Încheierea penală nr. 809/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
| Comentarii |
|
ROMA. A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.809/R/2013
Ședința publică din 05 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. | S. | , judecător |
JUDECĂTORI: V. | G. | |
D. | P. | |
GREFIER: D. | S. |
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul H. F. împotriva încheierii penale nr.52/C din 30 mai 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ Cluj, asistat de apărător ales, av.Dairatani M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care întrebat fiind inculpatul, arată că-și menține declarațiile date până în prezent, nu are făcut completări la acestea, regretă comiterea faptei și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat în data de_, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145/1 C.pr. pen.
Cu ocazia analizei oportunității dispunerii măsurii arestării preventive, trebuie avute în vedere interesele aflate în mod concret în joc. Astfel, există pe de- o parte, buna desfășurare a procesului penal și ordinea publică, iar pe de altă parte, libertatea inculpatului, drept suprem, prevăzut în mod expres în cadrul art. 23 din Constituție, art. 5 din CEDO. Altfel spus, pentru a dispune măsura arestării trebuie constatat faptul că, plasate într-o balanță imaginară, valoarea socială efectiv lezată și valoarea socială care se urmărește a fi protejată să "cântărească" mai mult decât libertatea inculpatului, ca și valoare socială supremă. Or raportat la datele speței, este evident că libertatea inculpatului prevalează celorlalte interese puse în joc.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, arestarea trebuie să fie întotdeauna proporțională cu gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul, iar după dispunerea reținerii, orice altă măsură privativă de libertate trebuie puternic justificată.
Solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu a fugit, nu s-a ascuns și nu există date că se va sustrage de la urmărirea penală, nu există date că încearcă
să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze vreo parte, chiar din contră, acesta a colaborat cu organele de cercetare și nu există date cum că inculpatul pregătește săvârșirea de noi infracțiuni.
După cum s-a arătat în cauza Letellier c. Franța, "măsura arestării preventive poate fi dispusă numai când există date certe că punerea în libertate a
inculpatului va provoca dezordine publică". În cauză nu se poate discuta despre un asemenea pericol, astfel încât arestarea preventivă a inculpatului apare nejustificată.
Analizând gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, nu se poate susține că judecarea acestuia în stare de libertate ar putea genera o stare de neliniște și insecuritate în societate. Practica instanțelor europene a reținut că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât nu se
justifică decât atunci când măsurile mai puțin severe sunt considerate insuficiente. Or, în speța de față, este măsura obligării de a nu părăsi localitatea este mai mult decât suficientă.
Susține că inculpatul a colaborat cu organele de cercetare, i-a condus la adresa din Unirea, județul Alba, de unde au ridicat un cântar si 60 g rezina canabis, a avut o atitudine sinceră și a contribuit la aflarea adevărului. Potrivit jurisprudenței, "pericolul concret pentru ordinea publica trebuie constatat in concret si dovedit prin probe, neputand fi prezumat pornind de la gravitatea abstracta a faptei, reflectata in limitele de pedeapsa prevăzute de lege". Instanța de fond nu motivează care este pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Acesta nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră și de colaborare cu organele de cercetare, are vârsta de 24 de ani și a muncit o perioada în Spania.
Potrivit procesului verbal de prindere in flagrant, inculpatul a fost imobilizat la ora 23.50, in data de_, in vederea conducerii la sediul organelor judiciare. Ordonanța de reținere a fost emisă în data de_, la ora 03.00, iar propunerea luării măsurii arestului preventiv a fost înaintată în data de_ după ora 11.00, fiind încălcate disp.art.144 alin.4 C.pr.pen.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect s-a apreciat de către prima instanță că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive. Astfel, cu privire la art.143 C.pr.pen. există la dosar indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat. Când se discută de luarea măsurii arestării preventive, aceste indicii nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea persoanei, ci doar la bănuiala rezonabilă că aceasta a comis infracțiunile care i se rețin în sarcină. Aceste indicii constau în: prinderea în flagrant a inculpatului având asupra sa rezină de canabis, actele întocmite de investigatorul sub acoperire, concluziile Laboratorului care a analizat probele ridicate cu ocazia flagrantului și procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut faptele pentru care este cercetat. În speță sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Acest pericol rezultă nu doar din gravitatea faptei, materializată în limitele mari de pedeapsă, ci și din circumstanțele reale și personale ale inculpatului, amploarea pe care traficul și consumul de droguri a luat-o în ultima perioadă și scopul urmărit prin comiterea faptei, respectiv obținerea de foloase materiale. Urmărirea penală nu este finalizată, iar cercetarea
în libertate a inculpatului ar putea constitui o încurajare pentru săvârșirea infracțiunilor de acest gen și de alte persoane.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că poate fi cercetat în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, în contextul în care a recunoscut și regretat comiterea faptei, iar până în prezent și-a câștigat existența prin muncă cinstită.
C U R T E A
Asupra recursului de față,
Prin încheierea penală nr. 52 din 30 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj s-a admis propunerea formulată de către M. P.
- Parchetul de pe lângă Î. Curte de C. și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj, în dosarul nr.17/D/P/2013 și în consecință:
În temeiul art.149/1 C.pr.pen. rap. la art.148 alin.1 lit. f C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. F. D., fiul lui N. și M., născut la data de_, în municipiul Ocna Mureș, județul Alba, domiciliat în Ocna Mureș, str. Râului nr. 21, jud. Alba, posesor al CI seria AX nr. 3. eliberată de Poliția Ocna Mureș, CNP 1. pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 30 mai 2013 și până la data de 27 iunie 2013 inclusiv.
În baza art.189 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av.Floca P., ce s-au avansat din FMJ.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub numărul de mai sus, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj a propus instanței, în conformitate cu prev. art.149¹ și urm. C.pr.pen., luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul H. F. D. , cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și introducere în țară de droguri de risc, prev. și ped. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a susținut în cuprinsul propunerii de arestare preventivă că în cauză sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute în art. 136, 143 și 148 lit. f C.p.pen., respectiv există indicii temeinice și probe în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunile amintite mai sus, acestea rezultând din materialul probator administrat până la acest moment al urmăririi penale, legea prevede pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există totodată, probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând propunerea formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și față de dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele :
Prin rezoluția din data de_, orele 09,30 s-a dispus începerea urmăririi penale față de H. F. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal. Iar prin ordonanța din data de_ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru infracțiunea amintită, la aceeași dată dispunându-se extinderea cercetărilor, începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale și pentru infracțiunea de
introducere în țară de droguri de risc, prev. de art. 3 al. 1 din Legea nr. 143/2000.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut aceea că,
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat iar pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă constată că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea acestei măsurii preventive împotriva inculpatului, având în vedere considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, în primul rând, din perspectiva cerințelor impuse de art. 143 C.p.pen. și față de conținutul art. 68/1 C.p.pen., care stabilește că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză, rezultă presupunerea
rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta sau faptele de comiterea cărora este învinuit, apreciem că în cauză există indicii temeinice și chiar probe în sensul că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, acestea fiind relevate în primul rând de declarațiile date de acesta până la cest moment.
Astfel, inculpatul H. F. D. cu ocazia audierii sale de către procuror a adoptat o poziție de recunoaștere a faptelor pentru care este cercetat, din cuprinsul declarației date în calitate de învinuit rezultând împrejurarea că deși nu este consumator de droguri, a preconizat obținerea unor câștiguri materiale consistente din vânzarea unor asemenea substanțe în contextul în care a constatat ușurința cu care putea achiziționa droguri de risc, respectiv hașiș din Spania, sens în care în luna martie 2013 a achiziționat cantitatea de aproximativ 300 grame hașiș pe care a introdus-o în țară, împreună cu un cântar electronic pentru cântărirea drogurilor. A susținut inculpatul că a depozitat drogurile într-un apartament situat în comuna Unirea, jud. Alba și că a vândut unei singure persoane cantitatea de 10 grame contra sumei d e 400 lei, fiind depistat în flagrant la data de_ având asupra sa cantitatea de 251 grame hașiș.
Înafara declarațiilor de recunoaștere date de către inculpat, trebuie avute în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art. 143 C.p.pen., și, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, cu referire la procesele verbale întocmite de investigatorul acoperit, procesele verbale de cumpărare autorizată de droguri de risc, procesele verbale de transcriere integrală a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate conform autorizațiilor emise de președintele Tribunalului Cluj, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca cu privire la substanțele achiziționate de la făptuitor, dar și declarațiile martorilor asistenți la prinderea în flagrant, declarația martorei Voica A. M., prietena inculpatului.
Astfel, dincolo de faptul că asupra inculpatului s-a găsit cu ocazia prinderii în flagrant cantitatea de 251 grame hașiș destinată comercializării, acesta recunoscând că a introdus în țară cantitatea de circa 300 grame hașiș, în cauză a fost autorizată, începând cu data de_, pentru o perioadă de 60 zile, folosirea
investigatorului sub acoperire, cu nume de cod "PINTEA S. "; și a colaboratorului sub acoperire, cu nume de cod "P. A A. ";, în vederea completării probatoriului sub aspectul existenței infracțiunilor și identificării tuturor persoanelor față de care există indicii temeinice că le-au săvârșit, precum și procurarea/cumpărarea de către
investigator și colaboratorul acestuia a cantității de 300 grame rezină de cannabis de la AN și de la persoane din cercul de suspecți.
În data de _ , investigatorul acoperit a cumpărat cu suma de 400 lei, cu ajutorul colaboratorului, de la AN, o substanță solidă, de culoare maro, despre care i s-a spus că este hașiș. Conform Adresei nr. 709161/LCPAD/IT din data de_ întocmit de către BCCO Cluj - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor a rezultat faptul substanța este constituită din 10,40 grame rezină de cannabis. Rezina de cannabis face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea 143/2000. Totodată, în privința substanțelor ridicate de la inculpat cu ocazia prinderii în flagrant s-a concluzionat că s-apus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC) substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.
Ca atare, în opinia instanței, fără îndoială la acest moment se poate reține existența unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 parg.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C.pr.pen. cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, fiind de reținut jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la Strasbourg, în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat de comiterea unor infracțiuni, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Cea de a doua cerință a acestui text de lege se referă la existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, cu mențiunea că acest pericol pentru ordinea publică nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost cel mai adesea definit ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, generând temerea colectivă că organele de stat nu acționează suficient, în cazul comiterii unor fapte de o anumită gravitate.
Pe de altă parte, în cazul unor infracțiuni grave cum sunt și cele imputate inculpatului, probele referitoare la existența și natura lor, amploarea activității infracționale desfășurate, implicațiile lor și urmările produse, precum și circumstanțele ce țin de persoana făptuitorului, constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin chiar natura lor aceste fapte au rezonanță socială și implicații negative asupra siguranței colective.
Fără îndoială, pericolul concret al faptei nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f C.p.pen., dar nici nu este posibil ca acesta să nu fie avut în vedere de către judecătorul sesizat cu o asemenea propunere.
Dimpotrivă, acesta este chemat să facă o evaluare a faptelor comise, a circumstanțelor și urmărilor comiterii lor, pentru ca apoi și prin raportare la circumstanțele personale ale celui în cauză, să decidă dacă este necesară privarea de libertate a acestuia.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune așa cum arătam deja, o rezonanță socială a acelei fapte, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită
stare de insecuritate socială, care considerăm că în acest caz este evidentă dacă avem în vedere natura infracțiunilor de comiterea cărora este acuzat inculpatul, modalitatea concretă de săvârșire, împrejurarea că inculpatul a introdus în țară o cantitate ridicată de droguri de risc, în vederea comercializării acestora, ca o
"afacere";, atras fiind de această modalitate facilă de a obține câștiguri substanțiale, indiferent la consecințele nefaste ale consumului de droguri asupra sănătății și vieții persoanelor beneficiare ale "serviciilor"; sale, într-un context în care consumul acestor substanțe a căpătat o amploare deosebită în ultimii ani.
Concret, pentru a justifica concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică sunt relevante în opinia noastră, mai multe aspecte care vizează activitatea desfășurată de inculpat în sensul introducerii în țară a unei cantități însemnate de droguri de risc în scopul comercializării acestora pe piața de consumatori, identi ficarea unor potențiali cumpărători, cantitatea de droguri de risc găsită în urma prinderii în flagrant, instrumentele deținute de inculpat, consecințele extrem de dăunătoare ale consumului de droguri de risc asupra sănătății persoanei, și mai ales asupra dezvoltării tinerilor și nu în ultimul rând, amploarea acestui fenomen infracțional care impune o reacție fermă a autorităților statului.
Drept urmare, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar însemna altceva decât o încurajare a comportamentului său infracțional, dar și o încurajare a altor persoane, în sensul de a desfășura activități de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar, în lipsa unei reacții ferme din partea celor îndreptățiți.
Într-adevăr, s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale și încă de la început și-a manifestat disponibilitatea în sensul colaborării cu organele judiciare penale, însă nu trebuie omis faptul că acesta a fost prins în flagrant cu o cantitate mare de droguri asupra sa, astfel că nu înțelegem ce altă conduită ar fi trebuit să adopte, a dat declarații sincere și cuprinzătoare, însă se consideră că aceste aspecte nu pot justifica la acest moment, respingerea propunerii de arestare preventivă, faptele reținute în sarcina acestuia fiind deosebit de grave, atât prin natura lor, cât și prin prisma circumstanțelor concrete ale comiterii lor, inculpatul contribuind din plin, prin conduita sa, la proliferarea acestui fenomen infracțional, manifestând o totală indiferență față de consecințele nefaste asupra sănătății persoanelor.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, sens în care, în baza art. 149/1 rap. la art.143 și art. 148 lit. f C.pr.pen. prezenta propunere urmează a fi admisă.
În legătură cu susținerile referitoare la necesitatea formulării propunerii de arestare în termen de 10 ore de la imobilizarea acestuia în data de_ orele 23,50, aceasta nu este justificată, deoarece conform datelor cuprinse în procesul verbal de prindere în flagrant, s-a reținut că într-adevăr, inculpatul fiind prins în flagrant, a fost imobilizat în vederea conducerii la sediul organelor judiciare, cu privire la acesta fiind emis și un mandat de aducere, ordonanța de reținere fiind emisă la data de_, ora 3,00, după audierea acestuia, la ora 11,00 fiind sesizată instanța de judecată cu soluționarea prezentei propuneri de arestare preventivă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul H. F. D. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii
arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Criticile recurentului în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.proc.pen.
În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
În concret, inculpatul a susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C.proc.pen., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C.proc.pen., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C.proc.pen., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.proc.pen.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.proc.pen.
Cu referire la termenul "indicii temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.proc.pen.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.
Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146 C.proc.pen., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.
Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
Astfel, recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală.
Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.
În acest sens, potrivit art.68/1 C.proc.pen. "sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de "probe sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de "motive verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care
impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește sensul sintagmei "motive verosimile"; Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul H. F. D. este autorul infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și introducere în țară de droguri de risc, prev. și ped. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul lunii mai 2013, acesta a oferit, a pus în vânzare și a vândut efectiv și a desfășurat alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc (procurare, cumpărare, deținere), existând indicii temeinice în sensul că furnizează rezină de cannabis - care este înscrisă pe tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000 mai multor consumatori ("A. ";, prietena numitului H. F. D., "GOLFA";, care folosește numărul de telefon 0757-5., unei persoane din Ocna Mureș, care folosește postul telefonic cu numărul 0752-6. și unui student în municipiul Cluj-Napoca, care folosește postul telefonic cu numărul 0758-3. ) precum și colaboratorului sub acoperire:
"P. A A. ";, la data de_ .
La data de_, orele 23,50, recurentul H. F. D. a fost depistat în flagrant delict de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Cluj, în baza delegării procurorului, în timp ce transporta, cu autoturismul marca BMW, cu număr de înmatriculare_, cantitatea de 251 grame rezină de cannabis, în vederea comercializării pe raza municipiului Cluj-Napoca, în acest sens încheindu-se și procesul-verbal de depistare în flagrant delict.
Din probele administrate a rezultat și faptul că inculpatul a introdus în țară cantitatea de aproximativ 320 grame de rezină de cannabis achiziționată din Spania, în scopul comercializării acesteia, în vederea obținerii unor foloase materiale.
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca "un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit).
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul H. F.
D. a infracțiunilor pentru care este cercetat. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).
Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului H. F. D. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.proc.pen.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul "probă"; se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C.proc.pen. ";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul "indicii temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente "atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o
infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul H. F. D. a comis infracțiunile de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc sunt următoarele: actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, cu referire la procesele verbale întocmite de investigatorul acoperit, procesele verbale de cumpărare autorizată de droguri de risc, procesele verbale de transcriere integrală a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate conform autorizațiilor emise de președintele Tribunalului Cluj, concluziile rapoartelor de constatare tehnico- științifică întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca cu privire la substanțele achiziționate de la făptuitor, dar și declarațiile martorilor asistenți la prinderea în flagrant, declarația martorei Voica
A. M., prietena inculpatului, coroborate cu declarațiile inculpatului.
În speță, în mod judicios judecătorul sesizării parchetului a stabilit că există indiciile săvârșirii unor infracțiuni, în raport de probele și indiciile la care s-a făcut referire mai sus.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența CEDO (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 CEDO a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
În fața tribunalului inculpatul a uzat de prevederile art 70 Cod procedură penală, respectiv de dreptul la tăcere și dreptul de a nu se autoincrimina.
Împrejurarea că inculpatul își asumă parțial recunoașterea infracțiunilor pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.proc.pen.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că
lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că faptele pentru care este cercetat inculpatul H., constituiau infracțiuni la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod judicios Tribunalul Cluj a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.
Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din _
"Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de Tribunal și însușit de Curtea de Apel.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3 din CEDO. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de droguri de risc, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și
identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Curtea, reține că recurentul este în vârstă de 25 de ani, a recunoscut și regretat presupusele infracțiuni pentru care este cercetat, nu posedă antecedente penale, dar toate aceste aspecte sunt în măsură să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin lăsarea în libertate la acest moment procesual.
Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse mari pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav apartenența la un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul H.
F. D. .
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care au fost săvârșite pretinsele infracțiuni de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpatului H. F. D. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumit, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurentului, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 25 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat L. Kinga, în baza art 189 Cod procedură penală.
Va obliga recurentul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial, conform art 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. F. D., detinut in Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr. 52/C din 30 mai 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 25 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat L. Kinga.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 iunie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
SS V. G., DP
GREFIER
DS
Red.D.P./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-A. Ț.
| ← Încheierea penală nr. 1547/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 559/2013. Propunere de arestare... → |
|---|
