Sentința penală nr. 170/2013. Cerere de reabilitare

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ Nr.170/F/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentat prin procuror:

P. IONELIA.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petenta B. I. G., având ca obiect cerere de reabilitare (art.494 și următoarele C.p.p., art.134 și următoarele C.p.) .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat în fond la data de 14 noiembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Bistrița sub nr._, în baza art. 42 Cod procedură penală raportat la art. 494 Cod procedură penală s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească de sub efectul condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 56/2006 a Tribunalului C. pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal, formulată de petenta B.

I. G., în favoarea Tribunalului B. -Năsăud.

Ulterior, cererea a fost înregistrată la Tribunalul B. -Năsăud sub nr. _

.

Prezentă fiind în instanță, petenta B. I. G. arată că s-a liberat în anul

2009, pe data de 2 decembrie și solicită reabilitarea judecătorească întrucât dorește să se angajeze.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 56/2006 din data de 31 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul penal nr. 7861/2005, inculpata Rotaru I. G. (viitoare

B. ) a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 Cod penal.

S-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate respectiv reținerea din 7 septembrie 2005 și a arestului preventiv din 8 septembrie 2005 la zi, menținându-se starea de arest dispusă față de inculpată în cauză.

Totodată, inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care onorariu apărător din oficiu pentru av. Predescu Silviu N. în faza de judecată.

Din executarea pedepsei aplicate petenta s-a liberat condiționat la data de _

, cu un rest neexecutat de 643 de zile de închisoare, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar depusă la dosar, deși petenta susține că liberarea sa condiționată a survenit mai târziu.

Întrucât pentru a se dispune reabilitarea judecătorească este necesară trecerea unui interval de timp de 4 ani plus jumătate din pedeapsa pronunțată, respectiv 6 ani și jumătate, calculat de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, avută în vedere în întregime (pedeapsă ce include restul de 643 zile închisoare rămas neexecutat), așa cum dispozițiile art.135 alin.1 lit.a, art.136 alin.1 Cod penal prevăd, termen care va fi împlinit doar în cursul lunii martie 2017, instanța va respinge în baza dispozițiilor legale arătate, raportat la dispozițiile art.497 alin.1 lit.a Cod procedură penală, cererea formulată de petenta B. (fostă Rotaru) I. G., privind reabilitarea sa judecătorească de sub efectele condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.56/2006 a Tribunalului C., pentru neîndeplinirea condițiilor de formă (întrucât a fost introdusă înainte de termenul legal).

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petenta va fi obligată să plătească statului 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge cererea formulată de petenta B. (fostă Rotaru) I. G., fiica lui

A. -N. și Garofița, născută la data de_ în B., domiciliată în B., str. Dimitrie Cantemir, nr. 10, jud. B. -Năsăud, CNP-2., privind reabilitarea sa judecătorească de sub efectele condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 59/2006 a Tribunalului C., pentru neîndeplinirea condițiilor de formă (întrucât a fost introdusă înainte de termenul legal).

Obligă pe petentă să plătească statului suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Red/dact G.A/R.M. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE Nr.170/F/2013

Respinge cererea formulată de petenta B. (fostă Rotaru) I. G., fiica lui

A. -N. și Garofița, născută la data de_ în B., domiciliată în B., str. Dimitrie Cantemir, nr. 10, jud. B. -Năsăud, CNP-2., privind reabilitarea sa judecătorească de sub efectele condamnării la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 59/2006 a Tribunalului C., pentru neîndeplinirea condițiilor de formă (întrucât a fost introdusă înainte de termenul legal).

Obligă pe petentă să plătească statului suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 170/2013. Cerere de reabilitare