, acestea constând în procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de percheziție domiciliară, procesul verbal de reconstituire, declarație parte vătămată, declarațiile inculpaților și dovezile de ridicare a bunurilor.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere fără permis reținută în sarcina inculpatului C. F., prima instanță a constatat că acesta a menționat în cuprinsul declarației date la organele de urmărire penală că deține un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, susținere care nu a fost verificată pentru a se proba contrariul, apreciindu-se astfel că, în cauză, nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit această infracțiune.

Judecătoria Baia Mare a apreciat că probele administrate până în prezent relevă presupunerea rezonabilă conform prevederilor art. 68 indice 1 că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de furt calificat și complicitate la furt calificat, pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, însă a reținut că măsura preventivă a arestării are un caracter excepțional, în nici un caz ea nu anticipează o pedeapsă asupra fondului, după cum a decis în cauza Wemhoff contra Germaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin prisma dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arestarea preventivă poate fi dispusă în situațiile în care se relevă existența unui deziderat social, a unei nevoi imperioase de efectuare a cercetărilor cu inculpatul aflat în stare de deținere, nevoie ce are caracter prioritar față de regula generală a cercetării în stare de libertate.

În considerarea probelor existente la dosar, precum și a faptei concrete care a determinat formularea propunerii de arestare, instanța de fond a apreciat că în speță nu se relevă temeiuri care să justifice luarea celei mai grave măsuri preventive față de cei doi inculpați.Normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia drept fundamental un caracter relativ. Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.

Prima instanță a arătat că astfel, în jurisprudența sa, Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a dezvoltat patru rațiuni fundamentale acceptabile pentru a justifica detenția provizorie a unui acuzat suspectat că ar fi săvârșit o infracțiune (cf Calmanovici, § 93 ):

riscul să fugă (Stögmuller c. Autriche, Hotătârea din 10 noiembrie 1969, série A no9, § 15 ),
că, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff c. Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, § 14),
să comită noi infracțiuni (Matzenetter c. Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, § 9) sau
să tulbure ordinea publică [Letellier c.Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, § 51, și Hendriks c. Olandei (dec.), nr. 43.701/04, 5 iulie 2007]. Pentru a realiza cerința înscrisă în art.148 lit. f Cod procedură penală, respectiv existența pericolului concret pentru ordinea publică, este necesar a se analiza pericolul social concret al faptei în corelație cu periculozitatea

inculpaților.

Pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților nu se poate confunda cu pericolul social al faptei de a cărei săvârșire sunt acuzați. Pericolul social generic al unei infracțiuni nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient pentru a dispune măsura arestării preventive, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpaților ar tulbura în mod real ordinea publică.

Prin urmare, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din probele administrate pentru constituirea conținutului constitutiv al infracțiunii, precum și din alte probe certe, altele decât cele prin care se probează infracțiunea, care să evidențieze comportamentul periculos.

În ceea ce privește persoana inculpaților, judecătoria a constatat că ambii au săvârșit infracțiunile care fac obiectul cauzei în cursul termenului de încercare a executării unor pedepse aplicate pentru comiterea altor infracțiuni (ucidere din culpă în cazul inculpatului I. S. I. și conducere cu alcoolemie peste limita legală în cazul inculpatului C. F. E. ).

Instanța de fond a apreciat că la dosarul cauzei nu există probe sau indicii care să justifice presupunerea rezonabilă că alte infracțiuni vor fi săvârșite și în viitor.

J. a mai avut în vedere și participarea inculpatului I. S. la săvârșirea faptei, acesta asigurând paza locului faptei, dar și împrejurarea că, după săvârșirea faptei, inculpatul C. F. a restituit părții vătămate autoturismul sustras, intenționând să repare prejudiciul și prin restituirea celorlalte bunuri. Se mai reține că inculpații au contribuit la aflarea adevărului în cauză și au colaborat cu organele judiciare în vederea recuperării prejudiciului. Buna desfășurare a procesului penal nu presupune privarea inculpaților de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s- au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Toate aceste circumstanțe au fundamentat convingerea primei instanței că în speță măsura arestării preventive ar fi disproporționată față de scopul procesului penal, considerent pentru care s-a respins propunerea formulată de

P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații C. F. E. și I. S. F. .

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare care a solicitat în cuprinsul motivelor sale de recurs a se lua măsura arestării preventive față de inculpați pe o perioadă de 29 de zile.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a actelor și materialului din dosarul cauzei, tribunalul reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În raport de ansamblul probator administrat până în această fază procesuală, în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză există indicii temeinice, în sensul art.681 Cod procedură penală, că inculpații C. F. E.

I. și I. S. I. au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați, de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. a,g și i Cod penal și respectiv, de complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art. 208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. a,g și i Cod penal.

Astfel din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă, consolidată de declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, că aceștia la data de 06/_ s-au deplasat pe str. Proletarilor din B. M., la sediul SC Imobiliara Srl, de unde intenționau să sustragă bunuri. În concret, în timp ce inculpatul I. S. I. a asigurat paza locului faptei, inculpatul C. F. E.

I. a pătruns prin forțarea unui geam în imobil, de unde a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și cheia de contact de la autoturismul marca VW Touareg, cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus apoi până în C. -Napoca. De asemenea, inculpatul a sustras și unitatea centrală a unui PC la care era racordat sistemul de supraveghere al imobilului, bun pe care ulterior l-a aruncat în râul Someș, pe raza localității Dej.

Inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați și au susținut că intenționau să restituie bunurile către partea vătămată. De altfel, parte vătămată, conform propriilor declarații, a recuperat autoturismul sustras de inculpatul C. F. E. I. la data de_, deplasându-se în acest scop în C. -Napoca.

În ceea ce privește celelalte bunuri sustrase de inculpați, tribunalul reține că deși în motivele de recurs s-a arătat că acestea nu au fost recuperate de partea vătămată, toate bunurile, cu excepția unității centrale a calculatorului, au fost descoperite în urma perchezițiilor efectuate în cauză, astfel încât este posibilă restituirea lor în natură.

T. își însușește în întregime raționamentul instanței de fond referitor la comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 din OUG nr.195/2002, de care este acuzat inculpatul C. F. E. I., reținând că în lipsa unor minime verificări cu privire la deținerea de către acest inculpat a unui permis de conducere emis de către autoritățile italiene, nu poate fi considerată rezonabilă presupunerea că acesta a săvârșit infracțiunea menționată.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.136 și art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, în acord cu argumentele expuse de instanța de fond, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.136 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Totodată, conform alin.8 al aceluiași articol, alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținând seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

În completarea dispozițiilor legale evocate, potrivit art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin instituirea acestor condiționalități referitoare la pedeapsa prevăzută de lege, scopul urmărit prin luarea măsurii preventive și potențialul pericol la adresa ordinii publice, legislația națională a realizat conformitatea cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în viziunea căreia măsura arestării preventive are un caracter excepțional și presupune evitarea oricărui arbitrariu. Acest deziderat s-a concretizat în instituirea principiului proporționalității, care impune instanței să examineze dacă atingerea adusă libertății individuale a persoanei este justificată de dispozițiile legale, necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit.

Prin Hotărârea pronunțată în cauza Calmanovici împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "în jurisprudența sa a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă; riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice aplicarea justiției, să comită noi infracțiuni și riscul să tulbure ordinea publică";. De asemenea, Curtea a mai arătat că pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, raționamentul fiind similar și în cazul tulburărilor aduse ordinii publice.

În considerarea celor expuse, sub un prim aspect, tribunalul reține că măsura arestării preventive are ca scop asigurarea bunei desfășurării a procesului penal ori împiedicarea persoanei acuzate de a se sustrage de la urmărire penală sau judecată.

În cauza de față, tribunalul constată că acest deziderat poate fi atins chiar și în ipoteza lăsării în libertate a inculpaților, având în vedere că urmărirea penală este aproape finalizată, că persoanele acuzate au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor și nu există date din care să rezulte presupunerea

că ar intenționa să se sustragă procedurilor judiciare declanșate împotriva lor. De altfel, inculpații s-au prezentat la fiecare chemare în fața autorităților judiciare și au dat declarații complete cu privire la acuzațiile ce le-au fost aduse, inclusiv în ceea ce privește participare altor persoane la activitatea infracțională.

În același sens, cu referire la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, tribunalul reține, așa cum s-a arătat și de către instanța de fond, că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că măsura arestării preventive are un caracter de excepție, starea de libertate fiind regula și că nu poate anticipa o pedeapsă asupra fondului.

În ceea ce privește riscul ca inculpații să comită noi infracțiuni, tribunalul reține că potrivit certificatelor de cazier judiciar, inculpații au mai fost condamnați anterior pentru comiterea unei infracțiuni de conducerea a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală(inculpatul C. F. E. I. ) și respectiv, de ucidere din culpă(inculpatul I. S. I. ).

Cu toate acestea, împrejurarea că inculpații au fost condamnați anterior pentru comiterea unor infracțiuni nu constituie prin ea însăși un element care să determine temerea rezonabilă că aceștia ar mai comite și alte infracțiuni în ipoteza lăsării în libertate. Având în vedere că inculpații au fost condamnați pentru infracțiunile anterioare în cursul anului 2011 și nu există date din care să rezulte că aceștia ar mai fi comis alte infracțiuni în acest interval de timp, tribunalul apreciază că nu poate fi impusă concluzia că aceștia ar fi dat dovadă de perseverență infracțională și astfel justificată temerea că ar săvârși fapte penale și în viitor. Împrejurarea că inculpații au săvârșit infracțiunile care formează obiectul prezentei cauze în cursul termenelor de încercare stabilite prin sentințele de condamnare subliniază faptul că modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate anterior nu și-a atins scopul și urmează a fi avută în vedere la procesul de individualizare a pedepselor ce ar putea fi aplicate în prezenta cauză.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, deși îndeplinită condiția referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, tribunalul reține că în cauză nu există probe din care să rezulte un pericol concret la adresa ordinii publice, pe care l-ar implica lăsarea în libertate a inculpaților.

Astfel, ordinea publică constituie un ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept, iar măsura arestării preventive este justificată în ipoteza unei periclitări reale, concrete a acesteia, periclitare care trebuie să rezulte din probe faptice sau alte elemente determinate existente în cauză.

Totodată, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea

preventivă. Cu toate acestea, Curtea a statuat că "acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice";(cauza Letellier c. Franța).

În cauza de față, tribunalul reține că, pentru considerentele expuse mai sus, periclitarea ordinii publice nu este determinată de riscul ca inculpații să comită noi infracțiuni sau să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, iar lăsarea acestora în libertate nu prezintă riscul să producă tulburări sociale. Instanța are în vedere că deși inculpații au comis infracțiunile cu o pregătire prealabilă minuțioasă și au luat măsuri de natură să împiedice descoperirea lor, acestea nu au semnificația unor infracțiuni grave care ar putea produce sentimente de indignare sau revoltă în rândul opiniei publice, cum este cazul infracțiunilor de violență sau îndreptate împotriva drepturilor fundamentale ale persoanei. Totodată, instanța are în vedere că după comiterea faptelor, inculpații au dat dovadă de regret și au contribuit la aflarea adevărului și identificare tuturor participanților la activitatea infracțională, iar recuperarea prejudiciului este asigurată aproape în întregime, împrejurări care coroborate cu aspectele ce țin de circumstanțele personale ale acestora determină concluzia că lăsarea lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, reținând că lăsarea în libertate a inculpaților nu este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal și nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, tribunalul, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează să respingă recursul parchetului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 609 din 10 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

R. A. C. S. -F. A. ;B. C. B. E.

Red. R.A-C.. / T-red. B.E.

2 ex. / 18 martie 2013

J. ecător la fond: C. R.

Tribunalul Maramureș cod operator 2618 Secția Penală Minută

DISPUNE:

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Secția Penală COPIE - Minută

DISPUNE:

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

s.s.indesc. s.s.indesc. s.s.indesc.

pt.conf.

ROMÂNIA 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR. _

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 15 martie 2013

Astăzi,_, în prezența intimaților-inculpați C. F. E. I. și I.

S. I. s-a procedat la pronunțarea, în ședință publică, a dispozitivului încheierii penale nr. 61/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, drept pentru care s-a întocmit prezentul proces-verbal.

PREȘEDINTE GREFIER

← Încheierea penală nr. 479/2013. Propunere de arestare...		Încheierea penală nr. 82/2013. Propunere de arestare... →

Încheierea penală nr. 61/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 61/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului