Încheierea penală nr. 75/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.75/R/2013
Ședința publică din 31 Iulie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. I.
Judecător: L. -A. C. Judecător: L. F. Grefier: Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de inculpatul M. O. împotriva Încheierii penale nr.60/_ a Judecătoriei Turda, cauza având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul M. O. asistat de către apărătorul ales, av. Deac Dan cu delegație la dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, inculpatul arată că își menține recursul formulat în cauză și că nu dorește să dea alte declarații în fața instanței de recurs, menținându-le pe cele date anterior.
La întrebarea instanței, părțile arată că nu au cereri de formulat ori excepții de invocat.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul inculpatului arată că acesta este conștient de consecințele procesului raportat la cazierul aflat la dosarul cauzei. Solicită însă în această procedură o reanalizare a oportunității măsurii preventive.
Arată că măsura arestării preventive este luată doar în situații excepționale și doar la nevoie. În acest dosar, inculpatul este cercetat pentru comiterea a 3 infracțiuni, dar dintre acestea, doar aceea ce se regăsește în prevederile art.87 din OUG 195/2002 este prevăzută cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv 5 ani.
Deși din dosar rezultă că inculpatul mai are o condamnare pentru comiterea unei fapte similare, solicită a se avea în vedere situația reală, respectiv acesta se afla pe câmp cu tractorul când soția lui l-a rugat să facă un drum până în oraș. Apreciază că la dosar nu există nici un temerea ca inculpatul odată lăsat în libertate se va mai deplasa pe drum în această manieră.
Solicită instanței a se avea în vedere că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, iar probatoriul din dosar este epuizat. Arată că inculpatul este conștient și va răspunde pentru fapta comisă, dar luarea măsurii arestării preventive
nu se asimilează cu începutul unei pedepse conform Curții Europene a Drepturilor Omului.
Inculpatul ar dori să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și putea rezolva anumite probleme de ordin gospodăresc, după care va răspunde rigorilor legii.
Solicită a se avea în vedere că acesta are o familie stabilă, iar în afară de aceste probleme, nu a mai avut alte abateri de la legea penală.
Arată că prezenta cauză nu a fost una de publicitate și nici nu s-au întâmplat anumite evenimente deosebite, astfel așa cum arată reprezentantul Parchetului, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție pe o stradă lăturalnică întrucât era urmărit de poliție.
Solicită admiterea recursului formulat și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentanta Parchetului apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, aceasta fiind luată cu respectarea dispozițiilor prev. de art.136, art.143 și art. 148 C.pr.penală.
Consideră că în cauză sunt îndeplinite și prevederile art.148 lit.f C.pr.penală întrucât pedeapsa pentru care inculpatul este cercetat, fiind prevăzută de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Arată că inculpatul este cercetat pentru comiterea în concurs, a două infracțiuni la legea circulației, iar acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, neînțelegând astfel să beneficieze de clemența dată de organele judiciare.
Solicită respingerea recursului formulat întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate până la pronunțarea hotărârii, arătând că mama sa are 80 de ani și că trebuie să îi caute acesteia o persoană care să o îngrijească.
T. UL
Asupra recursului penal de față,
În baza și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Turda, prin Încheierea Penală nr.60/2013, în baza art. 149 ind.1 al.9 Cpp, art.143 al.ult. Cpp, art.68 ind.1 Cpp, art.148 lit.f Cpp a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și a dispus arestarea preventiva a inculpatului M. O., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapte prev. și ped. de art. 85 alin. 1 și 2, art. 86 alin. 2 și art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată prin Legea 49/2006, totul cu aplic. art. 33 lit. b Cod Penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod Penal., pentru 29 de zile, începând cu data de _
, pana la_, inclusiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că în cauză sunt probe și indicii temeinice că acest inculpat a comis faptele penale reținute în sarcina sa, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea de libertate a acestui inculpat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând ca acum pentru o perioadă să fie cercetat în stare de libertate, având în vedere că a colaborat cu organele de anchetă, a recunoscut comiterea infracțiunilor, e conștient că se va aplica legea penală, însă având probleme familiale, acestea îi solicită deocamdată prezența în familie.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în baza art.385/15 pc.1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.149¹alin.10 C.p.p., dacă sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute în alin.1 al aceluiași articol, cu referire la exigențele art.143 și există unul dintre cazurile prevăzute de art.148 C.p.p., iar instanța apreciază că arestarea inculpatului este în interesul urmăririi penale, judecătorul dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o durată ce nu poate depăși 30 de zile.
Instanța de fond, analizând propunerea de arestare preventivă a inculpatului, formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, a apreciat că este întemeiată, reținând că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale până în prezent s-a conturat existența unor indicii temeinice care impun concluzia că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care e cercetat.
Instanța arată că probele existente la dosar și care justifică luarea măsurii arestării preventive nu echivalează și nu trebuie să fie de aceeași greutate ca și cele care justifică o condamnare (o acuzație dincolo de orice îndoială), iar inculpatul beneficiază până la momentul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare, conform art.6 parag2 din Convenția europeană a drepturilor omului și art.5²C.p.p., de prezumția de nevinovăție.
În cauza de față, indicii în sensul comiterii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina acestora rezulta din coroborarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii cu declarațiile inculpatului prin care acesta recunoaște comiterea faptelor, actele medicale și adresele emise de SPCRPCIV Cluj, precum și cu datele din fișa de cazier judiciar. Aceste indicii arată că în data de_, în jurul orei
11.58, inculpatul, deși fusese condamnat anterior la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei pentru infracțiuni rutiere printre care și cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 g/l alcool pur în sânge, aflându-se în cursul termenului de încercare, a condus pe drumurile publice tractorul marca L 445 neînmatriculat și cu numărul fals de înmatriculare având o alcoolemie în sânge de
2.80 g/l alcool pur în sânge.
Raportat la prevederile art.148 lit.f Cod.pr.pen., se impune verificată îndeplinirea altor două condiții care se confirmă doar în ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1
din OUG 195/2002, aceasta fiind infracțiunea care va sta la baza luării măsurii arestului preventiv.
Prima dintre acestea se referă la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aceasta trebuind să fie pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanța constatând că e îndeplinită prin raportare la limitele de pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare.
In ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 al. 1 lit. f Cod pr. pen., și anume ca lăsarea in libertate a inculpatului să prezinte pericol social concret pentru ordinea publica, instanța de fond arată că existenta pericolului poate rezulta, intre altele, si din pericolul social al infracțiunii de care acesta e învinuit, din reacția publica la comiterea unor astfel de infracțiuni și din posibilitatea comiterii unor asemenea fapte de către inculpat ori alte persoane. Ca urmare, la stabilirea pericolului social concret nu pot fi avute in vedere doar date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci si date referitoare la faptele asupra cărora este cercetat.
În acest sens, trebuie avută în vedere împrejurarea că fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol ridicat, prin prisma naturii acesteia, a modalității concrete de săvârșire, precum și a consecințelor care se puteau produce având în vedere că inculpatul s-a urcat la volan având o alcoolemie deosebit de ridicată, existând posibilitatea producerii unui accident rutier cu consecințe dramatice.
În ce privește circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, trebuie observat faptul că a dat dovadă de perseverență infracțională întrucât a fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare, a beneficiat de clemența organelor judiciare care au dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate, prezenta infracțiune fiind comisă în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 380/2012 a Judecătoriei Turda, ceea ce înseamnă că inculpatul în continuare, nu a înțeles consecințele faptelor sale, punând, prin acțiunile sale, în pericol grav sănătatea și viața sa, dar și a altor persoane.
În aceste condiții, s-a impus arestarea preventivă a acestui inculpat, soluție legală și temeinică, care va fi păstrată de către instanța de control judiciar, prin respingerea căii de atac promovate.
În baza art.192 al.2 C.pr.pen., inculpatul va fi obligat să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În temeiul art.385/15 pc.1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. O. , fiul lui I. și Ana, născut la_, reținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr.60/_ a Judecătoriei Turda.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească 50 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |
A. I. C. -L. | A. | L. F. |
GREFIER DAN-P. O.
Red.A.I./C.B./3 ex.,_
Jud. fond : V. -M. B.
← Încheierea penală nr. 862/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 1267/2013. Propunere de arestare... → |
---|