Încheierea penală nr. 979/2013. Propunere de arestare preventiva a inculpatului
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 979/R/2013
Ședința publică din data de 17 iulie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: DP JUDECĂTORI: SS
: V. G. GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin PROCUROR - DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul S. C.
Z. împotriva încheierii penale nr. 23/C/ din data de 10 iulie 2013 a Tribunalului Sălaj, prin care s-a dispus propunerea arestării preventive formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în dosarul penal nr. 255/P/2013.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. C., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu - avocat Florian Alexandru Patric din cadrul Baroului C. cu delegație avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care
Inculpatul arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale nr. 23/C/ din data de 10 iulie 2013 a Tribunalului Sălaj, și rejudecând cauza să dispună revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea acesteia cu una din măsurile mai puțin restrictive de libertate, și anume, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Precizează faptul că, din probele de la dosar nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi autorul faptei pentru care este cercetat în prezentul dosar, deoarece, a fost vorba de o încăierare și nimeni nu l-a văzut pe inculpat având cuțitul asupra sa.
În speță, apreciază că nu există indicii și probe temeinice din care să reiasă faptul că inculpatul ar fi săvârșit fapta respectivă. Mai mult nu se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane doar pe baza unor presupuneri și a faptului că acesta este recidivist și nu se poate reține că acesta prezintă un pericol pentru ordinea publicăm din perspectiva antecedentelor penale pe care le are. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentantul M. ui P., apreciază încheierea penală recurată ca fiind legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat. În speță, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art.20 C.pen, raportat la art.174
alin.1 și 2, art.175 alin.1 lit. i și art.76 alin.1 lit.c C.pen, cu aplicarea art.37 lit. a C.pen. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru comiterea acestei infracțiuni este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul S. C. Z., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Sălaj prin încheierea penală nr. 23 din 10 iulie 2013 a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și în baza art.149 Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. C. Z. (fiul lui C. și Viola, născut la_ în Marghita, jud. Bihor, domiciliat în Suplacu de Barcău, str. Codrului, nr.16, jud. Bihor, CNP 1. ) pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de_ ora 1100și până la data de_, ora 1100.
A dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului S. C. Z. pe o perioadă de 29 de zile.
În motivarea propunerii s-a arătat ca inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. art. 20 Cod penal raportat la art 174 alin 1 și 2, art 175 alin 1 lit i și art. 176 alin.l lit. c din Codul penal cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal, prezentând un pericol real pentru ordinea publică.
Din actele existe la dosarul cauzei s-a reținut că împotriva inculpatului S.C. Z. a fost începută urmărirea penală și pusă în mișcare acțiunea penală la data de_ pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. art. 20 Cod penal raportat la art 174 alin 1 și 2
, art 175 alin 1 lit i și art. 176 alin.l lit. c din Codul penal cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal .
În fapt se reține că la data de_, în jurul orelor 16,00 organele de urmărire penală din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 7 Nușfalău au fost sesizate prin intermediul serviciului apel unic de urgență 112 despre faptul că numitul Covaci Alin G., în vârsta de 14 ani, a fost victima unei agresiuni comise pe raza localității Plopiș în urma căreia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Z. .
Din actele premergătoare și de urmărire penală administrate rezultă faptul că inculpatul S. C. Z., din localitatea Suplacu de Barcău județul Bihor, condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni contra vieții, a avut o relație de concubinaj cu numita Haraga S. din localitatea Plopiș, județul Sălaj, relație din care a rezultat un copil, la ora actuală în vârsta de 6 ani.
În cursul anului 2012 inculpatul a fost eliberat din penitenciar și de atunci s-a deplasat în mai multe rânduri în localitatea Plopiș, la familia numitei Haraga
S., făcând de fiecare dată scandal.
La data de_, în jurul orelor 16,00 inculpatul însoțit de către K. Mihai și de încă o persoană pe nume Hendre Jozsef, s-au deplasat în localitatea Plopiș cu autoturismul marca BMW de culoare verde cu numărul de înmatriculare_, aparținând și fiind condus de către K. Mihai.
Ajunși în localitatea Plopiș cei trei s-au deplasat la locuința lui Haraga S. unde au început să facă scandal, inculpatul S. C. Z. și numitul Hendre Jozsef intrând în curtea casei, fiecare având la mână câte un cuțit.
La un moment dat S. C. Z. l-a prins de mâna pe fiul său Haraga Mădălin, în vârsta de șase ani și 1-a târât până la mașina introducandu-1 înăuntru.
Apoi inculpatul 1-a observat pe numitul Covaci Florin, fratele părții vătămate Covaci Alin G., cu familia căruia a avut un conflict în urmă cu mai mulți ani.
În acel moment inculpatul a început să fugă după Covaci Florin fiind însoțit de către numitul Hendre Jozsef.
Când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 394 învinuitul 1-a văzut pe drumul public din fața casei pe Covaci G. Alin și s-a îndreptat spre el după care i-a aplicat trei lovituri de cuțit în zona antebrațului și a pieptului .
În urma loviturilor primite partea vătămată a căzut la pământ sângerând abundent.
Datorită faptului că între timp în zonă se adunaseră mai multe persoane, atât S. C. Z. cât și Hendre Jozsef au fugit înspre mașina lui K. Mihai și s- au îndreptat spre un loc necunoscut.
Conform concluziilor medico-legale provizorii nr. 803/X/147 din_, partea vătămata Covaci Alin G. prezintă plăgi tăiat înțepate multiple cu hemopneumotorace și hemoperitoneu în evoluție. Leziunile s-au putut produce prin loviri active, multiple cu un corp tăietor înțepător. În urma leziunilor suferite, viața victimei este pusă în primejdie, iar leziunile pot data din_ .
Propunerea de arestare preventivă s-a întemeiat pe dispozițiile art.143,148 lit.d și f C. proc. pen.
Referitor la existența unor probe sau indici temeinice ca inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se reține că potrivit art. 63 alin. 1 C.pr.pen constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. De asemenea constituie "indicii temeinice"; conform art. 68 ind. 1 C.p.p. atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoană față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Acestor noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 pct. 1 lit. c) din CEDO, respectiv conform jurisprudenței CEDO în materie - fapte sau informații de natură să convingă un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune (c. Varga c. României; Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit; Talat Tepe c. Turciei; K-F c. Germaniei) fără a fi necesar a se putea formula o acuzare completă.
În cauza de față, din analiza probelor existente în dosarul de urmărire penală instanța a apreciat că există indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpatul a faptelor reținute de procuror. Sunt relevante în acest sens declarațiile martorilor oculari,concluziile raportului de constatare medico- legală,fișa de cazier a inculpatului.
Instanța a mai reținut că probele sau indiciile temeinice în baza cărora s-ar putea lua măsura arestării preventive în prezența cauză nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare (c. Murray c. Regatului Unit), dar acestea sunt suficiente pentru a crea o suspiciune întemeiată obiectiv privind existența faptelor și comiterea acestora de către inculpat. Din probele administrate până în acest moment în cauză instanța apreciază că există indicii suficiente care să creeze o suspiciune întemeiată că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Pe lângă existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, art. 148 alin. 1 C.p.p. impune pentru luarea măsurii arestării preventive și existența unui caz dintre cele prevăzute de lege în acest sens. Astfel se reține ca în referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău s-a invocat art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., instanța apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legale invocat, pe considerentele ce urmează.
Faptele comise de către inculpat,cea de tentativa de omor deosebit de grav este de o gravitate sporită,gravitate ce rezulta chiar din modul de sancționare prevăzut de legiuitor pentru acestea.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu reprezintă altceva decât temerea că inculpatul odată pus în libertate ar putea săvârși din nou fapte prevăzute de legea penală și temerea că punerea în libertate a inculpatului ar declanșa puternice reacții și sentimente de insecuritate în rândul opiniei publice, fata de gravitatea faptei săvârșite și de starea de libertate a autorului acestei fapte. În această situație pericolul concret pentru ordinea publică trebuie raportat la două elemente și anume gravitatea faptei comise, care nu trebuie confundat cu pericolul social al infracțiunii, și persoana autorului infracțiunii .
De altfel această interpretare a textului dispozițiilor art 148 lit f Cod pr pen este în deplină concordanță cu dispozițiile art 5 paragraf 1 lit c din textul Convenției Europene a Drepturilor Omului care prevăd faptul că o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținuta în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia . La o simplă analiza a acestui text se constată faptul că cele două situații în care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane nu trebuie îndeplinite cumulativ, fiind suficient din punct de vedere al CEDO, existența unor motive verosimile de a bănui că o persoană a săvârșit o infracțiune pentru a se dispune arestarea.
De asemenea s-a reținut că și temei al arestării preventive și dispozițiile art.148 lit d Cpp,având în vedere că anterior comiterii acestei fapte inculpatul a mai săvârșit o altă infracțiune pentru care a fost condamnat, tot pentru o infracțiune de tentativă de omor .
Împotriva încheierii Tribunalului a declarat recurs inculpatul S. C. Z. solicitând casarea ei și rejudecând cauza, cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că în speță nu sunt întrunite cerințele pericolului concret pentru ordinea publică prev. de art. 148 lit.f C. proc. pen., iar pe de altă parte nu există nici probe de vinovăție raportat la fapta ce i se impută.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Instanța de fond în mod judicios a apreciat că sunt prezente prevederile art.143 și 148 lit.f C.proc.pen., arestarea inculpatului impunându-se în vederea efectuării urmăririi penale, a unei bune administrări a probelor, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i, art. 176 lit. c
C. pen. și art. 37 lit. a C. penal de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
La data de 10 iulie 2013 s-a emis împotriva inculpatului mandatul de arestare preventivă nr.14 din data de 10 iulie 2013de către Tribunalul Sălaj pe o durată de 29 de zile, măsura arestării preventive care este contestată potrivit art.149/1 alin.13 C.proc.pen.
Măsura arestării inculpatului s-a luat cu respectarea disp.art.143 și 148 lit. f C. proc.pen., în sarcina inculpatului reținându-se o infracțiune pentru care pedepsea prevăzută de lege depășește 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev.de art.148 lit.f C.proc.pen.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f C.proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f C.proc.pen., este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Probele și indiciile temeinice în speță sunt: declarațiile inculpatului date în fața instanței, declarațiile martorilor Lupou E., Covaci D., I. Onoriu, constatările medico-legale emise de SML Sălaj.
În conformitate cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În plus, Curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO" factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
Curtea apreciază că în baza art. 136 C.pr.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată este oportună măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute de judecătorul fondului.
Față de aceste considerente, curtea în baza art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen. va respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Va stabili în favoarea Baroului C., suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Florian Alexandru, în baza art. 189 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin.2 C.proc.pen. va obliga pe recurentul S. C. Z. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. C. Z. , fiul lui
C. și Viola, născut la 25 octombrie 1985 în Marghita, jud.Bihor, împotriva încheierii penale nr.23 din 10 iulie 2013 a Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului C., suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Florian Alexandru.
Obligă pe recurentul S. C. Z. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 iulie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
DP | S. | S. | V. G. |
GREFIER,
G. I. -B.
Red.D.P./dact V.R. 2 ex./ _
Jud. fond:T. C.
← Încheierea penală nr. 112/2013. Propunere de arestare... | Încheierea penală nr. 1022/2013. Propunere de arestare... → |
---|