Încheierea penală nr. 95/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.95/R/2013
Ședința publică din 28 august 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: L. F.
Judecător: R. M. Judecător: M. L. Grefier: M. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. I. -G.
, împotriva încheierii penale nr.71/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Turda, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. -G., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Chilea M. -
I., cu delegație avocațială depusă la dosar .
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței inculpatul arată că menține recursul declarat, își menține declarațiile anterioare date în fața poliției și nu dorește să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs. Totodată este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri ori excepții de formulat, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului B. I. -G., solicită instanței admiterea recursului declarat de către inculpat, casarea încheierii penale nr.71/_ a Judecătoriei Turda, prin care s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpat.
Solicită instanței revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, respectiv în urma deliberării să dispună o măsură bneprivativă de libertate.
Consideră că inculpatul lăsat în libertate nu ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care ar impune luarea unei măsuri excesive.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a manifestat regret, este dispus să se prezinte în fața instanței, lăsat în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
Instanța trebuie să aibă în vedere faptul că în sarcina inculpatului nu se pot reține antecedente penale, acesta beneficiind de reabilitare. Fapta comisă de inculpat a fost pe fondul unei activități ilegale comisă de partea vătămată.
Scopul procesului penal consideră că se poate realiza și printr-o măsură mai puțin restrictivă, urmând să se stabilească obligațiile legale.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, menținerea dispozițiilor încheierii pronunțate de instanța de fond, fiindcă aceasta s-a luat cu respectarea prevederilor legale, existând la dosarul cauzei probe temeinice care demonstrează faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de șantaj în formă continuată.
La dosarul cauzei există date care demonstrează faptul că inculpatul a săvârșit fapta, din anul 2012 a șantajat partea vătămată cu faptul că a întreținut relații sexuale cu o minoră, lucru neadevărat, fiindcă la acel moment concubina inculpatului nu era minoră. Sumele erau remise de partea vătămată la primirea pensiei, acesta fiind nevoit până la urmă să-și vândă casa. Solicită instanței respingerea recursului formulat de inculpat cu consecința menținerii măsurii arestării preventive.
Inculpatul B. I. -G., având ultimul cuvânt, declară că îi pare rău, solicită să fie cercetat în stare de libertate, el este singurul întreținător al familiei, are un copil și este pe drum al doilea, se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.
T R I B U N A L U L
Prin încheierea penală nr.71/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în baza art.149/1 alin.9 C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpatului B. I. -G. , fiul lui I. și M., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. de art.194 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., pe o durată de 20 de zile, începând cu data de_ și până la data de_, în motivare arătându- se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. și că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul
B. I. -G., care a criticat-o ca fiind netemeinică, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă neprivativă de liberate, în motivare arătând în esență că lăsarea lui în libertate nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică având în vedere împrejurările că a recunoscut săvârșirea faptei, pe care o regretă, este singurul întreținător al familiei, iar concubina sa este însărcinată, așteptând al doilea copil (inculpatul precizând totodată că, lăsat în libertate, se va prezenta în fața organelor judiciare ori de câte ori va fi chemat).
Analizând recursul formulat de inculpat, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este nefondat.
Aceasta deoarece, instanța de fond a apreciat în mod just că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. întrucât, pe de o parte, în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina lui (faptă constând, în esență, în aceea că, în cursul anului 2013, partea vătămată Pașca Cornel-I. a fost forțat, prin violențe și amenințări, să-i plătească inculpatului B. I. -G. suma de aproximativ
6.000 lei, partea vătămată fiind nevoit chiar să-și vândă locuința pentru suma de
4.500 lei.), în acest sens fiind declarațiile părții vătămate Pașca Cornel-I., procesele-verbale întocmite de către organele de cercetare penală, declarațiile martorilor Trifănică Grigore și Trifănică E. ia, declarațiile învinuitei Peter Codruța și declarațiile de recunoaștere date de inculpat.
Pe de altă parte , pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând, în principal, din gradul de pericol social concret, ridicat, al infracțiunii comise, din modul și împrejurările în care fapta a fost săvârșită (pe o perioadă lungă de timp, de către două persoane împreună - inculpatul și învinuita Peter Codruța, prin amenințări și violențe asupra unei persoane în vârstă, fără apărare, care a fost nevoită în cele din urmă să-și vândă locuința pentru a putea plăti inculpatului sumele solicitate), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unei persoane (ce nu se află la prima confruntare cu legea penală) care a comis o astfel de infracțiune, ce a ajuns la cunoștința opiniei publice producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social ridicat (cercetarea în stare de libertate a inculpatului putând reprezenta chiar o încurajare la săvârșirea unor fapte similare pentru acesta sau pentru alte persoane care au tendințe antisociale, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte grave).
Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. -G. împotriva încheierii penale sus-menționate.
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Chilea M. -I. ), sumă ce va fi avansată din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. -G. , fiul lui I. și M., născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, deținut în prezent în Arestul I.P.J. Cluj, împotriva încheierii penale nr.71/_ a Judecătoriei Turda.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Chilea M. -I. ), care se avansează din F.M.J.
Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 august 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
L. | F. R. | M. | M. B. |
M. L.
Red. M.L./B.C.
2 ex./_
Jud. fond: C. P.
← Încheierea penală nr. 38/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 220/2013. Propunere de arestare... → |
---|