Încheierea penală nr. 62/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A

Dosar nr. _

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.62/R/2013

Ședința publică de la 03 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Judecător S. T. Judecător R. M. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TURDA împotriva încheierii penale nr.48 din_ pronunțată de Judecătoria Turda privind pe inculpații T. N., N. C. ȘI

B. C., având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpaților(art. 149 ind 1. C.p.p.) cercetați după cum urmează:

- T. N. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006 și art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 33 lit. a C.penal,

  • N. C. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. și ped. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006

  • B. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. și ped. de art. 270 al. 3 din Legea 86/2006

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, inculpatul T. N.

, asistat de apărătorul ales, av.Traian Alb, cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpații N. Clin și B. C., asistați de apărătorul ales, av. Pustai C.

M., cu delegație avoicațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpații N. C. și B. C., av.B. Ildiko și respectiv av. Bădău C., care solicită instanței a constata încetat mandatul de asistență juridică din oficiu, ca urmare a prezentării apărătorului ales pentru inculpați, și a se pronunța asupra onorariului parțial din oficiu.

La întrebarea instanței, inculpații T. N. N. C. și B. C., arată că în această fază procesuală nu doresc să dea delarații întrucât își mențin declarațiile date până în prezent.

Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excerpții de invocat.

Atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorii inculpaților arată că, nu au alte cereri de formulat.

Apărătorul ales al inculpatului T. N. depune la dosar un set de înscrisuri medicale privind starea de sănătate a copiilor inculpatului, copie după cartea de muncă a inculpatului, certificate de naștere ale copiilor inculpatului, precum și o anchetă socială recent întocmită, pentru a se avea în vedere la soluționarea recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvantul în susținerea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public susține recursul formulat în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, casarea încheierii penale atacate ca netemeinică și nelegală, apreciind că, în cauză, se impune o măsură preventivă privativă de libertate pentru toți cei trei inculpați prin prisma faptului că, faptele inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol concret pentru ordinea publică de natură să impună luarea acestei măsuri; în cauză fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.148 lit.f C.p.p., atât sub aspectul condiției referitoare la limitele de pedeapsă, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune fiind mai mare de 4 ani, cât și la prevederea că, lăsarea inculpaților în libertate reprezintă pericvol cocret pentru ordinea publică. Arată că, în cauză, nu sunt doar indicii, ci probe cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere. Arată că, în mașina inculpaților a fost descoperită o cantitate foarte mare de țigări și banii obținuți din vânzarea acestora. Arată că, la apecierea pericolului, nu se poate avea în vedere doar datele legate de persoana infractorilor, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori aceasta fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția și cei care concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. În consecință, arată că, instanța supremă, prin decizia nr.1435/2002 a statuat că existența pericolului public poate rezulta din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Apreciază că, singura măsură privind stoparea acestui gen de activitate infracțională este arestarea preventivă a inculpaților.

Apărătorul inculpatului T. N. solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a încheierii atacate. Arată că, nu se contestă fapta comisă de inculpat, însă solicită a se avea în vederea faptul că, inculpatul a dat dovată de sinceritate de la prima întâlnire cu organele de poliție, a săvârșit fapta pentru a-și întreține familia, chiar la momentul săvârșirii faptei principalul motiv al deplasării sale a fost acela de a merge la spital la copil; s-a întâlnit cu coinculpații și s-au făcut acele schimburi. Arată că, inculpatul are familie, soția sa nu lucrează, are doi copii de 2, respectiv 7 ani, este singurul întreținător al familiei; în opinia sa, este greu de spus că inculpatul este un infractor periculos, atâta vreme cât nu există decât martorii care au participat la flagrant. Mai arată că, toți cei 3 inculpați au fost sancționați de Vama Cluj și că inculpatul va face tot posibilul să achite amenda aplicată de Vama Cluj, precum și accizele. Precizează că, dosarul este

aproape finalizat, mai trebuie stabilit prejudiciul, iar scopul pedepsei- reintegrarea, poate fi atins și dacă este cercetat în stare de libertate.

Apărătorul inculpaților N. C. și B. C. solicită respingerea recursului declarat de Parchet, menținerea încheierii pronunțată de Judecătoria Turda ca fiind legală și temeinică, apreciind că, în cauză, nu sunt întrunite prevederile art. 148 lit. f C.p.p. Arată că, din probele de la dosar nu rezultă date că, inculpații ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Cu privire la inculpatul B. arată că, nu există probe sau indicii temeinice că lăsarea în libertate ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică și că nu s-a indicat nici o probă sau indiciu în acest sens. Invocă prevederilor art. 5 CEDO și art. 23 Constituție în sensul că, judecarea inculpaților se face în stare de libertate. Apreciază că, nu există elemente că, inculpatul B. prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la persoana inculpatului care nu are antecedente penale, are o conduită onestă, este respectat în societate, lucrează în Italia și are mijloace onorabile de venituri, este conducător auto pe TIR, ceea ce implică responsabilități, este căsătorit, are un copil minor de 1 an și 10 luni. Apreciază

că, orice faptă s-ar reține în sarcina inculpatului B., lipsește intenția, acest inculpat la îndemnul lui N., din prietenie, l-a însoțit în călătorie, fiind un simplu pasager, care nu a avut nimic de a face cu contravenția pentru care a fost sancționat inculpatul N. . Cu toate acestea arată că, inculpatul B. este de acord să achite accizele, deși nu a fost stabilit prejudiciul pentru țigaretele din autoturismul inculpatului N. . Chiar dacă instanța ar reține că ar fi o acțiune comună, arată că, în autoturism s-au reținut 4.000 pachete țigarete, faptă care a fost încadrată drept contravenție, iar până acum, nu s-a contestat valabilitatea procesului verbal de contravenție. Cu privire la inculpatul N. C. arată că, s- a aplicat o sancțiune aspră și s-a dispus confiscarea autoturismului Citroen. Arată că, a înțeles din referatul cu propunere de arestare preventivă că, inculpatul T. ar fi declarat că "s-a aprovizionat"; de la N. și B., dar apreciază că, există un mare semn de întrebare cu privire la această declarație, mai ales că în anul 2011, inculpatul T. a mai fost surprins cu țigări și atunci s-a apreciat că, poate fi judecat în stare de libertate. Este convins că ar putea fi mai util cauzei menținerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, fiind suficient pentru buna desfășurare a urmăririi penale. Arată că inculpatului B. este la primul contact cu legea penală, este căsătorit, are o situație familială delicată -muncește în Irlanda, dar datorită dificultăților economice nu mai are loc de muncă. Mai arată că starea de libertate este regula, starea de arest fiind excepția, în opinia sa, inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Inculpatul T. N., având ultimul cuvânt arată că, regretă cele întâmplate.

Inculpatul N. C., având ultimul cuvânt arată că, regretă cele întâmplate și se obligă că achite prejudiciul cauzat.

Inculpatul B. C., având ultimul cuvânt arată că, regretă cele întâmplate și se obligă să acopere prejudiciul cauzat.

T R I B U N A L U L

Prin Încheierea penală nr.48/_ a Jud. T., în baza art.143, 149/1 rap. la art.148 lit.f C.p.p., s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cu privire la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații T. N.

, fiul lui G. și Melania, ns. la_ în mun. T., jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, prev. de art.270 al.3 din Legea 86/2006 și conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul, de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din OUG 195/2002 rep., totul cu aplic. art. 33 lit.a C.p., N. C., fiul lui I. și E. ia-D., ns. la_ în mun. B., jud. bistrița-Năsăud și B. C. , fiul lui C. și Aurica, ns. la_ în orașul Beclean, jud. B. -Năsăud, cercetați fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prev. de art.270 al.3 din Legea 86/2006, cu motivarea în esență că, probatoriul administrat nu reliefează date care să justifice temerea că, lăsarea în libertate a sus-numiților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii de mai sus, Parch. de pe lângă Jud. T. a declarat recurs, invocând ca motive de recurs faptul că, sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.p.p. și că, în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpaților.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrările dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod just că, raportat la temeiurile invocate, respectiv art.143 și 148 lit.f C.p.p., acestea trebuie îndeplinite cumulativ; ori, în speță, dacă din probatoriul administrat până în prezent în cauză, se poate vorbi de existența unor indicii temeinice în sensul art.68/1 C.p.p., existând bănuiala legitimă că inculpații au comis pretinsele fapte de care sunt acuzați, în ce privește art.148 lit.f C.p.p., chiar dacă pentru infracțiunile deduse judecății, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, teza a-II- a a acestui text de lege nu este îndeplinită, respectiv nu există date care să evidențieze temerea că, lăsați în libertate, inculpații ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică; astfel, acest pericol presupune o serie de riscuri ce ar putea afecta atât ordinea socială, cât și trezirea unui sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice în momentul luării la cunoștință a faptelor pretins comise de inculpați.

Totodată, pericolul concret pentru ordinea publică decurge și din natura faptelor pentru care sunt cercetați sus-numiții, din modul și împrejurările concrete de săvârșire, urmările acestora; atitudinea inculpaților care a fost una de recunoaștere, plus toți doresc să recupereze integral eventualul prejudiciu cauzat statului; totodată, nu poate fi reținut motivul invocat, faptul că lăsați în libertate, inculpații ar putea comite și alte infracțiuni, întrucât, simpla presupunere fără un suport probator, nu este suficientă, în condițiile în care, inculpații nu posedă antecedente penale.

Faptul că, inculpatul T. N. a fost reținut de către organele de poliție în cursul anului 2011, fiind depistat ca deținând la domiciliul său 1.580 țigarete provenite din contrabandă, în condițiile în care, până în prezent, din actele

dosarului nu reiese că, ar fi fost, cel puțin, începută urmărirea penală împotriva acestuia, nu poate constitui un argument solid pentru luarea celei mai drastice măsuri privative de libertate, cea a arestării preventive; așa încât, luarea față de inculpatul T. N., a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv a obligării de a nu părăsi țara față de ceilalți doi coinculpați tribunalul le apreciază ca fiind oportune și suficiente pentru asigurarea bunului mers al urmăririi penale.

Pentru aceste motive, concluzionând că, hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p., tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de Parch. de pe lângă Jud. T. împotriva încheierii penale sus-menționate.

Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

Potrivit art.189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorarii avocațiale parțiale din oficiu în sumă de câte 50 lei, cuvenite av. B. Ildiko și Bădău C. E., ce se vor avansa din FMJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TURDA

împotriva Încheierii penale nr. 48/C/_ a Judecătoriei T. .

În baza art. 192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Potrivit art.189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorarii avocațiale parțiale din oficiu în sumă de câte 50 lei, cuvenite av. B. Ildiko și Bădău C. E. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

I.

N. B. S.

T.

L. B.

R. M.

Red. 2 ex./I.N.B.

_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 62/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului