Sentința penală nr. 276/2013. Cerere de reabilitare

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 276

Ședința publică din data de 02 iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul-condamnat M.

V. -A., având ca obiect cerere de reabilitare (art. 494 și urm. C.p.p., art. 134 și urm. C.pen.).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul M. V. -A.

.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de

procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

La întrebarea instanței, petentul-condamnat înțelege să-și precizeze poziția procesuală și arată că își menține cererea de reabilitare. Totodată, învederează faptul că domiciliază în Franța, iar în România locuiește la părinții săi, respectiv în

C. -N., str. Fabricii, fără forme legale.

Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția necompeteței teritoriale a Tribunalului C., având în vedere că textul art. 494 C.pr.pen. arată că soluționarea prezentei cereri aparține fie instanței care a pronunțat condamnarea, fie instanței corespunzătoare în a cărei rază teritorială locuiește condamnatul. De asemenea, consideră că este vorba de trei reabilitări de drept, fiind vorba de trei infracțiuni concurente. Prin urmare, având în vedere că petentul nu are reședința în C. -N., solicită declinarea competenței în favoarea Tribunalului Sibiu.

Instanța împărtășește opinia reprezentantei Parchetului și stabilește că prezenta cerere este o reabilitare de drept.

Petentul M. V. -A. lasă la aprecierea instanței.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul M. V. A. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună reabilitarea față de cele trei pedepse la care a fost condamnat anterior.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Acest petent a fost condamnat după cum urmează: prin sentința penală nr.314/_ a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5874/2005 a Î., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de propagandă naționalist-șovină, p.p. de art.317 C.penal; prin sentința penală nr.131 din_ a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1646/2008 a Î., la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea de infracțiuni similare celor de mai sus; prin sentința penală nr.208 din_ a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1750/2008 a Î., la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni ca cele de mai sus.

Acest condamnat a formulat prezenta cerere de reabilitare față de acest trei pedepse ce i-au fost aplicate.

Înainte de a analiza pe fond cererea, instanța va analiza competența sa față de obiectul prezentului dosar. Astfel, având în vedere că textul art. 494 C.pr.pen. arată că soluționarea prezentei cereri aparține fie instanței care a pronunțat condamnarea, fie instanței corespunzătoare în a cărei rază teritorială locuiește condamnatul. De asemenea, în cauză este vorba de trei reabilitări de drept, fiind vorba de trei infracțiuni concurente. Prin urmare, având în vedere că petentul nu are reședința în

  1. -N., chiar dacă el susține acest lucru, nu a putut să dovedească acest aspect, instanța apreciază că nu este competentă material în soluționarea prezentei cereri.

    În aceste condiții și pe baza acestor considerente detaliate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .

    În baza art.42 C.pr.pen., se va dispune declinarea competenței soluționării cererii formulate de către petentul M. V. A., în favoarea Tribunalului Sibiu.

    În baza art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .

    În baza art.42 C.pr.pen., declină competența soluționării cererii formulate de către petentul M. V. A., cu dom.în Franța, 55, Strasbourg, Avenue des Vosges 67000, cu reședința în C. -N. str.Fabricii nr.73, în favoarea Tribunalului Sibiu.

    statului.

    În baza art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. I. M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 276/2013. Cerere de reabilitare