Încheierea penală nr. 74/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA PENALĂ Nr.74/R/2013

Ședința publică din 24 Iulie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. F.

Judecător: A. I. Judecător: L. C.

Grefier: A. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul-inculpat F. D. , împotriva încheierii penale nr. 28/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, încheiere prin care s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1 și 5 din Codul Penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul F. D., aflat în stare de arest preventiv, asistat de către apărătorul ales, av. P. a Henter, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror

ROMANA RĂDUCANU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, inculpatul F. D. arată că își menține recursul formulat în cauză și, totodată, că dorește să dea declarații în această fază procesuală.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului, în conformitate cu prev. art. 323 C.pr. pen., instanța procedează la ascultarea inculpatului F. D., declarația acestuia find consemnată în procesul-verbal semnat și atașat la dosarul cauzei.

În continuare, instanța întreabă participanții dacă au cereri de formulat sau excepții de ridicat, prealabile acordării cuvântului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Atât reprezentanta Ministerului Public, cât și apărătoarea inculpatului F. D. învederează instanței că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, sens în care solicită instanței acordarea cuvântului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul participanților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătoarea inculpatului F. D., solicită instanței, în principal, admiterea recursului formulat în cauză, casarea hotărârii penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului, ca urmare a respingerii propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla de luare față de inculpat a măsurii arestării preventive.

În subsidiar, solicită instanței a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și măsura complementară de a interzice accesul inculpatului în localurile publice.

Instanța de fond a luat această măsura în temeiul art. 143, art. 148 lit. f C.pr.pen. În mod evident, instanța a avut în vedere în principal faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului, arată că probatoriul este administrat.

Solicită instanței a avea în vedere faptul că măsura arestării preventive este o măsură excepțională întrucât aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului, iar la acest moment nu se mai poate reține că punerea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Într-adevăr, fapta reținută în sarcina inculpatului este gravă, însă condițiile concrete în care a fost săvârșită nu pot să conducă la concluzia că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.

În seara producerii nefericitului eveniment, inculpatul F. D. se afla într-o stare avansată de ebrietate. Pe fondul acestei stări, a avut loc o discuție pe tema fotbalului românesc după care s-a produs evenimentul. Consideră că deși fapta este gravă, inculpatul, prin atitudinea sa, nu este genul de persoană care să prezinte pericol social.

De asemenea, solicită instanței a avea în vedere și faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat în trecut. Este adevărat că mai este cercetat penal într-un alt dosar și că a mai avut sancțiuni contravenționale, însă toate aceste elemente nu pot să definească o persoană ca fiind un infractor.

În ceea ce privește cererea subsidiară, apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și siguranța cetățenilor.

Inculpatul F. D. este o persoană integrată în societate, cu o familie închegată care l-a susținut de la început și îl susțin în continuare (dovadă fiind faptul că sunt prezenți astăzi în sala de judecată), și care vor face tot posibilul de a-l împiedica pe inculpat să se abată de la obligațiile care îi vor fi impuse.

Este conștientă că starea de ebrietate în care se afla inculpatul nu reprezintă o circumstanță atenuantă, însă contextul săvârșirii faptelor nu poate să constituie un motiv pentru arestarea sa, luarea unei astfel de măsuri fiind nejustificată.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat în cauză de către inculpatul F. D. și în consecință menținerea încheierii penale nr. 28/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Această măsură a fost luată față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 1 și 5 din Codul Penal, față de un jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Prezintă pe scurt starea de fapt, arătând că, în noaptea de 13/14 iulie 2013, inculpatul i-a aplicat părții vătămate Stan Nicolae o lovitură cu o sticlă, în zona capului. Această faptă s-a petrecut în condițiile în care inculpatul este cunoscut în societate ca fiind o persoană agresivă, care a mai săvârșit și alte fapt de acest gen.

În concluzie, apreciază că, pericolul social pe care l-ar prezenta inculpatul în cazul în care ar fi cercetat în stare de libertate a fost extrem de bine motivat de către

instanța de fond, argumente ce solicită a fi avute în vedere și de către instanța de recurs.

Inculpatul F. D. , având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.

T R I B U N A L U L

Prin încheiere penală nr. 28/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, a fost admisă propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla și în consecință, în temeiul articolului 1491alin.1, raportat la art. 148 alin.1, lit. f) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 143 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. D., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 15 iulie 2013, ora 12:00 și până la data de 12 august 2013, ora 12:00;

- în temeiul art. 192 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că în cauză există indicii și probe care conturează bănuiala că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală, și există și unul din cazurile prev. de art. 148 Cod Procedură Penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul F. D. ,

declarația fiind formulată oral imediat după pronunțarea soluției de către judecător.

În motivarea recursului inculpatul a arătat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu este o persoană violentă, și că nici în prezent nu își poate explica gestul său, dar în tot cazul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

  1. ul constată că recursul a fost promovat în termenul de 24 de ore prev. de art. 1491al. 13 Cod Procedură Penală, termen ce a curs pentru inculpatul recurent aflat la acel moment în stare de reținere, de la pronunțarea soluției, moment fructificat de altfel de către inculpat, care imediat după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus arestarea sa preventivă a declarat recurs împotriva acesteia.

    Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs invocate de către inculpatul recurent, se apreciază că judecătorul care a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului recurent a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, judecătorul care a dispus arestarea a avut în vedere indiciile temeinice și probele care, la o analiză sumară, dar obiectivă, formează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, constând în aceea că în aceea că în noaptea de 13/14 iulie 2013, în timp ce se afla pe drumul public situat în zona discotecii "PFA Vilt-Pâgleșan Izabella-Iulia"; din localitatea Viștea, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu o sticlă, în zona capului, jandarmului Stan Nicolae, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni corporale care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

    Indiciile temeinice și probele despre care am vorbit mai sus, constau în declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor Iușan M., Cirebea R., Iagăr Claudiu, Horvath Ștefan și P. A. Brigitta, precum și în concluziile preliminare formulate de IML C. din care rezultă că partea vătămată Stan Nicolae a suferit leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

    De asemenea judecătorul ce a dispus arestarea preventivă a inculpatului a reținut în mod corect că în cauză este îndeplinit și cazul de arestare prev. de art. 148

    lit. f Cod Procedură Penală. Așa fiind, din probele de la dosar, instanța de recurs a reținut că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este pedepsită cu închisoarea în limite superioare celei de 4 ani, impuse de art. 148 lit. f Cod Procedură Penală.

    De asemenea constatăm că judecătorul fondului a apreciat corect că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că inculpatul a lovit un agent al statului care trebuie să asigure ordinea și liniștea publică, și care era în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind deranjat de faptul că partea vătămată i-a solicitat politicos să se comporte în mod civilizat în spațiul public și să nu mai arunce cu sticle în gard.

    De asemenea este de subliniat faptul că inculpatul a intenționat în mod evident să-l rănească pe partea vătămată având în vedere că i-a dat cu o sticlă în cap doar pentru că a fost deranjat de solicitarea părții vătămate de a se comporta civilizat într-un spațiu public. Este de reținut și aspectul că deși partea vătămată a suferit leziuni vindecabile doar în 4-5 zile de îngrijiri medicale, rezultatul ar fi putut fi mai grav, însă consecințele au fost limitate prin intervenția promptă a colegilor părții vătămate, care l-au imobilizat pe inculpat.

    Referitor la persoana inculpatului este necesar să se sublinieze că acesta inculpatul nu are ocupație, si a mai fost sancționat administrativ în anul 2009 și 2012 pentru infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și deținere de armă neletală, însă aceasta nu au dus la îndreptarea inculpatului, la formarea unei atitudini corecte față de societate și valorile acesteia.

    În prezent inculpatul este cercetat în dosarul nr. 962/P/2012 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice după cum reiese din nota de relații de la f. 56. De asemenea din această notă de informare rezultă că inculpatul a mai fost sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, de unde rezultă că acesta adoptă un comportament indezirabil în societate, intrând în diferite conflicte spontane cu persoanele cu care interacționează.

    Prin urmare judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că nu este oportună luarea unei măsuri restrictive mai blânde față de inculpat, neputându-se reține nici justificarea inculpatului că era într-o stare de ebrietate avansată și nu-și amintește ce a făcut deoarece a ajuns în acea stare în mod voluntar.

    Dacă s-ar proceda de aceasta manieră ar însemna să fie încurajate faptele antisociale de natura celor comise de către inculpat, absolut fără nici o justificare.

    Prin urmare, sintetizând argumentele mai sus prezentate, în temeiul art.38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. D., împotriva încheierii penale nr. 28/_ a

    Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, ale cărei dispoziții rămân neschimbate.

    În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 100 lei.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E :

    În temeiul art.38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. D. , fiul lui N. și E., născut la data de 20 decembrie 1976 în C. -Napoca, jud. C., CNP 1., aflat în A. IPJ C., împotriva încheierii penale nr. 28/_ a Judecătoriei Gherla, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe.

    În baza art.192 al.2 Cod Procedură Penală obligă inculpatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 100 lei.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din 24 iulie 2013.

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTOR

    JUDECĂTOR

    L. F.

    A.

    I.

    L. -A.

    C.

    GREFIER

    1. T.

aflată în concediu de odihnă semnează grefier șef secție

Red.L.A.C./C.B.

3 ex./_

Jud. fond: T. R. V. A

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 74/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului