Sentința penală nr. 136/2013. Conflict de competență
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.136/2013
Ședința publică din 3 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : L. | H. |
GREFIER | : L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - cauza penală având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Zalău și Tribunalul Sălaj, în dosarul nr._ privind pe petentul C. S. .
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin rezoluția din data de_ din dosar nr. 1719/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuitului C.
S. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 lit.b) din Legea nr.241/2005.
Deoarece în data de 21 și 30 iulie 2008, învinuitul C. S. a achitat sumele restante de 29.201 lei TVA și 24.587 lei impozit pe profit, organele de urmărire penală au constatat existența unei cauze de nepedepsire, astfel că prin ordonanța procurorului din data de_ din dosar nr.1719/P/2007, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuit și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ in cuantum de 800 lei.
Învinuitul nemulțumit, a formulat o plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, care prin ordonanța din_ din dosar nr.443/II/2/2008 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Învinuitul C. S. s-a adresat cu o plângere împotriva ambelor soluții Judecătoriei Z., solicitând instanței să desființeze soluția procurorului ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că în cursul urmăririi penale nu au fost luate în considerare apărările sale și nu s-a efectuat o expertiză contabilă in cauză.
Prin sentința penală nr. 7 din 9 ianuarie 2009 a Judecătoriei Z. , în baza art.278/1 lit.b Cod procedură penală a fost admisă plângerea învinuitului C. S. împotriva Ordonanței procurorului din_ pronunțată în dosar nr.1719/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, a fost desființată soluția procurorului și cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva făptuitorului C. S. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 din Legea nr.241/2005.
Prin decizia penală nr.20/_ a Tribunalului Sălaj a fost respins ca neîntemeiat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău.
În urma redeschiderii urmăririi penale ca urmare a hotărârii judecătorești menționate anterior, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, în cadrul căreia s-a constatat imposibilitatea stabilirii înregistrării în contabilitatea societății ca venituri a mai
multor sume de bani, fiind audiate totodată 73 de persoane care au organizat evenimente la restaurantul Zahana în perioada_ -_ și rezultând o sumă de 135.104,05 lei venituri neînregistrate, pentru care se datora TVA în sumă de 21.571 lei și impozit pe profit de 18.165 lei.
Întrucât învinuitul a achitat aceste sume în timpul urmăririi penale și suma totală se situa sub nivelul de 50.000 euro prevăzut de art.10 din Legea nr.241/2005, s-a constatat existența unei cauze de nepedepsire și, ca atare, prin ordonanța din data de_, s-a dispus încetarea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei.
Plângerea învinuitului împotriva acestei ultime ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța din_ din dosar nr.71/II/2/2010, de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Împotriva ambelor soluții, învinuitul C. S. a formulat plângere în baza art.2781Cod procedură penală la instanța de judecată, aceasta fiind înregistrată la Judecătoria Zalău la data de_ sub nr._, iar prin încheierea din data de _
, a fost admisă plângerea părții vătămate, desființată soluția procurorului și reținută cauza pentru judecare, cu toate că prin această soluție practic a fost îngreunată situația învinuitului în propria cale de atac, acesta având în cadrul noului dosar calitatea de inculpat.
În final, prin sentința penală, nr. 445/_ Judecătoria Zalău, în baza art.11 pct.2 lit.b) raportat la art.10 lit.i1) Cod procedură penală, cu aplicarea art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005, încetează procesul penal început față de inculpatul C. S., fiul lui
S. și M., născut la data de_ în localitatea Horoatu Crasnei, jud.Sălaj, cetățean român, studii medii, căsătorit, stagiul militar îndeplinit, administrator la S.C.Prodas S.R.L.., domiciliat în municipiul Z., Bd.Mihai V., nr.13, bl.E3, sc.A, et.5, ap.13, jud.Sălaj, CNP 1. , pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) din Legea nr.241/2005 și aplică inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de 800 lei, care se va înregistra în cazierul judiciar.
Împotriva acestei sentințe penale inculpatul a declarat apel, iar Tribunalul Sălaj prin decizia penală nr. 1/_ a admis apelul, a desființat sentința apelată precum și încheierea din data de_ a Judecătoriei Z. pentru motivele arătate în decizia penală nr. 1/_ și a dispus trimiterea plângerii formulată de petentul C. S. împotriva ordonanței procurorului din_ la Judecătoria Zalău, pentru o nouă judecată.
Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 361 pct.2 și 3 Cod procedură penală încheierile pronunțate în primă instanță pot fi atacate odată cu fondul, iar apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor. Deci, instanța învestită cu soluționarea apelului este competentă să verifice și încheierile pronunțate în dosar, inclusiv încheierea penală din data de_ . Examinând legalitatea și temeinicia acestora, tribunalul a reținut că la momentul formulării plângerii împotriva soluției procurorului, petentul C. S. avea calitatea de învinuit, temeiul încetării urmăririi penale constituindu-l dispozițiile art.10 lit.i/1, respectiv existența cauzei de nepedepsire datorată achitării prejudiciului.
Or, potrivit dispozițiilor art. 278/1 alin.8 Cod procedură penală într-o atare situație instanța de fond avea doar posibilitatea de a admite plângerea și de a schimba temeiul încetării procesului, în cazul unei instrumentări complete, sau trimiterea din nou la parchet în vederea continuării cercetărilor, dacă se constata că urmărirea nu a fost completă.
Inculpatul sau învinuitul față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală poate solicita pe calea plângerii în fața judecătorului împotriva dispoziției de netrimitere în judecată, schimbarea de drept a dispoziției de scoatere de sub urmărire penală. În caz de admitere a plângerii, judecătorul nu poate pronunța decât soluția prevăzută de art.278/1 alin.8 lit.b, iar nu cea prevăzută la lit.c, întrucât reținerea cauzei spre judecată prevăzută în acest text de lege implică dobândirea calității de inculpat de către învinuit în propria cale de atac, cu încălcarea principiului ,,non reformatio în peius.,, (ICCJ - Secția
penală decizia nr. 3554 din_, RIL 44/_ ). Prin urmare, s-a concluzionat că în speță, prima instanță a fost sesizată cu o plângere împotriva soluției procurorului și în mod nelegal a fost schimbat cadrul procesual astfel că a admis apelul, a desființat sentința apelată precum și încheierea din data de_ a Judecătoriei Z. pentru motivele arătate în decizia penală nr. 1/_ și a dispus trimiterea plângerii formulată de petentul C. S. împotriva ordonanței procurorului din_ la Judecătoria Zalău, pentru o nouă judecată.
Sesizată fiind în acest fel, Judecătoria Zalău, văzând dispozițiile art.XXIV alin. 3 din Legea 202/2010, prin sentința penală nr.164/_, în baza art. 39 alin 1 teza I C.p.p. raportat la art. 278 indice 1 alin. 1 C.p.p., a invocat din oficiu excepția de necompetență materială și în baza art. 42 C.p.p. raportat la art. 27 alin. 1 lit. e indice 1 C.p.p., a declinat competenta de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sălaj, pe următoarele considerente:
Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 1 C.p.p. după respingerea plângerii făcute potrivit art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
Potrivit art. 27 alin. 1 lit. e indice 1 C.p.p. (modificat prin art.XVII pct. 3 din Legea 202/2010) infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art.9 din Legea 241/2005, sunt de competența în primă instanță a Tribunalului. Potrivit art. XXIV alin. 3 din Legea 202/2010 în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile.
Potrivit art. 197 C.p.p. încălcarea dispozițiilor privitoare la competența după materie este sancționată cu nulitatea absolută. Potrivit art. 39 alin. 1 C.p.p. excepția de necompetență materială poate fi ridicată în tot cursul procesului penal până la pronunțarea hotărârii definitive.
Având în vedere aceste dispoziții legale, raportate la data pronunțării deciziei penale nr. 1/_ a Tribunalului Sălaj, în baza art. 42 C.p.p. raportat la art. 27 alin. 1 lit. e indice 1 C.p.p., văzând dispozițiile art.XXIV alin. 3 din Legea 202/2010, instanța și-a declinat competenta de soluționare a cauzei având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, formulată de către petentul C. S. domiciliat în Z., bdul. M.V. nr. 13, bl. E3, et.5, ap.13, jud. Sălaj, în favoarea Tribunalului Sălaj.
Prin sentința civilă nr. 85 din 16 octombrie, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în baza art. 39 alin 1 teza I C.p.p. raportat la art. 2781alin. 1 C.p.p. s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Sălaj, invocată din oficiu și în consecință:
Văzând dispozițiile art. 385 C.p.p. și art. XXIV alin. 1 din Legea 202/2010, în baza art. 42 C.p.p. raportat la art. 25 C.p.p., s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, formulată de către petentul C. S., domiciliat în Z., B-dul.
M.V. nr. 13, bl. E3, et.5, ap.13, jud. Sălaj, în favoarea Judecătoriei Z. .
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza art.43 alin.1 C.p.p, trimite dosarul la Curtea de apel Cluj, pentru regulator de competență.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În al doilea ciclu procesual, Judecătoria Zalău a fost sesizată cu soluționarea plângerii formulată de petentul C. S. împotriva ordonanței procurorului din_ la Judecătoria Zalău, în urma unei decizii (definitivă prin nerecurare) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în apel, în baza art. 379 pct.2 lit. b Cod pr. penală, potrivit căruia
"instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: desființează sentința
primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată (…) și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă. La rândul său, art. 385 alin. (1) Cod pr. penală, dispune că "instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului";.
Cu alte cuvinte, prin decizia de desființare cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel își exercită rolul de control judiciar sub toate aspectele de legalitate, prevăzute în mod expres de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 197 alin.2 C.p.p) - inclusiv cu privire la competența materială și legala sesizare a instanței - iar cele statuate în această privință printr-o hotărâre rămasă definitivă, sunt obligatorii pentru instanța de fond; ca atare problemele de drept dezlegate print-o astfel de hotărâre nu mai pot fi repuse sub nici o formă în discuție, chiar dacă sunt de ordine publică, deoarece, în caz contrar, prima instanță s-ar transforma ea însăși într-o instanță de control judiciar, depășindu-și competența funcțională stabilită prin lege.
Soluția consacrată de art. 385 alin. (1) Cod pr. penală și respectiv art. 38518alin.
(1) Cod pr. penală (în cazul recursului) are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând desigur obligativitatea deciziei instanței de control judiciar la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de apel sau de recurs, ca instanțe de control judiciar este obligatoriu pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să judece cauza nu poate să refuze o atare interpretare pe motiv că s- au încălcat norme de ordine publică sau sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
În speță, decizia pronunțată în apel a rămas definitivă (prin nerecurare la Curtea de apel Cluj, de către părțile interesate), astfel că, Judecătoria Zalău fiind legal investită, cu soluționarea plângerii, nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență materială, indiferent de interpretarea pe care a dat-o normelor procedurale (de bază sau tranzitorii), aplicabile în această materie. Dimpotrivă, Judecătoria Zalău avea obligația să soluționeze cauza pe fond, conform celor statuate prin decizia de desființare (atât a sentinței apelate precum și a încheierii din data de_, ca fiind pronunțate cu încălcarea unor norme legale, ce atrag sancțiunea nulității absolute a celor două acte procedurale) și nu să o soluționeze pe excepția de necompetență materială - cum greșit a procedat - derobându-se astfel de sarcinile stabilite prin decizia de desființare.
Dealtfel, interpretarea dată de prima instanță - care s-a erijat astfel în instanță de
control judiciar - dispozițiilor art. 39 alin. 1 C.p.p. conform cărora "excepția de necompetență materială poate fi ridicată în tot cursul procesului penal până la pronunțarea hotărârii definitive"; este deficitară, deoarece sintagma "hotărâre definitivă"; poate viza nu doar finalizarea procesului, (cum foarte probabil s-a apreciat) ci și reluarea acestuia, într-un alt ciclu procesual sau sau continuarea procesului, atunci când judecata s-a întrerupt, din diferite motive (așa cum este cazul în speță), situații în care, raportat la prev.art. art. 385 alin. (1) Cod pr. penală și respectiv art. 38518alin. (1) Cod pr. penală (în cazul recursului), nu se mai poate pune în discuție sub nici o formă, excepția de necompetență, pentru motivele tocmai arătate, astfel că, la o privire atentă, între dispozițiile art. 39 alin. 1 C.p.p, și ale art. 385 alin. (1) Cod pr. penală, respectiv art. 38518alin. (1) Cod pr. penală (în cazul recursului), aparent contradictorii, nu există nici un fel de
contradicție, prin "tot cursul procesului"; urmând a se înțelege situația firească și normală, când acesta se desfășoară într-un singur ciclu procesual, ce presupune o singură judecată în fond și în căile ordinare și/sau extraordinare de atac.
Înțelegând astfel în mod greșit că trebuie să-și verifice din oficiu competența materială de soluționare a cauzei, judecătoria a dat o greșită interpretare și normelor tranzitorii de competență, reținând că "potrivit art. 27 alin. 1 lit. e indice 1 C.p.p. (modificat
prin art.XVII pct. 3 din Legea 202/2010) infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005, sunt de competența în primă instanță a Tribunalului"; și că "potrivit art. XXIV alin. 3 din Legea 202/2010, în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile";.
Aceste texte de lege nu sunt aplicabile în speță, deoarece așa cum rezultă și din decizia penală nr. 1/_, prin care s-a desființat atât sentința apelată precum și încheierea din data de_ a Judecătoriei Z., instanța de apel nu a avut în vedere o rejudecare a cauzei, în al doilea ciclu procesual, ci este vorba pur și simplu de continuarea judecării plângerii, în primul ciclu procesual, judecata fiind practic întreruptă, sub acest aspect, prin încheierea din data de_, când a fost admisă plângerea părții vătămate, desființată soluția procurorului și reținută cauza pentru judecare.
Practic, instanța de control judiciar a constatat că, printr-o aplicare greșită a legii, în primul ciclu procesual, judecătoria fiind sesizată de către învinuit cu o plângere, în temeiul art.275-278 și 2781C.p.p., prin încheierea din data de_, pronunțată în baza art.2781alin. (8) lit.c Cod procedură penală, a reținut cauza pentru judecare și a continuat procesul penal, în lipsa unei sesizări din partea părții vătămate, așa cum prev. disp. art.2781alin. (9) Cod procedură penală, în interpretarea dată prin R.I.L. nr.44/2008, unde se arată că:
"Cu toate că prin art. 2781alin. 9 din Codul de procedură penală se precizează, fără
să se facă distincție, că, "în cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1", trebuie să se aibă în vedere totuși că, în accepțiunea dispozițiilor de ansamblu ce reglementează instituția sesizării instanței, o atare plângere nu poate proveni decât de la persoana vătămată nemijlocit prin fapta penală, pentru a i se atribui forța procesuală specifică unui act de sesizare a instanței. Un asemenea tratament juridic se impune și pentru că, în ipoteza plângerii formulate de însăși persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi de neconceput ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanței împotriva sa, cu încălcarea implicită a principiului procesual non reformatio in pejus";.
În final, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, a statuat că"; în cazul plângerii formulate în baza art. 2781din Codul de procedură penală de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată și care solicită schimbarea temeiului de drept al soluției dispuse prin rezoluție sau ordonanță ori dispoziția cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanța poate dispune schimbarea acestuia, în condițiile art. 2781alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală";.
Procedând în acest mod, judecătoria a judecat într - un alt cadru procesual decât cel stabilit de petent și anume soluționarea plângerii, în conformitate cu prev. art.2781alin.
(8) lit.a ; b și c, Cod procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin R.I.L. nr. 44/2008. Nici una din cele trei soluții legale și posibile, ce rezultă din aceste dispoziții legale, astfel cum au fost interpretate de Î.C.C.J, respectiv respingerea plângerii, în temeiul art.2781alin.(8) lit.a Cod procedură penală, în cazul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, admiterea plângerii și restituirea cauzei la procuror, pentru administrarea de noi probe sau admiterea plângerii și schimbarea temeiului legal al ordonanței de încetare a procesului penal, în temeiul art.2781alin. (8) lit.b Cod procedură penală, în cazul constatării unui motiv de achitare, din cele prev. de art.10 ali.1 lit.a)-e) Cod procedură penală, dacă probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente, nu au fost
adoptate de instanță; dimpotrivă, continuând procesul penal, într-un alt cadru procesual decât cel cu care a fost și putea fi investită de petent, care are calitatea de învinuit, instanța a stabilit în final că petentul (transformat în inculpat) se face vinovat de faptele pentru care s-a dispus începerea urmării penale (și ulterior încetarea procesului penal, în temeiul art.10 lit.i1C.p.p., cu aplicarea unei amenzi administrative de 800 lei), a pronunțat
din nou soluția încetării procesului penal, pe același temei legal, lăsând practic plângerea petentului nesoluționată.. Desigur, soluția astfel adoptată în final de prima instanță (ca urmare a reținerii în mod greșit a situației prev.de art. 2781 alin. (8) lit. c, Cod procedură penală, raportat la calitatea procesuală a petentului) era corectă și legală, dacă și numai
dacă "petentul-învinuit"; ar fi solicitat, conf. art.13 Cod procedură penală, continuarea procesului penal - aspect care nu a fost pus în discuție și nici nu rezultă din actele și lucrările dosarului - și în același timp, cu condiția ca instanța să fi constatat că nu se poate reține, în baza probelor administrate în cursul judecății, nici unul din motivele de achitare, prev.de art.10 alin.1 lit.a)-e) Cod procedură penală.
Prin urmare, față de momentul formulării plângerii (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) și stadiul în care se află judecarea acesteia (întreruperea judecății la prima instanță, prin încheierea din data de_ ), în speță sunt pe deplin aplicabile normele tranzitorii ale art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010, conform cărora: "procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi"; împrejurare care a fost avută dealtfel în vedere de instanța de apel, la pronunțarea deciziei penale nr. 1/_ a Tribunalului Sălaj, în sensul desființării atât a hotărârii atacate cât și a incheierii din data de_, cu trimitere spre o nouă judecată în fond la prima instanță și nu cu reținere pentru judecarea în fond.
În concluzie, în actualul cadru procesual, tribunalul, a constatat că Judecătoria Zalău a fost legal investită cu soluționarea plângerii formulată de petentul C. S., la data de_, judecata a fost întreruptă prin încheierea din data de_, soluție care a fost însă desființată (odată cu nr. sentința penală, nr. 445/_ ) prin decizia penală nr. 1/_, pronunțată în apel iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată a plângerii formulate împotriva Ordonanței procurorului din cadrul Parchetului Z. din data de_, la Judecătoria Zalău. Or, în aceste condiții, Judecătoria Zalău, nu doar că este competentă material să soluționeze plângerea, raportat atât la normele legale în vigoare la data înregistrării plângerii cât și a normelor legale tranzitorii, instituite prin Legea nr.202/2010 dar raportat la prevederile art. 39 alin. 1 C.p.p. respectiv prev. art. 385 alin.
(1) Cod pr. penală și respectiv art. 38518alin. (1) Cod pr. penală, nici măcar nu mai putea să le pună în discuție, odată ce a fost investită în acest sens prin decizia penală nr. 1/_ a Tribunalului Sălaj, definitivă prin nerecurare.
Drept urmare, tribunalul, aflându-se în această "situație inedită";, în ședința de azi, a invocat la rândul său, din oficiu, excepția de necompetență materială - în baza prevederilor legale pe parcurs enunțate - pe care desigur, a admis-o în sensul declinării competenței materiale de soluționare a cauzei, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, formulată de către petentul C. S., în favoarea Judecătoriei Z. . Constatând totodată, ivirea unui conflict negativ de competență, în baza art. 43 alin.1 C.p.p, instanța a dispus trimiterea dosarului la Curtea de apel Cluj, pentru regulator de competență.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 43 alin. (1) teza a II-a
C. proc. pen., existând un conflict negativ de competență între între Judecătoria Zalău și Tribunalul Sălaj, în dosarul nr._ privind pe petentul C. S., instanțe care și-au declinat competența una în favoarea celeilalte.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între între Judecătoria Zalău și Tribunalul Sălaj, cu privire la competența de soluționare a plângerii formulată de petentul
C. S. împotriva rezoluției din data de_ din dosar nr. 1719/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuitului pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 lit.b) din Legea nr.241/2005 si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ in cuantum de 800 lei, va stabili în favoarea Tribunalului Sălaj competența de soluționare a cauzei pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 s-a stabilit o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal, stabilindu-se că dispozițiile relative la competență, căi de atac, termene și motive ultraactivează după
ieșirea lor din vigoare, fiind însă obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanță, înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură, în caz contrar, fiind incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal.
Curtea va retine prin similaritate de situatie concluzia exprimată de I.C.C.J., prin încheierea nr. 104 din 24 ianuarie 2012 potrivit căreia prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit căreia, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competență sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanța de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Altfel spus, situatia lămurită prin decizia arătata vizează reluarea judecătii din momentul sesizării si care, în cazul de spetă îl constituie plângerea petentului astfel că dispozițiile Legii nr. 202/2010 referitoare la competența soluționării cauzei sunt de imediată aplicare.
Așa fiind, se va admite sesizarea privind soluționarea conflictului negativ de competență si se va stabili în favoarea Tribunalului Sălaj competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea împotriva ordonantei procurorului formulate de petentul
C. S. .
Potrivit art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E :
Admite sesizarea privind soluționarea conflictului negativ de competență.
Stabilește în favoarea Tribunalului Sălaj competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea împotriva ordonantei procurorului formulate de petentul C. S. .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. H. L. C.
Red. H.L./S.M 4 ex./ _
| ← Sentința penală nr. 99/2013. Conflict de competență | Sentința penală nr. 109/2013. Conflict de competență → |
|---|
