Încheierea penală nr. 7/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA P. A nr.7/R/2013
Ședința publică din 16 Ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: I. N. B.
Judecător: A. -L. I. Judecător: SS
Grefier: D. -P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de inculpatul F.
I. împotriva Încheierii penale nr.5/CA/_ a Judecătoriei Cluj- Napoca, cauza având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.) .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Ploscar L. cu delegație la dosar.
Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror :
G. PRUNEAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, inculpatul arată că își menține recursul formulat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu, totodată arată că dorește să dea declarații în fața instanței de recurs, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Arată că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, dând astfel dovadă de sinceritate, situație în care se va putea dispune în fața instanței de fond, aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1 C.pr.p.penală.
În cauză nu mai sunt îndeplinite prevederile art.148 lit.f C.pr.penală, întrucât inculpatul recunoaște și își asumă comiterea faptei.
Consideră că nu există la dosarul cauzei probe din care să rezulte că inculpatul, cercetat în libertate ar influența probatoriul din dosar .
Consideră că nu se impune admiterea propunerii de arestare preventivă, astfel că solicită a se dispune în consecință.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, apreciind că aceasta este legală și temeinică.
Consideră că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptei comise. Arată că inculpatul a comis fapta la 2 luni după ce a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse, deși anterior a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că are în îngrijire o fetiță minoră, astfel că solicită cercetarea în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului_, înregistrat la Tribunalul Cluj în data de 14 ianuarie 2013, instanța constată că prin Încheierea penală nr. 5/C/A/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în același dosar, s-a admis în parte propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, și pe cale de consecință:
În temeiul art. 149/1 Cod procedură penală raportat la art.136 alin.1 lit.d), art.143 și art. 148 lit. d) și f) Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. I. , fiul lui natural și R., născut la data de_, în Cluj-Napoca, jud. Cluj, domiciliat în com. Florești, sat Florești, str.
N. Bălcescu nr. 4, jud. Cluj, posesor al CI seria KX nr. 5., CNP 1.
, cu antecedente penale,cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev și ped de art. 208 alin.1-art.209 alin.1 lit. e) și i) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a) și b) Cod penal pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, inclusiv.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art.189 Cod procedură penală onorariul cuvenit apărătorului din oficiu d-nul avocat Nerghes M. D. în cuantum de 100 Ron s-a avansat din FMJ Baroului Cluj.
Analizând propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în raport cu actele de urmărire penală și cu dispozițiile legale în materie, s-a reținut următoarele.
Prin rezoluția organului de cercetare penală din data de_ data în dosar nr. 245/P/2013 confirmată prin rezoluția procurorului din aceeași zi s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul F. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e, i Cod P. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a, b Cod P., constând în aceea că în data de_, în jurul orei 12.30, a pătruns în interiorul Bisericii Ortodoxe "Tuturor Sfinților"; din mun. Cluj-Napoca, str. Ciucaș f.n., de unde a sustras prin efracție, respectiv forțarea sistemului de închidere a sertarului, suma de aproximativ 2.797 lei, din interiorul sertarului unei mese.
Prin ordonanța din data de_ ora 10,15 s-a dispus reținerea învinuitului F. I. pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de _
, ora 10,15, măsura reținerii urmând a expira la data de_, ora 10,15.
Prin ordonanța procurorului din data de_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e, i Cod P. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a, b Cod P. .
Cu privire la condiția impusă de art. 143 Cod procedură penală, s-a reținut că, mijloacele de probă administrate până la acest moment al urmăririi penale constând în procesul verbal de consemnare a plângerii orale din data de_ și declarațiile reprezentantului părții vătămate P. Horea F., procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de_ în prezența martorilor asistenți Revnic I. și Suciu M. n și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor asistenți Suciu M. n și Revnic I., adresa nr. 705351/_ emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, S. Criminalistic, potrivit căreia urma papilară ridicată cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei de pe marginea ușii sertarului din care s-a reclamat furtul banilor a fost creată de inculpatul F. I., suport CD cu imaginile surprinse de camera video de supraveghere din Biserica Ortodoxă
"Tuturor Sfinților"; și procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camera video și planșa foto aferentă din care rezultă că o persoană de sex masculin cu caracteristicile și îmbrăcămintea cu care a fost depistat inculpatul a pătruns în interiorul bisericii, procesul-verbal de identificare a inculpatului din data de_ și cel de efectuare a controlului corporal a inculpatului și planșa foto aferentă au relevat existența indiciilor temeinice în accepțiunea art. 68/1 Cod Procedura P. ă și chiar probe în înțelesul art. 63 Cod Procedură P. ă din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul în data de_ în jurul orei 12.30, a pătruns singur în interiorul Bisericii Ortodoxe "Tuturor Sfinților"; din mun. Cluj-Napoca, str. Ciucaș f.n., de unde a sustras prin efracție, respectiv forțarea sistemului de închidere a sertarului, din interiorul sertarului unei mese aflată în dreptul altarului suma de aproximativ 2.797 lei.
În ceea ce privește existența cazului de arestare prevăzut de art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală s-a constatat că prima teză este îndeplinită în cauză atâta timp cât infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este sancționată cu pedeapsa închisoare mai mare de patru ani, respectiv închisoare de la 3 la 15 ani.
Cu privire la teza a II-a a art. 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, condiție care trebuie îndeplinită cumulativ, s-a reținut că există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modalitatea, modul și mijloacele de comitere a faptei, inculpatul dând dovadă de îndrăzneală și curaj în momentul în care, în plină zi, a pătruns în interiorul bisericii și prin efracție a sustras suma de 2797 lei aflate în interiorul unui sertar, gravitatea faptei comise care rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare doar și din împrejurările în care inculpatul ar fi comis fapta și urmarea produsă, constând în lezarea patrimoniului părții vătămate.
S-a reținut și incidența art. 148 lit.d Cod procedură penală, constând în faptul că, după ce la data de_ i s-a adus la cunoștință că împotriva sa a
fost începută urmărirea penală într-un alt dosar, la data de_ ar fi comis fapta din prezentul dosar.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs inculpatul.
În dezvoltarea motivelor de recurs acesta a solicitat ca, urmare rejudecării cauzei, să se dispună cercetarea sa în stare de libertate. În argumentarea cererii sale, acesta a arătat că a recunoscut și regretat comiterea faptei, dând astfel dovadă de sinceritate și că, odată investită instanța de fond, va solicita să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 3201Cod procedură penală.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca de arestare a inculpatului F. I., judecătorul de la instanța de fond a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o evidentă încurajare la săvârșirea unor fapte similare, atât de inculpat cât și de alte persoane, văzând lipsa de fermitate a organelor judiciare, similară tolerării unor fapte antisociale, care este de natură a știrbi autoritatea organelor judiciare și de a atrage la nivelul comunității un sentiment de insecuritate.
Temeiurile reținute cu ocazia luării măsurii arestării preventive, cele prevăzute de art. 148 lit.d și f Cod procedură penală, au fost judicios motivate.
Cu privire la art. 148 lit.d este de observat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt este mai mare de 4 ani, respectiv de la 3 la 15 ani iar la dosarul cauzei există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol concret pentru ordinea publică, rezultă din modul și mijloacele de comitere a faptei dar și din datele ce caracterizează persoana inculpatului. Din fișa de cazier rezultă că aceasta este o persoană cu antecedente penale încă din timpul minorității, suferind mai multe condamnări penale pentru comiterea unor infracțiuni de furt, din executarea ultimei pedepse inculpatul fiind liberat condiționat la data de_, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 434 zile de închisoare.
De asemenea, în cauză este incident și temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit.d Cod procedură penală, constând în aceea că, după ce inculpatului i s-a adus la cunoștință în data de_ că împotriva sa a fost începută urmărirea penală, a comis infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
În ceea ce privește comportarea bună a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și intenția sa de a se prevala de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, T. ul apreciază că sunt aspecte ce nu pot conduce la revocarea măsurii preventive însă pot fi avute la individualizarea pedepsei.
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, T. ul, în temeiul art.385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, v a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. I. împotriva Încheierii penale nr. 5/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Potrivit articolului 189 Cod procedură penală, onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Ploscar L., se va suportă de la F.M.J.
În baza articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, va obliga condamnatul să plătească 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art.385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. I. (fiul lui natural și R., născut la_, reținut în Arestul IPJ Cluj) împotriva încheierii penale nr. 5/C/A/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Potrivit articolului 189 Cod procedură penală, onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Ploscar L., se suportă de la F.M.J.
În baza articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul să plătească 150 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
I. | N. B. | A. | -L. | I. | S. | S. |
GREFIER
DP O.
Red. 5 ex./S.S./D.M.
_
Jud.fond: T. L. P. -Pușcaș
← Încheierea penală nr. 4/2012. Propunere de arestare preventiva... | Încheierea penală nr. 18/2013. Propunere de arestare... → |
---|